Capitolul 26 “lată, Dumnezeul vostru!”

 

În zilele lui Isaia cunoştinţa spirituală a omenirii era întunecată printr-o înţelegere greşită a lui Dumnezeu. Multă vreme Satana căutase să-i determine pe oameni să privească la Creatorul lor ca la autorul păcatului, suferinţei şi morţii. Aceia pe care-i amăgise astfel socoteau că Dumnezeu este aspru şi pretenţios. Ei Îl priveau ca pe Unul care urmărea să acuze şi să condamne, nevrând să primească pe păcătos atâta vreme cât avea o scuză legală să nu-l ajute. Legea dragostei, prin care este condus cerul, fusese greşit prezentată de arhiamăgitorul  ca o restrângere a fericirii oamenilor, ca un jug apăsător, de care ar trebui să fie bucuroşi să scape. El spunea că preceptele ei nu puteau fi ascultate şi că pedepsele pentru călcarea ei erau aplicate în mod arbitrar.

Pierzând din vedere caracterul adevărat al lui Iehova, israeliţii erau fără scuză. Dumnezeu li Se descoperise adeseori ca unul “îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi credincioşie” (Ps. 86,15). Când Israel era un copil, mărturisea El, “L-am iubit şi am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11,1).

Domnul procedase cu Israel plin de îndurare în eliberarea din robia egipteană şi în timpul călătoriei către ţara făgăduită. “În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat în dragostea şi îndurarea Lui şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime” (Isaia 63,9).

“ Voi merge Eu Însumi cu tine şi-ti voi da odihnă” (Exod 33,14) - a fost făgăduinţa dată în timpul călătoriei prin pustie. Această asigurare a fost însoţită de o descoperire minunată a caracterului lui Iehova care l-a făcut în stare pe Moise să proclame înaintea întregului Israel bunătatea lui Dumnezeu şi să-i îndrume cu privire la atributele Împăratului lor nevăzut. “Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: 'Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi tine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam” (Exod 34,6.7).

Moise şi-a întemeiat rugăciunea lui minunată pentru viaţa lui Israel pe cunoaşterea îndelungii răbdări a lui Iehova, a dragostei şi milei Sale infinite, atunci când, la hotarele tării făgăduite, ei au refuzat să înainteze în ascultare de porunca Domnului. În culmea răzvrătirii lor, Domnul declarase: “De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici!” El intenţionase să facă din urmaşii lui Moise “un neam mai mare şi mai puternic decât ei” (Numeri 14,12). Dar proorocul a stăruit în rugăciune pentru providenţele minunate şi pentru făgăduinţele lui Dumnezeu în favoarea poporului ales. Apoi, fiind cea mai puternică dintre toate rugăciunile, el a invocat dragostea lui Dumnezeu pentru cel decăzut ( vezi vers. 17 -19).

Dumnezeu a răspuns cu îndurare: “Iert cum ai cerut”. După aceea a dat lui Moise, sub forma unei proorocii, o descoperire a planului Său cu privire la biruinţa finală a lui Israel. “Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu”, a zis El, “slava Domnului va umple tot pământul” (vers. 20.21). Slava lui Dumnezeu, caracterul Său, bunătatea Sa plină de milă şi de iubire duioasă - pe care Moise le solicitase în favoarea lui Israel - aveau să fie descoperite omenirii întregi. Şi făgăduinţa aceasta a lui Iehova a primit o asigurare îndoită; a fost confirmată printr-un jurământ. Pe cât este de sigur că Dumnezeu trăieşte şi domneşte, măreţia Lui să fie mărturisită “printre neamuri şi printre toate popoarele minunile Lui” (Ps. 96,3).

 Cu privire la împlinirea viitoare a acestei proorocii, Isaia auzise pe serafimul strălucitor cântând înaintea tronului: “ Tot pământul este plin de măreţia Lui” (Isaia 6,3). Încrezător în siguranţa acestor cuvinte, proorocul a declarat apoi cu îndrăzneală despre aceia care se plecau în faţa chipurilor de lemn şi de piatră: “ Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (Isaia 35,2).

