Cap. 25 - Epistolele către Tesaloniceni

 

Sosirea lui Sila şi a lui Timotei din Macedonia, în timpul şederii lui Pavel în Corint, l-a bucurat foarte mult pe apostol. Ei i-au adus "veşti bune despre credinţa şi dragostea" acelora care primiseră adevărul în timpul primei vizite a solilor Evangheliei la Tesalonic. Inima lui Pavel dorea cu o iubire plină de duioşie pe aceşti credincioşi, care, în mijlocul încercărilor şi împotrivirilor, rămăseseră credincioşi lui Dumnezeu. El dorea să-i viziteze personal, dar, fiindcă aceasta nu era cu putinţă, le-a scris.

În această epistolă către biserica din Tesalonic, apostolul îşi exprimă mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru frumoasele veşti cu privire la creşterea credinţei lor. "Fraţilor", scria el, "în toate strâmtorările şi necazurile noastre, am fost mângâiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul. Cum putem noi oare să mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre".

"Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte, fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!"

Mulţi dintre credincioşii din Tesalonic se întorseseră de la idoli spre a sluji "Dumnezeului celui viu şi adevărat". Ei primiseră "Cuvântul în multe necazuri"; şi inimile lor erau pline "cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt". Apostolul declară că, în ceea ce priveşte credincioasa lor urmare a Domnului, ei erau "o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia". Aceste cuvinte de laudă nu erau nemeritate; "de la voi", scrie el, "Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni".

Credincioşii tesaloniceni erau adevăraţi misionari. Inimile lor ardeau de zel pentru Mântuitorul lor care îi eliberase de teama "mâniei viitoare". Prin harul lui Hristos, în vieţile lor avusese loc o minunată transformare; şi cuvântul Domnului, aşa cum era vorbit prin ei, era însoţit de putere. Inimile erau câştigate prin adevărurile prezentate şi suflete se adăugau la numărul credincioşilor.

În prima sa epistolă, Pavel face referire la modul său de lucru în mijlocul tesalonicenilor. El afirmă că nu căutase să câştige convertiţi prin amăgire sau înşelăciune. "Fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu. N-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi".

"Voi sunteţi martori", continuă apostolul, "şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, care credeţi. Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa".

"De aceea, mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi". "Cine este în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi lumina noastră".

În prima sa epistolă către credincioşii din Tesalonic, Pavel s-a străduit să-i înveţe cu privire la adevărata stare a morţilor. El le-a vorbit despre cei morţi, care sunt într-o stare de inconştienţă, ca şi cum ar dormi. "Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El" Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unul arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul."

Tesalonicenii se prinseseră cu multă căldură de gândul că Hristos avea să vină să transforme pe credincioşii care erau în viaţă şi să-i ia la Sine. Cu multă grijă păziseră ei vieţile prietenilor lor, ca nu cumva aceştia să moară şi astfel să piardă binecuvântarea pe care ei aşteptau să o primească la venirea Domnului lor. Dar, unul după altul, cei dragi lor le fuseseră luaţi; şi cu multă sfâşiere de inimă priviseră tesalonicenii pentru ultima dată feţele morţilor lor, cu greu cutezând să nădăjduiască să-i mai întâlnească într-o viaţă viitoare.

Când au deschis şi au citit epistola lui Pavel, o mare bucurie şi mângâiere a fost adusă bisericii prin cuvintele lămuritoare cu privire la adevărata stare a morţilor. Pavel arăta că cei care aveau să trăiască atunci când va fi să vină Hristos nu vor întâmpina pe Domnul mai înainte decât cei care adormiseră în Isus. Glasul unui arhanghel şi trâmbiţa lui Dumnezeu vor ajunge chiar până la cei adormiţi, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos, mai înainte ca cei vii să fi fost îmbrăcaţi în nemurire. "Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte."

