Cap. 31 Lucrarea duhurilor rele

 

Legătura dintre lumea văzută şi cea nevăzută, lucrarea îngerilor lui Dumnezeu şi lucrarea duhurilor rele sunt lămurit descoperite în Scripturi şi sunt întreţesute nedespărţit cu istoria omenirii. Se vede o tendinţă crescândă de a nu crede în existenţa duhurilor rele, în timp ce îngerii sfinţi, care "lucrează pentru cei care vor moşteni mântuirea" (Evrei 1,14), sunt priviţi de mulţi ca duhuri ale morţilor. Dar Scriptura nu numai că învaţă despre existenţa îngerilor atât a celor buni, cât şi a celor răi, ci prezintă dovezi de netăgăduit că aceştia nu sunt duhuri despărţite de corp ale morţilor.

Îngerii existau înainte de crearea omului, căci atunci când au fost puse temeliile pământului, "stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie" (Iov 38,7). După căderea omului, îngerii au fost trimişi să păzească pomul vieţii, şi aceasta s-a petrecut înainte ca o fiinţă omenească să fi murit. Îngerii sunt superiori oamenilor, căci psalmistul spune că omul a fost făcut "cu puţin mai prejos decât îngerii" (Ps. 8,5).

În Scriptură ni se spune despre numărul, despre puterea şi slava fiinţelor cereşti, despre legătura lor cu guvernarea lui Dumnezeu, precum şi despre legătura lor cu lucrarea de mântuire. "Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri; şi Împărăţia Lui se întinde peste tot". Iar profetul spune: "am auzit glasul multor îngeri în jurul scaunului de domnie". În prezenţa Împăratului împăraţilor, ei aşteaptă "îngerii care sunt tari în putere", "robii Lui care fac voia Lui", "care ascultă de glasul cuvintelor Lui" (Ps. 103,19-21; Apoc. 5,11). Zece mii de ori zece mii şi mii de mii erau solii cereşti pe care i-a văzut profetul Daniel. Apostolul Pavel a declarat că sunt "o mulţime nenumărată" (Dan. 7,10; Evrei 12,22). Ca soli ai lui Dumnezeu, ei aleargă ca "un fulger de lumină" (Ezech. 1,14). Atât de strălucitoare este slava lor şi atât de iute este zborul lor. Faţa îngerului care s-a arătat la mormântul Mântuitorului era "ca lumina, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada", ceea ce i-a făcut pe păzitori să tremure de spaimă şi "au rămas ca nişte morţi" (Mat. 28,3.4). Când Sanherib, asirianul cel îngâmfat, a hulit şi a blestemat pe Dumnezeu şi a ameninţat pe Israel cu distrugerea, "chiar în noaptea aceea a venit îngerul Domnului şi a lovit tabăra asirienilor, omorând o sută optzeci şi cinci de mii". Şi au fost "ucişi toţi bărbaţii puternici şi de valoare, conducătorii şi căpeteniile din armata lui Sanherib. Astfel s-a întors ruşinat în ţara lui" (2 Împ. 19,35; 2 Cron. 32,21).

Îngerii sunt trimişi în misiuni de har la copiii lui Dumnezeu. Astfel, la Avraam au fost trimişi cu făgăduinţa binecuvântării; la porţile Sodomei, pentru a salva pe Lot cel drept de sub condamnarea cea groaznică; la Ilie, când era gata să piară de slăbiciune şi de foame în pustie; la Elisei, cu care şi cai de foc, care au înconjurat mica cetate care era asediată de duşmani; la Daniel, când căuta înţelepciune divină la curtea regelui păgân sau lăsat să ajungă prada leilor; la Petru ameninţat cu moartea în închisoarea lui Irod; la prizonierii din Filipi; la Pavel şi la tovarăşii lui în noaptea furtunii pe mare; să deschidă mintea lui Corneliu pentru a primi Evanghelia; pentru a trimite pe Petru cu o solie a mântuirii la acel străin dintre Neamuri - în felul acesta îngerii sfinţi au slujit în toate veacurile poporului lui Dumnezeu.

