Capitolul 36 Ultimul împărat al lui Iuda

 

La începutul domniei lui, Zedechia a primit toată încrederea din partea împăratului Babilonului şi avea ca sfătuitor încercat pe proorocul Ieremia. Dacă ar fi urmat o cale cinstită faţă de babilonieni şi ar fi luat aminte la soliile din partea Domnului prin Ieremia, ar fi putut păstra respectul multora dintre autorităţile înalte şi ar fi avut ocazia să le împărtăşească cunoaşterea despre Dumnezeul cel adevărat. În felul acesta, robii care erau deja în Babilon ar fi fost aşezaţi într-o poziţie avantajoasă şi li s-ar fi dat multe libertăţi; Numele lui Dumnezeu ar fi fost onorat pretutindeni; iar aceia care rămăseseră în ţara lui Iuda ar fi fost cruţaţi de nenorocirile grozave care au venit până la urmă peste ei.

Prin Ieremia, Zedechia şi tot regatul lui Iuda, inclusiv cei luaţi în Babilon, au fost sfătuiţi să se supună liniştiţi conducerii vremelnice a cuceritorilor lor. Era deosebit de important ca cei din robie să caute pacea ţării în care fuseseră aduşi. Acest lucru era însă contrar înclinaţiilor inimii omeneşti; iar Satana, folosind împrejurările, a făcut să se ridice prooroci mincinoşi, atât în Ierusalim, cât şi în Babilon, care spuneau că jugul robiei avea să fie sfărâmat în curând şi prestigiul de mai înainte al naţiunii avea să fie restabilit.

Ascultarea de aceste proorocii măgulitoare ar fi dus la acţiuni fatale din partea împăratului şi a celor luaţi în robie şi ar fi zădărnicit planurile pline de milă ale lui Dumnezeu în favoarea lor. Pentru ca să nu fie provocată o răscoală şi ca să se evite suferinţe mari, Domnul i-a poruncit lui Ieremia să întâmpine criza fără întârziere, avertizând pe împăratul lui Iuda cu privire la consecinţa sigură a răzvrătirii. La rândul lor, robii au fost sfătuiţi prin avertizări scrise să nu fie amăgiţi să creadă că izbăvirea lor este aproape: “Nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri”, i-a îndemnat el (Ier. 29,8). În legătură cu aceasta a fost arătat planul Domnului de a restatornici pe Israel la încheierea celor şaptezeci de ani de robie, prezişi prin solii Săi.

Cu ce milă duioasă a făcut cunoscut Dumnezeu poporului său din robie planurile Sale pentru Israel! El ştia că dacă aveau să fie convinşi de proorocii mincinoşi de a se aştepta la o eliberare grabnică, poziţia lor în Babilon avea să devină foarte grea. Orice demonstraţie sau răzvrătire din partea lor avea să trezească vigilenţa şi asprimea autorităţilor caldeene şi avea să ducă la alte restrângeri ale libertăţilor lor. Urmarea avea să fie suferinţă şi dezastru. El dorea ca ei să se supună cu resemnare şi să facă robia lor cât mai plăcută cu putinţă; iar sfatul lui era: “Zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor! ... Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei !” (vers. 5-7).

Printre învăţătorii mincinoşi din Babilon erau doi bărbaţi care pretindeau a fi sfinţi, dar a căror viaţă era destrăbălată. Ieremia condamnase calea păcătoasă a celor doi bărbaţi şi-i avertizase cu privire la primejdiile lor. Mâniaţi din cauza mustrării, au căutat să se împotrivească lucrării proorocului celui adevărat, proorocind poporului să nu aibă încredere în cuvintele lui şi să acţioneze contrar sfatului lui Dumnezeu în problema supunerii lor faţă de împăratul Babilonului. Dumnezeu a mărturisit prin Ieremia că aceşti prooroci mincinoşi vor fi daţi în mâinile lui Nebucadneţar şi ucişi înaintea ochilor lui. Nu după multă vreme, prezicerea aceasta s-a împlinit literal.

