Cap. 37 Scripturile o apărare sigură

 

La Lege şi la mărturie!" Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor răsări zorile pentru poporul acesta" (Is. 8,20). Poporul lui Dumnezeu este îndreptat către Scripturi ca scut al lui împotriva influenţei învăţătorilor rătăciţi şi a puterii amăgitoare a duhurilor întunericului. Satana foloseşte orice plan posibil pentru a împiedica pe oameni să câştige o cunoaştere a Bibliei, deoarece declaraţiile ei lămurite îi demască amăgirile. Ori de câte ori are loc o redeşteptare a lucrării lui Dumnezeu, prinţul răului se trezeşte la o activitate mai intensă; acum el îşi adună toate puterile pentru o luptă finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Lui. Ultima mare amăgire este pe punctul de a se descoperi înaintea noastră. Antihristul trebuie să-şi desfăşoare lucrările miraculoase înaintea ochilor noştri. Atât de mult se va asemăna contrafacerea cu adevărul, încât va fi peste putinţă să se facă deosebirea între ele, cu excepţia faptului că avem Sfintele Scripturi. Prin mărturia lor trebuie probate toate declaraţiile şi orice minune.

Toţi aceia care încearcă să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu vor întâlni împotriviri şi vor fi luaţi în râs. Ei vor putea să reziste numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru a putea suporta încercarea din faţa lor, trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum a fost descoperită în Cuvântul Său; ei Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă cu privire la caracterul Său, a cârmuirii şi a planurilor Sale şi dacă lucrează în armonie cu ele. Numai aceia care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în lupta cea mare. Fiecărui suflet i se va pune problema cercetătoare: "Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?" Ora hotărâtoare este chiar acum la uşi. Sunt picioarele noastre întemeiate pe stânca de neclintit a Cuvântului lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să stăm hotărâţi în apărarea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus?

Înainte de răstignirea Sa, Mântuitorul a explicat ucenicilor că urma să fie dat la moarte şi că va învia din mormânt, iar îngerii au fost de faţă pentru a imprima cuvintele Lui în minte şi în inimă. Dar ucenicii aşteptau o eliberare pământească de sub jugul roman şi nu puteau suporta gândul ca Acela în care îşi concentraseră toate nădejdile să sufere o moarte atât de ruşinoasă. Cuvintele de care trebuia să-şi amintească au fost alungate din minte; şi atunci când a venit timpul cercării, i-a găsit nepregătiţi. Moartea lui Isus a distrus atât de deplin nădejdile lor, ca şi când nu-i avertizase. Tot astfel în profeţii, viitorul ne este descoperit prin cuvintele Mântuitorului. Evenimentele legate de încheierea timpului de har şi de lucrarea de pregătire pentru timpul de probă sunt prezentate lămurit. Dar mulţimile nu înţeleg mai bine aceste adevăruri importante şi sunt pentru ele ca şi când nu le-ar fi fost descoperite. Satana veghează să răpească orice impresie care i-ar putea face înţelepţi spre mântuire, iar timpul încercării îi va găsi nepregătiţi.

Când Dumnezeu trimite oamenilor avertizări atât de importante, ele fiind reprezentate ca vestite de îngeri sfinţi zburând prin mijlocul cerului, El cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solie. Judecăţile înfricoşate pronunţate împotriva închinătorilor fiarei şi chipului ei (Apoc. 14,9-11) trebuie să conducă la un studiu atent al profeţiilor, să înveţe ce însemnează semnul fiarei şi cum să se ferească de a-l primi. Dar majoritatea oamenilor îşi întorc urechile de la ascultarea adevărului şi se îndreaptă către închipuiri. Apostolul Pavel declara, privind către zilele de pe urmă: "Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă" (2 Tim. 4,3). Acel timp a venit. Mulţimile nu doresc adevărul Bibliei, pentru că el vine în conflict cu dorinţa inimii păcătoase şi iubitoare de lume; iar Satana le oferă amăgirile pe care ei le iubesc.

