Capitolul 38 Lumină prin întuneric

 

        Anii întunecaţi ai distrugerii şi morţii care marcau sfârşitul împărăţiei lui Iuda ar fi adus la disperare inima cea mai tare, dacă n-ar fi fost încurajările din declaraţiile profetice ale solilor lui Dumnezeu. Prin Ieremia, la Ierusalim, prin Daniel la curtea Babilonului, prin Ezechiel pe malurile Chebarului, Domnul, în mila Sa, a prezentat în mod clar scopul Său veşnic şi a dat asigurări cu privire la bunăvoinţa Sa de a împlini faţă de poporul Său ales făgăduinţele raportate în scrierile lui Moise. Ceea ce El spusese că va face pentru aceia care l se vor dovedi credincioşi Lui, El va împlini cu siguranţă. “Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi dăinuieşte în veac” (1 Petru 1,23).

În zilele peregrinării prin pustie, Domnul luase măsuri suficiente pentru ca aleşii Săi să păstreze în amintire cuvintele Legii Sale. După aşezarea în Canaan, preceptele divine aveau să fie repetate zilnic în fiecare cămin; ele aveau să fie scrise clar pe uşiorii uşii, pe porţi şi desfăşurate pe tăbliţe de amintire. Urmau să fie puse pe muzică şi cântate de tineri şi vârstnici. Preoţii trebuiau să înveţe aceste precepte sfinte în adunări publice, iar conducătorii ţării, trebuiau să facă din ele studiul lor zilnic: “cugetă asupra ei zi şi noapte”, poruncise Domnul lui Iosua cu privire la cartea Legii, “căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” (Iosua 1,8).

Scrierile lui Moise erau explicate de Iosua întregului Israel. “N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor” (Iosua 8,35). Aceasta era în armonie cu porunca expresă a lui Iehova, ”care luase măsuri pentru repetarea publică a cuvintelor cărţii Legii la fiecare şapte ani, în timpul sărbătorii corturilor. “Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale”, au fost instruiţi conducătorii spirituali ai lui Israel, “ca să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, in tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul” (Deut. 31,12,13).

Dacă sfatul acesta ar fi fost luat în seamă de-a lungul veacurilor care au urmat, cât de diferită ar fi fost istoria lui Israel! Numai dacă respectarea Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu era cultivată în inimile poporului, puteau să nădăjduiască în împlinirea planului divin. Tocmai respectul faţă de Legea lui Dumnezeu a dat lui Israel putere în timpul domniei lui David şi în anii de început ai conducerii lui Solomon; prin credinţa în Cuvântul cel viu a fost făcută reforma în zilele lui Ilie şi ale lui Iosia. Şi la aceleaşi Scripturi ale adevărului, cea mai bogată moştenire a lui Israel, s-a îndreptat spre Ieremia, în străduinţele lui pentru reformă. Oriunde lucra întâmpina pe oameni cu chemarea: “Ascultaţi cuvintele acestui legământ”, cuvinte care aveau să le aducă înţelegerea deplină a planului lui Dumnezeu de a prezenta tuturor popoarelor cunoaşterea adevărului mântuitor (Ier. 11,2).

În ultimii ani ai apostaziei lui Iuda, îndemnurile proorocilor păreau a fi puţin luate în seamă; şi când armatele caldeenilor au venit pentru a treia şi ultima oară ca să asedieze Ierusalimul, nădejdea a pierit din toate inimile. Ieremia a prezis distrugere totală; şi datorită insistenţei lui privitoare la supunere fusese aruncat în închisoare. Dar Dumnezeu n-a lăsat rămăşiţa cea credincioasă care era încă în cetate într-o disperare fără nădejde. Chiar dacă Ieremia era ţinut sub supraveghere atentă de către aceia care îşi băteau joc de soliile lui, i-au fost trimise noi descoperiri privitoare la bunăvoinţa Cerului de a ierta şi a mântui, care au fost un izvor nesecat de mângâiere pentru biserica lui Dumnezeu de atunci şi până astăzi.

Prinzându-se de făgăduinţele lui Dumnezeu, Ieremia, cu ajutorul unei învăţături practice, a ilustrat înaintea locuitorilor cetăţii sortite distrugerii credinţa lui puternică în împlinirea până la urmă a planului lui Dumnezeu pentru poporul Său. În prezenţa martorilor şi cu o respectare strictă a tuturor formalităţilor legale necesare, a cumpărat în schimbul a şaptesprezece sicli de argint un ogor strămoşesc situat în vecinătatea satului Anatot.

