Cap. 36 - Apostazia din Galatia

 

În timpul rămânerii la Corint, Pavel a avut motive de serioasă îngrijorare cu privire la unele din bisericile deja întemeiate. Datorită influenţei falşilor învăţători, care s-au ridicat printre credincioşii din Ierusalim, dezbinarea, erezia, senzualismul au câştigat repede teren dintre credincioşii din Galatia. Aceşti învăţători falşi amestecau tradiţiile iudaice cu adevărurile Evangheliei. Neluând în seamă hotărârea Consiliului general de la Ierusalim, ei au impus convertiţilor dintre Neamuri păzirea legii ceremoniale. Situaţia era îngrijorătoare. Relele care fuseseră introduse ameninţau ca, în scurtă vreme, să nimicească bisericile din Galatia.

Inima lui Pavel era sfâşiată şi sufletul lui era tulburat din pricina acestei făţişe apostazii din partea acelora pe care el îi învăţase cu atâta credincioşie principiile Evangheliei. De îndată, el a scris fraţilor înşelaţi, arătându-le învăţăturile greşite pe care le-au primit, mustrând cu mare asprime pe aceia care se îndepărtau de la credinţă. După ce îi salută pe galateni prin cuvintele: "Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Isus Hristos", el le adresă aceste cuvinte de aspră mustrare:

"Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!" Învăţăturile lui Pavel fuseseră în armonie cu Scripturile şi Duhul Sfânt a dat mărturie despre lucrarea sa; de aceea el a avertizat pe fraţii săi să nu ia aminte la nimic care ar fi potrivnic adevărurilor pe care el îi învăţase.

Apostolul i-a îndemnat pe credincioşii galateni să cugete cu multă luare aminte la prima experienţă făcută de ei în viaţa creştină. "O, Galateni nechibzuiţi!" exclamă el. "Cine v-a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar! Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?"

Astfel, Pavel i-a acuzat pe credincioşii din Galatia înaintea tribunalului propriei lor conştiinţe şi a căutat să-i oprească din drumul lor. Încrezându-se în puterea lui Dumnezeu de a mântui şi refuzând să recunoască învăţăturile propovăduitorilor apostaziaţi, apostolul s-a străduit să-i facă pe cei convertiţi să vadă că ei fuseseră într-un mod grosolan amăgiţi, dar că, prin întoarcerea la credinţa lor de mai înainte în Evanghelie, ei puteau totuşi să înfrângă planurile lui Satana. El a luat poziţie în mod hotărât de partea adevărului şi a neprihănirii, iar credinţa sa categorică şi încrederea sa nezdruncinată în solia pe care o vestea i-a ajutat pe mulţi, a căror credinţă se stinsese, să se întoarcă la credincioşia lor faţă de Mântuitorul.

Cât de diferit de felul lui Pavel de a scrie bisericii din Corint a fost calea pe care a urmat-o el faţă de galateni! Pe primii i-a mustrat cu multă prevedere şi gingăşie; pe cei din urmă, prin cuvinte de necruţătoare mustrare. Corintenii fuseseră înfrânţi de ispită. Amăgiţi de meşteşugita sofistărie a învăţătorilor care au prezentat rătăcirile sub masca adevărului, ei au ajuns confuzi şi încurcaţi. Pentru a-i învăţa să deosebească rătăcirea de adevăr se cerea înţelepciune şi răbdare. Asprimea sau graba nejudecată din partea lui Pavel ar fi distrus influenţa lui asupra multora dintre aceia pe care el dorea să-i ajute.

În bisericile din Galatia, rătăcirea căuta să înlăture solia Evangheliei pe faţă, deschis. Hristos, adevărata temelie a credinţei, era cu totul dat la o parte pentru a fi înlocuit cu învechitele ceremonii ale iudaismului. Apostolul a văzut că, pentru a salva pe credincioşii din Galatia de influenţele primejdioase care îi ameninţau, trebuia să fie luate măsurile cele mai hotărâte şi să fie date avertizările cele mai pătrunzătoare.

O învăţătură de seamă pe care trebuie s-o înveţe fiecare slujitor al lui Hristos este aceea de a-şi adapta lucrarea potrivit condiţiilor celor pe care el doreşte să-i ajute. Blândeţea, răbdarea, hotărârea şi fermitatea sunt la fel de necesare; însă toate acestea trebuie folosite cu un cuvenit discernământ. A te purta înţelepţeşte cu diferitele categorii de oameni, în împrejurări şi condiţii diferite este o lucrare ce cere o înţelepciune şi o judecată luminate şi sfinţite de Duhul lui Dumnezeu.

