Cap. 67 - Vrăjitoria în vechime şi în timpurile moderne

 

 Raportul biblic despre vizita lui Saul la femeia din En-Dor a fost un izvor de frământări pentru mulţi cercetători ai Bibliei. Unii susţin că, de fapt, Samuel era prezent la întrevederea cu Saul, dar Biblia prezintă suficiente dovezi pentru o concluzie contrară. Dacă, aşa cum s-a pretins de către unii, Samuel se afla în cer, trebuia să fie chemat oficial de acolo fie de puterea lui Dumnezeu, fie de puterea lui Satana. Nimeni nu poate crede nici măcar pentru o clipă că Satana ar fi avut puterea să-l cheme pe profetul cel sfânt al lui Dumnezeu din cer pentru a onora vrăjitoriile unei femei lepădate. Iarăşi nu putem trage concluzia că Dumnezeu l-ar fi înviat pentru a se duce în peştera vrăjitoarei, deoarece Domnul chiar şi până atunci refuzase să comunice cu Saul, prin vis, prin Urim, prin profeţi (vezi 1 Sam.28,6). Acestea erau căile proprii de comunicare rânduite de Dumnezeu şi El nu le-a trecut cu vederea pe acestea pentru a-Şi transmite solia prin agentul lui Satana.

Solia în sine este o dovadă îndestulătoare în ceea ce priveşte originea ei. Scopul ei nu era de a-l conduce pe Saul la pocăinţă, ci mai degrabă de a-l împinge la ruină; iar aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci a lui Satana. Mai mult, faptul că Saul a întrebat-o pe o vrăjitoare este dat în Scriptură ca un motiv pentru care el a fost lepădat de Dumnezeu şi dat nimicirii: "Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe Domnul; de aceea Domnul l-a omorât şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai" (1 Cron.10,13.14). Aici se spune lămurit că Saul a întrebat spiritul de ghicire, şi nu pe Domnul. El nu a stat de vorbă cu Samuel, profetul lui Dumnezeu, ci, prin mijlocirea vrăjitoarei, a avut o convorbire cu Satana. Satana nu putea să îl înfăţişeze pe adevăratul Samuel, ci a întruchipat o imitaţie, care a slujit scopurilor lui de înşelăciune.

Aproape toate formele antice de magie şi vrăjitorie se întemeiau pe credinţa comunicării cu cei morţi. Aceia care practicau necromanţia pretindeau că au legături cu duhurile celor plecaţi din lumea aceasta şi că obţin prin ei cunoaşterea evenimentelor viitoare. Obiceiul acesta de a-i întreba pe morţi este amintit în profeţia lui Isaia: "Dacă vi se zice însă: 'Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc', răspundeţi: 'Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?'" (Is.8,19).

Aceeaşi credinţă în comunicarea cu cei morţi forma cheia de boltă a idolatriei păgâneşti. Zeii păgânilor erau socotiţi ca fiind duhurile zeificate ale eroilor duşi din lume. În consecinţă, religia păgânilor era un cult al morţilor. Lucrul acesta se vede lămurit din Scripturi. În raportul dat cu privire la păcatul lui Israel la Bet-Peor se spune: "Israel locuia la Sitim, şi poporul a început să se dedea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel" (Num.25,1-3). Psalmistul ne spune căror zeităţi li se aduceau jertfe. Vorbind despre aceeaşi apostazie a israeliţilor, el zicea: "Ei s-au alipit de Baal-Peor şi au mâncat vite jertfite morţilor" (Ps.106,28). Prin urmare, se vede clar că erau jertfe aduse morţilor.

Zeificarea morţilor a deţinut un loc de seamă în aproape fiecare sistem al păgânismului, ca şi aşa-zisa comunicare cu cei decedaţi. Se presupunea că zeii le comunicau oamenilor voinţa lor şi, de asemenea, când li se cerea sfatul, erau gata să răspundă. Un astfel de caracter aveau faimoasele oracole din Grecia şi de la Roma.

