Miercuri, 11 decembrie 2013. Frunze de smochin sau lâna de miel?

de P. D. Lausevic

Cu mulţi ani în urmă pe când eram lucrător biblic pe lângă un pastor cu experienţă, vizitam diferiţi membri şi personae interesate care locuiau în locuri izolate. Într-un anume loc, am dorit să vizităm o membră a bisericii pe care nici unul din noi doi nu o cunoscuse anterior, aşa că mă întrebam cum aveam să o recunoaştem. În timp ce ne uitam la oamenii care ieşeau din lifturi în holul în care trebuia să ne întâlnim cu ea, a ieşit o doamnă şi imediat am ştiut că ea era sora noastră.

Despărţire

Motivul pentru care am recunoscut că această soră era membra bisericii noastre a fost acela că ea se deosebea clar de toate celelalte femei de acolo. Dumnezeu a arătat clar că El doreşte să aibă un popor foarte deosebit şi despărţit de toate celelalte popoare de pe faţa pământului.
„De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic” (2 Corinteni 6:17, 18).
Atunci când Dumnezeu spune că poporul Său trebuie să iasă din lume, că poporul Său trebuie să iasă din Babilon, El doreşte ca noi să ieşim cu totul – nu numai o parte. Numai când ne hotărâm să ne despărţim complet de tot ceea ce el numeşte urâciune, numai atunci devenim fii şi fiice ale celui Atotputernic.
Înţelegem că suntem proprietatea Sa pentru că Isus a venit în această lume şi a plătit preţul pentru răscumpărarea noastră. Totuşi, numai atunci când în mod deliberat acceptăm sacrificiul lui Isus şi ne predăm pe deplin Lui, numai atunci intrăm în acea relaţie specială de fii şi fiice. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Luca 9:23).
„Urmaşilor lui Hristos li se cere să iasă din lume şi să fie despărţiţi şi să nu se atingă de ceea ce este necurat, iar ei au făgăduinţa de a fi fii şi fiice ale Celui Preaînalt, membrii ai familiei regale. Dar dacă ei nu împlinesc condiţiile, ei nu pot avea parte de împlinirea făgăduinţei. O mărturisire a creştinismului nu are nici o valoare în ochii lui Dumnezeu; însă ascultarea adevărată, umilă şi de bună voie de cerinţele Sale îi face pe copiii Săi adoptaţi, primitorii harului Său, părtaşii marii Sale mântuiri. Unii ca aceştia vor fi deosebiţi, o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Caracterul lor deosebit şi sfânt va fi vizibil şi-i va deosebi în mod clar de lume, de plăcerile şi pofta ei.” 1

Împlinind învăţătura

Dumnezeu Îşi iubeşte poporul atât de mult încât doreşte să petreacă veşnicia cu el. „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:1-3). Vă puteţi imagina că marele Dumnezeu al universului doreşte să locuiască cu poporul Său şi să trăiască împreună cu ei de-a lungul veacurilor nesfârşite?
Aceasta nu se referă doar la viaţa viitoare despre care vorbim în cercurile teologice. Dumnezeu doreşte să înceapă să trăiască cu noi chiar aici, chiar acum – astăzi. „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine” (Ioan 15:4). Iar această trăire cu El are loc prin Duhul Sfânt. „Cei care Îl văd pe Hristos în adevăratul Său character şi Îl primesc în inimă au viaţa veşnică. Hristos locuieşte în noi prin Duhul; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credinţă, este începutul vieţii veşnice.” 2