În epistola sa către credincioşii galateni, Pavel a rezumat pe scurt întâmplările principale în legătură cu propria sa convertire şi experienţa sa creştină de la început. Pe această cale, el a căutat să arate că, printr-o deosebită manifestare a puterii divine, el fusese adus să vadă şi să pătrundă marile adevăruri ale Evangheliei. Prin îndrumarea primită chiar de la Dumnezeu, Pavel a putut să-i avertizeze şi să-i mustre pe galateni într-un mod atât de solemn şi hotărât. El a scris nu cu ezitări sau îndoieli, ci cu asigurarea unei convingeri bine întemeiate şi a unei cunoştinţe depline. El a arătat lămurit deosebirea între a fi învăţat de om şi a primi învăţătură direct de la Hristos.

Apostolul a cerut galatenilor să se despartă de călăuzele false care-i duseseră în rătăcire şi să se întoarcă la credinţa ce fusese însoţită de dovezile de netăgăduit ale aprobării divine. Oamenii care încercaseră să-i abată de la credinţa lor în Evanghelie erau făţarnici, cu inima nesfinţită şi cu o viaţă decăzută. Religia lor era alcătuită dintr-un şir de ceremonii, prin îndeplinirea cărora ei nădăjduiau să dobândească favoarea lui Dumnezeu. Ei nu doreau după o Evanghelie care chema la o ascultare de cuvântul: "Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, ). Ei erau de părere că o credinţă întemeiată pe o asemenea învăţătură cerea un sacrificiu prea mare şi astfel ei s-au agăţat de rătăcirile lor, înşelându-se singuri şi înşelând şi pe alţii.

A înlocui sfinţenia inimii şi a vieţii cu forme exterioare de religiozitate, este încă şi acum tot atât de plăcut firii nerenăscute, cum era şi în zilele acestor învăţători iudei. Astăzi, ca şi atunci, există călăuze spirituale mincinoase, la a căror învăţătură mulţi ascultă cu nesaţ. Este străduinţa bine chibzuită a lui Satana de a abate minţile de la nădejdea mântuirii prin credinţa în Hristos şi ascultarea de Legea lui Dumnezeu. În fiecare veac, arhivrăjmaşul îşi adaptează ispitele potrivit prejudecăţilor sau pornirilor acelora pe care el caută să-i amăgească. În vremurile apostolice, el i-a făcut pe iudei să înalţe legea ceremonială şi să-L lepede pe Hristos; în vremurile de acum, el îi îndeamnă pe mulţi pretinşi creştini, sub pretenţia că-L onorează pe Hristos, să arunce ocară asupra Legii morale şi să înveţe că preceptele ei pot fi călcate fără primejdia pedepsei. Este de datoria fiecărui slujitor al lui Dumnezeu să se împotrivească ferm şi hotărât acestor pervertitori ai credinţei şi, prin cuvântul adevărului, să arate fără teamă rătăcirile lor.

În efortul său de a recâştiga încrederea fraţilor săi din Galatia, cu multă înţelepciune, Pavel şi-a susţinut poziţia sa ca apostol al lui Hristos. El se declară a fi "apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi". Nu de la oameni, ci din partea celei mai înalte Autorităţi cereşti îşi primise el însărcinarea. Şi poziţia lui fusese recunoscută de consiliul general de la Ierusalim faţă de ale cărui hotărâri el se dovedise ascultător în toată activitatea sa printre Neamuri.

Nu pentru a se înălţa pe sine, ci pentru a preamări harul lui Dumnezeu a prezentat Pavel acelora care tăgăduiau apostolatul său dovada că el nu era "cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia 'nespus de aleşi'" (2 Cor. 11, 5). Aceia care căutau să minimalizeze atât chemarea, cât şi lucrarea se luptau împotriva lui Hristos, al cărui har şi a cărei putere erau manifestate prin Pavel. Apostolul era silit, prin împotrivirea vrăjmaşilor lui, să ia o atitudine hotărâtă pentru a-şi menţine poziţia şi autoritatea sa.

Pavel a stăruit cu multă căldură de aceia care, odată, cunoscuseră în viaţa lor puterea lui Dumnezeu, să se întoarcă la iubirea lor dintâi faţă de adevărul Evangheliei. Cu dovezi de nezdruncinat, el le-a prezentat privilegiul ce-l aveau de a deveni bărbaţi şi femei liberi în Hristos, prin al cărui har ispăşitor toţi aceia care se predau pe deplin sunt îmbrăcaţi cu mantia neprihănirii Sale. El a susţinut adevărul că orice suflet care va fi mântuit trebuie să aibă o experienţă sinceră şi personală în lucrurile lui Dumnezeu.

Cuvintele apostolului, pline de un călduros apel, nu au rămas fără rod. Duhul Sfânt a lucrat cu mare putere şi mulţi ale căror picioare rătăciseră pe căi străine au revenit la credinţa lor de la început în Evanghelie. De aici încolo, ei au rămas statornici în libertatea prin care Hristos îi făcuse liberi. În viaţa lor se dădeau pe faţă roadele Duhului - "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor". Numele lui Dumnezeu era proslăvit şi mulţi au fost adăugaţi la numărul credincioşilor din toată regiunea aceea.