Capitolul 47 Iosua şi îngerul

 

Înaintarea continuă realizată de clăditorii templului a nemulţumit şi a alarmat într-o mare măsura oştile celui rău. Satana s-a hotărât să depună în continuare eforturi pentru ca să slăbească şi să descurajeze pe poporul lui Dumnezeu, punându-i înainte nedesăvârşirile de caracter. Dacă aceia care suferiseră îndelung din cauza neascultării puteau fi iarăşi amăgiţi să nesocotească poruncile lui Dumnezeu, urmau să fie aduşi din nou sub robia păcatului.

Pentru că Israel fusese ales să păstreze cunoştinţa de Dumnezeu pe pământ, el fusese mereu obiectul deosebit al urii lui Satana. El era hotărât să-i distrugă. Cât timp erau ascultători, nu le putea face nici un rău; de aceea şi-a adunat toată puterea şi viclenia pentru a-i duce la păcat. Prinşi în cursă de ispitele lui, călcaseră Legea lui Dumnezeu şi fuseseră lăsaţi să devină pradă vrăjmaşilor lor.

Cu toate că au fost robi în Babilon, Dumnezeu nu i-a părăsit. El le-a trimis proorocii Săi cu mustrări şi avertizări şi i-a trezit să-şi vadă vinovăţia. Când s-au umilit înaintea lui Dumnezeu şi s-au întors la El cu pocăinţă adevărată, El le-a trimis solii de încurajare, declarând că-i va elibera din robie, îi va readuce sub ocrotirea Sa şi-i va restatornici în ţara lor. Iar când această lucrare de restatornicire începuse, şi o rămăşiţă din Israel se reîntorsese deja în ludea, Satana era hotărât să împiedice aducerea la îndeplinire a planului divin şi în scopul acesta căuta să incite popoarele păgâne ca să-i distrugă cu totul.

Însă în această criză Domnul Şi-a întărit poporul “cu cuvinte bune şi cu vorbe de mângâiere” (Zah.1,13). Printr-o ilustraţie impresionantă a eforturilor lui Satana şi a lucrării Domnului Hristos, El le-a arătat puterea Mijlocitorului lor de a birui pe acuzatorul poporului Său.

În vedenie proorocul vede „pe Iosua, marele preot”, “îmbrăcat cu haine murdare” (Zah. 3,1.3), stând înaintea Îngerului Domnului, solicitând mila lui Dumnezeu în favoarea poporului său apăsat. În timp ce el pledează pentru împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, Satana se ridică cu îndrăzneală să i se împotrivească. El arată către fărădelegile lui Israel ca motiv pentru care să nu fie readus în favoarea lui Dumnezeu. Îi pretinde ca pradă a lui, şi cere să-i fie daţi în mâinile lui.

Marele preot nu se poate apăra pe sine şi nici pe poporul său de acuzaţiile lui Satana. El nu pretinde că Israel este nevinovat. În haine murdare simbolizând păcatele poporului, pe care le poartă ca reprezentant al lor, stă înaintea Îngerului, mărturisind vinovăţia lor, dar arătând pocăinţa şi umilinţa lor şi încrezându-se în mila unui Răscumpărător iertător de păcate. În credinţă, el cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu.

 Atunci Îngerul, care este Hristos Însuşi, Mântuitorul păcătoşilor, aduce la tăcere pe acuzatorul poporului Său zicând: “Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zah. 3,2). Timp îndelungat, Israel trecuse prin cuptorul necazurilor. Datorită păcatelor, ei fuseseră aproape mistuiţi de focul aprins de Satana şi de uneltele lui ', folosite pentru distrugerea lor, dar Dumnezeu Şi-a întins acum mâna, ca să-i scoată.

Mijlocirea lui losua este primită şi se dă porunca: “Dezbrăcaţi-l de hainele mur are de pe el ţ Apoi, i-a zis lui losua: 'lată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoareţ”. “l-au pus o mitră curată pe cap şi l- u îmbrăcat în haine” (vers. 4.5). Propriile sale păcate şi acelea ale poporului său au fost iertate. Israel a fost îmbrăcat “cu haine de sărbătoare” eprihănirea lui Hristos atribuită. Mitra aşezată pe capullui losua era asemenea aceleia purtate de preoţi şiavea inscripţia “sfinţenie Domnului” (Exod 28,36), însemnând că, în ciuda fărădelegilor lui de mai înainte, era acum destoinic să slujească înaintea Domnului, în Sanctuarul Său. Îngerul i-a declarat lui losua: “Aşa zice Domnul oştirilor: 'Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zah. 3, 7). Dacă avea să asculte, el urma să fie onorat ca judecător sau conducător al templului şi al tuturor slujbelor lui, avea să umble printre îl”ţgerii însoţitori, chiar în viaţa aceasta, iar la sfârşit, urma să se unească şi cu mulţimea proslăvită în jurul tronului lui Dumnezeu.

