Capitolul 44 În groapa leilor

 

Când Dariu Medul a luat tronul, ocupat până atunci de conducătorii babilonieni, a procedat îndată la reorganizarea administraţiei. El „a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători... a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia”.

Onorurile acordate lui Daniel au trezit invidia bărbaţilor de conducere din împărăţie şi ei au căutat ocazia să se plângă împotriva lui. Dar n-au găsit nimic, “pentru că el era credincios şi nu se găsea nici o greşeală la el”.

Purtarea fără reproş a lui Daniel a trezit şi mai mult invidia vrăjmaşilor lui. “Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel”, au fost ei siliţi să recunoască, “afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui”.

Ca urmare, conducătorii şi prinţii, sfătuindu-se, au făcut un plan prin care nădăjduiau să aducă la îndeplinire distrugerea proorocului. Au hotărât să ceară ca împăratul să semneze o porunca pe care urmau sa o pregătească şi care să interzică oricărui om din împărăţie să ceară ceva lui Dumnezeu sau unui om afară de împăratul Dariu, şi aceasta timp de 30 de zile. O încălcare a acestei porunci avea să fie pedepsită aruncând pe călcătorul ei într-o groapă cu lei.

Ca urmare, căpăteniile au pregătit o astfel de poruncă şi au prezentat-o lui Dariu pentru semnare. Măgulindu-i vanitatea, ei l-au convins că aducerea la îndeplinire a poruncii va contribui într-o mare măsură la onoarea şi autoritatea lui. Necunoscând planul ascuns al căpeteniilor, împăratul n-a sesizat vrăjmăşia care se dădea pe faţă în poruncă şi, lăsându-se flatat, a semnat.

 Vrăjmaşii lui Daniel au plecat dinaintea lui Dariu bucurându-se de cursa pe care o întinseseră slujitorului lui Iehova. În conspiraţia formată în felul acesta Satana jucase o parte importantă. Proorocul avea o mare autoritate în împărăţie, şi îngerii răi se temeau că influenţa lui va slăbi stăpânirea lor asupra conducătorilor. Tocmai aceşti agenţi satanici stârniseră căpeteniile la gelozie şi invidie; ei fuseseră aceia care inspiraseră planul pentru distrugerea lui Daniel; iar căpeteniile care se predaseră ca unelte ale vrăjmaşului, l-au adus la îndeplinire.

Pentru reuşita planurilor lor, vrăjmaşii proorocului contau pe ataşamentul său neabătut faţă de principiu. Şi nu s-au înşelat în aprecierea caracterului lui. El a sesizat repede scopul lor răutăcios în redactarea poruncii, dar nu şi-a schimbat calea nici cu o iotă. De ce să nu se mai roage acum, când avea cea mai mare nevoie de rugăciune? Mai degrabă şi-ar pierde viaţa decât nădejdea de ajutor din partea lui Dumnezeu. Îşi îndeplinea liniştit îndatoririle ca şef al dregătorilor; iar la ceasul rugăciunii mergea în camera lui şi cu ferestrele deschise către Ierusalim, după obiceiul lui, îşi îndrepta cererile către Dumnezeul cerurilor. N-a încetat să-şi ascundă practica. Cu toate că cunoştea prea bine urmările credincioşiei faţă de Dumnezeu, curajul său nu s-a clătinat. Înaintea acelora care complotau distrugerea el nu şi-a îngăduit nici măcar să lase de înţeles că legătura cu cerul era întreruptă. În toate situaţiile în care împăratul avea dreptul să poruncească, Daniel era gata să asculte; dar nici împăratul şi nici porunca lui nu-l puteau face să se clatine în supunerea lui faţă de Împăratul împăraţilor.

Astfel proorocul a declarat cu îndrăzneală şi în acelaşi timp cu smerenie că nici o putere pământească nu are dreptul să se aşeze între om şi Dumnezeu. Înconjurat de idolatri, a fost un martor credincios în favoarea acestui adevăr. Ataşamentul lui neînfricat de partea dreptăţii era o lumină strălucitoare în întunericul moral al acelei curţi păgâne. Daniel a rămas înaintea lumii de astăzi ca un exemplu valoros de credincioşie şi îndrăzneală creştină.

O zi întreagă căpeteniile l-au urmărit pe Daniel. De trei ori l-au văzut intrând în camera lui şi de trei ori i-au auzit glasul înălţat în mijlocire stăruitoare faţă de Dumnezeu. Dimineaţa următoare au prezentat împăratului plângerea. Daniel, omul lui de stat, cel mai onorat şi cel mai credincios, sfidase porunca împărătească” N-ai scris tu oare o oprire”, i-au reamintit ei, “prin care oricine va înălţa timp de treizeci de zile rugăciuni vreunui Dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei ?”

“Lucrul acesta este adevărat”, a răspuns împăratul, “după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba”.