Nădejdea şi bucuria pe care această adunare le-au adus tinerei biserici din Tesalonic cu greu pot fi înţelese de noi. Ei au crezut şi au fost încurajaţi din epistola trimisă lor de părintele lor în Evanghelie, şi inimile lor s-au îndreptat cu iubire spre el. Despre lucrurile acestea le vorbise mai înainte; dar atunci mintea lor se lupta să prindă învăţăturile care li se păreau noi şi ciudate; şi nu este de mirare că însemnătatea unor anumite probleme să nu fi impresionat destul de puternic mintea lor. Însă ei flămânzeau după adevăr şi epistola lui Pavel le-a dat noi speranţe şi puteri, o credinţă mai tare, cum şi o mai profundă dragoste faţă de Acela care, prin moartea Sa, adusese la lumină viaţa şi nemurirea.

Acum, ei se bucurau de cunoaşterea faptului că prietenii lor credincioşi vor fi sculaţi din mormânt spre a trăi pentru veşnicie în Împărăţia lui Dumnezeu. Întunericul care învăluise locul de odihnă al morţilor s-a risipit. O nouă aureolă încununa credinţa creştină şi ei au văzut o nouă slavă în viaţa, moartea şi învierea lui Hristos.

"Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El", scria Pavel. Mulţi interpretează acest pasaj ca însemnând că cei ce dorm vor fi aduşi împreună cu Hristos din ceruri; dar Pavel a vrut să spună că, după cum Hristos a fost înviat dintre morţi, tot la fel va chema Dumnezeu pe cei sfinţi afară din mormintele lor şi-i va lua cu Sine în ceruri. Ce preţioasă mângâiere! Ce glorioasă nădejde nu numai pentru biserica din Tesalonic, ci pentru toţi creştinii, oriunde s-ar găsi ei!

În timp ce lucra în Tesalonic, Pavel s-a ocupat suficient de mult de subiectul privind semnele timpului, arătând ce evenimente aveau să aibă loc înainte de arătarea Fiului omului pe norii cerului, încât el a socotit că nu mai este nevoie să le scrie prea mult cu privire la acest subiect. Totuşi, pe scurt, el s-a referit la învăţăturile sale dinainte. "Cât despre vremi şi soroace", a spus el, "n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: 'Pace şi linişte', atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei".

Sunt mulţi în lumea de azi care îşi închid ochii faţă de dovezile pe care Hristos le-a dat spre a-i avertiza pe oameni cu privire la venirea Sa. Ei caută să liniştească orice simţământ de teamă, în timp ce chiar atunci semnele sfârşitului se împlinesc cu repeziciune şi lumea se grăbeşte spre timpul când Fiul omului Se va arăta pe norii cerului. Pavel învaţă că este păcat a fi nepăsător faţă de semnele care au să preceadă a doua venire a lui Hristos. Pe cei vinovaţi de această neglijenţă el îi numeşte fii ai nopţii şi ai întunericului. El îndeamnă la vigilenţă şi la veghere prin aceste cuvinte: "Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji".

Deosebit de importante pentru biserica din vremea noastră sunt învăţăturile apostolului despre acest subiect. Pentru cei ce trăiesc atât de aproape de împlinirea marelui eveniment final, cuvintele lui Pavel trebuie să aibă o putere grăitoare: "Noi care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru că fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El".

Creştinul care veghează este un creştin care lucrează, căutând sârguincios să facă tot ce poate pentru înaintarea Evangheliei. În măsura în care creşte iubirea sa faţă de Răscumpărătorul său, în aceeaşi măsură creşte şi iubirea sa pentru semenii săi. El are încercări aspre, aşa cum a avut şi Învăţătorul său; însă el nu îngăduie ca amărăciunea să-i asprească firea sau să-i distrugă pacea minţii. El ştie că încercarea, dacă este suportată cu bine, îl va spăla şi îl va curăţi, aducându-l într-o mai strânsă comuniune cu Hristos. Cei care sunt părtaşi suferinţelor lui Hristos vor fi părtaşi ai mângâierii Sale şi, în final, se vor împărtăşi de slava Lui.

"Vă rugăm, fraţilor", a continuat Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni, "să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi".

