Capitolul 49 ln zilele împărătesei Estera

 

P rin bunăvoinţa arătată de Cir, aproape cincizeci de mii din fiii robiei au beneficiat de prevederile decretului care le îngăduia reîntoarcerea. Aceştia însă, în comparaţie cu sutele de mii răspândite în provinciile Medo-Persiei, erau doar o rămăşiţă neînsemnată. Marea majoritate a israeliţilor alesese să rămână mai degrabă în ţara robiei decât să suporte greutăţile călătoriei de reîntoarcere şi restaurarea cetăţilor şi caselor lor pustiite.

Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil ca şi primul, a fost emis de Dariu Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul acesta, Dumnezeu, în îndurarea Sa, a oferit o altă ocazie iudeilor din Împărăţia medo-persană să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor. Domnul a prevăzut vremurile grele, care aveau să urmeze în timpul domniei lui Xerxe Ahaşveroş din cartea Esterei şi El nu numai că a lucrat o schimbare de sentimente în inimile bărbaţilor cu autoritate, dar l-a şi inspirat pe Zaharia să stăruiască pe lângă exilaţi să se întoarcă.

“Fugiti, fugiti, din ţara de la miazănoaptei” a fost solia dată seminţiilor împrăştiate ale lui Israel, care se aşezaseră în multe ţări, departe de căminul lor de mai înainte. “Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.

Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: 'După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. lată, Îmi ridic mâna împotriva lor zice Domnul şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m-a trimis” (Zah. 2,6-9).

Planul Domnului era acelaşi care fusese de la început; poporul Său să fie o laudă pe pământ, spre slava Numelui Său, În timpul acelor ani îndelungaţi de robie, Domnul le dăduse multe ocazii să se întoarcă la ascultarea de El. Unii aleseseră să asculte şi să înveţe, alţii îşi găsiseră izbăvirea în mijlocul necazului. Mulţi dintre aceştia urmau să fie număraţi în rămăşiţa care se va reîntoarce. Ei erau asemănaţi de inspiraţie cu”o rămurea din vârful unui cedru mare”, care urma să fie sădită “pe un munte înalt al lui Israel” (Ezech. 17,22.23). “Aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu” (Ezr 1,5) s-au reîntors sub decretul lui Cir. Dar Dumnezeu n-a încetat să stăruiască pe lângă aceia care rămăseseră de bună voie în ţara robiei lor şi, prin numeroase mijloace, le-a făcut posibilă şi lor reîntoarcerea. Însă marele număr al acelora care n-au răspuns decretului lui Cir au rămas neimpresionaţi de influenţele ulterioare şi chiar atunci când Zaharia i-a avertizat să fugă din Babilon, fără întârziere, n-au luat seama la invitaţie.

Între timp, condiţiile din lmpărăţia medo-persană se schimbau cu repeziciune. Dariu Histaspe, sub a cărui domnie iudeilor le fusese arătată o favoare deosebită, a fost urmat de Xerxe cel Mare. În timpul domniei acestuia, aceia dintre iudei care nu luaseră seama la chemarea de a fugi au fost chemaţi să facă faţă unei crize grozave. După ce refuzaseră să se folosească de avantajul unei căi de scăpare, pe care Dumnezeu le-o pregătise, de data aceasta au fost aduşi faţă în faţă cu moartea.

Prin Haman agaghitul, un bărbat fără scrupule din înalta autoritate a Medo-Persiei, Satana a lucrat de data aceasta să contracareze planurile lui Dumnezeu. Haman cultivase o răutate amară împotriva lui Mardoheu iudeul. Mardoheu nu-i făcuse nici un rău lui Haman, dar refuzase să-i arate respect sub formă de închinare. Nemulţumit să pună mâna numai pe Mardoheu, Haman a complotat ;,să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care se aflau în împărăţia lui Ahaşveroş” (Estera 3,6).

lndus în eroare de declaraţiile neadevărate ale lui Haman, Xerxe a fost convins să dea un decret cu privire la exterminarea tuturor iudeilor risipiţi “în toate ţinuturile Împărăţiei medo-persane” (Estera 3,8). A fost rânduităo zi anumită, în care iudeii urmau să fie nimiciţi, iar averile lor confiscate. Împăratul nu şi-a dat seama de consecinţele profunde, care aveau să însoţească aducerea la îndeplinire a acestui decret. Însuşi Satana, instigatorul ascuns al planului, încerca să-i şteargă de pe pământ pe aceia care păstrau cunoştinţa despre Dumnezeul cel adevărat.

“În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă” (Estera 4,3). Decretul mezilor şi perşilor nu putea fi revocat; în aparenţă, nu era nici o speranţă; toţi israeliţii erau condamnaţi la nimicire.

