Cap. 38 Ultima avertizare

 

După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: 'A căzut, a căzut Babilonul cel mare. A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte'. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: 'Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!'" (Apoc. 18,1.2.4).

Acest pasaj din Scriptură arată înainte către o vreme când vestirea căderii Babilonului, adusă de cel de al doilea înger din Apoc. 14 (vers. 8), trebuie repetată cu adăugirea menţiunii despre stricăciunile care au intrat în diferite organizaţii (religi-oase) care constituie Babilonul, de când a fost dată pentru prima oară solia, în vara anului 1844. Este descrisă aici o stare grozavă în lumea religioasă. Cu fiecare lepădare a adevărului minţile oamenilor se vor întuneca mai mult, inimile lor se vor împietri şi mai tare, până când vor fi zăvorâte într-o împietrire necredincioasă. Sfidând avertismentele pe care Dumnezeu le-a dat, ei vor continua să calce în picioare unul dintre preceptele Decalogului, până când vor ajunge să prigonească pe aceia care-l socotesc sfânt. Hristos este batjocorit prin dispreţul pus asupra Cuvântului şi poporului Său. Când învăţăturile spiritismului sunt primite de biserici, opreliştea impusă inimii fireşti este îndepărtată, iar mărturisirea religiei va deveni o mantie care ascunde cele mai josnice nelegiuiri. Credinţa în manifestările spiritiste deschide uşa pentru duhurile amăgitoare şi pentru învăţăturile demonilor şi în felul acesta influenţa îngerilor răi va fi simţită în biserici.

Despre Babilon, la vremea când a fost scos în evidenţă în această profeţie, s-a spus: "Păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirea ei" (Apoc. 18,5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei şi distrugerea este gata să cadă peste ea. Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon şi, înainte de căderea judecăţilor Sale, aceşti credincioşi trebuie să fie chemaţi afară din el, ca să nu ia parte la păcatele ei şi să nu "primească urgiile ei". De aici mişcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul cu slava lui şi strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu solia lui se aude chemarea: "Ieşiţi dintr-însa poporul Meu". Aceste înştiinţări, unite cu solia îngerului al treilea, constituie avertizarea finală care va fi dată locuitorilor pământului.

Grozav va fi deznodământul la care va fi adusă lumea. Puterile pământului, unindu-se să lupte împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca: "toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi" (Apoc. 13,16) să se conformeze practicilor bisericii prin păzirea sabatului cel neadevărat. Toţi aceia care refuză să consimtă vor primi pedepse civile şi, în cele din urmă, se va spune că merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu care porunceşte ziua de odihnă a Creatorului cere ascultare şi ameninţă cu mânia pe toţi aceia care calcă preceptele ei.

O dată problema prezentată lămurit înaintea omului, oricine va călca Legea lui Dumnezeu pentru a asculta de legiuirea omenească primeşte semnul fiarei; el primeşte semnul de apartenenţă faţă de puterea de care alege să asculte în locul lui Dumnezeu. Avertizarea din ceruri este aceasta: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui" (Apoc. 14,9.10).

Dar nimeni nu trebuie să sufere mânia lui Dumnezeu până când mai întâi adevărul nu i-a fost adus în minte şi în conştiinţă şi a fost lepădat. Sunt mulţi care n-au avut niciodată ocazia să audă adevărurile deosebite pentru vremea aceasta. Obligativitatea poruncii a patra n-a fost pusă niciodată înaintea lor în adevărata ei lumină. Acela care citeşte toate inimile şi pune la încercare toate motivele nu va lăsa pe nimeni, dintre aceia care doresc să cunoască adevărul, să fie amăgiţi cu privire la scopurile luptei. Decretul nu va fi impus oamenilor orbeşte. Fiecare trebuie să aibă lumină suficientă pentru a lua o hotărâre în mod deliberat.

Sabatul va constitui proba cea mare a credincioşiei, căci el este adevărul pus în discuţie în mod deosebit. Când va fi adusă încercarea finală asupra oamenilor, se va trage linia de deosebire dintre aceia care slujesc pe Dumnezeu şi aceia care nu-L slujesc. În timp ce păzirea sabatului neadevărat pentru a asculta de legea statului, contrară poruncii a patra, va fi o recunoaştere făţişă a apartenenţei la o putere care este în opoziţie cu Dumnezeu, păzirea Sabatului adevărat, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, este o dovadă de credincioşie faţă de Creator. Pe când o categorie, care primeşte semnul supunerii faţă de puterile pământeşti, primeşte semnul fiarei, cealaltă, alegând semnul supunerii faţă de autoritatea divină, primeşte semnul lui Dumnezeu.

Odinioară, aceia care au prezentat adevărurile celei de a treia solii îngereşti au fost priviţi adesea ca nişte alarmişti. Prezicerile lor, că intoleranţa religioasă va câştiga teren în Statele Unite, că biserica şi statul se vor uni ca să prigonească pe aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu, au fost socotite neîntemeiate şi absurde. S-a declarat cu încredere că această ţară n-ar putea deveni niciodată altceva decât ceea ce a fost - apărătoarea libertăţii religioase. Dar, pe măsură ce problema impunerii duminicii este agitată în cercuri tot mai largi, evenimentul de care s-au îndoit şi nu l-au crezut atâta vreme se vede apropiindu-se, iar întreita solie va produce un efect pe care nu l-a avut mai înainte.

