Capitolul 31 Nădejde pentru neamuri

 

 În timpul lucrării sale, Isaia a dat o mărturie lămurită cu privire la planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Alţi prooroci amintiseră despre planul divin, dar vorbirea lor nu fusese totdeauna înţeleasă. Lui Isaia i s-a dat să explice foarte clar lui Iuda adevărul că printre cei din Israelul lui Dumnezeu aveau să fie socotiţi mulţi care nu erau urmaşii lui Avraam după trup. Această învăţătură nu era în armonie cu teologia vremii lui, cu toate acestea, el a rostit fără teamă soliile date de Dumnezeu şi a adus nădejde multor inimi care tânjeau după binecuvântările spirituale făgăduite seminţiei lui Avraam.

Apostolul neamurilor, în epistola către credincioşii din Roma, atrage atenţia la această caracteristică a învăţăturii lui Isaia. Pavel spune: “Şi Isaia merge cu îndrăzneală până acolo că zice: ' Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine” (Rom. 10,20).

Adesea, israeliţii păreau neînstare sau lipsiţi de bunăvoinţă să înţeleagă planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Dar tocmai acesta a fost scopul pentru care El i-a făcut un popor deosebit şi i-a întemeiat ca o naţiune independentă printre naţiunile pământului. Avraam, tatăl lor, căruia i-a fost dat pentru prima oară legământul făgăduinţei fusese chemat să iasă din rudeniile lui şi să plece în regiuni îndepărtate ca să fie un purtător de lumină pentru neamuri. Cu toate că făgăduinţa dată lui cuprinde o sămânţă de urmaşi numeroasă ca nisipul mării, totuşi nu pentru un scop egoist avea să devină întemeietorul unei naţiuni în ţara Canaan. Legământul lui Dumnezeu cu el cuprindea toate popoarele pământului. “ Voi face din tine un neam mare şi binecuvântat”, a declarat Iehova, “îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12,2.3).

La înnoirea legământului cu puţin înainte de naşterea lui Isaac, planul lui Dumnezeu pentru omenire a fost iarăşi făcut clar. “În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Gen. 18,18), a fost asigurarea din partea Domnului cu privire la copilul făgăduit. Iar mai târziu, vizitatorul ceresc încă o dată a declarat: “ Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (Gen. 22,18).

Termenii atotcuprinzători ai acestui legământ erau cunoscuţi copiilor lui Avraam cât şi copiilor lui. Ei fuseseră izbăviţi din robia Egiptului pentru ca israeliţii să fie o binecuvântare pentru popoare şi ca Numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut “în tot pământul” (Exod 9,16). Dacă aveau să asculte de cerinţele Sale, urmau să fie aşezaţi cu mult înaintea altor popoare în înţelepciune şi pricepere. Dar această supremaţie avea să fie atinsă şi păstrată numai pentru ca prin ei planul lui Dumnezeu pentru toate naţiunile pământului să fie împlinit.

Providenţele minunate legate de eliberarea lui Israel din robia egipteană şi de ocuparea ţării făgăduite au determinat pe mulţi dintre păgâni să recunoască pe Dumnezeul lui Israel drept Conducătorul suprem. “Egiptenii vor cunoaşte”, fusese făgăduinţa, “că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel “ (Exod 7,5). Chiar şi îngâmfatul Faraon a fost constrâns să recunoască puterea lui Iehova. “Duceţi-vă de slujiţi Domnului”, a îndemnat el pe Moise şi Aaron, “şi binecuvântaţi-mă” (Exod 12,31.32).

Înaintarea oştilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor şi că unii dintre păgâni îşi însuşeau învăţătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat. În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: “Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ” (Iosua 2,11). Cunoaşterea lui Iehova, care ajunsese astfel la ea, s-a dovedit a fi salvarea ei. Prin credinţă “n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiţi” (Evrei 11,31). Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros – gabaoniţii - a renunţat la păgânismul lor şi s-a unit cu Israel, împărtăşindu-se de binecuvântările legământului.

 Dumnezeu nu recunoaşte nici o deosebire pe bază de naţionalitate, rasă sau castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o familie prin creaţiune şi toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă toate despărţiturile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrarea liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea ridică mai presus de influenţa lui Satana pe aceia care sunt amăgiţi de ispitirile lui şi îi aşează în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinţei. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod.

În anii care au urmat ocupării ţării făgăduite, planurile binefăcătoare ale lui Iehova pentru mântuirea păgânilor au fost aproape cu totul pierdute din vedere şi a fost necesar ca El să - Şi prezinte din nou planul. “ Toate marginile pământului”, era inspirat psalmistul să cânte, “îşi vor aduce aminte şi se vor închina înaintea Ta”. “Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul! Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinşilor de război, şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte; pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele Lui în Ierusalim, când se vor strânge toate popoarele, şi toate împărăţiile ca să slujească' Domnului” (Ps. 22,27; 68,31; 102,1.5.18-22).

