Capitolul 48 “Nici prin putere, nici prin tărie”

 

lndată, după vedenia lui Zaharia despre losua şi lnger, proorocul a primit o solie cu privire la lucrarea lui Zorobabel: “Îngerul care vorbea cu mine”, spune Zaharia, “s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui. El m-a întrebat: 'Ce vezi?' Eu am răspuns: 'M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului şi altul la stânga lui.' Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis Îngerului care vorbea cu mine: ' Ce înseamnă lucrurile acestea, Domnul meu? Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: ' Acesta este Cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tăriei, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor

Eu am luat cuvântul şi i-am zis: 'Ce înseamnă aceşti doi măslini, la dreapta sfeşnicului şi la stânga lui ?' Am luat a doua oară cuvântul şi i-am zis: 'Ce înseamnă cele două ramuri de măslini, care sunt lângă cele două ţevi de aur, prin care curge uleiul auriu în el?' Şi el a zis: ' Aceştia sunt cei doi unşi care stau înaintea Domnului întregului pământ” (Zah. 4,1-6.l1-l4).

În această vedenie, cei doi măslini care stau înaintea lui Dumnezeu sunt reprezentaţi ca vărsând uleiul auriu prin ţevi de aur în vasul sfeşnicului. Din acesta, sunt alimentate candelele Sanctuarului, ca să poata da lumină strălucitoare şi permanentă. Astfel, de la unşii care stau în prezenţa lui Dumnezeu, se dă poporului Său plinătatea luminii, a dragostei şi a puterii divine, pentru ca la rândullor ei să poată să dea altora lumină, bucurie şi înviorare. Cei care sunt îmbogăţiţi în felul acesta, urmează să-i îmbogăţească pe alţii cu comoara dragostei lui Dumnezeu.

În reclădirea casei Domnului, Zorobabel lucrase, făcând faţă numeroaselor dificultăţi. Încă de la început, vrăjmaşii “slăbiseră mâinile poporului lui Iuda şi l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească “, “şi i-au oprit cu sila şi cu putere de la lucrările lor” (Ezra 4,4.23). Dar Domnul intervenise în favoarea clăditorilor, iar acum vorbea prin proorocul său lui Zorobabel, zicând: “Cine eşti tu munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: 'Îndurare, îndurare cu ea” (Zah. 4,7).

De-a lungul istoriei poporului,lui Dumnezeu, munţi mari de greutăţi, în aparentă de netrecut, s-au ridicat în faţa  acelora care încercau să aducă la îndeplinire planurile cerului. Asemenea piedici sunt îngăduite de Domnul ca încercare a credinţei. Când suntem înconjuraţi din toate părţile, este timpul mai mult ca oricând să ne încredem în Dumnezeu şi în puterea Duhului Său. Exercitarea unei credinţe vii înseamnă o creştere a puterii spirituale şi dezvoltarea unei încrederi neabătute. În felul aceasta, credinciosul devine o putere biruitoare.

În faţa rugăciunii credinţei, piedicile aşezate de Satana de-a curmezişul căii creştinului vor dispărea, deoarece puterile cerului îi vor veni în ajutor. “Nimic nu v-ar fi cu nepuţinţă” (Mat. 17,20).

Calea lumii începe cu îngâmfare şi fast. Calea lui Dumnezeu face din ziua lucrurilor mici începutul unui triumf glorios al adevărului şi neprihănirii. Uneori, El Îşi educă lucrătorii, îngăduind să vină asupra lor descurajare şi aparentă înfrângere. Planul Său este ca ei să înveţe să biruiască greutăţile. Adesea, oamemi sunt ispitiţi să se clatine în faţa piedicilor şi nedumeririlor care îi confruntă. Dar, dacă vor păstra până la sfârşit încrederea lor de la început, Dumnezeu le va lumina calea. Succesul va fi atins atunci când ei vor lupta împotriva greutăţilor. Înaintea spiritului întreprinzător şi a credinţei neclintite a lui Zorobabel, munţi mari de greutăţi se vor preface într-o câmpie, iar el, ale cărui braţe au pus temelia, “tot mâinile lui o vor isprăvi. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: 'Îndurare, Îndurare cu ea” (Zah. 4,9.7)..

Puterea şi tăria omenească n-au întemeiat biserica lui Dumnezeu şi nici nu o pot distruge. Nu pe stânca puterii omeneşti, ci pe Hristos Isus Stânca veacurilor a fost întemeiată biserica şi “porţile locuinţei morţilor nu o vor birui” (Mat. 16,18).. Prezenţa lui Dumnezeu dă statonicie cauzei Sale. “Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor” (Ps. 146,3), este cuvântul dat nouă. “În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră” (Isaia,30, 15). Lucrarea cea proslăvită a lui Dumnezeu, întemeiată pe principiile veşnice ale dreptăţii, nu se va nărui niciodată. Ea va merge din putere în putere, “nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor” (Zah. 4,6). Făgăduinţa: “mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei case şi tot mâinile lui o vor isprăvi;' (Zah. 4,9) a fost împlinită literal: “Şi bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după proorociile proorocului Hagai, şi ale lui Zaharia, fiul lui ldo; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, şi după porunca lui Cir, lui Dariu şi lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar (luna a douăsprezecea), în anul al şaselea al domniei împăratului Dariu” (Ezra 6,14.15).

La scurtă vreme după aceea, templul restatonicit a fost consacrat. “Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu şi au prăznuit paştele în a patrusprezecea zi a lunii întâi” (Ezra 6,16.17.19).

Templul al doilea nu a egalat pe primul în măreţie, nici n-a fost sfinţit prin acele dovezi vizibile ale prezenţei divine, care aparţinuseră templului dintâi. N-a fost nici manifestarea puterii supranaturale, care să marcheze consacrarea lui. N-a fost văzut nici un nor de slavă, care să umple sanctuarul nou înălţat. Nici foc din cer n-a coborât să mistuie jertfa de pe altar. Şechina nu mai sălăşluia între heruvimi în locul prea sfânt; chivotul, tronul milei şi tablele mărturiei nu se mai găseau acolo. Nici un semn din cer n-a descoperit preotului care se ruga voinţa lui Iehova.

Şi totuşi, aceasta era clădirea despre care Domnul spusese prin proorocul Hagai:.”Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi... Voi clătina toate neamurile; Dorinţa tuturor neamurilor va veni, şi vor umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor” (Hagai 2,9. 7). Timp de veacuri, bărbaţi învăţaţi s-au străduit să arate cum s-a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu, dată lui Hagai, dar mulţi au refuzat cu îndărătnicie să vadă vreo însemnătate deosebită în venirea lui Isus din Nazaret, dorinţa tuturor popoarelor, care, prin prezenţa Sa personală, avea să sfinţească templul. Mândria şi necredinţa le-au orbit mintea faţă de înseninătatea adevărată a cuvintelor proorocului.

Al doilea templul afost onorat nu prin norul slavei lui Iehova, ci prin prezenţa Aceluia în care “locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” Însuşi Dumnezeu “arătat în trup” (Col. 2,9; 1 Tim.3,16). Fiind onorat prin prezenţa personală a luiHristos, în timpul slujirii Sale pământeşti, şi numai prin aceasta, al doilea templu a întrecut pe primul În măreţie.”Dorinţa tuturor popoarelor” venise cu adevărat în templul Său când “omul din Nazaret” dădea învăţătură şi vindeca în curţile sfinte.