Când privim în viitor la timpul când Duhul Sfânt va fi revărsat asupra poporului lui Dumnezeu în plinătatea experienţei Ploii Târzii, avem multe lecţii de învăţat de la biserica creştină timpurie. Ce a făcut ca ei să poată primi plinătatea puterii Duhului Sfânt? Ce a făcut ca acest popor relativ necunoscut, care în ciuda tuturor intenţiilor şi voinţei lor nu puteau atrage nici un urmaş la noua lor religie, să îngrozească lumea? „Primii creştini au fost într-adevăr un popor deosebit. Purtarea lor fără pată şi credinţa lor neşovăielnică erau o mustrare continuă care tulbura pacea păcătosului. Deşi puţini la număr, fără averi, poziţie sau titluri onorifice, ei au fost groaza făcătorilor de rele oriunde caracterul şi învăţăturile lor erau cunoscute.”3 Nu numai noua lor învăţătură a provocat un interes. Şi îmbinarea învăţăturii cu caracterul a tulburat întregul imperiu roman, cât şi toate culturile şi religiile care veneau în contact cu acest popor unic.
Lumea mai putea accepta încă o idee sau o învăţătură. Însă, tocmai această învăţătură care chiar avea putere să schimbe caracterul, a făcuto atât de puternică. „Cea mai mare amăgire a minţii omeneşti de pe vremea lui Hristos era că simpla aprobare a adevărului înseamnă îndreptăţire. În toată experienţa omenească, s-a dovedit că o cunoaştere teoretică a adevărului nu este îndestulătoare pentru mântuire. Ea nu produce roadele neprihănirii. Zelul pentru ceea ce se numeşte adevărul teologic este adeseori însoţit de o ură faţă de adevărul curat, aşa cum se manifestă în viaţă.” 4 Acest adevăr a fost experimentat de primii creştini.
Noi ca adventişti vorbim adesea despre viitorul decret duminical şi despre când va veni. În realitate, nu va veni până când nu va exista un popor care să experimenteze în viaţa lor adevărul în aşa măsură încât să trăiască viaţa lui Isus în experienţele lor zilnice. Căci ei sunt în realitate creştini – unii care sunt asemenea lui Hristos. Aşa că întrebarea care trebuie să ne-o punem este aceasta: Suntem cu adevărat creştini – sau suntem creştini doar cu numele? Nu putem să slujim şi lumii şi lui Isus. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24).
Când vorbim despre despărţire de lume, trebuie să înţelegem că aceasta presupune în primul rând trei chestiuni. „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândinduvă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (versetul 25). Implică ceea ce mâncăm, ce bem şi cum ne îmbrăcăm.
De aceea, vorbind despre reforma în îmbrăcăminte, Duhul Domnului face o evaluare obiectivă. „Să se schimbe moda şi atunci nu se va mai pomeni de comoditate. Fiecare copil al lui Dumnezeu are datoria să întrebe: ‚Cu ce mă deosebesc de lume?’ Să suferim puţină neplăcere şi să fim de partea sigură. Ce cruci poartă poporul lui Dumnezeu? Ei se amestecă cu lumea, iau parte la spiritul ei, se îmbracă, vorbesc şi acţionează ca ea.” 5
Însemnă aceasta că lor nu le pasă ce mănâncă sau cum se îmbracă? „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (versetul 26). Este evident că păsărilor le pasă cu ce mâncare se hrănesc. Totuşi, ele nu sunt preocupate de aceste lucruri. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu nu va fi preocupat de hrana şi îmbrăcămintea lor. Ei vor face aceste lucruri întotdeauna spre slava şi onoarea lui Dumnezeu, dar nu vor fi niciodată atât de ocupaţi cu aceste lucruri încât aceasta să-i îndepărteze de experienţa spirituală cu Domnul, care este scopul principal al vieţii lor.