Un înger păzitor este rânduit pentru fiecare urmaş al lui Hristos. Aceşti veghetori cereşti ocrotesc pe cel drept de puterea celui rău. Acest lucru l-a recunoscut Satana atunci când a spus: "Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?" (Iov 1,9.10). Lucrarea prin care Dumnezeu ocroteşte pe poporul Său este prezentată în cuvintele psalmistului: "Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie" (Ps. 34,7). Vorbind despre aceia care cred în El, Mântuitorul spunea: "Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu" (Matei 18,10). Îngerii rânduiţi să slujească copiilor lui Dumnezeu au totdeauna intrare în prezenţa Sa.

În felul acesta, poporul lui Dumnezeu, expus puterii amăgitoare şi răutăţii neadormite a prinţului întunericului şi în lupta cu toate puterile răului, este asigurat de paza neîncetată a îngerilor cereşti. Această asigurare nu este dată fără să fie nevoie. Dacă Dumnezeu a dat copiilor Săi făgăduinţa harului şi a ocrotirii, a făcut aceasta pentru că există lucrări puternice ale răului cărora trebuie să le facă faţă - forţele numeroase, hotărâte şi neobosite ale acelor puteri şi răutăţi de care nimeni nu trebuie să fie neştiutor sau să nu ţină seama de ele.

Spiritele rele, create la început fără păcat, erau egale în natură, putere şi slavă cu fiinţele sfinte care acum sunt solii lui Dumnezeu. Dar, căzute prin păcat, ele s-au unit pentru dezonorarea lui Dumnezeu şi pentru distrugerea oamenilor. Unite cu Satana în răzvrătire şi aruncate din ceruri o dată cu el, au colaborat cu el de-a lungul veacurilor în lupta împotriva autorităţii divine. Ni se spune în Scriptură despre confederaţia şi despre conducerea lor, despre diferitele lor categorii, despre inteligenţa şi despre viclenia lor şi despre planurile lor răutăcioase împotriva păcii şi a fericirii oamenilor.

Istoria Vechiului Testament prezintă în diferite împrejurări descrieri cu privire la existenţa şi lucrarea lor; dar duhurile rele şi-au dat pe faţă puterea în modul cel mai izbitor, mai ales în timpul când Hristos a fost pe pământ. Hristos venise să îndeplinească planul întocmit pentru mântuirea omului, dar Satana s-a hotărât să-şi susţină dreptul de a stăpâni lumea. El reuşise să întemeieze idolatria în toate părţile pământului, în afară de ţara Palestinei. În singura ţară care nu se supusese ispitei, Hristos a venit să răspândească asupra oamenilor lumina cerului. Aici îşi disputau supremaţia două puteri rivale. Isus Şi-a întins braţul iubirii, invitând pe toţi aceia care voiau să găsească iertare şi pace în El. Oştile întunericului au văzut că nu aveau puteri nelimitate şi au înţeles că, dacă misiunea lui Hristos avea să fie încununată de succes, stăpânirea lor avea să se încheie în curând. Satana răcnea ca un leu înlănţuit şi folosea puterea cu îndrăzneală atât asupra corpurilor, cât şi asupra sufletelor oamenilor.

Faptul că oamenii au fost luaţi în stăpânire de demoni este clar arătat în Noul Testament. Persoanele chinuite în felul acesta nu sufereau numai de boala pricinuită din cauze naturale. Hristos ştia perfect de bine cu cine avea de a face şi recunoştea prezenţa directă şi lucrarea duhurilor rele.

