Capitolul 50 Ezra, preot şi cărturar

 

L a aproximativ şaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub conducerea lui Zorobabel şi losua, Artaxerxe Longimanul s-a urcat pe tronul Medo-Persiei. Numele acestui împărat este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de providenţe remarcabile. În timpul domniei lui, au trăit şi au lucrat Ezra şi Neemia. El este acela care, în anul 457 î.Hr., a dat al treilea şi ultimul decret pentru restaurarea Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări de iudei sub conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia şi tovarăşii lui, la reorganizarea slujbelor templului şi la marile reforme religioase, instituite de Ezra şi Neemia. ln timpul acestei domnii lungi, el a dat pe faţă deseori înţelegere faţă de poporullui Dumnezeu; şi în prietenii lui iudei, preaiubiţi şi demni de încredere, Ezra şi Neemia, a recuncrscut bărbaţi rânduiţi de Dumnezeu, ridicaţi pentru o lucrare deosebită.

Experienţa lui Ezra, atunci când trăia printre iudeii rămaşi în Babilon, a fost atât de neobişnuită, încât a atras atenţia binevoitoare a împăratului Artarxerxe, cu care a vorbit deschis despre puterea Dumnezeului cerului şi despre planul divin de restatonicire a iudeilor la Ierusalim.

Născut din fiii lui Aaron, lui Ezra i se dăduse o educaţie preoţească; şi adăugat la aceasta, făcuse cunoştinţă cu scrierile vrăjitorilor, astrologilor şi înţelepţilor Împărăţiei medopersane. Dar nu era mulţumit cu starea sa spirituală. Dorea să fie în armonie deplină cu Dumnezeu; tânjea după înţelepciune, ca să împlinească voinţa divină. Şi ca urmare, şi-a pus inima “să adâncească şi să împlinească Legea Domnului” (Ezra 7,10). Aceasta l-a determinat să se ocupe stăruitor cu studiul istoriei poporului lui Dumnezeu, aşa cum era raportată în scrierile proorocilor şi ale împăraţilor. El a cercetat cărţile poetice şi istorice ale Bibliei, pentru a înţelege de ce Dumnezeu îngăduise ca Ierusalimul să fie distrus, iar poporul său dus în robie într-o ţară păgână.

Ezra a dat o atenţie deosebită experienţelor lui Israel din vremea făgăduinţei făcute lui Avraam. A studiat îndrumările date la muntele Sinai şi în perioada cea lungă a rătăcirii prin pustie. Pe măsură ce înţelegea mai mult şi tot mai mult cu privire la procedeele lui Dumnezeu cu copiii Săi şi sfinţenia Legii date pe Sinai, inima lui Ezra era mişcată. A experimentat o pocăinţă nouă şi totală şi s-a hotărât să cunoască temeinic rapoartele istoriei sfinte, ca să poată folosi această cunoştinţă pentru a aduce lumină şi binecuvântare poporului lui. Ezra s-a străduit să-şi intensifice pregătirea inimii pentru lucrarea ce credea că era înaintea lui. L-a căutat pe Dumnezeu cu sinceritate, ca să poată fi un învăţător înţelept în Israel. Pe măsură ce învăţa să-şi supună mintea şi voinţa controlului divin, erau aduse în viaţa sa principiile sfinţirii adevărate, care în anii următori au avut o influenţă modelatoare nu numai asupra tineretului, care căuta îndrumarea, ci şi asupra tuturor celorlalţi asociaţi cu el.

Dumnezeu l-a ales pe Ezra să fie o unealtă a binelui pentru Israel, să pună iarăşi la loc de cinste preoţia, a cărei glorie fusese umbrită într-o mare măsură în timpul robiei. Ezra s-a dezvoltat ca om cu o cultură extraordinară şi a devenit “un cărturar iscusit în Legea lui Moise” (vers. 6). Aceste pregătiri l-au făcut un bărbat eminent în Împărăţia medo-persană. Ezra a devenit purtătorul de cuvânt pentru Dumnezeu, educându-i pe cei din jur în principiile care guvemează cerul. În anii din urmă ai vieţii sale, fie că s-a găsit lângă curtea împăratului Medo-Persiei, fie la Ierusalim, lucrarea lui principală a fost aceea de învăţător. Pe măsură ce transmitea altora adevărurile pe care, le învăţase, puterea sa de muncă creştea. El a devenit un bărbat al evlaviei şi zelului. Era martorul lui Dumnezeu pentru lume cu privire la puterea adevărului biblic de a înnobila viaţa zilnică.

Eforturiie lui Ezra de a reînviora interesul pentru studiul Scripturilor au căpătat permanenţă prin lucrarea lui minuţioasă, de o viaţă consacrată păstrării şi multiplicării Scrierilor Sfinte. El a adunat toate copiile Legii pe care le-a putut găsi, le-a transcris şi le-a împărţit. Cuvântul curat înmulţit astfel şi aşezat în mâinile multora dădea cunoaşterea care era de o valoare inestimabilă.

