39. Mărturisire şi iertare.

Primirea harului depinde de noi. "Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător în inimile noastre. Cum ne putem oare ruga: “şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, şi totuşi să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6,12). Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, atunci noi trebuie să iertăm pe alţii în acelaşi fel şi în aceeaşi măsură în care sperăm să fim şi noi iertaţi." Calea către Hristos, p. 97.

Ce să facem dacă am greşit împotriva cuiva? "Dacă ai jignit, ai făcut vreun rău prietenului sau aproapelui tău, trebuie să‑ţi recunoşti greşeala, iar datoria lui este să te ierte. Apoi trebuie să ceri iertare de la Dumnezeu, pentru că fratele pe care l‑ai rănit este proprietatea lui Dumnezeu şi, rănindu‑l, ai păcătuit împotriva Creatorului şi Răscumpărătorului său." Calea către Hristos, p 37.

Adevărata mărturisire este deosebită. "Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit, şi recunoaşte păcatul pe nume. Păcatele pot fi de o aşa natură încât trebuiesc mărturisite numai lui Dumnezeu; pot fi din cele ce trebuie să fie mărturisite celor cărora le‑am adus vătămare, sau pot avea un caracter public şi deci va trebui să fie mărturisite public. Dar oricum ar fi mărturisirea, ea trebuie să fie categorică, bine definită şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care cel greşit s‑a făcut vinovat." Calea către Hristos, p. 38.

"Ce mare deosebire este între a recunoaşte faptele după ce totul a fost descoperit şi a mărturisi păcatul  care este cunoscut numai de noi şi Dumnezeu!" Patriarhi şi profeţi, p. 498.

"Sunt printre noi unii care, asemenea lui Acan, îşi vor mărturisi păcatele prea târziu pentru a mai fi salvaţi." Mărturii, vol 3, p. 272.