Din orice punct de vedere omenesc, această cumpărare de teren în zona care era deja sub stăpânirea babilonienilor părea un act de nebunie. Însuşi proorocul prezisese distrugerea Ierusalimului, pustiirea Iudeii şi nimicirea totală a împărăţiei. El proorocise o perioadă lungă de robie în îndepărtatul Babilon. Fiind deja înaintat în vârstă, nu putea nădăjdui să aibă un avantaj personal din cumpărarea pe care o făcuse. Totuşi din studiul proorociilor care erau raportate în Scripturi, în inima lui se născuse convingerea fermă că Domnul avea planul să redea copiilor robiei vechile lor proprietăţi din ţara făgăduinţei. Cu ochiul credinţei, Ieremia a văzut pe robi întorcându-se la sfârşitul anilor de durere şi reocupând ţara părinţilor lor. Prin cumpărarea proprietăţii din Anatot, el făcea tot ce putea ca să insufle şi altora nădejdea care a adus atâta mângâiere inimii lui.

După ce a semnat actele de cumpărare şi a obţinut contrasemnăturile martorilor, Ieremia a spus lui Baruc, secretarul lui: “la zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel : 'Iarăşi se vor cumpăta case, ogoare şi vii, în ţara aceasta” (Ier. 32,14.15),

Atât de descurajatoare era perspectiva pentru Iuda în timpul acestei tranzacţii ieşite din comun, încât îndată după perfectarea detaliilor privitoare la cumpărarea şi păstrarea actelor, credinţa lui Ieremia era de neclintit, acum urma să fie greu încercată. Nu cumva în străduinţa de a încuraja pe Iuda lucrase el cu încumetare? În dorinţa de a restabili încrederea în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu, dăduse el oare temei pentru o nădejde falsă? Toţi aceia care intraseră în legământ cu Dumnezeu îşi bătuseră joc multă vreme de măsurile luate în favoarea lor. Puteau oare făgăduinţele făcute poporului ales să-şi găsească o împlinire deplină?

 Nedumerit în sufletul său, copleşit de durere pentru suferinţele celor care refuzaseră să se pocăiască de păcatele lor, proorocul a strigat la Dumnezeu pentru o mai mare iluminare cu privire la planul divin faţă de omenire.

“Ah! Doamne, Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul tău întins: nimic nu este de mirare din partea Ta! Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni, şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor! Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi, şi în Israel şi printre oameni, şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este astăzi. Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău Israel, cu minuni şi semne mari, cu mână tare şi cu braţ întins, şi cu o mare groază. Tu le-ai dat ţara aceasta, pe care juraseşi părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere. Ei au venit, şi au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta, şi n-au făcut tot ce le porunciseşi să facă. Şi atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!” (vers. 17-23).

Oştile lui Nebucadneţar erau gata să ia cu asalt zidurile Sionului. Mii piereau într-o ultimă apărare disperată a cetăţii. Alte multe mii mureau de foame şi de boală. Soarta Ierusalimului era deja pecetluită. Turnurile de asediu ale forţelor vrăjmaşului se ridicau deja peste ziduri. “lată şanţurile de apărare”, şi-a continuat proorocul rugăciunea, “se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă, cetatea va fi dată în mâinile caldeenilor care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu Însuţi vezi! Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: Cumpără-ţi un ogor cu argint, şi pune martori! ... când totuşi cetatea este dată în mâinile Haldeilor!” (vers. 24.25).

Rugăciunea proorocului a fost ascultată cu îndurare. “Cuvântul Domnului către Ieremia”, în ceasul acela de mare mâhnire, când credinţa solului adevărului era încercată ca prin foc, a fost: “lată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturiEste ceva de mirat din partea Mea?” (vers. 26.27). Cetatea avea să cadă în curând în mâinile caldeenilor; porţile şi palatele ei aveau să fie aruncate în foc şi arse; dar în ciuda faptului că distrugerea era iminentă, iar locuitorii Ierusalimului aveau să fie duşi robi, planul cel veşnic al lui Iehova pentru Israel avea totuşi să se împlinească. Ca răspuns la rugăciunea slujitorului Său, Domnul a declarat cu privire la aceia asupra cărora cădeau pedepsele Sale: “lată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit, în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, şi-i voi face să locuiască în linişte acolo. Ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se mai depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.