“Ascultă dar, losua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne; lată, voi aduce pe Robul.Meu, Odrasla” (Zah. 3,8). În Odrasla, lzbăvitorul care avea să vină, stă nădejdea lui Israel. Prin credinţa în Mântuitorul care avea să vină, au primit iertare losua şi poporul său. Prin credinţa în Hristos, fuseseră ei readuşi în favoarea lui Dumnezeu. În virtutea meritelor Sale, dacă aveau să umble în căile Lui şi să păzească rânduielile Lui, urmau să fie “nişte oameni care vor sluji ca semne”, onoraţi ca aleşi ai cerului printre popoarele pământului. Aşa cum Satana a acuzat pe losua şi pe poporul lui tot astfel, în toate veacurile, el îi învinuieşte pe cei care caută mila şi ocrotirea lui Dumnezeu. 'El este “pârâşul fraţilor noştri... care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” (Apoc. 12,10). Lupta se repetă pentru orice suflet care este răscumpărat de sub puterea celui rău şi al cărui nume este scris în cartea vieţii Mielului. Niciodată nu este cineva primit în familia lui Dumnezeu, fără să trezească împotrivirea hotărâtă a vrăjmaşului. Dar Acela care a fost atunci nădejdea lui Israel, apărarea lui, îndreptăţirea şi răscumpărarea lui, este şi astăzi nădejdea bisericii.

Acuzaţiile lui Satana împotriva acelora care-L caută pe Domnul nu sunt izvorâte din ura faţă de păcatele lor. El se bucură de caracterele lor defectuoase, căci ştie că numai prin neascultarea lor de Legea lui Dumnezeu, poate câştiga putere asupra lor. Învinuirile lui se ridică numai datorită vrăjmăşiei lui împotriva lui Hristos. Prin Planul de mântuire, Isus zdrobeşte stăpânirea lui Satana asupra familiei omeneşti şi răscumpără sufletele de sub puterea lui. Toată ura şi răutatea arhirebelului sunt o stârnire când vede dovezile supremaţiei lui Hristos şi cu o putere şi viclenie diabolică lucrează să smulgă din mâna Lui pe fiii oamenilor, care au primit mântuirea. El îi conduce pe oameni la necredinţă, făcându-i să piardă încrederea în Dumnezeu şi să se despartă de dragostea Sa, îi ispiteşte să calce Legea şi apoi îi pretinde ca robi, contestând dreptul lui Hristos de a-i izbăvi de sub puterea lui. Satana ştie că aceia care cer de la Dumnezeu iertare şi har vor primi. De aceea, le pune păcatele înainte ca să-i descurajeze. El caută mereu ocazii să se plângă împotriva acelora care încearcă să asculte de Dumnezeu. Chiar slujirea lor cea mai bună şi cea mai vrednică de primit caută să o facă să pară coruptă. Prin nenumărate planuri foarte subtile şi nemiloase, se străduieşte să obţină condamnarea lor.

În propria sa putere, omul nu poate face faţă acuzaţiilor vrăjmaşului. El stă înaintea lui Dumnezeu în haine mânjite de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia. Dar Isus, Apărătorul nostru, prezintă o rugăciune eficientă în favoarea tuturor acelora care, prin credinţă şi pocăinţă, şi-au predat Domnului viaţa spre a fi păzită. El le susţine cauza şi, prin argumentele puternice ale Calvarului, îl biruieşte pe învinuitorul lor. Ascultarea Sa desăvârşită de Legea lui Dumnezeu l-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, şi El cere de la Tatăl Său milă şi împăcare pentru omul vinovat. El spune invinuitorului poporului Său: “Domnul să te mustre, Satano! Aceştia sunt răscumpăraţii sângelui Meu, tăciuni scoşi din foc”. Iar acelora care se încred în El cu credinţă, le dă asigurarea: “lată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare” (Zah. 3,4).