Credinţa lui Ezra, că Dumnezeu va face o lucrare puternică în favoarea poporului Său, l-a determinat să spună lui Artarxerxe dorinţa lui de a se reîntoarce la Ierusalim pentru reînviorarea interesului în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a-i ajuta pe fraţii lui la rezidirea cetăţii sfinte. Când Ezra şi-a mărturisit încrederea deplină în Dumnezeul lui Israel, ca fiind cu totul în stare să ocrotească şi să se îngrijească de poporul Lui, împăratul a fost profund impresionat. El a înţeles bine că israeliţii se întorceau la Ierusalim, ca să-i slujească lui Iehova, însă încrederea împăratului în integritatealui Ezra a fost atât de mare, încât i-a acordat o favoare deosebită, ascultându-i cererea şi încredinţându-i daruri bogate pentru slujba templului. El l-a făcut reprezentant special al Împărăţiei medo-persane şi i-a conferit puteri largi pentru aducerea la îndeplinire a planului care era în inima lui. Decretul lui Artaxerxe Longimanul pentru rezidirea şi clădirea Ierusalimului, emis a treia oară de la încheierea celor şaptezeci de ani de robie, este deosebit pentru exprimările lui cu privire la Dumnezeul cerului, pentru recunoaşterea realizărilor lui Ezra şi pentru dărnicia dovedită faţă de rămăşiţa poporului lui Dumnezeu. Artaxerxe se referă la Ezra astfel: “Preot şi cărturar care învaţă poruncile şi legile Domnului cu privire la Israel”, “cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor”. Împăratul s-a unit cu sfetnicii lui şi a dăruit cu dragă inimă aur şi argint “Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă este la Ierusalim” şi, în plus, a luat măsuri pentru a face faţă cheltuielilor mari, poruncind să fie plătite din “casa vistieriilor împăratului” (vers. 11.12.15.20.

“ Tu eşti trimis de impăratul şi de cei şapte sfetnici ai lui “a spus Artaxerxe lui Ezra, “să cercetezi în Iuda şi Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale”. Şi a hotărât mai departe: “ Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăţiei, asupra împăratului şi asupra fiilor săi” (vers. 14:23).

Prin îngăduinţa dată israeliţilor să se reîntoarcă, Artaxerxe a făcut aranjamente pentru restabilirea membrilor preoţiei la vechile rituri şi privilegii. “ Vă facem cunoscut”, a declarat el”,că nu puteţi pune nici un bir, nici dare, nici vamă de trecere peste nici unul din preoţi, din leviţi, din cântăreţi, din uşieri, din slujitorii templului şi din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.” El a mai rânduit numirea de funcţionari civili, care să conducă poporul cu dreptate, în armonie cu legile codului iudaic. “ Tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu, pe care o ai”, a zis el, “pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc. Oricine nu va plăti întocmai Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă” (vers. 24-26).

În felul acesta”mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el ”Ezra l-a convins pe împărat să ia măsuri îndestulătore pentru întoarcerea întregului popor al lui Israel, precum şi a preoţilor şi leviţilor din Împărăţia medo-persană, care “vor să plece cu bine la Ierusalim” (vers. 9,13). Astfel, li s-a dat din nou ocazia copiilor din diasporă să se reîntoarcă în ţară, de stăpânirea căreia erau legate făgăduinţele casei lui Israel. Acest decret a adus o bucurie mare acelora care se uniseră cu Ezra în studierea planurilor lui Dumnezeu privitoare la poporul Său. “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri”, a declarat Ezra, “care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim, şi a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale lui” (vers. 27.28).

 În emiterea acestui decret de către Artaxerxe, s-a manifestat providenţa lui Dumnezeu. Unii au înţeles lucrul acesta şi s-au folosit cu bucurie de privilegiul de a a se reîntoarce în împrejurări atât de favorabile. A fost stabilit un loc de adunare şi la timpul stabilit, cei ce au dorit să meargă la Ierusalim s-au strâns pentru călătoria cea lungă. “l-am strâns la râul cel care curge spre Ahava”, zice Ezra, “şi am tăbărât acolo trei zile” (Ezra 8, 15).

Ezra se aşteptase că un număr mare se va întoarce la Ierusalim, dar numărul celor care au răspuns chemării era descurajator de mic. Mulţi, care cumpăraseră case şi pământuri, nu erau dispuşi să-şi sacrifice averile. Ei iubeau tihna şi confortul şi s-au mulţumit să rămână. Exemplul lor s-a dovedit o piedică pentru alţii, care altfel ar fi ales să se înipărtăşească de experienţa acelora care înaintau prin credinţă. Când Ezra a privit la grupa adunată, a fost surprins să nu găsească pe nimeni dintre fiii lui Levi. Unde erau membrii seminţiei puse deoparte pentru slujba sfântă a templului? La chemarea “Cine este de partea Domnului”, leviţii ar fi trebuit să răspundă primii. În timpul robie şi după ceea, li se acordaseră multe privilegii. Se bucuraseră de libertatea deplină să slujească nevoilor spirituale ale fraţilor lor de robie. Fuseseră clădite sinagogi, în care preoţii conduceau închinarea la Dumnezeu şi învăţau poporul. Li se permisese în mod liber să păzească Sabatul şi să îndeplinească ritualurile sfinte, specifice credinţei iudaice.