Credincioşii tesaloniceni erau foarte mult tulburaţi de oameni care veneau printre ei cu idei şi învăţături fanatice. Unii trăiesc "în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri". Biserica fusese organizată cum trebuie şi slujbaşi fuseseră rânduiţi ca să servească drept slujitori ai Evangheliei şi diaconi. Însă erau unii încăpăţânaţi şi impulsivi, care refuzau să se supună celor ce deţineau poziţii de răspundere în biserică. Ei pretindeau nu numai dreptul de a avea o judecată aparte, dar şi acela ca, în mod public, să impună bisericii părerile lor. Luând în seamă toate acestea, Pavel a atras atenţia tesalonicenilor asupra respectului şi consideraţiei, datorate acelora care fuseseră aleşi să ocupe poziţii de autoritate în biserică.

În dorinţa lui arzătoare ca cei credincioşi din Tesalonic să umble în temere de Dumnezeu, apostolul a stăruit de ei ca, în viaţa de toate zilele, să dea pe faţă o evlavie practică. "Încolo, fraţilor", scria el, "fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie". "Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire".

Apostolul simţea că, într-o mare măsură, asupra lui cădea răspunderea în ce priveşte buna stare spirituală a celor întorşi la credinţă prin lucrarea sa. Dorinţa lui faţă de ei era aceea ca ei să crească în cunoştinţa singurului Dumnezeu adevărat şi a lui Isus Hristos, pe care Îl trimisese El. Deseori, în lucrarea sa, când se întâlnea cu grupe mici de bărbaţi şi femei care Îl iubeau pe Isus, se pleca împreună cu ei la rugăciune, cerând lui Dumnezeu să-i înveţe cum să menţină o vie legătură cu El. Deseori, el se sfătuia cu ei cu privire la cele mai bune metode de a duce şi altora lumina adevărului Evangheliei. Şi adesea, când era despărţit de aceia pentru care lucrase în felul acesta, el cerea în mod stăruitor lui Dumnezeu să-i ferească de rău şi să-i ajute să fie misionari plini de sârguinţă şi activi.

Una din cele mai puternice dovezi ale adevăratei convertiri este iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Cei care Îl primesc pe Isus ca Răscumpărătorul lor au o iubire profundă şi sinceră pentru alţii care au o credinţă tot atât de preţioasă. Aşa era cu credincioşii din Tesalonic. "Cât despre dragostea frăţească", scria apostolul, "n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi într-adevăr pe toţi fraţii, care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemn fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni".

"Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi".

"Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Isus Hristos, cu privire la voi".

Apostolul atrăgea atenţia tesalonicenilor să nu dispreţuiască darul profeţiei; şi în cuvintele: "Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorocii. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun", el îndemna să se facă o atentă deosebire între rătăcire şi adevăr. El îi ruga fierbinte: "Feriţi-vă de orice se pare rău"; şi îşi încheie epistola sa cu rugăciunea ca Dumnezeu să-i sfinţească pe deplin, adică "duhul, sufletul şi trupul", pentru ca acestea să fie păzite "întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios", adăugă el, "şi va face lucrul acesta".

Învăţătura pe care Pavel a trimis-o tesalonicenilor în prima sa epistolă cu privire la a doua venire a lui Hristos era în deplină armonie cu învăţătura sa de mai înainte. Totuşi, cuvintele lui au fost înţelese greşit de unii fraţi tesaloniceni. Ei au înţeles că el vrea să-şi exprime nădejdea că el, Pavel, avea să trăiască spre a fi martor venirii Mântuitorului. Această credinţă a făcut să se mărească entuziasmul şi exaltarea lor. Cei care până atunci îşi neglijaseră răspunderile şi îndatoririle lor, acum au devenit şi mai stăruitori în a-şi impune vederile lor greşite.

În cea de-a doua epistolă a sa, Pavel a căutat să le îndrepte interpretarea greşită cu privire la învăţătura sa şi să le prezinte adevărata sa poziţie. El îşi exprimă din nou încrederea în integritatea lor, cum şi recunoştinţa sa pentru că în viaţa lor credinţa era tare, iar iubirea lor unii faţă de alţii, cum şi faţă de Învăţătorul lor, era din belşug. El le-a spus că i-a dat ca pildă altor biserici pentru credinţa lor stăruitoare cu care, având mult curaj, se împotrivesc prigonirii şi necazurilor; şi le-a îndreptat mintea înainte, la timpul celei de a doua veniri a lui Hristos, când poporul lui Dumnezeu se va odihni de toate grijile şi frământările lui.

"Ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu", scria el, "pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi" şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos".

Dar înainte de venirea lui Hristos, în lumea religioasă, potrivit profeţiilor, avea să aibă loc evenimente importante. Apostolul a declarat: "Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte 'Dumnezeu', sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu".

Cuvintele lui Pavel nu trebuia să fie greşit înţelese. Nu trebuia să se răspândească învăţătura că el, prin descoperire deosebită, a avertizat pe tesaloniceni despre imediata venire a lui Hristos. O asemenea poziţie ar fi dat loc la confuzie în ceea ce priveşte credinţa; căci dezamăgirea duce deseori la necredinţă. Prin urmare, apostolul i-a făcut atenţi pe fraţi să nu primească o asemenea solie ca venind de la el; şi el a continuat să sublinieze faptul că puterea papală, atât de clar descrisă de profetul Daniel, trebuia deci să se ridice şi să pornească război împotriva poporului lui Dumnezeu. Până când această putere nu-şi va fi săvârşit lucrarea ei de moarte, lucrarea ei nelegiuită, era în zadar ca biserica să aştepte venirea Domnului. "Nu vă aduceţi aminte", întreba Pavel, "cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?"

Încercările ce aveau să aducă atâta chin adevăratei biserici urmau să fie teribile. Chiar atunci când apostolul scria, "taina fărădelegii" începuse deja să lucreze. Desfăşurarea evenimentelor care aveau să aibă loc în viitor aveau să fie "prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării".

Deosebit de solemnă este declaraţia apostolului cu privire la aceia care vor refuza să primească "iubirea adevărului". "Din această pricină", declară el despre toţi aceia care cu bună ştiinţă resping soliile adevărului, "Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi". Oamenii care resping avertizările pe care Dumnezeu, în îndurarea Sa, li le adresează nu pot rămâne nepedepsiţi. Dumnezeu Îşi retrage Duhul Său de la aceia care stăruie în a nu lua aminte la aceste avertizări, lăsându-i pradă amăgirilor la care ei ţin.

În felul acesta descrie Pavel lucrarea dăunătoare a acelei puteri a răului care avea să continue de-a lungul multelor secole de întuneric şi prigonire, înainte de a doua venire a lui Hristos. Credincioşii tesaloniceni speraseră într-o eliberare imediată; acum, erau îndemnaţi să primească, plini de curaj şi cu temere de Dumnezeu, lucrarea ce le stătea înainte. Apostolul îi soma hotărât să nu-şi neglijeze datoriile sau să nu se resemneze într-o aşteptare trândavă. După înflăcărata lor aşteptare a imediatei eliberări, mersul vieţii zilnice şi împotrivirea pe care trebuia să o întâmpine avea să li se pară o piedică îndoit de mare. De aceea, el îi îndemna să stea tari în credinţă.

"Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Şi Însuşi Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile, şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun". "Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos".

Lucrarea credincioşilor le fusese dată lor de Dumnezeu. Prin primirea cu credinţă a adevărului, ei trebuia să ducă şi altora lumina pe care o primiseră. Apostolul i-a îndemnat să nu obosească în facerea de bine şi s-a dat pe sine ca pildă de sârguinţă în lucrurile vremelnice în timp ce lucra cu un zel neobosit în lucrarea lui Hristos. El i-a mustrat pe aceia care se dedaseră la trândăvie şi la o vieţuire fără un scop şi i-a sfătuit ca "să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte". În acelaşi timp, el îndeamnă biserica să se despartă de părtăşia cu vreunul care ar dispreţui îndrumările date prin slujitorii lui Dumnezeu." "Totuşi", adaugă el, "să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate".

Şi Pavel încheie această epistolă cu o rugăciune, ca, în ostenelile şi încercările vieţii, pacea lui Dumnezeu şi harul Domnului Isus Hristos să fie mângâierea şi sprijinul lor.