Un exemplu izbitor cu privire la numărul, puterea şi răutatea lor, cât şi cu privire la puterea şi mila lui Hristos este dat în raportul Scripturii referitor la vindecarea demonizaţilor din Gadara. Acei maniaci nefericiţi, rupând toate obstacolele, se zvârcoleau, făceau spume la gură, turbând de furie umpleau văzduhul de strigătele lor, îşi făceau rău lor înşişi şi puneau în primejdie pe toţi aceia care erau în jurul lor. Trupurile lor desfigurate şi sângerânde, precum şi minţile lor rătăcite prezentau o privelişte care convenea prinţului întunericului. Unul dintre demonii care aveau stăpânire asupra suferinzilor a strigat: "Numele meu este legiune, căci suntem mulţi" (Marcu 5,9). În armata romană, o legiune era formată din trei până la cinci mii de oameni. Şi oştile Satanei sunt împărţite în grupe şi o singură grupă căreia aparţineau aceşti demoni număra nu mai puţin decât o legiune.

La porunca lui Isus, duhurile rele au părăsit victimele, lăsându-le liniştite la picioarele Mântuitorului, supuse, inteligente şi blânde. Însă demonilor le-a fost îngăduit să arunce o turmă de porci în mare; dar, pentru locuitorii Gadarei, pierderea acestora a cântărit mai mult decât binecuvântările pe care Hristos le revărsase, aşa că Vindecătorul divin a fost rugat să-i părăsească. Aceasta era consecinţa pe care Satana plănuise să şi-o asigure. Aruncând vina pentru pierderea lor asupra lui Isus, el a trezit temerile egoiste ale poporului şi i-a împiedicat să asculte cuvintele Sale. Satana îi acuză continuu pe creştini ca fiind cauza pierderii, a nenorocirii şi a suferinţei, în loc să lase ca mustrarea să cadă asupra aceluia care o merită - asupra lui şi a agenţilor lui.

Dar planurile lui Hristos n-au fost zădărnicite. El a îngăduit ca duhurile cele rele să distrugă turma de porci, ca o mustrare pentru iudeii care creşteau aceste animale necurate pentru câştig. Dacă Hristos nu i-ar fi împiedicat pe demoni, ei ar fi aruncat în mare nu numai porcii, ci şi pe păzitorii şi pe proprietarii lor. Păstrarea atât a păzitorilor, cât şi a stăpânilor se datorase numai puterii Sale, folosită din milă pentru scăparea lor. Mai mult decât atât, acest eveniment a fost îngăduit să aibă loc pentru ca ucenicii să poată fi martori ai puterii crude a Satanei, atât asupra omului, cât şi a animalelor. Mântuitorul dorea ca urmaşii Săi să capete o cunoaştere a vrăjmaşului pe care aveau să-l întâlnească, ca să nu fie amăgiţi şi biruiţi de planurile lui. Voia Sa mai era ca oamenii din regiunea aceea să vadă puterea Sa de a rupe robia Satanei şi de a libera pe captivi. Iar când Isus Însuşi avea să plece, bărbaţii aceia liberaţi atât de minunat rămâneau să vestească mila Binefăcătorului lor.

În Scripturi mai sunt redate şi alte împrejurări asemănătoare. Fiica femeii siro-feniciene era chinuită grozav de un demon, pe care Isus l-a alungat prin Cuvântul Său (Marcu 7,26-30). "Unul stăpânit de un demon, orb şi mut" (Mat. 12,22); un tânăr care avea un duh mut care deseori "îl arunca în foc, şi în apă, pentru a-l distruge" (Marcu 9,17-27); demonizatul care era chinuit de un duh al unui demon necurat (Luca 4,33-36) a tulburat Sabatul cel liniştit în sinagoga din Capernaum - toţi aceştia au fost vindecaţi de Mântuitorul cel milostiv. Aproape în fiecare împrejurare, Hristos S-a adresat demonului ca fiind o fiinţă inteligentă, poruncindu-i să iasă din victimă şi să nu o mai chinuiască. Închinătorii de la Capernaum, văzând puterea Sa cea mare, au fost uimiţi şi vorbeau între ei, spunând: "Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate şi ele ies afară!" (Luca 4,36).