Dar Dumnezeu doreşte să aibă un popor pe pământ care să susţină Biblia, ca măsură a tuturor învăţăturilor şi ca temelie a tuturor reformelor. Părerile oamenilor învăţaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile sau hotărârile consiliilor eclesiastice, atât de numeroase şi contradictorii, cum sunt şi bisericile pe care ele le reprezintă, glasul majorităţii - nici una şi nici toate acestea laolaltă nu trebuie private ca dovadă pentru sau împotriva vreunui punct al credinţei religioase. Înainte de a primi orice învăţătură sau precept, trebuie să cerem un clar: "Aşa zice Domnul" în sprijinul ei.

Satana încearcă continuu să atragă atenţia la om în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-şi cunoaşte datoria. Atunci, stăpânind minţile acestor conducători, el poate influenţa mulţimile după voia lui.

Când Hristos a venit să vorbească cuvintele vieţii, oamenii de rând L-au ascultat cu plăcere; şi mulţi, chiar dintre preoţi şi dintre conducători, au crezut în El. Dar marele preot împreună cu conducătorii poporului s-au hotărât să condamne şi să lepede învăţăturile Lui. Deşi dăduseră greş în toate străduinţele lor de a găsi acuzaţii împotriva Lui, cu toate că nu putuseră decât să simtă influenţa puterii şi a înţelepciunii divine care însoţeau cuvintele Sale, ei s-au închistat în prejudecăţi; au lepădat dovada cea mai lămurită a mesianităţii Sale, ca nu cumva să fie obligaţi a deveni ucenicii Lui. Aceşti împotrivitori ai lui Isus erau bărbaţi pe care oamenii fuseseră învăţaţi din copilărie să-i respecte, în faţa autorităţii cărora fuseseră obişnuiţi să se plece. "Cum se face, au întrebat ei, că mai marii şi cărturarii noştri nu cred în Isus? Nu L-ar primi aceşti oameni evlavioşi dacă ar fi Hristosul? Influenţa unor conducători ca aceştia a condus naţiunea iudaică să lepede pe Răscumpărătorul ei.

Duhul care a influenţat pe conducătorii şi preoţii aceia este dat pe faţă şi astăzi de mulţi care au o înaltă pretenţie de evlavie. Ei refuză să cerceteze mărturia Scripturilor cu privire la adevărurile deosebite pentru această vreme. Ei arată la numărul lor, la bogăţia şi popularitatea lor şi privesc cu dispreţ pe aceia care apără adevărul şi care sunt puţini, săraci, nepopulari şi care au o credinţă care-i desparte de lume.

Hristos a prevăzut că pretenţia nejustificată de autoritate, pe care şi-au asumat-o cărturarii şi fariseii, nu avea să înceteze o dată cu împrăştierea iudeilor. El a avut o privire profetică cu privire la înălţarea autorităţii omeneşti care pretindea stăpânire asupra conştiinţei, dar care a fost un blestem grozav pentru biserică în toate veacurile. Iar mustrarea aspră a cărturarilor şi a fariseilor, precum şi avertizările Sale ca poporul să nu-i urmeze pe aceşti conducători orbi au fost cuprinse în raportul inspirat ca o mustrare pentru generaţiile viitoare.

Biserica Romano-catolică rezervă clerului dreptul de a interpreta Scripturile. Pe temeiul că numai eclesiasticii sunt competenţi să explice Cuvântul lui Dumnezeu, el este ascuns de oamenii de rând. Cu toate că Reformaţiunea a dat tuturor Scripturile, acelaşi principiu care a fost susţinut de Roma opreşte mulţimile din bisericile protestante să cerceteze Biblia pentru ei înşişi. Ele sunt învăţate să primească învăţăturile aşa cum sunt interpretate de biserică; şi sunt mii care nu îndrăznesc să primească nimic, oricât de lămurit ar fi descoperit în Scriptură, care este contrar crezului lor sau învăţăturii stabilite de biserica lor.

Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învăţătorilor rătăciţi, mulţi sunt gata să-şi încredinţeze sufletele lor spre păstrare clerului. Există astăzi mii de susţinători ai religiei care nu pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credinţă pe care le susţin decât că aşa au fost învăţaţi de conducătorii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului ca şi când nu-L observă şi acordă o încredere deplină cuvintelor slujitorilor. Dar sunt slujitorii infailibili? Cum ne putem încredinţa sufletele noastre călăuzirii lor dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtătorii de lumină? Lipsa de curaj moral pentru a păşi alături de urmele trasate de lume, conduce pe mulţi să urmeze pe cei învăţaţi; şi prin împotrivirea lor de a cerceta pentru ei înşişi, ajung legaţi fără nădejde în lanţurile rătăcirii. Ei văd că adevărul pentru vremea aceasta este lămurit prezentat în Biblie; şi simt puterea Duhului Sfânt care însoţeşte vestirea lui; cu toate acestea, îngăduie ca împotrivirea clerului să-i îndepărteze de la lumină. Cu toate că raţiunea şi conştiinţa sunt convinse, aceste suflete amăgite nu îndrăznesc să gândească altfel decât slujitorul lor; iar judecata lor personală, interesele lor veşnice sunt jertfite necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia.

Multe sunt căile prin care Satana lucrează cu influenţa omenească pentru a-şi aduna slujitorii. El îşi asigură mulţimile prinzându-le cu coardele de mătase ale iubirii faţă de aceia care sunt vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Oricare ar fi această legătură, părintească, filială, conjugală sau socială, urmarea este aceeaşi; împotrivitorii adevărului îşi folosesc puterea pentru a stăpâni conştiinţa, iar sufletele ţinute sub stăpânirea lui nu au destul curaj sau independenţă să asculte de propriile lor convingeri cu privire la datorie.

Adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu sunt de nedespărţit; este imposibil, cu Biblia la îndemână, să cinstim pe Dumnezeu prin păreri rătăcite. Mulţi susţin că nu contează ce crede cineva, numai viaţa lui să fie corectă. Dar viaţa este modelată de credinţă. Dacă lumina şi adevărul sunt la îndemâna noastră, iar noi neglijăm să folosim prilejul de a-l asculta şi a-l vedea, în realitate îl lepădăm; alegem mai degrabă întunericul decât lumina.

"Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte" (Prov. 16,25). Neştiinţa nu este o scuză pentru rătăcire sau pentru păcat, atunci când există toate posibilităţile de a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Un om călătoreşte şi ajunge la un loc unde sunt mai multe căi şi nişte indicatoare care arată unde duce fiecare dintre ele. Dacă cineva nu ţine seama de indicator şi apucă pe o cale care i se pare lui corectă, s-ar putea să fie foarte sincer, dar se va găsi cu toată posibilitatea pe o cale greşită.

Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru ca să ne familiarizăm cu învăţăturile lui şi să ştim ce cere El de la noi. Când învăţătorul legii a venit la Isus cu întrebarea: "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?", Mântuitorul l-a trimis la Scripturi, spunând: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?" Neştiinţa nu va scuza nici pe tânăr şi nici pe bătrân şi nu-i vor scuti de pedeapsa datorată pentru călcarea Legii lui Dumnezeu; deoarece în mâna lor se află o prezentare corectă a acelei Legi, a principiilor şi cerinţelor ei. Nu este îndestulător să avem intenţii bune; nu este îndestulător să facă cineva ce crede că este drept sau ceea ce un slujitor îi spune că este drept. Mântuirea sufletului lui este în joc şi trebuie să cerceteze Scripturile pentru el însuşi. Oricât de puternice i-ar fi convingerile, oricât de convins ar fi că slujitorul Evangheliei ştie care este adevărul, acestea nu pot constitui pentru el o temelie. El are o hartă care-i arată fiecare semn pe calea lui către cer, şi n-ar trebui să meargă pe ghicite.

Prima şi cea mai înaltă datorie a oricărei fiinţe raţionale este să cerceteze din Scripturi ce este adevărul şi apoi să meargă în lumină, încurajând şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem Biblia zi de zi cu sârguinţă, cântărind fiecare gând şi comparând verset cu verset. Cu ajutorul divin trebuie să ne formăm păreri personale pentru că trebuie să răspundem personal înaintea lui Dumnezeu.