La sfârşitul vremii, se vor ridica bărbaţi care vor produce încurcătură şi răzvrătire printre aceia care pretind a fi reprezentanţii adevăratului Dumnezeu. Aceia care proorocesc minciuni,  vor încuraja pe oameni să privească păcatul cu uşurinţă. Când urmările grozave ale faptelor lor rele vor fi date pe faţă, ei vor căuta, dacă se va putea, să facă răspunzător pentru greutăţile lor pe acela care i - a avertizat cu credincioşie, aşa cum iudeii l-au acuzat pe Ieremia pentru nenorocirile lor. Dar tot atât de sigur cum au fost susţinute cuvintele lui Dumnezeu prin proorocul Său, tot atât de sigur astăzi certitudinea solilor Sale va fi întărită.

De la început, Ieremia a urmat o cale consecvenţă, sfătuind la supunere faţă de babilonieni. Acest sfat a fost dat nu numai lui Iuda : ci multor popoare înconjurătoare. În prima parte a domniei lui Zedechia, ambasadorii conducătorilor Edomului, Moabului, Tirului şi ai altor popoare au venit la împăratul lui Iuda să afle dacă, în înţelegerea lui, era timpul potrivit pentru o răscoală unită şi dacă se va uni cu ei într-o luptă împotriva împăratului Babilonului. Când aceşti trimişi aşteptau un răspuns, cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: “Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri şi puneţi-le la gât. Trimite-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului Tirului şi împăratului Sidonului, prin trimişii care au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda “ (Ier. 27,2.3).

Lui Ieremia i s-a poruncit să sfătuiască pe trimişi să facă cunoscut conducătorilor lor că Domnul îi dăduse pe toţi în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi că urmau să “slujească lui, fiului său şi fiului fiului său, până va veni şi vremea ţării lui” (vers. 7).

Trimişii au mai fost îndrumaţi să spună conducătorilor lor că dacă refuză să slujească împăratului babilonian, vor fi pedepsiţi cu “robie, cu foamete şi cu ciumă”, până când vor fi nimiciţi. Îndeosebi, trebuiau să se întoarcă de la învăţătura proorocilor mincinoşi care îi puteau sfătui altfel: “Să n-ascultaţi pe proorocii voştri”, zicea Domnul, nici “pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele, şi pe vrăjitorii voştri, care vă zic: 'Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului! 'Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc şi să pieriţi. Dar poporul care îşi va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, şi care-i va fi supus, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze şi să locuiască în ea” (vers. 8-11). Cea mai uşoară pedeapsă pe care un Dumnezeu milostiv o putea aplica unui popor răsculat era supunerea faţă de împăratul Babilonului; dar dacă se luptau împotriva acestei hotărâri de robie, aveau să sufere asprimea întreagă a pedepsei Lui.

Uimirea consiliului întrunit al popoarelor n-a cunoscut margini când Ieremia, care purta un jug al supunerii pe grumaz, le-a făcut cunoscut voinţa lui Dumnezeu.

Împotriva opoziţiei hotărâte, Ieremia a stat categoric pentru o atitudine de supunere. În fruntea acelora care şi-au îngăduit să ia în râs sfatul Domnului era Hanania, unul dintre proorocii mincinoşi, împotriva cărora poporul fusese avertizat. Socotind că va câştiga favoarea împăratului şi curţii împărăteşti, el şi-a ridicat glasul de protest, pretinzând că Dumnezeu îi dăduse cuvinte de încurajare pentru iudei. El zicea: “Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: 'Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, vă voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a ridicat Nebucadneţar, împăratul Babilonului, din locul acesta şi le-a dus în Babilon. Şi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi prinşii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului” (Ier. 28,2-4).

În prezenţa preoţilor şi a poporului, Ieremia a stăruit de ei să se supună împăratului Babilonului pentru timpul pe care Dumnezeu îl arătase. El a citat înaintea bărbaţilor lui Iuda proorociile lui Osea, Habacuc, Ţefania şi ale altora, ale căror solii de mustrare şi avertizare fuseseră asemănătoare cu ale lui. Le-a atras atenţia la evenimentele care avuseseră loc ca împlinire a proorociilor de pedepsire pentru păcatele de care nu se pocăiseră. În trecut, judecăţile lui Dumnezeu fuseseră trimise peste cei nepocăiţi ca o împlinire exactă a planului Său, aşa cum fusese descoperit prin slujitorii săi.

