1. Privilegiul rugăciunii

Arătarea slavei. "Nimeni nu poate vedea descoperirea slavei lui Dumnezeu, şi să trăiască; dar lui Moise i se dădu asigurarea că va vedea din slava dumnezeiască atât cât va putea suporta, în starea sa muritoare. Mâna care a creat lumea, care păstreză munţii la locurile lor, a luat pe acest om din pulbere, pe acest bărbat cu credinţă puternică - şi cu multă duioşie l-a ascuns în crăpătura unei stânci, în timp ce slava lui Dumnezeu şi toată bunătatea Sa a trecut pe dinaintea lui. Ne mai putem mira oare că "slava peste măsura" a celui Atotputernic se reflecte pe faţa lui Moise cu atâta strălucire, încât poporul nu putea privi la el? Slava lui Dumnezeu era întipărită pe faţă lui, aşa încât înfăţişarea lui părea a fi a  unui înger strălucitor de la tronul ceresc."

"Această experienţă, mai presus de orice altă asigurare că Dumnezeu îi va asculta rugăciunea, şi că prezenţa divină îl va însoţi, era de mai mare valoare pentru Moise, în calitate de conducător, decât învăţătura sa din Egipt, sau decât toate realizările sale din ştiinţa militară. Nici o putere, nici o dibăcie, nici o învăţătură pământească nu poate înlocui prezenţa directă a lui Dumnezeu. În istoria lui Moise, putem vedea că omului i s-a dat privilegiul de a se bucura de o strânsă comuniune cu Dumnezeu.  Pentru un călcător de lege, este ceva înfricoşător a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu; dar lui Moise nu-i era frică să stea singur cu Autorul Legii care fusese rostită cu atâta solemnitate pe muntele Sinai, căci sufletul său era în armonie cu voinţa Creatorului său."

" Rugăciunea este deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu, ca unui prieten. Prin credinţă putem vedea pe Dumnezeu foarte aproape; iar prin rugăciune, putem dobândi dovezi preţioase ale dragostei şi grijii sale."  Mărturii, vol. 4, p. 533.

Minunatul privilegiu. " Până atunci, ucenicii nu cunoscuseră puterea şi posibilităţile nemărginite ale mântuitorului lor. El le-a spus:" Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu." Ioan 16, 24. El le-a explicat că secretul succesului lor va depinde de cererea puterii şi a harului în Numele Său. El urma să fie prezent înaintea Tatălui, pentru a face cereri în numele lor. Rugăciunea închinătorului umil, va fi prezentată de El ca fiind propria Sa rugăciune, în beneficiul acelei fiinţe. Orice rugăciune sinceră se aude la cer. Poate că nu este exprimată curgător; dar dacă  inima este în ea, ruga se va înălţa spre Sanctuarul în care slujeşte Hristos şi El o va înfăţişa Tatălui fără nici un cuvânt stângăci, bâlbâit, ci înfrumuseţată şi plăcută prin parfumul propriei Sale desăvârşiri."

" Cărarea sincerităţii şi a cinstei nu este lipsită de piedici; dar în fiecare greutate noi trebuie să vedem o chemare la rugăciune. Nu există suflet care să aibă putere fără să o fi primit de la Dumnezeu, iar izvorul de unde vine ea este deschis şi pentru cea mai slabă fiinţă omenească. " Orice veţi cere în Numele Meu" a zis Isus, " voi face pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face."

" În Numele Meu", i-a îndemnat Isus pe ucenici să se roage. În Numele lui Isus vor sta urmaşii Lui în faţa lui Dumnezeu. Datorită valorii jertfei adusă pentru ei, au şi ei valoare în faţa Domnului. Pentru că li s-a atribuit dreptatea lui Hristos, sunt priviţi ca având preţ. Pentru Numele lui Hristos, Domnul iartă pe aceeia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloşia păcatului. El recunoaşte în ei asemănarea cu Fiul Său în care cred." Hristos Lumina Lumii p. 667.

