Cap. 41 - "Vrei să mă îndupleci"

 

Pavel ceruse să fie trimis înaintea Cezarului şi Festus nu putea face altceva decât să-l trimită la Roma. Dar a trecut câtăva vreme până să poată fi găsită o corabie potrivită; şi, cum şi alţi întemniţaţi trebuia să fie trimişi împreună cu Pavel, cercetarea cazurilor lor a mai dat loc la întârziere. Aceasta i-a oferit lui Pavel ocazia să înfăţişeze motivele credinţei sale înaintea bărbaţilor de seamă din Cezarea, cum şi înaintea împăratului Agripa al II-lea, ultimul dintre Irozi.

"După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis: 'Felix a lăsat în temniţă pe un om, împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor, şi i-au cerut osândirea'". El a schiţat împrejurările care l-au determinat pe întemniţat să ceară să fie trimis înaintea Cezarului, vorbind despre recenta cercetare a lui Pavel înaintea sa şi spunând că iudeii nu au adus împotriva lui Pavel nici o învinuire aşa cum îşi închipuise el, ci "numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu".

Când Festus i-a vorbit despre cele întâmplate cu Pavel, Agripa a devenit interesat şi a zis: "Aş vrea să aud şi eu pe omul acela". Potrivit voinţei sale, s-a stabilit ca a doua zi să aibă loc o întâlnire. "A doua zi, deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo".

În cinstea oaspeţilor săi, Festus a căutat să facă din această ocazie o ceremonie impunătoare. Mantiile cele bogate ale procuratorului şi ale oaspeţilor lui, săbiile ostaşilor, precum şi armurile lucitoare ale comandanţilor lor dădeau strălucire scenei.

Şi iată-l pe Pavel, încă încătuşat, stând înaintea celor adunaţi. Ce contrast se înfăţişa aici! Agripa şi Berenice deţineau putere şi rang şi, din pricina aceasta, erau în graţiile lumii. Însă ei erau lipsiţi de trăsăturile de caracter preţuite de Dumnezeu. Ei erau călcători ai Legii Sale, stricaţi în inimă şi viaţă. Felul lor de purtare era o scârbă înaintea cerului.

Bătrânul întemniţat, legat cu lanţuri de ostaşul ce-l păzea, nu avea în înfăţişarea sa nimic care să facă lumea a-i da cinste. Totuşi, de acest om, în aparenţă fără prieteni, fără bogăţie sau rang şi întemniţat pentru credinţa sa în Fiul lui Dumnezeu, se interesa întreg cerul. Dacă s-ar fi dezvăluit slava unuia din solii strălucitori, fala şi mândria împărătească ar fi pălit; împăraţii şi curtenii ar fi fost trântiţi la pământ, după cum fusese straja romană la mormântul Domnului Hristos.

Însuşi Festus l-a prezentat pe Pavel înaintea adunării prin aceste cuvinte: "Împărate Agripa, şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără rost să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât".

Apoi, împăratul Agripa i-a dat voie lui Pavel să vorbească în apărarea sa. Apostolul nu s-a intimidat în faţa pompei strălucitoare sau a rangului înalt al ascultătorilor săi; căci el ştia de cât de mică însemnătate sunt bogăţia şi poziţia lumească. Fala şi puterea pământească nu puteau nici măcar pentru o clipă să-i slăbească curajul sau să-i răpească stăpânirea de sine.

"Mă socotesc fericit, împărate Agripa", a declarat el, "că mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei; căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea te rog să mă asculţi cu îngăduinţă".

Pavel a relatat istoria convertirii sale, de la încăpăţânata necredinţă la credinţa în Isus din Nazaret ca Mântuitor al lumii. El a descris vedenia cerească ce, la început, îl umpluse de o groază de negrăit, dar care, mai târziu, s-a dovedit a fi un izvor de cea mai mare mângâiere - o descoperire a slavei dumnezeieşti, în mijlocul căreia stătea pe tron Acela pe care el Îl dispreţuise şi-L urâse şi ai cărui urmaşi el căutase chiar să-i nimicească. Din ceasul acela, Pavel fusese un om nou, un sincer şi zelos credincios în Isus, ajuns aici prin harul transformator.