Dacă Israel ar fi fost credincios însărcinării lui, toate popoarele pământului s-ar fi împărtăşit de binecuvântările lui. Dar inimile acelora cărora le fusese încredinţată cunoaşterea adevărului mântuitor n-au fost mişcate de nevoile celor din jurul lor. Când planul lui Dumnezeu a fost pierdut din vedere, păgânii au ajuns să fie priviţi ca fiind dincolo de hotarele milei Sale. Lumina adevărului a fost retrasă, şi întunericul a pus stăpânire pe ei. Popoarele au fost acoperite cu un văl de ignoranţă; dragostea lui Dumnezeu era puţin cunoscută, rătăcirea şi superstiţia înfloreau.

Aceasta era perspectiva pe care a găsit-o Isaia atunci când a fost chemat la misiunea profetică; cu toate acestea, nu s-a descurajat, căci în urechile lui răsuna corul triumfal al îngerilor care înconjurau tronul lui Dumnezeu: “Tot pământul este plin de slava Lui” (Isaia 6,3). Iar credinţa i-a fost întărită de viziunile cuceririlor glorioase ale bisericii lui Dumnezeu, atunci când “pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11,9). “Măhrama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile” (Isaia 25, 7) avea să fie distrusă, până la urmă. Duhul lui Dumnezeu avea să fie revărsat peste toată făptura. Cei care flămânzesc şi însetează după neprihănire aveau să fie număraţi printre cei din Israelul lui Dumnezeu. “Şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă”, zicea profetul. “ Unul va zice: 'Eu sunt Domnul!' Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ’ Al Domnului sunt!' Şi va fi cinstit cu numele lui Israel “ (Isaia 44,4.5).

Prorocului i s-a dat o descoperire a planului binefăcător al lui Dumnezeu în împrăştierea printre popoarele pământului a lui luda cel nepocăit. “Poporul Meu va cunoaşte Numele Meu”, zice Domnul; “de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: Iată - Mă! (Isaia 52,6). Şi nu numai ei urmau să înveţe lecţia ascultării şi încrederii; în locurile exilului lor, aveau să dea şi altora o cunoaştere a viului Dumnezeu. Mulţi dintre fiii străinilor urmau să înveţe să-L iubească drept pe Creatorul şi Răscumpărătorul lor; aveau să înceapă păzirea Sabatului Său cel sfânt ca amintire a puterii Sale creatoare; şi când avea să - Şi “descopere braţul Lui cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor”, pentru a-Şi elibera poporul din robie, “toate marginile pământului” să vadă mântuirea lui Dumnezeu (Isaia 52,10). Mulţi dintre aceşti convertiţi de la păgânism vor dori să se unească cu israeliţii şi să-i însoţească în călătoria de reîntoarcere în ludea. Nici unul dintre aceştia nu avea să spună: “Domnul mă va despărţi de poporul Său” (Isaia 56,3), căci Cuvântul Domnului, prin proorocul Său pentru aceia care urmau să se predea Lui şi să păzească Legea Sa era că de atunci încolo aveau să fie socotiţi printre cei din Israelul spiritual -  biserica Sa de pe pământ.

“Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-L slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, că să nu-l pângărească şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune pentru toate popoarele. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel. Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el” (vers. 6-8).

 Proorocului i s-a îngăduit să privească de-a lungul veacurilor până la vremea venirii lui Mesia cel făgăduit. La început, a văzut numai “necaz, negură şi nevoie neagră” (Isaia 8,22). Mulţi care tânjeau după lumina adevărului, erau duşi în rătăcire de învăţătorii falşi în labirinturile rătăcitoare ale filozofiei şi spiritismului; alţii îşi puneau încrederea într-o formă de evlavie, dar nu aduceau sfinţirea adevărată în practica vieţii. Situaţia părea fără nădejde, dar în scurtă vreme tabloul s-a schimbat şi înaintea ochilor proorocului s-a desfăşurat o viziune minunată. A văzut Soarele Neprihănirii ridicându - Se cu vindecarea sub aripile Sale şi pierdut în admiraţie a exclamat: “ Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile din vechime a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o lumină mare; pe cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9,1-2).

Această glorioasă Lumină a lumii avea să aducă mântuirea oricărei naţiuni, seminţii, limbi şi popor. Despre lucrarea dinainte de El, proorocul a auzit pe Tatăl cel veşnic care a declarat: “Este prea puţin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. La vremea îndurării te voi asculta, şi în ziua mântuirii te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război: 'Ieşiţi!’ şi celor ce sunt în întuneric: 'Arătaţi-vă!' lată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim” (Isaia 49,6.8.9.12).