Triumfători, au făcut cunoscut lui Dariu purtarea sfetnicului cel mai de încredere. “Daniel, unul dintre prinşii de război ai lui Iuda “, au exclamat ei, “nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi”.

Când monarhul a auzit aceste cuvinte, a văzut îndată cursa care fusese întinsă pentru slujitorul lui credincios. A văzut că nu râvna pentru slava şi onoarea împărătească, ci invidia împotriva lui Daniel fusese aceea care dusese la propunerea pentru o poruncă împărătească. “Mâhnit foarte mult” pentru partea lui în răul pe care-l făcuse, “s-a trudit până la asfinţitul soarelui” cum să-şi scape prietenul. Căpeteniile, anticipând acest efort făcut de împărat, au venit la el cu cuvintele: “Să ştii, împărate, că după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba”. Porunca, deşi aspră, nu se putea schimba şi trebuia pusă în aplicare.

 “Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti, să te scape!” O piatră a fost pusă la gura gropii şi “împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors în palatul său şi a petrecut noaptea fără să mănânce: n-au fost aduşi înaintea lui nici cântăreţi din instrumente (trad. engl.) şi n-a putut să doarmă”.

Dumnezeu n-a împiedicat pe vrăjmaşii lui Daniel să-l arunce în groapa cu lei; El a îngăduit îngerilor răi şi oamenilor nelegiuiţi să-şi aducă la îndeplinire planul; dar lucrul acesta l-a îngăduit tocmai ca să facă eliberarea slujitorului Său mai vizibilă, iar înfrângerea vrăjmaşilor adevărului şi dreptăţii mai deplină. “Omul Te laudă chiar şi în mânia lui”, mărturisea psalmistul (Ps. 76,10), Prin curajul acestui singur bărbat care a ales să urmeze dreptatea mai degrabă decât prudenţa, Satana avea să fie înfrânt, iar Numele lui Dumnezeu urma să fie înălţat şi onorat.

Dis-de-dimineaţă, în ziua următoare, împăratul Dariu s-a grăbit spre groapă şi “a strigat cu glas plângător: 'Daniele, robul Dumnezeului Celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?”

Glasul proorocului a răspuns:” Veşnic să trăieşti împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, nu am făcut nimic rău!

Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult, şi a poruncit să-l scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

Împăratul a poruncit să-i aducă pe oamenii aceia care-l pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi până să ajungă în fundul gropii, leii i-au apucat şi le-au sfărâmat oasele”.

Din nou a fost dată o proclamaţie de către un conducător păgân, care-L înălţa pe Dumnezeul lui Daniel ca Dumnezeul cel adevărat. “Împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: 'Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte. El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”

Împotrivirea nelegiuită faţă de slujitorul lui Dumnezeu a fost complet nimicită. “Daniel a dus-o bine sub domnia lui Dariu şi sub domnia lui Cir persanul”. Şi prin legătura cu el, aceşti monarhi păgâni au fost constrânşi să-L recunoască pe Dumnezeul lui ca “Dumnezeul cel viu, care dăinuieşte veşnic; şi împărăţia Lui nu se va nimici niciodată”.

Din istoria eliberării lui Daniel, putem învăţa că în timpuri de încercare şi întuneric, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie exact ceea ce au fost şi atunci când perspectivele erau strălucitoare, de nădejde, iar împrejurările le ofereau tot ce-şi doreau. Daniel în groapa leilor a fost acelaşi Daniel care a stat înaintea împăratului ca şef al slujbaşilor de stat şi ca prooroc al Celui Prea Înalt. Un om a cărui inimă se sprijină pe Dumnezeu va fi acelaşi în ceasul celei mai mari încercări cum este şi în timp de prosperitate, când lumina şi favoarea lui Dumnezeu şi a omului strălucesc asupra lui. Credinţa ajunge la cele nevăzute şi prinde realităţile veşnice.

Cerul este foarte aproape de aceia care suferă din pricina neprihănirii. Hristos Îşi identifică interesele cu interesele poporului Său credincios; El suferă în persoana sfinţilor Săi, şi tot ce atinge pe aleşii Săi Îl atinge şi pe El. Puterea care este gata să elibereze din vătămare fizică sau necaz este aproape pentru a salva de un rău şi mai mare, făcând posibil ca slujitorul lui Dumnezeu să-şi păstreze integritatea în toate împrejurările şi să biruiască prin har divin.