“Dar, dacă un prooroc prooroceşte pacea”, a propus Ieremia în încheiere, “nu numai după împlinirea celui ce prooroceşte, se va cunoaşte că este cu adevărat trimis de Domnul” (vers. 9). Dacă Israel alegea să-şi asume riscul, desfăşurarea evenimentelor viitoare urma să hotărască cu eficacitate cine era proorocul cel adevărat.

Cuvintele lui Ieremia, care sfătuia la supunere, l-au determinat pe Hanania să acuze cu mai multă îndrăzneală credibilitatea soliei primite. Luând jugul simbolic de pe grumazul lui Ieremia, Hanania l-a sfărâmat zicând: “Aşa vorbeşte Domnul: 'Aşa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului!' Prorocul Ieremia a plecat” (vers. 11). În aparenţă nu putea fac nimic mai mult decât să se retragă de pe scena luptei. Dar lui Ieremia i s-a dat o altă solie: “Du-te şi spune lui Hanania”, i s-a poruncit: „Aşa vorbeşte Domnul: 'Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier!' Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: 'Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acelor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-i vor sluji...'

Apoi proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: 'Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: lată, te izgonesc de pe pământ, şi vei muri chiar în anul acesta: căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului!' Şi proorocul Hanania a murit chiar în anul acela” în luna a şaptea” (vers. 13-17).

Proorocul mincinos întărise necredinţa poporului în Ieremia şi solia lui. El se declarase cu răutate solul lui Dumnezeu şi ca urmare a suferit moartea. În luna a cincea, Ieremia a proorocit moartea lui Hanania şi în luna a şaptea cuvintele lui s-au dovedit adevărate prin împlinirea lor.

Neliniştea provocată de prezentările proorocilor mincinoşi l-au adus pe Zedechia sub bănuială de trădare, şi numai printr-o acţiune rapidă şi hotărâtă din partea lui i s-a îngăduit să - şi continue domnia de vasal. Ocazia pentru o astfel de acţiune a fost folosită la scurtă vreme după întoarcerea trimişilor de la Ierusalim la popoarele vecine, când împăratul lui Iuda, însoţit de Seraia, “cel mai mare cămăraş”, a plecat într-o misiune importantă la Babilon (Ier. 51,59). În timpul vizitei acestuia la curtea caldeană, Zedechia şi-a reînnoit jurământul de supunere faţă de Nebucadneţar.

Prin Daniel şi alţi robi evrei, monarhia babiloniană luase cunoştinţă de puterea şi autoritatea supremă a adevăratului Dumnezeu; şi când Zedechia a făgăduit încă o dată solemn să rămână credincios, Nebucadneţar i-a cerut să jure pentru această făgăduinţă în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel. Dacă Zedechia ar fi respectat această reînnoire a legământului prin jurământ, credincioşia lui ar fi avut o influenţă profundă asupra minţii multora care urmăreau purtarea celor ce susţineau că cinstesc şi respectă onoarea Dumnezeului evreilor.

Dar împăratul lui Iuda a pierdut din vedere înaltul său privilegiu de a aduce onoare Numelui viului Dumnezeu. Despre Zedechia este scris: “El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima, până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel “ (2 Cron. 36,12.13).

În timp ce Ieremia continua să-şi facă cunoscut mărturia în ţara lui Iuda, proorocul Ezechiel a fost ridicat dintre robii din Babilon să avertizeze pe cei exilaţi; de asemenea, să confirme cuvântul Domnului care fusese rostit prin Ieremia. În anii de pe urmă ai domniei lui Zedechia, Ezechiel a arătat foarte clar nebunia încrederii în prezicerile false ale celor care îi determinau pe robi să nădăjduiască într-o reîntoarcere apropiată la Ierusalim. El a fost de asemenea îndrumat să prezică printr-o varietate de simboluri şi solii solemne asediul şl distrugerea totală a Ierusalimului.