Privind mai departe prin veacuri, proorocul a văzut împlinirea literală a acestor făgăduinţe glorioase. A văzut purtătorii veştilor bune ale mântuirii mergând până la marginile pământului la orice seminţie şi popor. El a auzit pe Domnul zicând despre biserica Evangheliei: “lată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu şi slava neamurilor ca un pârâu ieşit din matcă” (Isaia 66, 12) şi a auzit însărcinarea: “Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarea locuinţei tale; nu te opri! Lungeşte-ti funiile şi întăreşte-ti ţăruşii ! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, sămânţa ta va cotropi neamurile şi va locui cetăţile pustii” (Isaia 54,2.3).

Iehova a declarat proorocului că - Şi va trimite martorii la popoare, la Tarsis, la Pul şi la Lud... la Tubal şi la Iavan şi în “ostroavele îndepărtate” (Isaia 66,19).

“Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: 'Dumnezeul tău împărăteşte!” (Isaia 52,7).

Proorocul a auzit glasul lui Dumnezeu chemând biserica Sa la lucrarea încredinţată ei, pentru ca să fie pregătită calea pentru intrarea în veşnica Sa împărăţie. Solia este deosebit de clară: “Scoală-te şi luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul şi slava Lui se arată peste tine. Neamurile vor umbla în lumina ta şi împăraţii în strălucirea razelor tale. Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte; toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe ... Străinii îţi vor zidi zidurile şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine. Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi, şi nici noapte, că să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu tot alaiul lor”. “Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul!” (Isaia 60,1-4.10.11; 45,22).

 Aceste proorocii cu privire la o mare redeşteptare spirituală într-o vreme de întunecime profundă îşi găsesc împlinirea în liniile înaintate ale staţiunilor misionare, care ajung în cele mai îndepărtate regiuni ale pământului. Grupele de misionari în ţările păgâne au fost asemănate de prooroc cu semne aşezate pentru călăuzirea acelora care caută lumina adevărului. “În ziua aceea”, zice Isaia “, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său ... El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului” (Isaia 11,10-12).

Ziua mântuirii este aproape. “Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cron. 16,9). În toate naţiunile, limbile şi neamurile, El vede bărbaţi şi femei care se roagă pentru lumină şi cunoştinţă. Sufletele lor sunt nesăturate; multă vreme s-au hrănit cu cenuşă (vezi Isaia 44,20). Vrăjmaşul oricărei neprihăniri i-a rătăcit, iar ei bâjbâie ca nişte orbi. Dar sunt cinstiţi în inimă şi doresc să descopere o cale mai bună. Cu toate că se găsesc în adâncimile păgânismului, fără o cunoaştere a legii scrise a lui Dumnezeu şi a Fiului Său Isus, au descoperit pe nenumărate căi lucrarea unei puteri divine asupra minţii şi a caracterului.

Uneori aceia car nu au o cunoaştere a lui Dumnezeu în afară de aceea pe care au primit-o sub acţiunea harului divin, au fost binevoitori faţă de slujitorii Săi, apărându-i cu riscul vieţii lor. Duhul Sfânt sădeşte harul lui Hristos în inima multor căutători nobili după adevăr, dând naştere simpatiilor contrare firii lor, contrare educaţiei lor de mai înainte. “Lumina care luminează pe orice om venit în lume” (Ioan 1,9) străluceşte în sufletul lor; şi dacă se ia seama la această Lumină, El le va călăuzi picioarele către Împărăţia lui Dumnezeu. Proorocul Mica spunea: “Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea! El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui” (Mica 7,8.9).

Planul de Mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu doreşte să insufle în natura omenească smerită suflarea de viaţă. El nu va îngădui ca vreun suflet care este sincer în dorinţa lui după ceva mai înalt şi mai nobil decât tot ce poate oferi lumea să fie dezamăgit. El trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinşi de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credinţă ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire şi să le aducă eliberare şi pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi şi-i va pune în legătură cu providenţele care le vor întări încrederea în Acela care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toţi pentru ca “să-şi pună încrederea în Domnul, şi să nu uite lucrările Domnului şi să păzească poruncile Lui” (Ps. 78,7). “Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa” (Isaia 49,24.25). “ Vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în chipuri cioplite şi zic idolilor turnaţi: 'V oi sunteţi dumnezeii noştri!” (Isaia 42,17).

“Ferice ce cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice ce cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!” (Ps. 146,5). “Întoarceţi-vă la cetăţuie, voi prizonieri ai nădejdii” (Zah. 9,12). Către toţi cei sinceri din ţările păgâne, “celui neprihănit” în ochii Cerului “îi răsare o lumină în întuneric” (Ps. 112,4). Dumnezeu a vorbit: “ Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor şi locurile strâmte în locuri netede; iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi” (Isaia 42,16).