30. Pretutindeni în rugăciune tainică.

Oricând şi oriunde. "Nu există timp sau loc care să fie nepotrivit a înălţa rugăciuni lui Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica a înălţă inimile noastre în rugăciuni stăruitoare. În învălmăşeala străzii, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru ca Acesta să ne acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia atunci când a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne‑am afla. Trebuie să avem totdeauna uşa inimii deschisă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristos să vină şi să locuiască în inima noastră ca un oaspete ceresc." Calea către Hristos, p. 99.

Mergând pe cale. "Toţi aceia care sunt în suferinţă sau nedreptăţiţi, să strige la Dumnezeu. Îndepărtaţi-vă de aceia ale căror inimi sunt ca oţelul şi aduceţi cererile voastre la cunoştinţa Creatorului. Nici unul dintre cei ce vin la El cu inima zdrobită, nu va fi respins. Nici o rugăciune sinceră nu se pierde. În mijlocul osanalelor înălţate de corurile cereşti, Dumnezeu aude strigătele chiar şi ale celei mai slabe fiinţe omeneşti. Noi, putem prezenta dorinţa şi povara inimii în cămăruţa noastră, putem înălţa o rugăciune mergând pe drumul nostru, şi cuvintele noastre ajung la tronul Stăpânului Universului. Ele poate că nu sunt auzite de vreo ureche omenească, dar ele nu se pot pierde neauzite, nici nu se rătăcesc în învălmăşeala preocupărilor zilnice. Nimic şi nimeni nu poate înăbuşi rugăciunea sufletului. Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulţimii şi ajunge în curţile cerului. Noi vorbim cu Dumnezeu şi de aceea rugăciunile noastre sunt ascultate." Parabolele Domnului Hristos, p. 174.

Fiecare respiraţie, o rugăciune. "Cultivaţi deprinderea de a vorbi cu Mântuitorul când sunteţi singuri, când sunteţi pe cale, când sunteţi ocupaţi cu treburile zilnice. Inima să fie fără încetare înălţată fără încetare la ceruri, fără glas, după ajutor, după lumină, după putere şi cunoştinţă. Fiecare respiraţie să fie o rugăciune." Divina Vindecare, p. 511.

Rugăciune şi lucrare. "Trebuie să trăim o îndoită viaţă - o viaţă de cugetare şi de acţiune, de rugă tăcută şi de lucrare plină de râvnă. Tăria câşticată prin comuniunea cu Dumnezeu unită cu efortul plin de râvnă de a educa mintea să fie cugetătoare şi atentă la griji, pregăteşte pe om pentru datoriile zilnice şi păstrează spiritul în pace în împrejurări oricât de grele." Divina Vindecare, p. 512.