Adevărurile cele mai clare descoperite în Biblie au fost învăluite în îndoială şi în întuneric de către oameni învăţaţi, care, având pretenţia de mare înţelepciune, învaţă că Scripturile au un înţeles mistic, ascuns, spiritual şi care nu iese la iveală în limbajul folosit în ea. Aceşti oameni sunt învăţători rătăciţi. Unei asemenea categorii i-a spus Isus: "Nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Marcu 12,24). Limbajul Bibliei trebuie să fie explicat după înţelesul lui neîndoios, afară de faptul că este folosit un simbol sau o figură de stil. Hristos a dat făgăduinţa: "Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască învăţătura" (Ioan 7,17). Dacă oamenii ar lua Biblia aşa cum stă scris, dacă n-ar fi fost învăţători neadevăraţi care să-i rătăcească şi să le încurce minţile, s-ar fi îndeplinit o lucrare care ar fi produs bucurie îngerilor şi care ar fi adus la staulul lui Hristos mii şi mii care acum pribegesc în rătăcire.

Trebuie să punem la lucru toate puterile minţii în studiul Scripturilor şi să urmărim priceperea de a înţelege, atât cât pot muritorii, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu; totuşi să nu uităm că ascultarea şi supunerea de copil este adevăratul spirit al celui care vrea să înveţe. Greutăţile din Scriptură nu pot fi niciodată rezolvate prin aceleaşi metode care sunt folosite în lupta cu problemele filozofice. Nu trebuie să ne angajăm în studiul Bibliei cu acea încredere în sine cu care atât de mulţi păşesc în domeniile ştiinţei, ci cu o dependenţă de Dumnezeu prin rugăciune şi cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte voia Sa. Trebuie să venim cu un spirit umil şi gata de a învăţa pentru a primi cunoştinţe de la marele EU SUNT. Altfel, îngerii cei răi vor orbi atât de mult minţile noastre şi ne vor învârtoşa atât de mult inimile, încă nu vom mai fi impresionaţi de adevăr.

Multe părţi din Scriptură, pe care oamenii învăţaţi le declară a fi o taină sau pe lângă care trec ca fiind lipsite de importanţă, sunt pline de mângâiere şi de îndrumare pentru acela care a fost învăţat în şcoala lui Hristos. Un motiv pentru care mulţi teologi nu au o înţelegere mai lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu este că ei închid ochii faţă de adevărurile pe care nu doresc să le practice. Înţelegerea adevărului biblic depinde nu atât de mult de puterea intelectului adus la studiu, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa stăruitoare de neprihănire.

Biblia nu trebuie să fie niciodată studiată fără rugăciune. Numai Duhul Sfânt ne poate face în stare să simţim importanţa acelor lucruri uşor de înţeles sau să ne ferească de interpretarea tendenţioasă a adevărurilor greu de înţeles. Lucrarea îngerilor cereşti este aceea de a pregăti inima pentru a înţelege astfel Cuvântul lui Dumnezeu, încât să fim încântaţi de frumuseţea lui, mustraţi de adevărurile lui sau însufleţiţi şi întăriţi de făgăduinţele lui. Trebuie să facem ca cererea Psalmistului să fie şi a noastră: "Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!" (Ps. 119,18). Ispitele par adesea irezistibile pentru că, prin neglijarea rugăciunii şi a studiului Bibliei, cel ispitit nu-şi poate aminti cu uşurinţă făgăduinţele lui Dumnezeu şi nu poate întâmpina pe Satana cu armele Scripturii. Dar îngerii sunt în jurul acelora care sunt gata să fie învăţaţi în lucrurile dumnezeieşti; şi în timp de mare nevoie, ei îşi vor aminti chiar acele adevăruri de care au trebuinţă. În felul acesta, "când vrăjmaşul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă" (Is. 59,19).

Isus a făgăduit ucenicilor Săi: "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 14,26). Dar învăţăturile lui Hristos trebuie ca mai înainte să fi fost depozitate în minte pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ni le aducă aminte în vreme de primejdie. "Strâng Cuvântul Tău" în inima mea", spunea David, "ca să nu păcătuiesc împotriva Ta" (Ps. 119,11).