Toţi aceia care îmbracă haina neprihănirii lui Hristos vor sta înaintea lui ca aleşi, sinceri şi credincioşi. Satana nu are putere să-i smulgă din mâna Mântuitorului. Hristos nu va îngădui să treacă sub puterea vrăjmaşului nici un suflet care, în pocăinţă şi credinţă, a cerut ocrotirea Sa. Cuvântul Său dă asigurarea: “Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face cu Mine pace” (ls. 27,5). Făgăduinţa dată lui losua este dată tuturor: “Dacă vei păzi poruncile Mele... te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zah: 3, 7). Îngerii lui Dumnezeu vor merge alături de ei, chiar în această lume, şi ei vor sta în cele din urmă printre îngerii care vor înconjura tronul lui Dumnezeu.

Vedenia lui Zaharia cu privire la losua şi Înger se aplică cu o forţă deosebită experienţei poporului lui Dumnezeu în scenele finale ale marii zile de ispăşire. Biserica rămăşiţei va fi adusă atunci într-o mare încercare şi amărăciune. Aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus vor simţi mânia balaurului şi a oştirilor lui. Satana consideră oamenii ca fiind toţi supuşii lui; el a câştigat stăpânire peste mulţi pretinşi creştini. Dar iată o mică grupă, care se împotriveşte supremaţiei lui. Dacă ar putea-o şterge de pe faţa pământului, biruinţa lui ar fi totală. După cum el a influenţat popoarele păgâne să-l distrugă pe Israel, tot astfel, în viitorul apropiat, va incita puterile nelegiuite ale pământului să distrugă pe poporul lui Dumnezeu. Se va cere oamenilor să se dea ascultare edictelor omeneşti prin călcarea Legii divine. Aceia care rămân credincioşi lui Dumnezeu vor fi ameninţaţi, denunţaţi şi proscrişi. V or fi “trădaţi până şi de părinţi, fraţi, rude, şi prieteni”, chiar până la moarte (Luca 21,16). Singura lor nădejde este în mila lui Dumnezeu, iar singura lor apărare va fi rugăciunea. Aşa cum losua a stăruit înaintea Îngerului, tot astfel biserica rămăşiţei, cu zdrobire de inimă şi credinţă neabătută, va stărui pentru iertare şi eliberare prin Isus, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conştienţi de păcătoşenia vieţii lor,îşi văd slăbiciunile şi nevrednicia şi sunt pe punctul disperării.

lspititorul stă alături sa-i învinuiască, aşa cum a stat alături să i se împotrivească lui losua. El arată către veşmintele lor murdare şi caracterele lor defectuoase. El prezintă slăbiciunile şi nebunia lor, păcatele de nerecunoştinţă, de neasemănare a lor cu Hristos, prin care L-au dezonorat pe Răscumpărătorullor. El face eforturi să-i îngrozească la gândul că situaţia lor este deznădăjduită, că pata necurăţiei lor nu va fi niciodată spălată. El speră ca, în acest fel, să le distrugă credinţa, aşa încât să se supună ispitelor lui şi să părăsească ascultarea de Dumnezeu.

Satana are o cunoaşţere exactă a păcatelor cu care el a ispitit pe poporul lui Dumnezeu să le săvârşea că şi îşi îndreaptă acuzaţiile împotriva lor spunând că, prin păcate, au pierdut ocrotirea divină şi pretinzând că are dreptul să-i distrugă. El îi declară vrednici să fie scoşi, asemenea lui, de sub ocrotirea lui Dumnezeu. “Sunt aceştia, zice el, poporul care să-mi ia locul în cer şi locul îngerilor care s-au suit cu mine? Ei mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu; dar nu au ţinut principiile ei. N-au fost ei iubitori de sine mai mult decât iubitori de Dumnezeu? Nu şi-au pus interesere proprii mai presus de slujirea Sa? N-au iubit ei lucrurile din lume? Priviţi la păcatele care au caracterizat viaţa lor. lată egoismul lor, răutatea lor, ura lor unul faţă de altul. Mă va izgoni Dumnezeu pe mine şi îngerii mei din prezenţa Sa şi să-i răsplătească pe aceia care au fost vinovati de aceleaşi păcate? Tu nu poţi face aceasta în dreptate, Doamne. Dreptatea cere ca să se pronunţe hotărârea împotriva lor”.

Deşi urmaşii lui Hristos au păcătuit, ei nu s-au predat să fie stăpâniţi de uneltele satanice. Ei s-au pocăit de păcate şi au căutat pe Domnul în umilinţă şi în pocăinţă iar Apărătorul divin mijloceşte în favoarea lor. Acela care a fost insultat cel mai mult de nerecunoştinţa lor, care le cunoaşte păcatul dar şi pocăinta, declară: “Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viaţa pentru aceste suflete. Sunt săpate pe palmele Mele. Ei pot avea nedesăvârşiri de caracter, poate au greşit în străduinţele lor, dar s-au pocăit, iar Eu i-am iertat şi i-am primit”. Asalturile lui Satana sunt puternice şi amăgirile lui sunt subtile, dar ochiul Domnului este peste poporul Său. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par să-i mistuie, dar Isus îi va scoate ca aur curătit prin foc. Firea lor pământească va fi îndepărtată, pentru ca prin ei chipul lui Hristos să fie descoperit în mod desăvârşit.