În toate generaţiile, Dumnezeu a trimis pe slujitorii Săi să mustre păcatul, atât în lume, cât şi în biserică. Dar oamenii doresc să le fie spuse lucruri plăcute, iar adevărul simplu şi curat nu este primit. Mulţi reformatori, când şi-au început lucrarea, s-au hotărât să aibă o mare prudenţă când au atacat păcatele bisericii şi ale naţiunii. Ei nădăjduiau ca prin exemplul unei vieţi curate de creştin să aducă pe oameni înapoi la învăţăturile Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor, aşa cum a venit peste Ilie, inspirându-l să mustre păcatele unui împărat nelegiuit şi ale unui popor apostaziat; nu s-au putut opri să predice declaraţiile lămurite ale Bibliei - învăţături pe care nu fuseseră dispuşi să le prezinte. Ei au fost constrânşi să declare cu ardoare adevărul şi primejdiile care ameninţau sufletele. Cuvintele pe care Dumnezeu le dădea ei le rosteau, fără teamă de urmări, iar oamenii erau constrânşi să asculte avertizarea.

Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscut cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi date pe faţă. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: "Sunt aceste lucruri aşa?", slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un "aşa zice Domnul", slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plin de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să insulte şi să prigonească pe aceia care o vestesc.

Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte solia nu face decât să mânie şi mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducătorii spirituali vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie vor încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la braţul cel mai puternic al puterii civile, şi, în această lucrare, papistaşii şi protestanţii se vor uni. Pe măsură ce mişcarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi şi întemniţare, iar unora le vor fi oferite poziţii cu influenţă şi alte beneficii şi avantaje, cu condiţia să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor statornic va fi: "Arătaţi-ne din Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră", acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în împrejurări asemănătoare. Aceia care sunt târâţi înaintea tribunalelor aduc o îndreptăţire puternică a adevărului, iar unii care aud sunt conduşi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaşte nimic despre aceste adevăruri.

Ascultarea cu sinceritate de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată ca răzvrătire. Orbiţi de Satana, părinţii vor exercita asprime şi lipsă de înţelegere faţă de copiii lor credincioşi, stăpânul sau stăpâna vor prigoni pe servul care păzeşte poruncile - dragostea va fi denaturată; copiii vor fi dezmoşteniţi şi alungaţi de acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: "Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi" (2 Tim. 3,12). Când apărătorii adevărului refuză să cinstească sabatul duminical, unii dintre ei vor fi aruncaţi în închisori, unii vor fi exilaţi, alţii vor fi trataţi ca robi. Pentru înţelepciunea omenească, toate acestea par acum imposibile; dar pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu, care îi ţine în frâu, va fi retras de la oameni, iar ei vor fi sub stăpânirea Satanei, care urăşte principiile divine, vor avea loc manifestări teribile. Inima poate deveni foarte crudă atunci când temerea de Dumnezeu şi dragostea sunt înlăturate. Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare şi adevăr îşi vor părăsi poziţia şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte. Când păzitorii Sabatului sunt aduşi înaintea tribunalelor pentru a da socoteală de credinţa lor, aceşti apostaziaţi sunt agenţii cei mai cu efect ai Satanei, de a-i prezenta într-o lumină falsă şi a-i acuza, şi prin declaraţii mincinoase şi bănuieli incită pe conducători împotriva lor.

În vremea aceasta de persecuţie, credinţa slujitorilor Domnului va fi pusă la probă. Ei au dat avertizarea cu credincioşie privind numai la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu care le-a mişcat inimile i-a determinat să vorbească. Animaţi de un zel sfânt şi cu un puternic impuls divin, au pornit la îndeplinirea datoriilor lor fără să calculeze la rece urmările rostirii în faţa oamenilor a cuvântului pe care Dumnezeu li-l dăduse. Ei n-au ţinut seama de interesele pământeşti, nici n-au căutat să-şi păstreze bunul nume sau viaţa. Cu toate acestea, atunci când furtuna împotrivirii şi a apăsării se năpusteşte peste ei, unii copleşiţi de descurajare vor fi gata să exclame: "Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi stat liniştiţi!" Ei sunt aruncaţi în greutăţi. Satana îi asaltează cu ispite grele. Lucrarea pe care şi-au asumat-o pare peste puterile lor de îndeplinire. Sunt ameninţaţi cu distrugerea. Însufleţirea care îi mânase s-a dus; cu toate acestea, nu se pot întoarce. Atunci, simţindu-şi deznădejdea grozavă, aleargă la Cel Atotputernic după întărire. Ei îşi amintesc că cuvintele pe care le rostiseră nu fuseseră ale lor, ci ale Aceluia care le încredinţase avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei n-au putut să nu-l vestească.