Încrezători în viitor. "Ucenicii nu aveau nici o îndoială cu privire la viitor. Ei ştiau că Isus este în cer şi că El continuă să-i iubească. Ei ştiau că au un prieten la tronul lui Dumnezeu şi erau nerăbdători, să prezinte Tatălui cererile lor în Numele lui Isus. În temere sfântă şi-au plecat capetele în rugăciune, repetând asigurarea: "Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină." Ioan 16, 23. 24. Ei înălţară mâna credinţei mai sus şi tot mai sus, cu argumentul puternic:" Ba mai mult, El a şi înviat, şi stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi." Romani 8, 34. - Hristos Lumina Lumii p. 833.

Să mergem la Isus. "Nu sunt decât puţini care preţuiesc sau folosesc cum se cuvine înaltul privilegiu al rugăciunii. Noi trebuie să mergem la Isus şi să-I spunem toate nevoile noastre. Noi putem să-I aducem micile noastre griji şi greutăţi cum şi necazurile noastre mai mari. Dacă simţim că avem nevoie de prezenţa lui Hristos la orice pas, Satana va avea puţine ocazii ca să ne ispitească. Străduinţa sa bine chibzuită este de a ne ţine departe de cei mai buni prieteni ai noştri, care simpaţizează cu noi. Să nu ne facem pe nimeni altul duhovnicul nostru, decât pe Isus. În faţa lui ne putem despovăra sufletul nostru." Mărturii vol 5 p. 200, 201.

Asemenea cu Hristos. "Aşezaţi-vă în totul în mâinile lui Isus. Contemplaţi marea Sa iubire şi în timp ce meditaţi asupra sacrificiului Său de Sine- a sacrificiului Său infinit făcut în favoarea noastră pentru ca noi să putem crede în El- inima voastră va fi plină de o bucurie sfântă, de pace, linişte şi de o iubire indescriptibilă. În timp ce vorbim cu Isus, când Îl chemăm la rugăciune, încrederea oastră că El este Mântuitorul nostru personal, iubitor, ne va întări şi caracterul Său va fi mai plăcut şi tot mai plăcut... Noi ne putem bucura de o masă bogată a iubirii şi când credem pe deplin că suntem ai Lui prin adopţiune, putem avea o pregustare a cerului. Aşteptaţi pe Domnul în credinţă. Domnul atrage sufletul în rugăciune şi ne face să simţim preţioasa Lui iubire. Atunci suntem mai aproape de El şi putem avea o dulce comuniune cu El. Obţinem asfel o înţelegere deosebită a bunătăţii şi milei Sale şi inimile noastre se frâng şi se topesc în contemplarea iubirii ce ne este dată. Simţim în adevăr că Isus trăieşte în suflet ...

Pacea noastră este ca un râu, val după val de slavă se rostogoleşte în inimă şi în adevăr cinăm cu Isus şi El cu noi. Noi avem un sentiment al înţelegerii iubirii lui Dumnezeu şi ne odihnim în dragostea Lui. Nici o limbă nu o poate descrie, ea este mai presus de cunoaşterea noastră. Noi suntem una cu Hristos, iar viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Avem asigurarea că atunci când Acele care este viaţa noastră va apărea, vom apărea şi noi cu El în slavă. Cu o puternică încredere, putem numi pe Dumnezeu, Tatăl nostru. Fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Spiritul Său ne face asemenea lui Hristos în temperament, dispoziţie şi reprezentăm atunci pe Isus altora. Când Hristos locuieşte în suflet, acest lucru nu poate fi ascuns; căci El este ca un izvor de apă curgând în viaţă veşnică. Noi nu putem decât să reprezentăm asemănarea cu Hristos, iar cuvintele şi caracterul nostru produc în alţii o iubire profundă, statornică, mereu crescândă faţă de Mântuitor. Noi mărturisim că suntem asemenea chipului Lui." Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 311.