Astăzi proorocia aceasta îşi găseşte o împlinire rapidă. Lucrările misionare ale bisericii lui Dumnezeu de pe pământ aduc rod bogat şi în curând solia Evangheliei va fi vestită tuturor popoarelor. “Spre lauda harului Său”, bărbaţi şi femei din orice neam, limbă şi popor sunt “primiţi în Cel Prea Înalt pentru ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Efes. 1,6; 2,7). “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin! (Ps. 72,18.19).

În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea templului, i s-a dat o imagine clară a caracterului Dumnezeului lui Israel. “Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt”, i Se arătase într-o măreţie strălucită; cu toate acestea, proorocul a fost făcut să înţeleagă natura plină de milă a Domnului lui. El care locuieşte “în locuri înalte şi în sfinţenie”, locuieşte şi “cu cel zdrobit şi smerit ca să învioreze duhurile smerite şi să îmbărbăteze inimile zdrobite” (ls. 57,15). Îngerul care avea menirea să atingă buzele lui Isaia i-a adus solia: “Nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit” (Isaia 6,7).

Privind la Dumnezeul său, proorocului, ca şi lui Saul din Tars la poarta Damascului, i s-a dat nu numai o viziune a nevredniciei lui; inimii lui smerite i-a fost dată asigurarea iertării depline şi fără plată; şi s-a ridicat ca un om schimbat. El văzuse pe Domnul lui. Primise o licărire a frumuseţii caracterului dumnezeiesc. El a putut mărturisi despre transformarea lucrată prin aţintirea privirii la Infinita iubire. Aici a fost inspirat cu dorinţa arzătoare să vadă pe Israelul rătăcitor liber de povara şi pedeapsa păcatului. “Ce pedepse noi să vă mai dea?” întreba proorocul. “ Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele voastre rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele” (Isaia 1,5.18.16.17).

 Dumnezeul pe care ei pretindeau că-L slujesc, dar al cărui caracter îl înţeleseseră greşit, le-a fost prezentat ca Marele Vindecător de boli spirituale. Ce importanţă avea dacă tot capul era bolnav şi toată inima suferea de moarte? Ce importanţă avea dacă din tălpi până în creştet nu era nimic sănătos, ci numai răni, vânătăi şi came vie? (Isaia 1,6). Acela care mersese cu încăpăţânare în calea inimii lui, putea găsi vindecare întorcându-se la Domnul. “l-am văzut căile”, zicea Domnul, “şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia ... Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! - zice Domnul - Da, Eu îl voi tămădui !” (Isaia 57,18.19).

 

Proorocul a înălţat pe Dumnezeu drept Creator a toate. Solia lui către cetăţile lui Iuda era: “lată Dumnezeul vostru!” (Isaia 40,9). “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el: 'Eu întocmesc lumina şi fac întunericul. Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor” (Isaia 42,5; 44,24; 45,7.12).”'Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?’ zice Cel Sfânt. 'Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr în şir oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare este puterea şi tăria Lui că una nu lipseşte”. (Isaia 40,25.26).

Acelora care se temeau că nu vor fi primiţi, dacă se vor întoarce la Dumnezeu, proorocul le spunea: “.

“Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: 'Soarta mea este ascunsă înaintea Domnului, şi dreptatea mea este trecută cu vederea înaintea Dumnezeului meu?' Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturul, aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (vers. 27-31).

Inima Infinitei Iubiri tânjeşte după aceia care îşi simt neputinţa de a se elibera din cursele lui Satana; şi Se oferă cu bunătate să le dea putere ca să trăiască pentru El. “Nu te teme”, îi îndeamnă El. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşita slabă a lui Israel: căci Eu îţi vin în ajutor, zice Domnul-şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41,10.13.14).

Locuitorii lui Iuda erau cu toţii nevrednici, dar Dumnezeu nu i-a părăsit. Prin ei Numele Lui urma să fie înălţat între neamuri. Mulţi care nu cunoşteau atributele Sale aveau să privească totuşi slava caracterului divin. Tocmai cu scopul de a lămuri planurile Lui pline de milă a continuat să-i trimită pe slujitorii Săi prooroci cu solia: “Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea” (Ier. 25,5). “Din pricina Numelui Meu”, zicea El prin proorocul Isaia, “sunt îndelung răbdător; pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea” (Isaia 48,9.11).

