Cap. 40 - Pavel cere să fie trimis înaintea Cezarului

 

Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea în Ierusalim. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim". Făcând această cerere, ei plănuiau să-l pândească pe Pavel în drumul către Ierusalim şi să-l omoare. Însă Festus avea un înalt simţ al răspunderii poziţiei sale şi, foarte amabil, a refuzat să-l trimită pe Pavel. El a spus "că la romani nu este obiceiul să se dea nici un om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui, şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât" (Fapte 25,16). El îi asigură că "are să plece în curând" la Cezarea. "Deci" cei mai de frunte dintre voi să se pogoare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască".

Nu acesta era lucrul pe care-l doreau iudeii. Ei nu uitaseră înfrângerea pe care o suferiseră mai înainte la Cezarea. În contrast cu purtarea liniştită şi argumentarea puternică a apostolului, spiritul lor plin de răutate şi învinuirile lor neîntemeiate aveau să apară în lumina cea mai urâtă cu putinţă. Din nou, au stăruit ca Pavel să fie adus la Ierusalim spre a fi judecat, însă Festus a ţinut cu tărie la planul său ca Pavel să fie judecat după toată rânduiala la Cezarea. În providenţa Sa, Dumnezeu a ţinut sub control hotărârea lui Festus pentru ca viaţa apostolului să fie prelungită.

Odată înfrânte planurile lor, fruntaşii iudeilor s-au pregătit de îndată să aducă mărturii împotriva lui Pavel la tribunalul procuratorului. Reîntorcându-se la Cezarea, după câteva zile de şedere la Ierusalim, Festus "a doua zi a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel". "Iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui Pavel multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi". De data aceasta fiind fără avocat, iudeii au socotit că este mai bine să-l învinuiască ei înşişi. În desfăşurarea judecăţii, acuzatul, foarte liniştit şi sincer, a arătat lămurit falsitatea afirmaţiilor lor.

Festus a înţeles că problema în discuţie se referea în totul la doctrina iudaică şi că, judecând după dreptate, în sarcina lui Pavel ei nu puteau dovedi nimic care să-i aducă o condamnare la moarte sau măcar la întemniţare. Totuşi, el a văzut clar furtuna de ură ce s-ar fi stârnit, dacă Pavel nu ar fi fost condamnat sau dat în mâinile lor. Şi astfel, fiindcă "voia să capete bunăvoinţa iudeilor", Festus s-a întors către Pavel şi l-a întrebat dacă vrea, fiind apărat de el, să meargă la Ierusalim spre a fi judecat de Sinedriu.

Apostolul ştia că nu se putea aştepta la dreptate din partea unui popor care, prin crimele lui, atrăsese asupra-şi mânia lui Dumnezeu. El ştia că, asemenea profetului Ilie, el va fi mai în siguranţă între păgâni decât dacă ar fi împreună cu aceia care lepădaseră lumina din cer şi-şi împietriseră inimile faţă de Evanghelie. Obosit de luptă, spiritul lui activ îndura cu greu repetatele amânări şi plictisitoarele suspendări ale judecării şi întemniţării sale. De aceea, s-a hotărât să se folosească de privilegiul său de cetăţean roman, cerând să fie trimis înaintea Cezarului.

Răspunzând întrebării guvernatorului, Pavel a spus: "Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar".

Festus nu ştia nimic despre conspiraţia iudeilor ca să-l omoare pe Pavel şi el a rămas mirat de cererea de a fi trimis înaintea Cezarului. Totuşi, cuvintele apostolului au curmat procedura de judecată a curţii. "Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: 'De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce'".

Astfel, o dată mai mult, din pricina urii izvorâte din bigotismul şi îndreptăţirea de sine a conaţionalilor săi, un slujitor al lui Dumnezeu a fost împins să caute ocrotire la păgâni. Aceeaşi ură l-a silit pe profetul Ilie să fugă spre a găsi ajutor la văduva din Sarepta; aceeaşi ură i-a silit pe vestitorii Evangheliei să-i părăsească pe iudei şi să proclame solia lor la Neamuri. Şi aceeaşi ură o au de întâmpinat şi în veacul acesta credincioşii lui Dumnezeu. În mulţi dintre pretinşii urmaşi ai lui Hristos există aceeaşi mândrie, acelaşi formalism şi egoism, acelaşi spirit de asuprire care ocupa un loc aşa de mare în inima iudeilor. În viitor, oameni pretinzând a fi reprezentanţii lui Hristos vor umbla pe o cale asemănătoare aceleia urmate de preoţi şi conducători în purtarea faţă de Hristos şi apostoli. În marea criză prin care slujitorii credincioşi ai lui Dumnezeu vor avea de trecut în curând, ei vor avea de întâmpinat aceeaşi împietrire a inimii, aceeaşi hotărâre crudă şi aceeaşi ură neînduplecată.

Toţi aceia care în acel timp de răutate vor fi gata să servească fără teamă lui Dumnezeu, după cum le dictează conştiinţa, vor avea nevoie de curaj, statornicie şi o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său; căci cei care sunt credincioşi lui Dumnezeu vor fi prigoniţi, intenţiile lor răstălmăcite, strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greşit, iar numele lor lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare spre a influenţa inima şi a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine şi binele rău. Cu cât va fi mai puternică şi mai curată credinţa poporului lui Dumnezeu şi mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai înverşunat se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care, în timp ce pretind a fi neprihăniţi, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai temeinică încredere şi hotărârea cea mai eroică, pentru a putea ţine cu tărie credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Dumnezeu doreşte ca poporul Său să se pregătească pentru criza ce va veni în curând. Pregătiţi sau nepregătiţi, ei trebuie să o întâmpine cu toţii; şi numai aceia care şi-au adus viaţa în armonie cu măsura divină vor sta tari în acel timp de probă şi încercare. Când autorităţile de stat se vor uni cu slujitorii religiei ca să dicteze în probleme de conştiinţă, atunci se va vedea cine se teme cu adevărat de Dumnezeu şi Îi slujeşte. Când întunericul va fi mai profund, lumina unui caracter dumnezeiesc va străluci mai puternic. Când orice alt sprijin va cădea, atunci se va vedea cine are o încredere dăinuitoare în Iehova. Şi, în timp ce vrăjmaşii adevărului stau la fiecare colţ, pândind să facă rău slujitorilor Domnului, Dumnezeu va veghea asupra lor spre a le face bine. El va fi pentru ei ca umbra unei stânci mari într-un loc pustiu.