Credinţa în comunicarea cu cei morţi mai există încă, chiar şi în pretinsele ţări creştine. Sub numele de spiritism, practica de a vorbi cu fiinţe care se pretind a fi duhuri ale celor decedaţi s-a răspândit foarte mult. Acesta este în aşa fel calculat, încât să capteze simpatia celor care i-au pus în mormânt pe cei dragi ai lor. Uneori, duhurile se arată unor persoane sub înfăţişarea prietenilor lor decedaţi şi le povestesc întâmplări din viaţa lor, săvârşesc fapte pe care le săvârşeau în timpul vieţii lor. În felul acesta, ei îi fac pe oameni să creadă că cei dragi sunt îngeri care zboară în jurul lor şi care pot să comunice cu ei. Aceia care susţin astfel că sunt duhuri ale celor decedaţi sunt priviţi cu oarecare idolatrie şi, pentru mulţi, cuvântul lor are mai multă greutate decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Dimpotrivă, mulţi privesc spiritismul ca o curată înşelătorie. Manifestările prin care acesta îşi susţine pretenţiile de a avea un caracter supranatural sunt puse pe seama înşelăciunii din partea mediumului. Chiar dacă este adevărat că rezultatele prestidigitaţiei sunt adesea cotate ca manifestaţii adevărate, au existat, de asemenea, dovezi incontestabile de manifestări ale unei puteri supranaturale. Iar mulţi dintre aceia care dispreţuiesc spiritismul ca fiind rezultatul iscusinţei sau şiretlicurilor, atunci când sunt puşi faţă în faţă cu manifestări pe care nu le pot explica în felul amintit, ajung să-i recunoască pretenţiile.

Spiritismul modern şi formele vechi de vrăjitorie şi de închinare la idoli - toate aceste forme având ca principiu vital comunicarea cu cei morţi - sunt întemeiate pe acea primă minciună prin care Satana a înşelat-o pe Eva, în Eden: "Hotărât că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el" veţi fi ca Dumnezeu" (Gen.3,4.5). Fiind de asemenea bazate pe minciună şi perpetuând-o, şi ele sunt de la tatăl minciunilor.

Evreilor li se interzisese în mod hotărât să se îndeletnicească în vreun fel oarecare cu pretinsa comunicare cu morţii. Dumnezeu a închis cu succes această poartă când a zis: "Cei morţi nu ştiu nimic" şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". "Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile." Iar Domnul i-a spus lui Israel: "Dacă cineva se duce la cei ce cheamă morţii şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui" (Ecl.9,5.6; Ps.146,4; Lev.20,6).

"Duhurile de ghicit" nu erau duhuri ale morţilor, ci îngeri răi, soli ai lui Satana. Vechea idolatrie, care după cum am văzut cuprinde în sine atât cultul morţilor, cât şi pretinsa comunicare cu ei, e declarată de Biblie ca fiind cultul demonilor. Apostolul Pavel, avertizându-i pe fraţii săi să nu ia parte în nici un fel la idolatria vecinilor lor păgâni, spunea: "Ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii" (1 Cor.10,20). Psalmistul, vorbind despre Israel, spunea că "şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli" (draci, trad. engl.), iar în versetul următor arată lămurit că i-au jertfit "idolilor Canaanului" (Ps.106,37.38). În aşa numitul cult al morţilor, de fapt, ei se închinau demonilor.

Spiritismul modern, care se sprijină pe aceeaşi temelie, nu e decât o redeşteptare, sub o formă nouă, a vrăjitoriei şi a închinării la demoni, pe care Dumnezeu le condamnase şi le interzisese pe vremuri. El este prezis în Scripturi, care declară că "în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de la credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor" (1 Tim.4,1). Pavel, în a doua lui epistolă către Tesaloniceni, arată lucrarea specială a lui Satana în spiritism, ca un eveniment care urmează să aibă loc foarte aproape de a doua venire a Domnului Hristos. Vorbind despre a doua venire a Domnului Hristos, el spune că va avea loc după lucrarea "Satanei cu tot felul de minciuni, semne şi puteri mincinoase" (2 Tes.2,9). Iar Petru, descriind primejdiile la care urma să fie expusă biserica în zilele sfârşitului, spune că, după cum au fost profeţi mincinoşi care l-au dus pe Israel la păcat, tot astfel vor fi şi "învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat" Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor" (2 Petru 2,1.2). Aici, apostolul a scos în evidenţă una dintre caracteristicile de seamă ale învăţătorilor spiritişti. Ei refuză să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu privire la astfel de învăţători, prea iubitul Ioan spune: "Cine este mincinosul, dacă nu cel care tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl" (1 Ioan 2,22.23). Spiritismul, prin tăgăduirea lui Hristos, tăgăduieşte atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul, iar Biblia îl declară ca fiind o manifestare a lui Antihrist.