Căci aşa vorbeşte Domnul: 'După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc. Se vor cumpăra iarăşi ogoare în ţara aceasta despre care ziceţi că este o pustie fără oameni şi fără dobitoace, şi că este dată în mâinile haldeilor. Se vor cumpăra iarăşi ogoare pe argint, se vor scrie zapisuri, se vor pecetlui, se vor pune martori, în ţara lui Beniamin ; şi în împrejurimile Ierusalimului, în cetăţile lui Iuda, în cetăţile de la munte, în cetăţile de la câmpie şi în cetăţile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, zice Domnul” (vers. 37-44).

Ca o confirmare a acestor asigurări de eliberare şi restatornicire, “Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniţei, zicând:

’Aşa vorbeşte Domnul care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul: Cheamă - Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia, şi despre casele împăraţilor lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii... lată, le voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Israel, şi-i voi aşeza iarăşi ca odinioară. Îi voi curăţi de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile ... Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă, printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea, şi de toată propăşirea pe care le-o voi da’.

Aşa vorbeşte Domnul: 'Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului ... strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci îndurarea Lui tine în veac! Glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării, şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară', zice Domnul.

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: 'În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori care-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte, în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la miazăzi, în ţara lui Beniamin şi  împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără', zice Domnul.

'lată vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda “ (Ier. 33,1-14).

În felul acesta biserica lui Dumnezeu a fost mângâiată în una din cele mai întunecate ore ale luptei ei îndelungate cu puterile răului. Satana triumfase în aparenţă în străduinţele lui de a-l distruge pe Israel; dar Domnul dirija evenimentele atât ale prezentului cât şi pe cele din anii următori, iar poporul Său urma să aibă ocazia să răscumpere trecutul. Solia Lui către biserică era:

“Nu te teme, robul Meu Iacov, şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată, şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte; şi nu-l va mai tulbura nimeni. Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc”. “Te voi vindeca şi-ţi voi lega rănile, zice Domnul” (Ier. 30,10.11.17).

În ziua fericită a restatornicirii, seminţiile despărţite ale lui Israel aveau să fie reunite ca un singur popor. Domnul urma să fie recunoscut drept conducător peste “toate familiile lui Israel “. “Ei vor fi poporul Meu”, a zis Domnul; “strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude, şi ziceţi: 'Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!' lată, îi aduc înapoi în ţara de la miazănoapte, îi aduc de la marginile pământului: între ei este orbul şi şchiopul... Plângând vin, şi îi aduc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut” (Ier. 31,1.7-9).

Umiliţi înaintea popoarelor, aceia care odinioară fuseseră recunoscuţi ca favorizaţi ai cerului, mai presus de alte popoare de pe pământ, aveau să înveţe în exil lecţia ascultării atât de necesară pentru fericirea lor viitoare. Atâta timp cât nu învăţau această lecţie, Dumnezeu nu putea face pentru ei tot ce dorea să facă. “Nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit”, spunea El atunci când a explicat planul Său de a-i pedepsi pentru binele lor spiritual (Ier. 30,11). Totuşi aceia are fuseseră obiectul dragostei Lui duioase nu erau lepădaţi pentru totdeauna; înaintea tuturor popoarelor pământului El avea să le dea pe faţă planul Său de a obţine o biruinţă dintr-o înfrângere aparentă, de a salva în loc de a nimici. Proorocului i-a fost dată solia:

“'Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi, cum îşi păzeşte păstorul turma. Căci Domnul răscumpără pe Iacov, şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el: Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi şi boi, sufletul le va fi ca o grădină bine udată; le voi preface jalea în veselie, şi-i voi mângâia, le voi da bucurie, după necazurile lor. Voi sătura de grăsime sufletul preoţilor, şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele', zice Domnul.

 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: 'lată ce se va zice iarăşi în ţara lui Iuda şi în cetăţile sale, când voi aduce înapoi pe prinşii de război: Domnul să te binecuvânteze, locaş al neprihănirii, munte sfânt! Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetăţile lui, plugarii şi cei ce umblă cu turmele la păşune. Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame'.

'lată vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: Cunoaşte pe Domnul! Ci toţi Mă vor cunoaşte de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu - Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier. 31,10-14.23-25.31-34).