Uneori, se pare că Domnul a uitat primejdiile bisericii Sale şi insultele aduse de vrăjmaşi. Dar Dumnezeu nu a uitat. Nimic în lume nu este atât de scump inimii Sale ca biserica Sa. Nu este voia Lui ca procedeele omeneşti să-i denatureze mărturia. El nu lasă poporul Său să fie biruit de ispitele lui Satana. El îi va pedepsi pe aceia care Îl reprezintă greşit, dar va fi îndurător cu toţi aceia care se pocăiesc sincer. Tuturor acelora care Îl cheamă pentru putere, în vederea dezvoltării caracterului creştin, El le va da ajutorul de care au nevole.

La vremea sfârşitului, poporul lui Dumnezeu va suspina şi va geme din cauza nelegiuirilor care se fac în ţară. Cu lacrimi ei îi vor avertiza pe nelegiuiţi de primejdia de a călca în picioare Legea divină şi cu o durere de nespus se vor umili înaintea Domnului, în pocăinţă. Nelegiuiţii îşi vor bate joc de amărăciunea lor şi vor lua în râs apelurile lor solemne. Dar groaza şi umilinţa poporului lui Dumnezeu sunt o dovadă de netăgăduit că recâştigă puterea şi nobleţea caracterului pierdut, ca urmare a păcatului. Datorită faptului că se apropie mai mult de Hristos, că ochii le sunt aţintiţi asupra curăţiei Lui desăvârşite, ei înteleg atât de lămurit păcătoşenia nespus de grozavă a păcatului. Blândeţea şi umilinţa sunt condiţiile reuşitei şi biruinţei. O cunună de slavă îi aşteaptă pe aceia care se pleacă la piciorul crucii.

Credincioşii lui Dumnezeu care se roagă sunt ca şi cum ar fi ascunşi în El. Ei nu ştiu cât de sigur sunt ocrotiţi. Îndemnati de Satana, conducătorii lumii caută să-i nimicească dar dacă ochii copiilor lui Dumnezeu ar putea fi deschişi, aşa cum au fost deschişi ochii slujitorului lui Elisei, la Dotan, ar vedea îngerii lui Dumnezeu tăbărâţi în jurul lor, ţinând în frâu oştile întunericului.

În timp ce poporul lui Dumnezeu îşi amărăşte sufletul înaintea Lui, rugându-se pentru curăţia inimii, se dă porunca:“lndepărtati veşmintele murdare” şi sunt rostite cuvintele de încurajare:”lată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac în haine de sărbătoare” (Zah. 3,4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este aşezată asupra copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu, încercaţi şi ispitiţi. Rămăşita dispreţuită este îmbrăcată în veşminte slăvite, care nu vor fi mânjite niciodată de stricăciunile din lume. Numele lor sunt păstrate în cartea vieţii Mielului şi înregistrate împreună cu credincioşii tuturor veacurilor. Ei s-au împotrivit uneltirilor amăgitorului, n-au părăsit credincioşia lor din cauza răcnetelor balaurului. Acum sunt apăraţi pentru veşnicie de uneltirile ispititorului. Păcatele lor sunt trecute asupra autorului păcatului. O mitră curată este pusă pe frunţile lor.

În timp ce Satana îşi susţine acuzaţiile, îngeri sfinţi nevăzuţi, merg încoace şi încolo, punând sigiliul viului Dumnezeu asupra celor credincioşi. Aceştia sunt cei care stau pe muntele Sionului împreună cu Mielul având scris pe frunţile lor Numele Tatălui. Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, cântare pe care nimeni nu o poate învăţa afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care au fost răscumpăraţi de pe pământ: “Ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (Apoc. 14,4.5).

Acum se ajunge la împlinirea deplină a cuvintelor Îngerului: “Ascultă dar, losua,mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. lată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. (Zah. 3,8). Hristos Se descoperă ca Răscumpărător şi Eliberator al poporului Său. Acum rămăşiţa este, fără îndoială, “oameni care vor sluji ca semne”, când lacrimile şi umilinţa peregrinării lor fac loc bucuriei şi cinstei în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului. “În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi 'sfânt', oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4,2.3).