Hainele de la început

Indiferent despre ce subiect vorbim, întotdeauna trebuie să comparăm ideile şi obiceiurile prezente cu planul iniţial al lui Dumnezeu pentru poporul Său. „Aşa vorbeşte Domnul: ‚Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’” (Ieremia 6:16). Isus Însuşi, atunci când a fost pe pământ, a trebuit să îndrepte multe greşeli bazându-Se pe planul iniţial. El putea spune: „…dar la început nu a fost aşa” (Matei 19:8).
Atunci când Dumnezeu i-a creat pe primii noştri părinţi, aceştia erau diferiţi de orice altă creatură. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27).
Având în vedere că omenirea a fost creată după chipul lui Dumnezeu, ne întrebăm vreodată ce fel de îmbrăcăminte poartă Dumnezeu? Se îmbracă El cu ceva? „Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.” (Psalmii 104:1, 2). Da! Dumnezeu Se îmbracă în strălucire, măreţie şi lumină. Aşa că ne aşteptăm ca primii noştri părinţi, când zburdau prin grădină, să fi fost îmbrăcaţi cu strălucire, măreţie şi lumină pentru că au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Imaginea lui Adam şi a Evei umblând goi prin grădina Edenului în felul în care înţelegem noi goliciunea astăzi, este o imagine lumească.
Este adevărat că într-un anumit sens, ei erau goi, fără haine. „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” (Geneza 2:25). Totuşi, această goliciune trebuie deosebită de starea în care s-au aflat după ce au păcătuit. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” (Geneza 3:7). Imediat după ce au păcătuit, ei au simţit că pierduseră ceva şi au încercat să acopere ceea ce pierduseră făcându-şi nişte haine din frunze de smochin.
„Dumnezeu îi înştiinţase pe primii noştri părinţi cu privire la pomul cunoştinţei, şi erau foarte bine informaţi despre căderea lui Satan şi pericolul de a asculta de sugestiile lui. El nu i-a lipsit de puterea de a mânca din fructul oprit. I-a lăsat ca agenţi morali liberi să creadă cuvântul Său, să asculte de poruncile Sale şi să trăiască, sau să-l creadă pe ispititor, să nu asculte şi să piară. Ei au mâncat amândoi, şi marea înţelepciune pe care au dobândit- o a fost cunoaşterea păcatului şi un sentiment de vinovăţie. Vălul de lumină din jurul lor a dispărut imediat după aceea, şi apăsaţi de simţământul vinovăţiei şi al pierderii vălului lor divin, i-a apucat un tremur şi au încercat să-şi acopere trupul dezvelit.” 7
De ce au făcut haine din Frunze de smochin? Ei se întâlneau regulat cu Creatorul lor în anumite momente ale zilei şi, pentru că ştiau că urmau să vină în prezenţa Sa, ştiau că trebuie să fie îmbrăcaţi. Ei nu puteau să fie îmbrăcaţi în întregime ca atunci când au fost înconjuraţi de vălul de lumină, aşa că au început să se îmbrace cu ce au găsit.
Este interesant de observat că, cu cât cad oamenii mai mult în păcat, cu atât mai mult doresc să vină goi în prezenţa lui Dumnezeu – sau cel puţin cu tot mai puţină îmbrăcăminte. De aceea, cu ani în urmă când oamenii intrau într-o biserică, ei se asigurau că erau îmbrăcaţi suficient. Astăzi vedem bluze strâmte şi/sau ruşinos de decoltate descoperind prea mult din zona pieptului, mâneci scurte sau fără mâneci, împreună cu pantaloni scurţi şi fuste scurte în biserică, toate indicând faptul că suntem tot mai puţin sensibili la păcat şi venim în prezenţa lui Dumnezeu cu şorţurile noastre de frunze de smochin.
Şi totuşi reverenţa sfinţilor îngeri, care nu au păcătuit niciodată, este remarcabilă pentru că ei se acoperă când se apropie de marele Dumnezeu în templul Său cel sfânt. „În anul pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau” (Isaia 6:1, 2).
Spunând aceasta, este mai bine ca cineva să vină în prezenţa lui Dumnezeu îmbrăcat cu hainele lui sărăcăcioase de frunze de smochin decât să nu vină deloc. Ca păcătoşi, Dumnezeu doreşte să venim la El exact aşa cum suntem, pentru că El are un remediu pentru starea noastră nenorocită şi stricată în are ne aflăm.