Toţi aceia care îşi preţuiesc interesele veşnice trebuie să fie în gardă faţă de năvălirile scepticismului. Vor fi atacaţi chiar stâlpii adevărului. Este imposibil să ne păstrăm în afara batjocurii, a sofismelor, a învăţăturilor subtile şi otrăvitoare, ale necredinţei moderne. Satana îşi potriveşte ispitele pentru toate clasele de oameni. El atacă pe cel necărturar cu o ironie sau batjocură, în timp ce pe cel instruit îl întâmpină cu obiecţii ştiinţifice şi cu raţionamente filozofice, ambele calculate să provoace neîncrederea sau dispreţuirea Scripturilor. Chiar şi tineretul cu experienţă puţină îşi ia libertatea să insinueze îndoieli cu privire la principiile fundamentale ale creştinismului. Şi această necredinţă tinerească, oricât este ea de superficială, îşi are influenţa ei. Mulţi sunt conduşi în felul acesta să batjocorească credinţa părinţilor lor şi să aducă întristare Duhului harului (Evr. 10,29). Multe vieţi care promiteau să fie o cinste pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume au fost nimicite de suflul nebunesc al necredinţei. Toţi aceia care se încred în hotărârile înfumurate ale raţiunii omeneşti şi îşi închipuie că pot explica tainele divine, ca să ajungă la adevăr fără ajutorul înţelepciunii lui Dumnezeu, sunt încurcaţi în plasa Satanei.

Trăim în cea mai solemnă perioadă a istoriei acestei lumi. Viitorul mulţimilor care suprapopulează pământul este gata să se hotărască. Buna noastră stare viitoare şi chiar mântuirea altor suflete depinde de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie să fim călăuziţi de Duhul adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să întrebe cu sinceritate: "Doamne, ce vrei să fac?" Avem nevoie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi cu rugăciune, şi să cugetăm mult la Cuvântul Său, îndeosebi la scenele judecăţii. Ar trebui să căutăm acum o experienţă vie şi profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nici o clipă de pierdut. Evenimente de importanţă vitală au loc în jurul nostru; ne găsim pe terenul fermecat al Satanei. Nu dormiţi, străjeri ai lui Dumnezeu; vrăjmaşul vă pândeşte de aproape, gata în orice clipă; dacă slăbiţi veghea şi aţipiţi, va sări asupra voastră şi vă va face prada lui.

Mulţi sunt amăgiţi în ceea ce priveşte starea lor adevărată înaintea lui Dumnezeu. Ei se felicită pentru faptele rele pe care nu le fac şi uită să amintească pe cele bune şi nobile pe care Dumnezeu le cere de la ei, dar pe care au neglijat să le facă. Nu este suficient să fie pomi în grădina lui Dumnezeu. Ei trebuie să răspundă aşteptărilor Sale aducând roadă. El îi face răspunzători pentru că n-au împlinit tot binele pe care-l puteau face, prin harul Său care i-ar fi întărit. În cărţile cerului ei sunt trecuţi ca unii care încurcă locul. Cu toate acestea, şi cazul acestei categorii nu este fără nici o nădejde. Inima iubirii îndelung răbdătoare încă mijloceşte pe lângă aceia care au dispreţuit mila lui Dumnezeu şi au călcat în picioare harul Său. "De aceea zice: 'Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina'. Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele" (Ef. 5,14-16).

Când va veni timpul de încercare, se vor vedea aceia care au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula lor de viaţă. Vara nu este nici o deosebire vizibilă între brad şi alţi copaci; dar când vine crivăţul iernii, bradul rămâne neschimbat, în timp ce alţi copaci sunt despuiaţi de frunzele lor. Tot aşa cel nesincer, care se pretinde, nu poate fi deosebit acum de creştinul cel adevărat, dar vremea este chiar la uşi când deosebirea se va vedea. Să se ridice împotrivirea, să capete putere bigotismul şi intoleranţa, să se aprindă prigoane şi cei cu inima împărţită şi făţarnicii se vor clătina şi vor părăsi credinţa; dar creştinul adevărat va sta tare ca o stâncă, credinţa lui va fi mai puternică, nădejdea lui mai strălucită decât în zilele de prosperitate.

Psalmistul spune: "Mă gândesc la învăţăturile Tale. Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deoarece urăsc orice cale a minciunii" (Ps. 119,99.104).

"Ferice de omul care găseşte înţelepciunea". "Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă" (Prov. 3,13; Ier. 17,8).