78. Rugăciunea lui Isus II.

O necesitate. "Însuşi Domnul Hristos, în timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des. Mântuitorul nostru S‑a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre şi, făcând astfel, El a devenit un rugător, un petiţionar zelos ce căuta să primească de la Tatăl Său energii noi pentru împlinirea datoriei şi pentru a face faţă încercărilor. În toate lucrurile El este exemplul nostru. În necazurile noastre El este asemenea unui frate “care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”; dar, fiind fără păcat, fiinţa Sa se dădea înapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rău. Într‑o lume plină de păcat, El a trecut prin lupte şi chinuri sufleteşti. Natura Sa omenească făcea ca rugăciunea să devină o necesitate şi un privilegiu. El găsea mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult fiinţele muritoare, slabe şi păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă şi stăruitoare." Calea către Hristos pag. 93, 94.

Plecat în rugăciune. "Domnul Hristos nu a slujit în chip cruţător. El nu şi-a măsurat slujirea în numărul de ore. Timpul Său, inima Sa, sufletul şi puterea Sale, erau dedicate lucrării a da ajutor omenirii. El a muncit din greu în zile obositoare, iar în cursul nopţilor lungi S-a plecat în rugăciune, cerând har şi putere pentru a putea face o lucrare mai mare. Cu strigăte mari şi cu lacrimi, El înălţa cererile Sale la cer, pentru ca făptura Lui omenească să fie întărită, pentru ca El să fie pregătit să poată da piept cu vrăjmaşul viclean în toate lucrările lui înşelătoare; şi să fie împuternicit să-Şi împlinească misiunea de a înălţa omenirea." Divina Vindecare, p. 500

Secretul puterii. "Viaţa de pe pământ a Mântuitorului a fost o viată de comuniune cu Dumnezeu. În această comuniune este descoperit secretul puterii." Divina Vindecare, p. 51

Experienţa Lui, trebuie să fie experienţa noastră. "Într-o viaţă cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a găsit necesar, să se retragă din oboselile călătoriei şi din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să se retragă dintr-o viaţă de neîncetată activitate şi din contactul cu nevoile omeneşti, pentru a căuta un loc liniştit şi o strânsă legătură cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaş la nevoile şi slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu şi în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Şi îndeplini datoria şi pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte şi chinuri sufleteşti. În comuniunea cu Dumnezeu El a putut să se despovereze de întristările care-L zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere şi bucurie.

În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om,  făcea cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată cu vigoare cerească, care să lege natura omenească de cea dumnezească. Prin continua comuniune, El a primit viaţă de la Dumnezeu, ca s-o poată oferi lumii. Experienţa Lui, trebuie să ajungă experienţa noastră." Hristos Lumina Lumii, p. 362, 363.

Cu strigăte mari şi cu lacrimi. "Îndepărtându-se puţin de ei, Omul întristării a început să-Şi reverse cererile cu strigăte mari şi cu lacrimi. El se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El însuşi avea nevoie de o nouă legătură cu Atotputernicia, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul." Hristos Lumina Lumii, p. 419, 420.

Credinţă puternică, prin rugăciune. "Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, ştiind că până şi Domnul Hristos, în timpul vieţii Sale pe pământ a căutat zilnic pe Tatăl Său, pentru a primi noi şi proaspete măsuri de har, de care avea nevoie. În urma acestor comuniuni, El mergea să întărească şi să binecuvânteze pe alţii. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său. Deşi El este Fiul lui Dumnezeu. El Îşi întărea credinţa prin rugăciune şi prin comuniune cu cerul. El Îşi aduna puterea spre a rezista celui rău şi a sluji nevoilor oamenilori... Exemplul Său este o asigurare că cererile stăruitoare şi fierbinţi înălţate către Dumnezeu în credinţă - credinţă care duce la o deplină dependenţă de Dumnezeu şi o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa - vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfînt în lupta contra păcatului." Faptele apostolilor, p. 55.

Suferinţa lui Isus în Ghetsemani. "Priviţi-L cântărind preţul ce trebuia plătit pentru mântuirea celor păcătoşi. În agonia Sa, El Se prindea de pământul rece, ca şi când ar fi vrut să împiedice despărţirea, îndepărtarea de Tatăl Său. Roua cea rece a nopţii, a căzut pe trupul Său întis la pământ, dar El nu-i dădu atenţie. De pe buzele Sale palide veni strigătul amar: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la mine paharul acesta". Dar chiar în aceste împrejurări, El a adăugat: "Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu".

Creştinul trebuie să se roage cu stăruinţă şi sinceritate.  "Fiţi serioşi, fiţi sinceri. Rugăciune fierbinte foloseşte mult. Luptă-te în rugăciune asemenea lui Iacov. Isus în grădină, a transpirat mari picături de sânge. Trebuie să faceţi şi voi un efort. Nu părăsiţi cămăruţa voatră de rugăciune, până ce nu vă veţi simţi întăriţi de Dumnezeu. Mărturii vol. 1, 158.