Planul de răscumpărare

Adam şi Eva au venit înaintea lui Dumnezeu îmbrăcaţi într-un mod nepotrivit nu numai în exterior, ci şi starea lor interioară era ca cea prezentată de Isaia atunci când descrie pe pretinsul popor al lui Dumnezeu din timpul Său. „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn” (Isaia 1:6).
Şi ce a făcut Isus cu astfel de păcătoşi pe care I-a iubit atât de mult încât a fost gata să schimbe viaţa Sa cu a lor? După ce a explicat planul de răscumpărare lui Adam şi soţiei lui şi jertfa ce trebuia adusă pentru a-I răscumpăra dintr-o astfel de decădere, Domnul Dumnezeu le-a făcut „haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele” (Geneza 3:21). Dumnezeu ilustrează practic jertfa Sa pentru păcătos şi apoi le întipăreşte această lecţie în minte schimbându-le hainele din frunze de smochin cu cele din piele care reprezintă cel mai bine planul de răscumpărare, datorită jertfirii unui animal pentru binele lor.
În fiecare zi, când îşi acopereau trupul cu aceste haine pe care Dumnezeu le-a pregătit special pentru ei, li se reamintea că Îl primiseră pe Hristos ca neprihănire a lor. În felul acesta, schimbarea hainelor le schimba de fapt caracterul. „Probabil că nici o chestiune nu a dus la o astfel de dezvoltare a caracterului nostrum precum reforma în îmbrăcăminte.” 8
Din acest motiv, când vedem o persoană îmbrăcată necorespunzător, ce înțelegem? „Am văzut că înfăţişarea exterioară este un indiciu al inimii… Dacă aceste persoane nu\ sunt curăţite de decăderea lor, nu vor putea niciodată vedea pe Dumnezeu, pentru că numai cei curaţi cu inima Îl vor vedea.” 9
L-am primit pe Isus ca Mântuitor al nostru personal? Dacă da, atunci în înfăţişarea noastră exterioară va avea loc o schimbare corespunzătoare. Este adevărat că ne putem schimba înfăţişarea exterioară fără să existe o schimbare interioară; totuşi, nimeni nu poate schimba interiorul fără să ca aceasta să se vadă în exterior.
Dacă ne uităm la diferitele schimbări care au avut loc în cazul primilor noştri părinţi, se observă clar că de câte ori se schimba nivelul spiritualităţii lor, se schimba şi înfăţişarea lor exterioară. Mai întâi, ei erau îmbrăcaţi cu o haină de lumină. Imediat după ce au păcătuit, a avut loc o schimbare automată în înfăţişarea lor exterioară – lumina a dispărut. Dacă ducem o viaţă creştină şi apoi pierdem legătura noastră cu Domnul, unul din primele semne este schimbarea felului în care ne îmbrăcăm. Timp de mulţi ani am observant membrii ai bisericii pornind pe calea apostaziei şi prima lor schimbare afost în îmbrăcăminte.
Atunci când Adam şi Eva şi-au amintit că trebuia să se întâlnească cu Dumnezeu după cum le era obiceiul, şi-au dat seama de goliciunea şi ruşinea lor şi au încercat să facă tot ce le-a stat în putinţă ca să-şi acopere trupul dezvelit. Faptul că ei doreau să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca şi cum nu se întâmplase nimic, dovedea îndreptăţirea lor de sine. Dar Dumnezeul nostru nu S-a lăsat înşelat. El îi iubea prea mult ca să-i lase în felul în care erau atunci. După ce au înţeles planul pe care Dumnezeirea îl avea ca să salveze omenirea şi au primit în mod personal acel plan, imediat după aceea s-a văzut o schimbare în felul în care erau îmbrăcaţi. Dumnezeu nu i-a lăsat în frunzele lor de smochin şi nici nu le-a făcut un fel de îmbrăcăminte ca cea a „oamenilor peşterilor”, ci le-a făcut haine din piele. El i-a îmbrăcat cu haine care erau un symbol al planului de răscumpărare. În acelaşi fel, când cineva îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor al lui personal, imediat se vede o schimbare în felul în care se îmbracă. În loc de frunze de smochin, oamenii vor fi îmbrăcaţi complet, aşa cum se va discuta în următorul articol. În acelaşi fel, atunci când Adam şi Eva priveau la noile lor haine, ei urma să-și reamintească că Hristos urma să moară ca ei să poată trăi. Şi noi, când Îl primim pe Isus ca Mântuitor personal, ne vom schimba imediat felul în care ne îmbrăcăm. Ori de câte ori ne uităm la principiile reformei în îmbrăcăminte aşa cum au fost date ele poporului lui Dumnezeu din zilele din urmă şi chiar vedem o cruce legată de ele, ne amintim de planul de răscumpărare pentru păcătoşi şi că Hristos este neprihănirea noastră. „Reforma în îmbrăcăminte este privită de către unii cu mare indiferenţă, iar de către alţii cu sfidare, pentru că de ea este legată o cruce. Pentru această cruce îi mulţumesc lui Dumnezeu. Este exact ceea ce avem nevoie ca să deosebim şi să despărţim de lume pe poporul lui Dumnezeu cel păzitor de porunci.” 10