Aceleaşi încercări au fost experimentate de oamenii lui Dumnezeu din veacurile trecute. Wycliffe, Huss, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley susţinuseră ca toate învăţăturile să fie verificate cu Biblia şi declaraseră că vor renunţa la tot ceea ce condamnă. Prigoana s-a dezlănţuit asupra acestor bărbaţi cu o furie nestinsă. Cu toate acestea, ei n-au contenit să vestească adevărul. Fiecare din diferitele perioade ale istoriei bisericii s-au caracterizat prin evidenţierea unui adevăr deosebit, specific adaptat la nevoile poporului lui Dumnezeu din vremea aceea. Fiecare adevăr nou şi-a croit drum prin mijlocul urii şi împotrivirii; aceia care au fost binecuvântaţi cu lumina Lui au fost ispitiţi şi încercaţi. Dumnezeu dă un adevăr deosebit pentru oamenii care se găsesc într-o situaţie dificilă. Cine îndrăzneşte să refuze vestirea lui? El porunceşte slujitorilor Săi să vestească ultima chemare de har către lume. Ei nu pot să tacă decât cu primejduirea sufletelor lor. Trimişii lui Hristos nu se ocupă de urmări. Ei trebuie să-şi îndeplinească datoria, iar urmările să le lase pe seama lui Dumnezeu.

Când împotrivirea se ridică la cea mai înaltă cruzime, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăşi în nedumerire; căci se pare că ei au adus criza. Dar conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun şi, cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriţi să le suporte. Lupta se ascute şi creşte, dar credinţa şi curajul lor creşte o dată cu nevoile. Mărturia lor este: "Nu-ndrăznim să batjocorim Cuvântul lui Dumnezeu şi să despărţim Legea Sa cea sfântă, numind o parte importantă şi alta lipsită de importanţă pentru a câştiga favoarea oamenilor. Domnul pe care Îl slujim este în stare să ne scape. Hristos a biruit puterile pământului şi cum să ne temem noi de o lume deja învinsă?"

Persecuţia, în diferitele ei forme, este punerea în practică a unui principiu care va exista câtă vreme va fi Satana şi câtă vreme creştinismul va avea putere vitală. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu fără să provoace împotrivirea oştilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmaţi că influenţa lui le ia prada din mâini. Oamenii răi, mustraţi de exemplul acestora, se vor uni cu ei, căutând să-i despartă de Dumnezeu prin ispitiri ameţitoare. Când acestea nu reuşesc, atunci este folosită o putere constrângătoare pentru forţarea conştiinţei.

Dar atâta vreme cât Isus rămâne Mijlocitorul omului în Sanctuarul de sus, influenţa înfrânătoare a Duhului Sfânt este simţită de conducător şi de către popor. Ne stăpânesc încă, într-o oarecare măsură, legile ţării. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lumii ar fi mult mai rea decât este acum. În timp ce mulţi conducători sunt agenţii Satanei, Dumnezeu Îşi are trimişii Săi printre conducătorii ţării. Vrăjmaşul inspiră pe slujitorii lui să propună măsuri care ar împiedica într-o mare măsură lucrarea lui Dumnezeu; dar bărbaţi de stat care se tem de Domnul sunt influenţaţi de îngerii sfinţi să se împotrivească unor astfel de propuneri cu argumente ce nu pot fi combătute. În felul acesta, câţiva bărbaţi vor putea ţine piept unui curent puternic al răului. Împotrivirea vrăjmaşilor adevărului va fi stăvilită până ce solia îngerului al treilea îşi va face lucrarea. Când avertizarea finală va fi dată, ea va atrage atenţia acestor conducători prin care Domnul lucrează acum şi unii dintre ei o vor primi şi vor rămâne împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul strâmtorării.

Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este prezisă o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea Adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost dusă la toate centrele misionare din lume, iar în câteva ţări s-a dat pe faţă cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo ţară de la Reformaţiunea sec. al XVI-lea; dar acestea urmează să fie depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum "ploaia timpurie" a fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă creşterea seminţei preţioase, tot aşa "ploaia târzie" va fi dată la încheierea ei pentru coacerea recoltei. "Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul" (Osea 6,3). "Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară" (Ioel 2,23). "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Fapte 2,17.21).

Lucrarea cea mare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt "vremurile de înviorare" către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: "Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos" (Fapte 3,19.20).

Slujitorii lui Dumnezeu, cu feţele luminate, şi strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi din loc în loc pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul va fi dată avertizarea. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecaţi şi semne şi minuni vor însoţi pe credincioşi. Şi Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar şi foc din cer înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). În felul acesta, locuitorii pământului vor fi aduşi să ia o hotărâre.

Solia va fi dusă nu atât prin argumente, cât prin convingerea profundă a Duhului lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânţa a fost semănată, iar acum va răsări şi va aduce roadă. Publicaţiile distribuite de lucrătorii misionari şi-au exercitat influenţa, dar, cu toate acestea, mulţi ale căror minţi au fost impresionate au fost împiedicaţi să înţeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii cinstiţi ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ţinut. Legăturile de familie, relaţiile cu biserica sunt fără putere să-i mai ţină. Adevărul le este mai preţios decât orice altceva. În ciuda unirii tuturor mijloacelor împotriva adevărului, un mare număr va lua poziţie de partea Domnului.