Prin prezicerea soartei nenorocite a lui Saul, dată prin femeia din En-Dor, Satana urmărea să prindă în cursă întregul popor Israel. Nădăjduia că ei vor ajunge să aibă încredere în vrăjitori şi că se vor duce să le ceară sfatul. În felul acesta, israeliţii aveau să se îndepărteze de Dumnezeu ca sfătuitor al lor şi să se aşeze sub călăuzirea lui Satana. Ademenirea prin care spiritismul atrage mulţimile este pretinsa lui putere de a trage la o parte vălul care acoperă viitorul şi de a le descoperi oamenilor tainele pe care Dumnezeu le ţine pecetluite. Dumnezeu ne-a descoperit în Cuvântul Său marile evenimente viitoare - tot ce este necesar să ştim - şi ne-a dat o călăuzire sigură în mijlocul primejdiilor; dar scopul lui Satana este să nimicească încrederea oamenilor în Dumnezeu, să-i determine să fie nemulţumiţi cu starea lor în viaţă, să-i facă să caute să cunoască ceea ce, în înţelepciunea Sa, Dumnezeu a ascuns de ochii lor şi să dispreţuiască ceea ce El le-a descoperit prin Cuvântul Său cel sfânt.

Mulţi ajung să fie neliniştiţi atunci când nu pot şti exact cum vor decurge lucrurile. Nu pot să sufere nesiguranţa şi, în nerăbdarea lor, refuză să aştepte pentru a vedea mântuirea lui Dumnezeu. Relele pe care şi le închipuie venind îi fac să-şi piardă firea. Ei dau frâu liber sentimentelor de răzvrătire şi se zbat în chinuri pătimaşe, căutând să priceapă ce n-a fost descoperit. Dacă s-ar încrede numai în Dumnezeu şi ar priveghea în vederea rugăciunii, ar găsi mângâiere divină. Duhul lor ar fi liniştit prin comunicarea cu Dumnezeu. Cei obosiţi şi împovăraţi ar afla odihnă pentru sufletele lor dacă ar merge numai la Isus; dar atunci când trec cu vederea mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru mângâierea lor şi se îndreaptă spre alte izvoare, nădăjduind să afle ceea ce Dumnezeu ţine ascuns ochilor lor, săvârşesc păcatul lui Saul şi, prin aceasta, nu ajung să cunoască decât răul.

Lui Dumnezeu nu-I place calea aceasta şi a spus-o în cuvintele cele mai clare. Graba plină de nerăbdare de a sfâşia vălul care acoperă viitorul dovedeşte lipsa de credinţă în Dumnezeu şi lasă sufletul descoperit în faţa şoptirilor arhiamăgitorului. Satana îi împinge pe oameni să-i consulte pe ghicitori; şi, descoperindu-le lucruri ascunse din trecut, le insuflă încrederea în puterea lui de a prezice viitorul. Prin experienţa câştigată în decursul veacurilor, el poate să judece de la cauză la efect şi adesea să prezică cu oarecare exactitate, unele dintre evenimentele viitoare ale vieţii omului. În felul acesta, izbuteşte să amăgească sărmanele suflete înşelate şi să le atragă sub puterea stăpânirii lui, ducându-le într-o robie după voia lui.

Dumnezeu ne dă prin profetul Său avertizarea aceasta: "Dacă vi se zice însă: 'Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc', răspundeţi: 'Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!' Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta" (Is.8,19.20).