Identificare

„Am văzut că securea trebuie aşezată la rădăcina copacului. O astfel de mândrie nu ar trebui îngăduită în biserică. Tocmai aceste lucruri despart pe Dumnezeu de poporul Său şi le blochează intrarea în arcă. Israelul nu a luat nici o măsură împotriva mândriei, a modei şi a conformării la lume care se văd chiar în mijlocul lui. Ei înaintează în fiecare lună în ceea ce priveşte mândria, lăcomia, egoismul şi dragostea faţă de lume. Atunci când inima lor este influenţată de adevăr, acesta îi va face să moară faţă de lume, şi ei vor lăsa deoparte panglicile, dantelele şi gulerele; şi dacă sunt morţi, râsul, batjocura şi dispreţul celor necredincioşi nu-i vor clinti. Ei vor simţi o dorinţă aprinsă de a fi despărţiţi de lume, asemenea Maestrului. Ei nu vor imita mândria, moda sau obiceiurile ei. Înaintea lor se va afla tot timpul acest obiectiv nobil de a-L slăvi pe Dumnezeu şi de a dobândi moştenirea nemuritoare. Această speranţă va înghiţi tot ceea ce se află în jur şi este de natură pământească. Dumnezeu va avea un popor deosebit şi despărțit de lume. Îndată ce cineva are dorinţa de a imita moda lumii, şi nu doreşte să se supună imediat, chiar atunci Dumnezeu încetează să-l mai recunoască drept copil al Său.” 11
Dumnezeu a dat lui Israel principiile reformei în îmbrăcăminte nu numai ca să amintească de jertfa lui Hristos pentru omenire, ci şi cu scopul de a-i identifica drept poporul Său. Aşa cum citim în Numeri 15:37-41, Dumnezeu a hotărât ca un fir albastru să-i identifice pe cei care fac parte din poporul Său. „Aici Dumnezeu a poruncit în mod expres ca un detaliu foarte simplu să fie ataşat îmbrăcăminții copiilor lui Israel cu scopul de a-i deosebi de naţiunile idolatre din jurul lor. Când priveau la elementul specific îmbrăcăminții lor, îşi aminteau că ei erau poporul lui Dumnezeu păzitor de porunci, şi că El lucrase într-un mod minunat ca să-i scoată din robia egipteană ca să-I slujească şi să fie un popor sfânt pentru El. Ei nu trebuia să slujească propriilor lor dorinţe, nici să imite naţiunile idolatre din jurul lor, ci să rămână un popor deosebit, separat, ca toţi cei care priveau la ei să poată spune: Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-a scos din ţara Egiptului, care păzesc legea celor Zece Porunci. Un israelit era recunoscut ca fiind astfel de îndată ce era văzut, pentru că Dumnezeu l-a deosebit pe el ca fiind al Său prin mijloace simple.
„Porunca dată de Dumnezeu copiilor lui Israel de a ataşa un fir albastru la hainele lor nu le influenţa în mod direct sănătatea, numai că Dumnezeu avea să-i binecuvânteze prin ascultare, iar firul avea să-i facă să-şi amintească mereu de înaltele pretenţii ale lui Dumnezeu şi să-i împiedice să se amestece cu alte naţiuni, unindu-se în sărbătorile lor cu băuturi îmbătătoare, mâncând cu ei carne de porc şi mâncare grea, vătămătoare pentru sănătate. Dumnezeu doreşte ca acum poporul Său să adopte îmbrăcămintea reformă, nu numai ca să-i deosebească de lume ca popor al Său deosebit, ci pentru că este nevoie de o reformă în îmbrăcăminte pentru sănătatea fizică şi mentală. Poporul lui Dumnezeu a pierdut în mare măsură caracterul lor deosebit, şi a copiat tot mai mult lumea, amestecându- se cu ea, până când a ajuns în multe privinţe ca ea. Aceasta nu este pe placul lui Dumnezeu. El îi îndeamnă, aşa cum i-a îndemnat pe copiii lui Israel în vechime, să iasă din lume şi să părăsească obiceiurile lor idolatre, neurmând propria lor inimă (pentru că inima lor este nesfinţită) şi nici proprii lor ochi, care i-au dus să se depărteze de Dumnezeu şi să se unească cu lumea.” 12

