22. Îngenunchind în rugăciune I.

Umilinţa lui Solomon. "Umilinţa lui Solomon la vremea când a început să ducă poverile statului, atunci când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu: "Eu sunt doar un tânăr neîncercat." (1 Împăraţi 3,7), dragostea lui adâncă faţă de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum şi faptul că înălţa cu adevărtat pe Creatorul  infinit - toate aceste trăsături de caracter, demne de urmărit s-au dat pe faţă în lucrările legate de dedicarea templului, când în timpul rugăciunii sale de consacrare a îngenuncheat în poziţia umilă a unuia care cere." Profeţi şi regi, p. 47, 48.

Rugăciunea lui Solomon. "Apoi Solomon a îngenuncheat pe platformă şi în auzul întregului popor a înălţat rugăciunea de consacrare. Ridicându-şi mâinile către cer, în timp ce adunarea era plecată cu faţa la pământ, împăratul s-a rugat: "Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este un Dumnezeu ca Tine în ceruri, nici pe pământ, care să-şi ţină legământul şi să arate milă faţă de robii Tăi care umblă înaintea Ta cu toată inima lor." Profeţi şi Regi, p. 39, 40.

Exemplul pastorilor. "După lumina care mi-a fost dată, este plăcut înaintea lui Dumnezeu ca predicatorii să-şi plece genunchii, imediat ce se urcă la amvon şi să ceară în mod solemn, ajutor de la Dumnezeu. Ce impresie va face aceasta? Poporul va fi stăpânit de o solemnitate şi sfială sfântă ...    Predicatorii trebuie să caute pe Dumnezeu. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l facă când se urcă la amvon; în felul acesta ei spun tuturor că Dumnezeu este izvorul tăriei lor." Mărturii, vol. 2, p. 613.

Orice genunchi trebuie să se plece. "Când adunarea se deschide cu rugăciune, orice genunchi să se plece înaintea Celui Sfânt şi orice inimă să se înalţe către Dumnezeu în devoţiune sfântă. Rugăciunile sufletelor credincioase vor fi ascultate, iar predicarea cuvântului va avea succes... . Întreg serviciul divin să fie condus cu solemnitate şi respect sfânt ca şi când am fi în prezenţa vizibilă a stăpânului adunării." Mărturii, vol. 5, p. 492, 493.

Rugăciunea lui Iacov. "Singur şi fără apărare, Iacov s-a plecat în disperarea sa până la pământ. Era miezul nopţii. Tot ceea ce făcuse ca viaţa sa să fie scumpă pentru el, era acum departe, expus primejdiei şi morţii. Dar cel mai amar dintre toate era gândul că păcatul său a fost acela care a adus această primejdie asupra celor nevinovaţi.Cu strigăt de disperare şi lacrimi, el şi-a înălţat rugăciunea înaintea lui Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, p. 196, 197.

Prosternat în rugăciune. "Întorcându-se, Domnul Hristos S-a îndreptat iarăşi către locul Său retras şi a căzut cu faţa la pământ copleşit de groaza unui mare întuneric. Natura omenească a Fiului lui Dumnezeu tremura în ceasul acela al încercării.Acum El se ruga, nu pentru ucenicii Săi, pentru ca să nu se piardă credinţa lor, ci pentru sufletul Său ispitit şi chinuit. Momentul teribil sosise - momentul care avea să decidă soarta omenirii." Hristos Lumina Lumii, p. 687.

Genunchiul tău să se plece. "Mintea  ţi-a fost dată ca să poţi înţelege cum să lucrezi. Ochii ţi-au fost daţi ca să poţi vedea bine ocaziile oferite de Dumnezeu. Urechile ţi-au fost date ca să asculţi de poruncile lui Dumnezeu. Genunchii tăi să se plece de trei ori pe zi în rugăciunea pornită din inimă. Picioarele tale să alerge pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Gândirea, străduinţa şi talentul trebuie să fie puse la lucru, ca să te poţi pregăti să treci în şcoala de sus şi să auzi pe Acela care a biruit pentru noi toate ispitele, rostind cuvintele: "Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Mărturii, vol. 6, p. 298.