Se cuvine oare ca aceia care au un Dumnezeu sfânt, nemărginit în înţelepciune şi putere, să meargă la ghicitori, a căror ştiinţă vine din trăirea în intimitate cu vrăjmaşul Domnului nostru? Dumnezeu Însuşi este lumina poporului Său; El îi îndeamnă să-şi aţintească privirile prin credinţă spre mărirea care este ascunsă de privirile omului. Soarele Neprihănirii trimite raze de lumină în inimile lor; ei au lumina de la tronul Cerului şi n-au nici o dorinţă de a se îndepărta de Izvorul luminii pentru a se duce la solii lui Satana.

Solia demonului către Saul, cu toate că era o osândire a păcatului şi o profeţie de pedeapsă, nu avea ca scop să producă o schimbare în bine în viaţa lui, ci să-l ducă la disperare şi ruină. Cu toate acestea, adesea ispititorului îi convine, în vederea atingerii scopului său, să-i ademenească pe oameni prin linguşire la distrugere. Învăţăturile zeilor-demoni din vechime cultivau cea mai josnică depravare. Învăţăturile divine care condamnau păcatul şi impuneau dreptatea erau înlăturate; adevărul era privit în chip uşuratic, iar depravarea era nu numai prezisă, ci chiar impusă. Spiritismul susţine că nu există moarte, nu există păcat, nu există judecată şi nici pedeapsă; că oamenii sunt semizei ce n-au căzut; că pofta este legea supremă şi că omul are să dea socoteală numai faţă de sine însuşi. Barierele aşezate de Dumnezeu pentru a apăra adevărul, curăţia şi respectul sunt înlăturate şi mulţi sunt încurajaţi la păcat. Oare o astfel de învăţătură nu sugerează o origine asemănătoare cu a cultului demonilor?

Domnul i-a arătat lui Israel urmările cultivării legăturilor cu duhurile rele, în urâciunile cananiţilor; ei erau fără iubire firească, închinători la idoli, desfrânaţi, ucigaşi, având gânduri murdare şi purtări revoltătoare. Oamenii nu-şi cunosc propria lor inimă, deoarece "inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea" (Ier.17,9). Dar Dumnezeu înţelege tendinţele naturii stricate a omului. Pe timpuri, ca şi acum, Satana urmărea să aducă stări de lucruri favorabile răzvrătirii, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se facă tot atât de nesuferit înaintea lui Dumnezeu ca şi canaaniţii. Vrăjmaşul sufletelor stă fără încetare la pândă pentru a trimite spre sufletul nostru torente nestăvilite de răutăţi, pentru că doreşte ca noi să fim distruşi şi osândiţi înaintea lui Dumnezeu.

Satana voia cu tot dinadinsul să rămână stăpân peste Canaan; când acesta a fost făcut locuinţă pentru copiii lui Israel, iar Legea lui Dumnezeu a fost făcută legea ţării, el l-a urât pe Israel cu o ură plină de cruzime şi răutate şi a uneltit nimicirea lui. Prin mijlocirea duhurilor rele, au fost introduşi zei străini; iar din cauza abaterii, poporul ales a fost în cele din urmă alungat şi împrăştiat din ţara făgăduinţei. Satana se străduieşte să repete în zilele noastre istoria aceasta. Dumnezeu îi separă pe cei ai Săi de urâciunile lumii pentru ca ei să poată ţine Legea Sa. Din cauza aceasta, turbarea "pârâşului fraţilor noştri" nu mai cunoaşte margini. "Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme" (Apoc.12,10.12). Adevăratul pământ al făgăduinţei ne stă chiar în faţă şi Satana e hotărât cu tot dinadinsul să-l nimicească pe poporul lui Dumnezeu şi să-l despartă cu totul de moştenirea sa. Îndemnul: "Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită" n-a fost niciodată mai necesar ca acum (Marcu 14,38).

Cuvântul lui Dumnezeu către vechiul Israel este spus şi poporului Său din zilele noastre: "Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori; să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei"; "căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului" (Lev.19,31; Deut.18,21).