Aceia posedaţi de duhuri rele sunt de obicei reprezentaţi ca fiind într-o stare de mare suferinţă; cu toate acestea, sunt şi excepţii de la această regulă. Pentru a primi putere supranaturală, unii primeau influenţa satanică. Aceştia, desigur, nu aveau lupte cu demonii. Din această categorie erau aceia care aveau duhul ghicirii - Simon magul, Elima vrăjitorul şi femeia aceea care s-a luat după Pavel şi Sila la Filipi.

Nimeni nu se găseşte într-o primejdie mai mare din partea influenţei spiritelor rele decât aceia care, neţinând seama de mărturia directă şi îndestulătoare a Scripturilor, neagă existenţa şi lucrarea celui rău şi a îngerilor lui. Atâta vreme cât suntem în necunoştinţă cu privire la şiretlicurile lui, ele au un câştig aproape de necrezut; mulţi iau seama la sugestiile lor, în timp ce cred că urmează îndemnul propriei lor înţelepciuni. Pentru motivul acesta, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, când Satana va lucra cu cea mai mare putere pentru a amăgi şi a distruge, el răspândeşte pretutindeni credinţa că nu există. Aceasta este metoda lui de a se ascunde pe sine şi modul lui de lucru.

De nimic nu se teme atât de mult marele amăgitor decât de faptul că îi vom cunoaşte planurile. Şi-a ascuns atât de bine caracterul lui adevărat şi scopurile, încât a făcut să fie reprezentat în aşa fel ca să nu provoace nici o emoţie deosebită în afară de batjocură sau nemulţumire. Îi place să fie descris ca o fiinţă caraghioasă sau ca o fiinţă respingătoare, jumătate animal şi jumătate om. Îi place să-şi audă numele folosit în glumă şi batjocură de către aceia care se socotesc inteligenţi şi cunoscători.

Tocmai pentru că s-a deghizat cu o iscusinţă atât de desăvârşită se pune atât de repetate ori întrebarea: "Poate exista o astfel de fiinţă cu adevărat?" Dovada despre succesul lui este faptul că teoriile care socotesc o minciună cele mai lămurite mărturii ale Scripturilor sunt atât de unanim primite în lumea religioasă. Şi datorită faptului că Satana poate stăpâni foarte uşor minţile acelora care nu-şi dau seama de influenţa lui, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă atât de multe exemple cu privire la lucrarea lui ruinătoare, descoperindu-ne puterile lui ascunse şi în felul acesta punându-ne în gardă contra atacurilor lui.

Puterea şi răutatea Satanei şi a oştirii lui ne-ar putea îngrozi cu adevărat, dacă n-am găsi ocrotire şi scăpare în puterea cu mult mai mare a Răscumpărătorului nostru. Ne asigurăm casele cu încuietori şi cu zăvoare, pentru a ne apăra proprietatea şi viaţa de oameni nelegiuiţi; dar rareori ne gândim la îngerii cei răi care caută continuu intrare la noi şi împotriva atacurilor cărora, în puterea noastră, nu avem nici o metodă de apărare. Dacă le îngăduim, ei ne pot lua mintea, pot produce dezordine şi suferinţă în trupurile noastre, ne pot distruge proprietăţile şi viaţa. Singura lor bucurie este în nenorocire şi distrugere. Grozavă este starea acelora care se împotrivesc cerinţelor divine şi se supun ispitelor Satanei, până când Dumnezeu îi lasă sub stăpânirea duhurilor rele. Dar aceia care urmează pe Hristos sunt totdeauna siguri sub grija Lui ocrotitoare. Îngerii care sunt tari în putere sunt trimişi din cer să-i păzească. Cel nelegiuit nu poate trece prin paza pe care Dumnezeu a pus-o în jurul poporului Său.