Chemarea la pocăinţă a răsunat cu claritate neîndoioasă şi toţi au fost invitaţi să se întoarcă. “Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi”, se ruga proorocul, “chemaţi-l câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând” (Isaia 55,6.7).

Cititorule, ţi-ai ales şi tu propria ta cale? Ai rătăcit departe de Dumnezeu? Ai căutat se te desfătezi cu roadele neascultării, numai ca să le simţi ca cenuşa pe buze? Şi acum când planurile vieţii sunt zădărnicite, nădejdile tale au murit, stai singur şi pustiit? Glasul acela care atâta vreme a vorbit inimii tale, dar pe care nu l-ai ascultat, revine clar şi distinct: “Sculaţi-vă şi plecaţi căci aici nu este odihnă pentru voi; căci din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice “ (Mica 2,10). Întoarce-te la casa Tatălui tău. El te invită zicând: “Întoarce-te la Mine căci Eu te-am răscumpărat”. “ Veniţi la Mine şi ascultaţi şi sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic ca să întăresc îndurările Mele faţă de David” (Isaia 44,22; 55,3).

Nu asculta şoaptele vrăjmaşului de a sta departe de Hristos până când te vei face mai bun; până când vei fi destul de bun ca să vii la Dumnezeu. Dacă vei aştepta până atunci, nu vei veni niciodată. Când Satana îţi arată veşmintele murdare, repetă făgăduinţa Mântuitorului: “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Isaia 6,37). Spune vrăjmaşului că sângele lui Hristos te curăţeşte de orice păcat. Fă din rugăciunea lui David rugăciunea ta: “Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat: spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada” (Ps. 51,7).

Îndemnurile proorocului adresate lui Iuda de a privi la viul Dumnezeu şi de a primi darurile Sale pline de îndurare n-au fost zadarnice. Au fost unii care au luat aminte şi care s-au întors de la idolii lor la închinarea lui Iehova. Au învăţat să vadă în Făcătorul lor dragoste, milă şi compătimire duioasă. Şi în zilele care aveau să vină în istoria lui Iuda, când numai o rămăşită avea să fie lăsată în ţară, cuvintele proorocului urmau să-şi aducă rodul într-o reformă hotărâtă. “În ziua aceea”, declara Isaia, “omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei şi la stâlpii închinaţi soarelui” (Isaia 17,7.8).

Mulţi aveau să privească pe Acela cu totul plăcut, pe Cel mai puternic între zeci de mii. “Ochii tăi vor vedea pe Împărat în frumuseţea Lui”, era făgăduinţa plină de îndurare făcută lor (Isaia 33, 17). Păcatele lor aveau să fie iertate şi ei urmau să se laude numai în Dumnezeu. În ziua aceea fericită a răscumpărării din idolatrie, urmau să exclame: “Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late ... Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru; El ne mântuieşte! (Isaia 33,21.22).

Soliile date de Isaia pentru aceia care au ales să se întoarcă de la căile lor rele erau pline de mângâiere şi încurajare. Ascultaţi Cuvântul Domnului prin proorocul Său:

»Tine minte aceste lucruri, Iacove,

şi tu, Israele,

căci eşti robul Meu, Eu te-am făcut,

tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!

Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor,

şi păcatele ca o ceaţă:

Întoarce-te la Mine,

căci Eu te-am răscumpărat”

(Isaia 44,21.22)

În ziua aceea vei zice:

“Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine,

dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!”

lată, Dumnezeu este izbăvirea mea,

voi fi plin de încredere,

şi nu mă voi teme de nimic;

căci Domnul Dumnezeu este tăria mea

 şi pricina laudelor mele,

şi El m-a mântuit ...

Cântaţi Domnului căci a făcut lucruri strălucite:

să fie cunoscute în tot pământul!

Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului,

căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel”. (Isaia 12)