Cap. 14 - În căutarea adevărului

 

În timpul lucrării sale, apostolul Petru a vizitat pe credincioşii din Lidia. Aici a vindecat pe Enea, care timp de opt ani fusese ţintuit la pat din pricina paraliziei. "Enea, Isus Hristos te vindecă", a spus apostolul; "scoală-te şi fă-ţi patul". "Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lidia şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul".

La Iope, care era lângă Lidia, trăia o femeie numită Dorca, ale cărei fapte bune o făcuseră să fie foarte mult iubită. Ea era o demnă ucenică a lui Isus şi viaţa ei fusese plină cu fapte de bunătate. Ea ştia cine avea nevoie de haine călduroase şi cine ducea lipsă de simpatie şi cu dragă inimă slujea celor săraci şi întristaţi. Degetele ei iscusite erau mult mai active decât limba ei.

"În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit". Biserica din Iope a simţit lipsa ei şi, auzind că Petru se găsea la Lidia, credincioşii au trimis soli la el ca să-l roage: "Nu pregeta să vii până la noi". "Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele". Ţinând seama de viaţa de slujire pe care o trăise Dorca, nu este câtuşi de puţin de mirare că ei plângeau şi lacrimi fierbinţi cădeau pe trupul ei neînsufleţit.

Pe când privea la tristeţea lor, inima apostolului a fost cuprinsă de milă. Apoi, după ce a cerut ca prietenii care plângeau să fie scoşi din cameră, el a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca să readucă la viaţă şi sănătate pe Dorca. Întorcându-se spre trupul ei, el a spus: "Tabita, scoală-te! Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stătut în capul oaselor". Dorca fusese de mare ajutor bisericii, şi Dumnezeu a socotit potrivit a o aduce înapoi din ţara vrăjmaşului, pentru ca priceperea şi puterea ei să poată fi mai departe o binecuvântare pentru alţii şi, de asemenea, pentru ca, prin această manifestare a puterii sale, lucrarea lui Hristos să fie întărită.

Pe când Petru era încă la Iope, el a fost chemat de Dumnezeu să ducă Evanghelia lui Corneliu în Cezarea.

Corneliu era un sutaş roman. El era de neam bogat şi nobil prin naştere şi deţinea o poziţie de încredere şi cinste. Deşi prin naştere, creştere şi educaţie era păgân, totuşi, prin legătura lui cu iudeii, ajunsese să dobândească cunoştinţa despre Dumnezeu şi I se închina cu o inimă credincioasă, dovedindu-şi sinceritatea credinţei prin mila pe care o avea faţă de cei săraci. Pentru binefacerile lui era cunoscut atât în împrejurimi, cât şi în locurile depărtate şi viaţa lui neprihănită îl făcuse să se bucure de un nume bun atât printre iudei, cât şi printre Neamuri. Influenţa lui era o binecuvântare pentru toţi aceia cu care venea în contact. Raportul inspirat îl descrie ca fiind "cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu".

Crezând în Dumnezeu ca fiind Creatorul cerului şi al pământului, Corneliu Îi aducea închinare, recunoştea autoritatea Lui şi căuta sfatul Lui în toate problemele vieţii. El era credincios lui Iehova în viaţa lui de familie, cum şi în îndatoririle sale oficiale. În casa lui ridicase un altar lui Dumnezeu; căci el nu îndrăznea să încerce să-şi aducă la îndeplinire planurile sau să-şi poarte răspunderile fără ajutorul lui Dumnezeu.

Deşi Corneliu credea în profeţii şi aştepta venirea lui Mesia, el nu cunoştea Evanghelia aşa cum a fost ea descoperită în viaţa şi moartea lui Hristos. El nu era membru al bisericii iudaice şi rabinii îl vor fi socotit ca un păgân şi un necurat. Dar acelaşi Veghetor Sfânt care a spus despre Avraam: "Îl cunosc", îl cunoştea şi pe Corneliu şi i-a trimis o solie direct din cer.

Îngerul i s-a arătat lui Corneliu în timp ce el se ruga. Când sutaşul a auzit că este chemat pe nume, s-a înspăimântat, totuşi a înţeles că solul venise de la Dumnezeu şi a zis: "Ce este, Doamne?" Îngerul a răspuns: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu şi El Şi-a adus aminte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare".