În mod clar şi cu putere, Pavel a schiţat înaintea lui Agripa evenimentele principale în legătură cu viaţa lui Hristos pe pământ. El a mărturisit că Mesia Cel profetizat a venit deja în persoana lui Isus din Nazaret. El a arătat cum Scripturile Vechiului Testament declaraseră că Mesia trebuia să vină ca un om între oameni; şi cum în viaţa lui Isus se împliniseră toate amănuntele arătate de Moise şi profeţi. Pentru a mântui o lume pierdută, divinul Fiu al lui Dumnezeu a suferit crucea, dispreţuind ruşinea, şi S-a înălţat la cer biruitor asupra morţii şi mormântului.

De ce, întreba Pavel, pare de necrezut ca Hristos să fi fost înviat din morţi? Cândva, crezuse şi el aşa; dar cum ar putea să nu creadă ceea ce el însuşi văzuse şi auzise? La poarta Damascului, el însuşi L-a privit pe Hristos Cel răstignit şi înviat, Acelaşi care umblase pe străzile Ierusalimului, care a murit la Golgota, a rupt legăturile morţii şi S-a înălţat la cer. La fel ca şi Chifa, Iacov, Ioan şi alţi ucenici, şi el L-a văzut şi a vorbit cu El. Glasul îi poruncise să vestească Evanghelia unui Mântuitor înviat, şi cum ar fi putut el să nu asculte? În Damasc, în Ierusalim, prin toată Iudea, cum şi în regiunile îndepărtate, el dăduse mărturie despre Isus Cel răstignit, arătând tuturor claselor de oameni "să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor".

"Iată", a declarat apostolul, "de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor".

Toţi cei adunaţi au ascultat ca fermecaţi istorisirea lui Pavel despre experienţele lui minunate. Apostolul se ocupa de subiectele lui preferate. Nimeni din cei care îl ascultau nu se putea îndoi de sinceritatea sa. Dar, în plină desfăşurare a vorbirii sale convingătoare, a fost întrerupt de Festus, care a strigat: "Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie".

Apostolul a răspuns: "Nu sunt nebun, prea alesule Festus; dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. Împăratul ştie aceste lucruri şi deoarece îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!" Apoi, întorcându-se către Agripa, i s-a adresat direct: "Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?" Ştiu că crezi".

Adânc mişcat, pentru un moment Agripa a pierdut din vedere pe cei din jurul său, cum şi demnitatea poziţiei sale. Conştient numai de adevărurile pe care le auzise, văzând numai pe umilul întemniţat stând înaintea lui ca trimis împuternicit al lui Dumnezeu, el a răspuns involuntar: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!"

Cu multă seriozitate, apostolul a răspuns: "Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu", adăugând, în timp ce-şi ridica mâinile ferecate în lanţuri, "afară de lanţurile acestea".

Festus, Agripa şi Berenice pe bună dreptate ar fi putut purta lanţurile care îl legau pe apostol. Toţi erau vinovaţi de crime grave. Acestor vinovaţi li se oferise în ziua aceea mântuirea prin numele lui Hristos. Unul, cel puţin, fusese aproape convins să primească harul şi iertarea oferită. Însă Agripa respinsese îndurarea oferită, nevoind să primească crucea unui Răscumpărător răstignit.

Curiozitatea împăratului fusese satisfăcută şi, ridicându-se de pe scaun, a dat să se înţeleagă că întrevederea luase sfârşit. Pe când cei ce luaseră parte se împrăştiau, ei vorbeau între ei zicând: "Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare".

Deşi Agripa era iudeu, el nu împărtăşea zelul bigot şi prejudecata oarbă a Fariseilor. El a zis lui Festus: "Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar". Însă cazul fusese deferit acestui cel mai înalt tribunal şi acum el nu mai era sub jurisdicţia nici a lui Festus, nici a lui Agripa.