Dar intrigile vrăjmaşului au fost înfrânte de o putere care domneşte peste fiii oamenilor. În providenţa lui Dumnezeu, Estera, o evreică temătoare de Cel Prea Înalt, fusese făcută împărăteasă în Împărăţia medo-persană. Mardoheu îi era rudă apropiată. În situaţia lor extremă, s-au hotărât să apeleze la Xerxe în favoarea poporului lor. Estera urma să rişte să intre înaintea,lui ca mijlocitoare. “Cine ştie”, a zis Mardoheu, “dacă nu cumva pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4,14);

Criza căreia Estera îi făcea faţă, cerea o acţiune rapidă şi hotărâtă, dar atât ea, cât şi Mardoheu, şi-au dat seama că, “ dacă Dumnezeu nu va lucra cu putere în favoarea lor, străduinţele lor aveau să fie fără efect. Astfel, Estera şi-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu, izvorul puterii ei. “Du-te”, l-a îndrumat ea pe Mardoheu, “strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti o dată cu slujnicele mele; apoi, voi intra la împăratul, în ciuda legii; şi dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4,16), Evenimentele care au urmat într-o succesiune rapidă apariţia Esterei înaintea împăratului, favoarea deosebită arătată ei, ospeţele împăratului şi împărătesei împreună cu Haman, ca singurul invitat, somnul tulburat al împăratului, cinstirea publică arătată faţă de Mardoheu, precum şi umilirea şi căderea lui Haman, după descoperirea complotului nelegiuit toate acestea sunt părţi ale unei istorii cunoscute. Dumnezeu a lucrat minunat pentru poporul Său pocăit; iar împăratul a dat un alt decret, prin care li se îngăduia să se lupte pentru viaţa lor, şi care a fost transmis cu grabă în toate părţile împărăţiei, prin curieri călare; care “au plecat îndată în toată graba, după porunca împăratului”.

“În fiecare ţinut şi în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, au fost între iudei bucurie şi veselie, ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni dintre popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucaseră frica de iudei” (Estera 8,14.17).

În ziua rânduită pentru nimicirea lor, “iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele”.

Îngerii care excelează în putere fuseseră însărcinaţi de Dumnezeu să ocrotească pepoporul Său, în timp ce ei “şi-au apărat viaţa” (Estera 9,2.16).

Lui Mardoheu, i s-a încredinţat poziţia de cinste, ocupată de Haman mai înainte. El era “cel dintâi după împăratul Ahaşveroş şi era cu vază între iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi” (Estera 10,3), şi a căutat să promoveze binele poporului său Israel. În felul acesta, Dumnezeu a adus poporul Său ales iarăşi în cinste la curtea medo-persană, făcând posibilă împlinirea planului Său de a-i restabili în propria lor ţară. Dar numai peste câţiva ani, în anul al şaptelea al lui Artaxerse I, urmaşul lui Xerxe cel Mare, un număr considerabil dintre ei s-a întors la Ierusalim, sub conducerea lui Ezra; Experienţele grele, care au venit peste poporul lui Dumnezeu din zilele Esterei, n-au fost specifice numai acelor vremuri. Ioan descoperitorul, privind de-a lungul veacurilor până la încheierea timpului, a declarat: “Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu-rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncilelui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12,17). Unii dintre cei care trăiesc astăzi pe pământ vor vedea împlinindu-se aceste cuvinte. Acelaşi spirit, care în veacurile trecute i-a condus pe oameni să prigonească biserica cea adevărată, va conduce în viitor la manifestarea unei atitudini asemănătoare faţă de aceia care îşi păstrează credincioşia faţă de Dumnezeu. Chiar acum se fac pregătiri pentru această ultimă mare luptă.

Decretul care va fi dat în cele din urmă împotriva rămăşiţei poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela emis de Ahaşveroş împotriva iudeilor. Astăzi, vrăjmaşii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporu lui Dumnezeu faţă de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au lepădat temerea de Domnul şi calcă în picioare Sabatul Său.

Satana va stârni indignarea împotriva minorităţii care refuză să accepte obiceiurile şi tradiţiile larg răspândite. Bărbaţi cu răspundere şi renume se vor uni cu nelegiuiţii şi cu oamenii de nimic pentru a se sfătui împotriva poporului lui Dumnezeu. Bogăţia, geniul, educaţia se vor uni pentru a-i acoperi cu ruşinea. Conducătorii prigonitori, slujitori şi membri ai bisericii vor complota împotriva lor. Cu glasul şi condeiul, prin lăudăroşenii, prin ameninţări şi prin batjocuri, vor căuta să le doboare credinţa. Prin prezentări mincinoase şi prin apeluri pline de mânie, oamenii vor stârni patimile poporului. Neavând un “aşa zic Scripturile” împotriva apărătorilor Sabatului biblic, vor recurge la măsuri apăsătoare pentru a suplini această lipsă. Pentru a-şi asigura popularitatea şi dominaţia, legislatorii se vor supune cererii pentru legi duminicale. Dar aceia care se tem de Dumnezeu nu pot accepta o instituţie care nesocoteşte un precept al Decalogului. Pe acest câmp de bătaie se va desfăşura ultimul mare conflict în lupta dintre adevăr şi rătăcire. Dar noi nu suntem lăsaţi în nesiguranţă cu privire la deznodământ. Astăzi, ca în zilele Esterei şi ale lui Mardoheu, Domnul Îşi va apăra adevărul şi poporul Său.