Felul lămurit în care au fost date aceste îndrumări, prin care s-a amintit chiar şi ocupaţia omului la care stătea Petru, dovedeşte faptul că cerul cunoaşte istoria şi ocupaţia oamenilor în fiecare moment din viaţă. Dumnezeu cunoaşte viaţa şi ocupaţia lucrătorului umil, tot la fel cum cunoaşte şi viaţa împăratului pe tronul lui.

"Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon". În felul acesta, Dumnezeu a scos în evidenţă modul în care priveşte El lucrarea Evangheliei şi biserica Sa organizată. Îngerul nu a fost însărcinat să spună lui Corneliu istoria crucii. Un om, supus, ca şi sutaşul, slăbiciunilor şi ispitelor trebuia să fie acela care să-i spună despre Mântuitorul Cel răstignit şi înălţat.

Ca reprezentanţi ai Săi printre oameni, Dumnezeu nu alege îngeri care nu au căzut niciodată, ci fiinţe omeneşti, oameni având aceleaşi patimi ca şi cei pe care doresc să-i salveze. Hristos a luat trup omenesc pentru a putea veni în contact cu oamenii. Era nevoie de un Mântuitor divin-omenesc pentru a aduce lumii mântuirea. Şi bărbaţilor şi femeilor le-a fost încredinţată însărcinarea sacră de a face cunoscut "bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos" (Ef. 3,8).

În înţelepciunea Sa, Domnul aduce pe aceia care caută adevărul şi-i pune în legătură cu semeni de ai lor care cunosc adevărul. Este planul cerului acela ca cei care au primit lumina să o împărtăşească celor ce se află în întuneric. Omul, trăgându-şi destoinicia din marele Izvor al înţelepciunii, este făcut instrumentul, unealta lucrătoare, prin care Evanghelia îşi exercită puterea ei transformatoare asupra minţii şi inimii.

Corneliu a dat din toată inima ascultare viziunii. După plecarea îngerului, sutaşul "a chemat două din slugile sale şi un sutaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul; şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope".

Îngerul, după ce a avut convorbirea cu Corneliu, s-a dus la Petru, la Iope. În vremea aceea, Petru se ruga pe acoperişul casei sale şi citim că "l-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească". Petru flămânzise nu numai după hrana fizică. Fiind pe acoperişul casei, el putea vedea cetatea Iope şi ţinutul înconjurător şi aceasta îl făcea să flămânzească după mântuirea semenilor lui. El avea o arzătoare dorinţă de a le prezenta din Scripturi profeţiile cu privire la suferinţele şi moartea lui Hristos.

În viziune, Petru "a văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis: 'Petre, scoală-te, taie şi mănâncă'. 'Nicidecum, Doamne', a răspuns Petru. 'Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat'. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer".

Viziunea aceasta îi aducea lui Petru atât mustrare, cât şi învăţătură. Ea îi descoperea planul lui Dumnezeu - că, prin moartea lui Hristos Neamurile aveau să ajungă a fi împreună moştenitoare cu iudeii la binecuvântările mântuirii. Căci până la data aceea nici unul dintre ucenici nu predicase Evanghelia la Neamuri. În mintea lor, zidul despărţitor de la mijloc, prăvălit prin moartea lui Hristos, încă mai dăinuia şi toate străduinţele lor se mărginiseră numai la iudei, fiindcă ei considerau Neamurile ca neavând parte de binecuvântările Evangheliei. Acum, Domnul căuta să-l înveţe pe Petru că planul divin cuprindea întreaga lume.

Mulţi dintre Neamuri ascultaseră cu interes predicile lui Petru şi ale celorlalţi apostoli, şi mulţi dintre iudeii care vorbeau greceşte au crezut în Hristos, însă convertirea lui Corneliu avea să fie de o mai mare însemnătate printre Neamuri.

Sosise vremea ca biserica lui Hristos să înceapă o fază de lucru cu totul nouă. Uşa pe care mulţi dintre convertiţii iudei o închiseseră în faţa Neamurilor trebuia să fie acum larg deschisă. Şi Neamurile care primeau Evanghelia trebuia să fie considerate egale cu credincioşii dintre iudei, fără să mai fie necesar să li se mai ceară ritul circumciziunii.