Concluzie

Privind la toate aceste citate din Biblie şi Spiritul Profetic, putem vedea că Dumnezeul nostru chiar ne iubeşte. „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4:16). El ne dă principiile reformei în îmbrăcăminte din dragoste. Este spre binele nostru să urmăm aceste principia pentru sănătatea noastră fizică, mentală şi spirituală. Nu numai că avem de câştigat în mod personal, dar ne identifică şi ca popor al Său deosebit în această lume.
De câte ori ni se pare că este o cruce să ne îmbrăcăm în felul prevăzut de Dumnezeu prin scrierile inspirate, trebuie să ne amintim că acest fel de îmbrăcăminte simbolizează jertfa lui Isus pentru o lume pierdută. Cea mai importantă întrebare pentru tine astăzi este: Te-ai văzut ca păcătos care are nevoie de un Mântuitor? L-ai văzut pe Isus ca jertfă pentru păcatele tale? L-ai primit pe El ca Răscumpărător al tău personal? Dacă nu, atunci acum este timpul să iei această decizie de a-L primi din toată inima şi de a accepta cu bucurie hainele de piele (principiile reformei în îmbrăcăminte) ca simbol al acelei acceptări.

Trimiteri:
1 Testimonies, vol. 2, pag. 441 engl. [Sublinieri adăugate.]
2 Hristos lumina lumii, pag. 388 engl.
3 Marea luptă, pag. 46 engl. [Sublinieri adăugate.]
4 Hristos lumina lumii, pag. 309 engl.
5 Testimonies, vol. 1, pag. 278 engl. [Sublinieri adăugate.]
6 Comentarii Biblice, vol. 1, pag. 1081 engl.
7 The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 40. [Sublinieri adăugate.]
8 Testimonies, vol. 4, pag. 636 engl.
9 Ibid., vol. 1, pag. 136 engl. [Sublinieri adăugate.]
10 Ibid., vol. 3, pag. 171 engl.
11 Ibid., vol. 1, pag. 136, 137 engl. [Sublinieri adăugate.]
12 Ibid., pag. 524, 525 engl. [Sublinieri adăugate.]