11 decembrie, 2012

Conduită preventivă

A fară de legea circulaţiei care atrage atenţia conducătorilor auto asupra respectării unor principii fixe şi bine stabilite, există o serie de legi  nescrise sau foarte vag conturate, legi care pot fi numite, pe bună dreptate „legi de bun simţ”.
Cunoscute şi sub numele de „conduită preventivă” legile acestea sunt percepute, intuite sau chiar „inventate” de conducătorul atent, care-şi propune să-şi protejeze propria viaţă şi pe cea a partenerilor de trafic. Ele trec uneori peste legile fixe, în favoarea salvării de vieţi omeneşti. (De exemplu într-un loc unde oprirea este interzisă prin indicator, un conducător auto va opri dacă situaţia impune acest lucru: dacă este necesară acordarea unui prim ajutor sau pentru a permite unei maşini aflate într-o misiune de urgenţă, să-şi continue drumul... şi exemplele pot continua.)

Prin conduita preventivă înţelegem un mod de comportare care permite nu doar ieşirea „cu faţă curată” dintr-o situaţie dificilă, ci şi evitarea creării unei astfel de situaţii. 
În mod similar orice parcipant la trafic pe drumul vieţii se va confrunta cu astfel de „legi”. Conduita preventivă creştină înseamnă respectarea legilor scrise şi a celor nescrise, astfel încât siguranţa noastră şi a celor din jur să nu fie pusă în pericol. Domnul Hristos spunea la un moment dat ascultătorilor Săi, atunci când aceştia I-au atras atenţia la modul minuţios în care pretindeau că respectă legea: „pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23 u.p.). Adevărul acesta rostit de Unul care a venit să „facă lumină” în minţile confuze include consacrarea tuturor capacităţilor noastre în solemna misiune de salvare a tot ce poate fi salvat.

„Ci mai bine judecaţi”, completa apostolul Pavel, „să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” (Romani 14:13). Domnul Hristos a fost acuzat în nenumărate rânduri că nu respectă legea. Astfel I s-a imputat călcarea poruncii a treia, a patra, a cincea...

„Conduita preventivă” pe care Mântuitorul o folosea în drumul vieţii Sale pe acest pământ, nu a scăzut cu nimic din valabilitatea Decalogului, ci doar i-a subliniat esenţa, demonstrând că porunca este „dreaptă, sfântă şi bună”.
Spunând că Dumnezeu este Tatăl Său, El nu Se făcea nicidecum vinovat de călcarea poruncii a treia, prin hulă. Mai degrabă acuzatorii Săi luau în deşert numele Sfânt al lui Dumnezeu atunci când se comportau altfel decât s-ar cuveni unor fii de Dumnezeu. Poate că reuşim să ne abţinem să rostim cuvinte jignitoare fratelui nostru, dar dacă ura nu este înlăturată din inimile noastre, suntem la fel de vinovaţi ca şi cum ne-am fi „descărcat”. Esenţa creştinismului nu este doar o poză frumoasă, ci o fiinţă nouă care ştie să iubească chiar şi pe vrăjmaşi. Acest comportament va aduce onoare numelui lui Dumnezeu şi va respecta în mod implicit cerinţele poruncii a treia.

Referitor la porunca a patra, Domnul Hristos a explicat prin învăţătură şi exemplu că „Sabatul a fost făcut pentru om” ca o binecuvântare de care omul urma să beneficieze.
Ce am zice dacă am afla că o familie, înainte de a avea copii, decorează frumos o cameră, o împodobeşte cu tot felul de jucării, apoi se hotărăşte să aibă un copil pe care să-l aducă aici? S-ar deduce că cel micuţ urma să completeze frumuseţea acestei încăperi şi prin urmare copilul a fost adus pentru cameră, cu restricţiile de rigoare, de a nu deranja, de a nu strica etc. În mod natural lucrurile se întâmplă altfel: atunci când apare un copil, sau când se aşteaptă venirea pe lume a unui copil, părinţii decid ca pentru el să pregătească cele mai frumoase lucruri, astfel încât copilul să se simtă bine.

Exemplul acesta nu trage nicidecum concluzia că Sabatul ar trebui folosit în mod nepăsător şi neglijent, pentru că, prevăzând tendinţa aceasta, Dumnezeu a spus clar: „să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă”. Totuşi, timpul orelor sfinte trebuie petrecut în mod înţelept, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru alinarea durerilor celor în suferinţă, creând posibilitatea ca minţile lor să se poată îndrepta în voie spre lucrurile sfinte.

Acuzat fiind că nu are respect pentru familia Sa, Domnul Hristos a subliniat limitele până la care un copil poate fi supus părinţilor săi. „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri” – scria mai târziu apostolul, înţelegând că Domnul Hristos S-a supus în mod necondiţionat Tatălui Său ceresc, apoi, a respectat pe părinţii Săi, atât timp cât ei nu-I cereau să Se depărteze de la solemna Sa misiune.

Aceasta înseamnă conduită preventivă pe drumul vieţii. Nu este suficient doar să memorăm legea şi să „ne străduim” să o respectăm, aşa cum credem noi că se cuvine. Este necesar să-i înţelegem esenţa, motivul pentru care Dumnezeu ne-a cerut un lucru. Să nu căutăm scuze teoretice pentru ceea ce nu ne place să facem, aşa cum pe vremea Domnului Hristos fariseii obişnuiau ca sub titulatura de „corban” să-şi neglijeze părinţii, gândind că Dumnezeu priveşte cu plăcere asupra lor.
„Nu vă înşelaţi”, spune apostolul Pavel, „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. El nu este un om pe care să-L putem înşela. El cunoaşte cele mai ascunse taine ale sufletului nostru, de la vorba rostită în taină, până la cuvântul nerostit.
Conduita preventivă înseamnă evitarea extremelor, în timp ce nu se scade cu nimic din valabilitatea legii.

„Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Ecl. 7:16), spunea înţeleptul Solomon, sugerând o linie de mijloc în orice situaţie. La ce se referă acest „exces” de neprihănire? Ce am spune despre un şofer care, circulând pe drumul public intră pe culoarea verde a semaforului, deşi vede clar că din celălalt sens al intersecţiei un şofer neatent se îndreaptă spre el? Are dreptate să facă această mişcare? Da. Este liber să o facă şi nu va fi considerat vinovat de către legea circulaţiei. Totuşi el va suporta consecinţele neatenţiei, deşi putea foarte bine să le evite printr-o conduită preventivă.

Care este viteza cu care circulăm pe drumul vieţii? Răspunsul este acelaşi ca şi pentru întrebarea pusă în cadrul circulaţiei pe drumurile publice: Depinde de condiţii. „Şi robul Domnului ... să fie ... plin de îngăduinţă răbdătoare”. (2 Timotei 2:24).
O persoană care şi-a propus să-şi dedice viaţa călăuzirii fiinţelor omeneşti, să poarte de grijă turmei care i-a fost încredinţată, în familie sau în biserică, va merge, asemenea patriarhului Iacov, „la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii” Gen.33:14. Aceasta nu înseamnă că Iacov permitea copiilor să se abată din cale, sau să se întoarcă, sau chiar să se oprească pe cale. El stătea doar în urma lor pentru a-i ajuta în caz de nevoie. Drumul ce urma să fie parcurs era bine stabilit şi în situaţia în care cineva nu mai putea merge, el constata cauza, găsea un mijloc potrivit, înlătura neajunsurile.

Metodele de educare a copiilor nu sunt totdeauna aceleaşi. De fapt ele sunt total diferite de la un copil la altul. O persoană influentă, care scria cărţi pentru educarea copiilor, a tras la un moment dat o concluzie plină de adevăr: „Înainte să mă căsătoresc”, spunea ea, „aveam şase principii pentru educarea copiilor. Acum am şase copii şi nici un principiu”.

„Sunt unii copii care au nevoie de mai multă disciplină răbdătoare şi instruire binevoitoare decât alţii. Ei au primit ca moştenire trăsături de caracter defectuoase şi din cauza aceasta au nevoie de mai multă milă şi iubire.” (I.C. 207).
„Pe calea plină de trudă a vieţii, soţul şi tatăl trebuie să meargă "încet, la pas" cu ceilalţi din casă, atât cât sunt aceştia în stare să suporte. În mijlocul grabei nestăvilite a lumii pentru bogăţie şi putere, el să meargă la pas, alinând şi susţinând pe cea care este chemată să meargă alături de el...” (C.A. 218).

„În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine” (Romani 14:7). Exemplele biblice ne pot ajuta şi în acest sens. David s-a comportat nepăsător la un moment dat, faţă de obligaţiile conduitei preventive. El nu s-a gândit la urmările satisfacerii unei plăceri de moment. În cele din urmă el s-a căit şi s-a întors cu toată inima la Dumnezeu, dar în faţa copiilor săi cuvântul său nu a avut niciodată greutate. „Exemplul lui rău a avut influenţă asupra fiilor săi, iar Dumnezeu nu a intervenit pentru a împiedica urmările. El îngăduia ca lucrurile să meargă pe drumul lor firesc, şi astfel David era aspru mustrat... Cunoscându-i păcatul, supuşii erau ispitiţi să păcătuiască mult mai fără frâu. Slăbiseră atât autoritatea lui în propria familie, cât şi puterea de a cere ascultare şi supunere de la fiii săi.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 723).

Un exemplu pozitiv în acest sens ar putea fi cel al lui Iov. „Fiii săi se duceau unii la alţii, şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis de dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei cîte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor." Aşa avea Iov obicei să facă.” (Iov 1:4,5).
Nu ni se spune foarte clar dacă fiii săi vor fi sau nu mântuiţi. Totuşi citind răsplata lui Iov primită la sfârşitul suferinţei sale, aflăm că Iov a primit îndoit din fiecare dintre bunurile sale materiale. Faptul că fii, a primit zece, atâţi câţi avusese, am putea deduce că şi ceilalţi zece care au murit, vor fi salvaţi ca urmare a mijlocirii atente şi credincioase a părintelui lor.

Presupunerea aceasta este întemeiată pe un alt exemplu biblic. Aflăm că Solomon a fost cruţat „pentru tatăl său, David”, şi atunci când el s-a întors de pe calea lui greşită, Dumnezeu l-a primit. „Solomon n-a păzit poruncile Domnului. Şi Domnul a zis lui Solomon: "Fiindcă ai făcut aşa, şi n-ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi daslujitorului tău. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe.” (1 Regi 11:10-12).

Să adoptăm o conduită preventivă pe drumul vieţii, ţinând cont de toate amănuntele care pot urma din felul nostru de comportament. Dumnezeu va binecuvânta buna noastră intenţie şi ne va folosi ca şi colaboratori ai Săi pentru salvarea noastră şi a semenilor noştri.

Daniela Picu

Alte articole

Arhivă
Sarbatorile de iarna ?!? Autor: Ralph Edward Woodrow 21 decembrie, 2016
Teste Biblice 14 februarie, 2014
Hristos Pastele nostru Autor: Ellen White 29 octombrie, 2013