Cu câtă grijă a lucrat Domnul pentru a birui prejudecata împotriva Neamurilor ce fusese întipărită cu atâta putere în mintea lui Petru de educaţia iudaică ce o primise el. Prin viziunea feţei de masă şi a celor ce erau în ea, El a căutat să scoată din mintea apostolului această prejudecată şi să-l înveţe adevărul important, că în ceruri nu este cătare la faţă; că atât iudeii, cât şi Neamurile sunt la fel de preţioşi înaintea lui Dumnezeu; că prin Hristos păgânii pot ajunge părtaşi ai binecuvântărilor şi ai privilegiilor Evangheliei.

În timp ce Petru medita asupra însemnătăţii viziunii, bărbaţii trimişi de Corneliu au sosit în Iope şi s-au oprit înaintea porţii locuinţei lui. Atunci, Duhul i-a zis: "Iată că sunt trei oameni; scoală-te, pogoară-te şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis".

Pentru Petru, aceasta era o poruncă ce-l punea la grea încercare şi la fiecare pas pe care-l făcea era dezgustat de datoria ce i se dăduse de împlinit; însă el nu a cutezat să nu asculte. "Petru, deci, s-a pogorât şi a zis oamenilor acelora: 'Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?'" Ei i-au spus despre singura lor însărcinare, zicând: "Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune".

Ascultând de îndrumările primite chiar atunci de la Dumnezeu, apostolul le-a făgăduit să meargă cu ei. În dimineaţa următoare, el a pornit spre Cezarea, însoţit de şase dintre fraţii lui. Aceştia urma să fie martori a tot ce el avea să spună sau să facă în timpul vizitării Neamurilor, căci Petru ştia că avea să fie tras la răspundere pentru o aşa de categorică încălcare a învăţăturilor iudaice.

Când Petru a intrat în casa acestui bărbat dintre Neamuri, Corneliu nu l-a salutat ca pe un oricare vizitator, ci ca pe unul onorat de cer şi trimis la el de Dumnezeu. În răsărit, este obiceiul ca înaintea unui prinţ sau a unui înalt demnitar să te pleci, aşa cum copiii se plecau înaintea părinţilor lor; Şi Corneliu, copleşit de respect faţă de cineva trimis de Dumnezeu să-l înveţe, a căzut la picioarele apostolului să i se închine. Petru s-a îngrozit şi, ridicându-l pe sutaş, i-a zis: "Scoală-te, şi eu sunt om".

În timp ce solii lui Corneliu s-au dus cu misiunea lor, sutaşul "chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape", ca şi ei, împreună cu el, să audă predicarea Evangheliei. Când Petru a ajuns, a găsit o mare mulţime aşteptând doritoare să asculte cuvintele lui.

Celor adunaţi, Petru le-a vorbit în primul rând despre obiceiul iudeilor, spunând că era socotit ca o călcare a legii ca iudeii să se amestece în societatea Neamurilor şi că săvârşirea acestui lucru aducea după sine o pângărire ceremonială. "Ştiţi", le-a zis el, "că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gând aţi trimis după mine?"

Atunci, Corneliu a povestit experienţa lui şi cuvintele îngerului, spunând în încheiere: "Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui".

Petru a zis: "În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează în neprihănire este primit de El".

După aceea, mulţimii aceleia de ascultători atenţi, apostolul le-a predicat pe Hristos - viaţa Sa, minunile Sale, trădarea şi răstignirea Sa, învierea şi înălţarea Sa, cum şi lucrarea Sa din ceruri, ca Reprezentant şi Apărător al omului. Când Petru a arătat celor de faţă pe Isus ca fiind singura nădejde a păcătosului, el însuşi a înţeles mult mai pe deplin însemnătatea viziunii pe care o avusese şi inima lui ardea de spiritul adevărului pe care-l prezenta.

Deodată, vorbirea a fost întreruptă de coborârea Duhului Sfânt. "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul." Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.

"Atunci Petru a zis: 'Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?' Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos".

În felul acesta a fost dusă Evanghelia la aceia care fuseseră străini şi venetici, făcându-i împreună părtaşi cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu. Convertirea lui Corneliu şi a casei lui alcătuia primele roade ale unui seceriş ce urma să fie adunat. Din această casă, mult cuprinzătoarea lucrare a harului s-a răspândit în această cetate păgână.

Astăzi, Dumnezeu caută suflete atât printre cei de sus, cât şi printre cei de jos. Sunt mulţi asemenea lui Corneliu, oameni pe care Domnul doreşte să-i alăture lucrării Sale din lume. Simpatiile lor sunt legate de poporul lui Dumnezeu, însă legăturile care îi ţin de lume îi ţin cu tărie. Pentru a lua poziţie pentru Hristos se cere curaj moral din partea lor. Trebuie să se depună străduinţe deosebite pentru aceste suflete care sunt într-o aşa de mare primejdie din pricina răspunderilor şi legăturilor lor de societate.

Dumnezeu cheamă lucrători umili şi zeloşi, care să ducă Evanghelia la clasele cele mai de sus. Minuni vor fi săvârşite în convertiri sincere - minuni care nu se zăresc acum. Oamenii cei mai mari ai acestui pământ nu sunt mai presus de puterea unui Dumnezeu ce lucrează prin minuni. Dacă aceia care lucrează împreună cu El vor fi oameni care să ştie să folosească ocaziile, făcându-şi datoria cu curaj şi credincioşie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă poziţii de răspunderi, oameni învăţaţi şi cu influenţă. Prin puterea Duhului Sfânt, mulţi vor primi principiile divine. Convertiţi la adevăr, ei vor deveni unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a transmite şi altora lumina. Ei vor avea o povară deosebită pentru alte suflete din această clasă neglijată. Timp şi bani vor fi consacraţi lucrării Domnului şi noi destoinicii şi puteri se vor adăuga bisericii.

Deoarece Corneliu trăise în ascultare deplină de toată învăţătura primită, Dumnezeu a rânduit în aşa fel lucrurile, încât i s-a făcut cunoscut mai mult adevăr. Un sol din curţile cereşti a fost trimis atât la ofiţerul roman, cât şi la Petru, pentru ca Corneliu să poată ajunge în legătură cu cineva care putea să-l conducă la o lumină mai mare.

În lumea noastră sunt mulţi aceia care se găsesc mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu decât ne închipuim noi. În această întunecată lume a păcatului, Domnul are multe pietre preţioase, la care va călăuzi pe solii Săi. Pretutindeni se găsesc dintre aceia care vor lua poziţie pentru Hristos. Mulţi vor preţui înţelepciunea de la Dumnezeu mai presus decât orice câştig pământesc şi vor ajunge credincioşi purtători de lumină. Constrânşi de iubirea lui Hristos, ei vor determina pe alţii să vină la El.

Când fraţii din Iudea au auzit că Petru intrase în casa unuia dintre Neamuri şi a predicat celor adunaţi acolo, au fost surprinşi şi s-au simţit jigniţi. Ei se temeau ca nu cumva un asemenea curs al lucrurilor, care lor li se părea îndrăzneţ, să aibă drept urmare zădărnicirea propriei lor învăţături. La prima ocazie, când l-au întâlnit pe Petru, l-au întâmpinat cu aspră mustrare, zicând: "Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei".

Petru le-a pus în faţă întreaga situaţie. Le-a istorisit experienţa sa în legătură cu viziunea şi a susţinut că, prin aceasta, el a fost îndrumat să nu mai facă deosebirea ceremonială dintre circumcis şi necircumcis şi nici să nu mai socotească pe cei dintre Neamuri ca fiind necuraţi. El le-a vorbit despre porunca ce-i fusese dată de a merge la Neamuri, despre venirea solilor, despre călătoria sa la Cezarea şi despre întâlnirea cu Corneliu. El le-a relatat esenţa convorbirii sale cu sutaşul, în timpul căreia acesta din urmă îi vorbise despre vedenia prin care fusese îndrumat să trimită după Petru.

"Cum am început să vorbesc", a zis el, povestind experienţa sa, "Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: 'Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt'. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?"

Auzind acest raport, fraţii n-au mai zis nimic. Convinşi că umblarea lui Petru era întru totul împlinirea planului lui Dumnezeu şi că prejudecăţile şi exclusivismul lor erau cu totul potrivnice spiritului Evangheliei, ei au preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă".

În felul acesta, fără să fie discuţii între ei, prejudecata a fost înfrântă, exclusivismul statornicit prin obişnuinţa de veacuri a fost părăsit şi s-a deschis calea ca Evanghelia să fie vestită la Neamuri.