În anul al şaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel în vedenie unele din urâciunile care se practicau în Ierusalim şi înăuntrul porţilor casei Domnului şi chiar în curtea interioară. Încăperile cu chipuri şi idoli zugrăviţi, “tot felul de târâtoare şi de dobitoace urâcioase şi toţi idolii casei lui Israel” (Ezech. 8,10) -  toate acestea într-o rapidă succesiune au trecut pe dinaintea privirii uimite a proorocului.

Aceia care ar fi trebuit să fie conducătorii spirituali în mijlocul poporului, “bătrânii casei lui Israel”, în număr de şaptezeci, au fost văzuţi aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curţii templului. “Nu ne vede Domnul”, se amăgeau bărbaţii lui Iuda când se angajau în practicile lor idolatre; “Domnul a părăsit ţara aceasta”, spuneau ei cu hulă (vers. 11.12).

Dar mai erau şi alte “urâciuni mari” pe care avea să le vadă proorocul. La intrarea porţii Casei Domnului, i s-au arătat „femeile care plângeau pe Tamuz” şi în „curtea dinăuntru a Casei Domnului, la poarta templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (vers. 13-16).

Şi acum, Fiinţa care îl însoţea pe Ezechiel în această vizită uimitoare cu privire la nelegiuirea din locurile înalte ale ţării lui Iuda a întrebat pe prooroc: “Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? lată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta” (vers. 17.18).

Domnul declarase prin Ieremia despre oamenii nelegiuiţi care îndrăzniseră să stea cu aroganţă înaintea poporului în Numele Său: “Proorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar în casa Mea, zice Domnul” (Ier. 23,11). În învinuirea teribilă a lui Iuda, aşa cum este raportată în relatarea de încheiere a cronicarului privind domnia lui Zedechia, a fost repetată această acuzaţie de încălcare a sfinţeniei templului: “Toate căpeteniile preoţilor”, declara scriitorul sacru, “şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim” (2 Cron. 36,14).

Ziua nenorocirii pentru împărăţia lui Iuda se apropia cu repeziciune. Domnul nu mai putea pune înaintea lor nădejdea amânării judecăţilor Sale cele mai aspre. “Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi?”, întreba El. “Nu veţi rămâne nepedepsiţi” (Ier. 25,29).

Chiar aceste cuvinte au fost primite cu dispreţ batjocoritor. “Zilele se lungesc şi proorociile rămân mereu neîmplinite”, spuneau cei nepocăiţi (Ezech, 22,21). Dar prin Ezechiel această lepădare a cuvântului cel sigur al profeţiei a fost cu severitate mustrată. “Spune-le”, i-a spus Domnul: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu : 'Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură, şi nu se va mai întrebuinţa în Israel'. De aceea, spune-le: 'Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorocii înşelătoare, în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt şi-l voi împlini'.

Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel, mărturiseşte Ezechiel: 'Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: ’Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte cu privire la vremuri depărtate!' De aceea spune-le: ' Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini” (vers. 22-28).

În fruntea acelora care duceau cu repeziciune poporul în ruină era Zedechia, împăratul lor. Trecând cu vederea în totul sfaturile Domnului, date prin prooroci, uitând atitudinea de recunoştinţă pe care o datora lui Nebucadneţar, călcându-şi jurământul solemn de supunere rostit în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, împăratul lui Iuda s-a răsculat împotriva proorocilor, împotriva binefăcătorilor lui şi împotriva lui Dumnezeu. În înfruntarea înţelepciunii lui s-a întors după ajutor la vechiul vrăjmaş al prosperităţii lui Israel, trimiţând soli în Egipt ca să-i dea cai şi un număr de oameni.

“ Va izbuti el oare?” întreba Domnul cu privire la acela care şi-a trădat în mod josnic încrederea sacră; “Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul ? Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război... a nesocotit jurământul, până întra-atât, că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!” (Ezech. 17,15-18).

Venise ziua socotelii finale pentru împăratul nelegiuit. “La o parte cu mitra!” a hotărât Domnul. “Jos cununa împărătească!” Lui Iuda nu avea să-i mai fie îngăduit să aibă un împărat, până când Hristos Însuşi avea să-Şi întemeieze Împărăţia. ”O voi da jos, o voi da jos”, a fost hotărârea divină cu privire la tronul casei lui David, “dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna Căruia o voi încredinţa” (Ezech. 21,25-27)