Experienţa lui Daniel ca om de stat în împărăţiile Babilonului şi Medo-Persiei dă pe faţă adevărul că un om de afaceri nu este în mod necesar intrigant şi şiret, ci poate fi îndrumat de Dumnezeu la fiecare pas. Daniel, primul-ministru al celei mai mari dintre împărăţiile pământeşti, era în acelaşi timp un prooroc al lui Dumnezeu, primind lumina inspiraţiei cereşti. Bărbat cu aceleaşi slăbiciuni ca ale noastre, este descris de pana inspiraţiei ca fiind fără greşeală. Când problemele lui de serviciu au fost supuse cercetării celei mai atente a vrăjmaşilor, au fost găsite fără greş. El era un exemplu de ceea ce orice om de afaceri poate deveni atunci când inima îi este convertită şi consacrată şi când motivele lui sunt drepte în ochii lui Dumnezeu.

O ascultare strictă de cerinţele Cerului aduce atât binecuvântări vremelnice, cât şi spirituale. Neabătut în credincioşia faţă de Dumnezeu, de neclintit în stăpânirea de sine, Daniel, prin demnitatea sa nobilă şi prin integritatea sa constantă, cu toate că era un tânăr, a câştigat “bunăvoinţă şi trecere” (Dan. 1,9) înaintea slujbaşului păgân în a cărui răspundere fusese dat. Aceleaşi caracteristici s-au remarcat şi după aceea în viaţa lui. S-a ridicat cu repeziciune la poziţia de prim-ministru al împărăţiei Babilonului. În timpul domniei monarhilor care au urmat, al căderii naţiunii şi întemeierea unui alt imperiu universal, atât de deosebite erau înţelepciunea şi activitatea lui ca om de stat, atât de desăvârşit era în tact, în curtenie, cu o evlavie a inimii atât de autentică, cu o aşa credincioşie faţă de principii, încât chiar şi vrăjmaşii lui au fost constrânşi să mărturisească faptul că “n-au putut să găsească nimic; nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios”.

 Onorat de oameni cu răspunderile statului şi cu secretele împărăţiilor de o importanţă universală, Daniel a fost onorat de Dumnezeu ca ambasador al Său şi i s-au dat multe descoperiri cu privire la tainele veacurilor viitoare. Proorociile minunate, aşa cum sunt raportate de el în capitolele 7 şi 12 ale cărţii care-i poartă numele, n-au fost înţelese deplin nici de profetul însuşi; dar înainte de a-şi încheia viaţa de lucrare, i s-a dat asigurarea binecuvântată că la sfârşitul zilelor - în perioada de încheiere a istoriei acestei lumi - i se va îngădui iarăşi să stea în partea lui de moştenire. Nu i s-a dat să înţeleagă tot ceea ce Dumnezeu i-a descoperit cu privire la planul divin. “Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea”, a fost îndemnat el cu privire la scrierile sale profetice. Acestea urmau să fie sigilate. “Du-te Daniele”, a îndrumat îngerul încă o dată pe solul credincios al lui Iehova, “căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor” (Dan. 12,4.9.13).

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei lumii, proorociile raportate de Daniel cer o atenţie deosebită, deoarece se referă chiar la timpul în care trăim. Împreună cu ele trebuie unite învăţăturile din ultima carte a Scripturilor Noului Testament. Satana a făcut pe mulţi să creadă că părţile profetice ale cărţilor lui Daniel şi ale lui Ioan descoperitorul nu pot fi înţelese. Dar făgăduinţa este lămurită că o binecuvântare deosebită va însoţi studierea acestor proorocii.” Cei înţelepţi vor înţelege” (Dan. 12, 10) s-a spus despre vedeniile lui Daniel care urmau să fie desigilate în zilele de pe urmă; iar despre descoperirea dată de Hristos slujitorului Său Ioan, pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu prin toate veacurile, făgăduinţa este: “Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea!” (Apoc.1,3).

Din ridicarea şi căderea popoarelor, aşa cum sunt redate în cărţile lui Daniel şi Apocalipsa, trebuie să învăţăm cât de fără valoare este slava exterioară şi lumească. Babilonul, cu toată puterea şi măreţia lui, asemenea căreia lumea noastră n-a mai văzut vreodată - puterea şi măreţia care pentru oamenii din zilele acelea păreau atât de statornice şi de chinuitoare - cât de cu totul au trecut! Ca “floarea ierbii” (lac. 1,10) a pierit. Aşa au pierit împărăţia medo-persană şi împărăţiile Greciei şi Romei. Şi aşa se duc toate care nu au pe Dumnezeu ca temelie! Numai ceea ce este legat de planul Său şi dă pe faţă caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaşte lumea noastră.

Un studiu atent al desfăşurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor şi în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute şi cele nevăzute şi să învăţăm care este scopul adevărat al vieţii. Astfel, văzând lucrurile prezente în lumina veşniciei, putem, asemenea lui Daniel şi tovarăşilor lui să trăim pentru ceea ce este adevărat, nobil şi dăinuitor. Şi învăţând în viaţa aceasta principiile Împărăţiei Domnului şi Mântuitorului nostru, acea împărăţie binecuvântată, care va dăinui din veşnicie în veşnicie, putem fi pregătiţi ca la venirea Sa să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei.