Capitolul 24 Poporul piere din lipsă de cunoştinţă

 

Favoarea lui Dumnezeu faţă de Israel fusese totdeauna condiţionată de ascultarea lor. La poalele muntelui Sinai, ei intraseră în legământ cu El, ca să fie comoara Lui deosebită “din toate popoarele”. Ei făgăduiseră în mod solemn să urmeze calea ascultării, “ Vom face tot ce a zis Domnul”, au zis ei (Exod 19,Ş.8); Şi când, la câteva zile după aceea, Legea lui Dumnezeu a fost rostită pe Sinai şi prin Moise le-au fost transmise îndrumări suplimentare sub formă de regulamente şi judecăţi, israeliţii au făgăduit iarăşi într-un glas: “ Vom face tot ce a zis Domnul”. La ratificarea legământului, poporul s-a unit din nou şi a zis: “ Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul” (Exod 24,3. 7). Dumnezeu îl alesese pe Israel ca popor al Său şi ei Îl aleseseră ca Împărat al lor. Aproape de încheierea călătoriei prin pustie, au fost repetate condiţiile legământului, la Baal-Peor, chiar la hotarele ţării făgăduite, unde mulţi au căzut pradă unei ispite viclene. Cei care au rămas credincioşi şi-au reînnoit votul de devotament. Prin Moise, au fost avertizaţi împotriva ispitelor care aveau să-i asalteze în viitor şi au fost îndrumaţi stăruitor să rămână departe de naţiunile vecine şi să se închine numai lui Dumnezeu.

“Acum, Israele”, îl îndrumase Moise pe Israel, “ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu... Să păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ' Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput.” (Deut. 4,1-6) Israeliţii fuseseră în mod deosebit îndemnaţi să nu piardă din vedere poruncile lui Dumnezeu, în ascultarea cărora aveau să găsească putere şi binecuvântare. “Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău”, fusese cuvântul Domnului către ei prin Moise „ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi” (vers. 9). Scenele care inspiraseră teamă la darea Legii pe Sinai nu aveau să fie niciodată uitate. Clare şi hotărâte erau avertizările care fuseseră date lui Israel împotriva obiceiurilor idolatre, care predominau între popoarele vecine. “ Vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre”, era sfatul dat, “ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol... ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci aceste lucruri, Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit, ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg “ Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să o faci” (vers. 15.16.19.23).

Moise a arătat relele care vor urma dacă se vor îndepărta de rânduielile lui Iehova. Chemând cerul şi pământul ca martori, el a spus că, dacă, după ce vor fi locuit multă vreme în ţara făgăduită, poporul va introduce forme corupte de închinare, se va pleca înaintea chipurilor cioplite şi va refuza să se întoarcă la închinarea înaintea adevăratului Dumnezeu, mânia Domnului va izbucni şi vor fi duşi robi şi împrăştiaţi printre păgâni. “ Veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan”, i-a avertizat el, “şi nu veţi avea multe zile în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă duce Domnul. Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă” (vers. 26-28). Această proorocie, împlinită în parte în timpul judecătorilor, şi-a găsit o împlinire completă şi literală în robia lui Israel în Asiria şi a lui Iuda în Babilon.

Apostazia lui Israel se dezvoltase treptat. Din generaţie în generaţie, Satana făcuse repetate încercări să determine poporul ales să uite “poruncile, legile şi rânduielile”, pe care ei făgăduiseră să le păzească pe vecie (Deut. 6,1). El ştia că dacă îl va putea determina pe Israel să-L uite pe Dumnezeu, să meargă după alţi dumnezei şi să le slujească, să li se închine, poporul va pieri cu siguranţă (Deut. 8, 19).

Vrăjmaşul bisericii lui Dumnezeu pe pământ nu luase pe deplin în consideraţie caracterul plin de milă al Aceluia care “nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”, dar a cărui slavă este să fie “plină de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Exod 34,6. 7). În ciuda străduinţelor lui Satana de a zădărnici planul lui Dumnezeu pentru Israel, chiar în orele cele mai întunecate ale istoriei lui, când se părea că forţele răului erau gata să câştige biruinţa, Domnul S-a descoperit pe Sine în mod îndurător. El a aşezat înaintea lui Israel lucrurile care erau spre binele naţiunii. “Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele”, declară El prin Osea, “totuşi ele sunt privite ca ceva străin”. “Şi totuşi: Eu am învăţat pe Efraim să meargă, şi l-am ridicat în braţe; dar nu au văzut că Eu îi vindecam” (Osea 8,12; 11,3). Domnul îi tratase cu dragoste, îndrumându-i prin proorocii Săi, dând „învăţătură după învăţătură, poruncă după poruncă”.

Dacă Israel ar fi luat aminte la soliile proorocilor, ar fi fost cruţat de umilirea care a urmat. Din cauză că au persistat în îndepărtarea de Legea Sa, Dumnezeu a fost silit să-l lase să meargă în robie. “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă”, era solia Sa către ei, prin Osea. “Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda... fiindcă ai lepădat Legea Dumnezeului tău” (Osea 4,6).

În toate veacurile, călcarea Legii lui Dumnezeu a fost urmată de aceleaşi consecinţe. În zilele lui Noe, când orice principiu de vieţuire corectă era călcat, iar nelegiuirea devenise atât de profundă şi răspândită, încât Dumnezeu n-a mai putut suporta, s-a rostit hotărârea: “Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut” (Gen. 6, 7). În zilele lui Avraam, oamenii din Sodoma au sfidat făţiş pe Dumnezeu şi Legea Sa şi au trăit în aceeaşi nelegiuire, aceeaşi corupţie, aceeaşi îngăduinţă fără frâu, care caracterizase lumea antediluviană. Locuitorii Sodomei au trecut hotarele răbdării divine şi împotriva lor s-a aprins focul răzbunării lui Dumnezeu.

Timpul dinaintea robiei celor zece seminţii ale lui Israel a fost caracterizat de aceeaşi neascultare şi de o nelegiuire asemănătoare. Legea lui Dumnezeu era socotită ca fiind lipsită de valoare şi acest lucru a deschis porţile nelegiuirii spre Israel. “Domnul are o judecată cu locuitorii tării”, spunea Osea, “pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri” (Osea 4, 1.2).

Prorociile cu privite la judecată, date de Amos şi Osea, au fost însoţite de preziceri cu privire la slava viitoare. Celor zece seminţii, multă vreme răzvrătite şi nepocăite, nu le-a fost dată nici o făgăduinţă cu privire la restaurarea completă a puterii lor de odinioară în Palestina. Până la sfârşitul timpului, ei aveau să fie “risipiţi printre popoare”. Dar prin Osea a fost dată o prorocie care le-a pus înainte privilegiul de a avea o parte în restaurarea finală, care avea să fie realizată pentru poporul lui Dumnezeu la încheierea istoriei pământului, când Hristos Se va arăta ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. “Multă vreme”, a declarat prorocul .. cele zece seminţii aveau să fie “fără împărat, fără căpetenie şi fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi”. “După aceea”, a continuat prorocul, “copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor, David; şi vor tresări le vederea Domnului şi a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă” (Osea 3,4.5).

Într-un limbaj simbolic, Osea a pus înaintea celor zece seminţii planul lui Dumnezeu de a restatornici pentru fiecare suflet pocăit care se va uni cu biserica Sa de pe pământ, binecuvântările oferite lui Israel în zilele credincioşiei lor faţă de El în ţara făgăduinţei. Referindu-se la Israel ca la unul căruia dorea să-i arate milă, Domnul a zis: „O voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: 'Bărbatul meu!' şi nu-mi vei mai zice 'Stăpânul meu!' Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume” (Osea 2,14-17).

În ultimele zile ale istoriei acestui pământ, legământul lui Dumnezeu cu poporul care păzeşte poruncile Sale va fi reînnoit. “În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi-i voi face să locuiască în linişte. Te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul!

În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile şi ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: 'Tu eşti poporul Meu!' Şi el va răspunde: 'Dumnezeul meu” (Osea 2,18-23).

“În ziua aceea, rămăşita lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov ... se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel “ (Isaia 10,20). Din orice “neam, seminţie, limbă şi popor” vor fi unii care vor răspunde cu bucurie soliei: “ Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”. Ei se vor întoarce de la orice idol, care-i leagă de pământ, şi se vor închina “Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”. Ei se vor elibera din orice încurcătură şi vor sta înaintea lumii ca monumente ale harului lui Dumnezeu. Ascultători de cerinţele divine, ei vor fi recunoscuţi de îngeri şi de oameni ca unii care au păzit “poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. 14,6.7.12). “lată vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi vor sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!” (Amos 9,13-15).