Dar o dată cu trecerea anilor, după încheierea robiei condiţiile s-au schimbat şi multe răspunderi noi zăceau asupra conducătorilor lui Israel.

Templul din Ierusalim fusese reclădit şi consacrat şi ca urmare, erau necesari mai mulţi preoţi pentru îndeplinirea slujbelor lui. Era o nevole presantă de bărbaţi ai lui Dumnezeu, care să activeze ca învăţători ai poporului. Şi pe lângă aceasta, iudeii care rămâneau în Babilon erau în primejdia ca libertatea lor religioasă să le fie restrânsă. Prin proorocul Zaharia, ca şi prin experienţa lor recentă din vremurile de restricţie ale Esterei şi ale lui Mardoheu, iudeii din Medo-Persia fuseseră avertizaţi clar să se reîntoarcă în ţara lor. Venise timpul când era primejdios pentru ei să locuiască în continuare în mijlocul influenţelor păgâne. Ţinând cont de aceste împrejurări schimbate, preoţii din Babilon ar fi trebuit să fie primii care să vadă, în emiterea decretului, o chemare specială de a se întoarce la Ierusalim.

Împăratul şi căpeteniile lui şi făcuseră mai mult decât partea, deschizând calea pentru reîntoarcere. Ei asiguraseră mijloace din belşug, dar unde erau bărbaţii? Fiii lui Levi dăduseră greş chiar la vremea când influenţa unei hotărâri de a-i, însoţi pe fraţii lor i-ar fi condus şi pe alţii să le urmeze exemplul. Nepăsarea lor ciudată este o descoperire tristă a atitudinii israliţilor din Babilon faţă de planul lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Ezra a făcut apel încă o dată la leviţi, trimiţându-le o invitaţie urgentă să se unească cu grupa lui. Pentru a accentua importanţa unui acţiuni rapide, a trimis o data cu invitaţia scrisă câtiva dintre învăţători şi căpetenii (Ezra 7,28; 8, 16).

În timp ce călătorii au întârziat împreună cu Ezra, aceşti soli de nădejde s-au grăbit să se întoarcă cu cererea: “Să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru” (Ezra 8, 17). Chemarea a fost ascultată; unii, care ezitaseră, au luat hotărârea finală să se reîntoarcă. În total, aproximativ patruzeci de preoţi şi două sute douăzeci de slujitori ai templului bărbaţi pe care Ezra se putea bizui, ca fiind slujitori întelepţi şi învăţători şi ajutoare bune au fost aduşi în tabără.

Toţi erau acum gata de plecare. Înainte le stătea o călătorie care urma să dureze câteva luni. Bărbaţii şi-au luat eu ei femeile şi copiii, împreună cu avutul lor, pe lângă tezaurul bogat pentru templu şi slujbele lui. Ezra era conştient eă vrăjmaşii îi aşteptau pe drum, pregătiţi să-i jefuiască şi să-i nimicească, pe el şi ceata lui; cu toate acestea, i-a cerut împăratului o fortă armată pentru pază. “Mi-era ruşine”, a explicat el, “să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: 'Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc” (vers. 22)

În această problemă, Ezra şi tovarăşii lui au văzut o ocazie de a preamări Numele lui Dumnezeu înaintea păgânilor. Credinţa în puterea viului Dumnezeu urma să fie întărită, dacă israelţii aveau să dea pe faţă credinţă în Conducătorul lor divin. De aceea, s-au hotărât să-şi pună întreaga lor încrederea în El. Nu aveau să ceară o trupă de strajă. Nu urmau să dea păgânilor ocazia să atribuie puterii omului slava care apaţinea numai lui Dumnezeu. Nu puteau să trezească vreo îndoială în mintea prietenilor lor păgâni, în ceea ce priveşte sinceritatea dependenţei lor de Dumnezeu, ca popor al Său. Ajutorul avea să fie obţinut nu prin bogăţie, nici prin puterea şi influenţa bărbaţilor idolatri, ci prin ocrotirea lui Dumnezeu. Numai prin păstrarea Legii lui Dumnezeu înaintea lor şi prin străduinţa de a asculta de ea urmau să fie ocrotiţi.

Cunoaşterea condiţiilor pe baza cărora aveau să se bucure în continuare de belşugul venit din mânalui Dumnezeu a dat o solemnitate neobişnuită serviciului de consacrare, ţinut chiar înainte de plecare, de Ezra şi grupul de credincioşi care-l însoţea. “Acolo, la râul Ahava”, a spus Ezra despre această experienţă, “am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru. Pentru aceasta, am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru.Şi El ne-a ascultat” (vers. 21,23).

Însă binecuvântarea lui Dumnezeu n-a făcut ca exercitarea prudenţei şi prevederii să fie inutilă. Ca o precauţie deosebită pentru asigurarea tezaurului, Ezra a ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi bărbaţi a căror credincioşie şi devotament fuseseră dovedite şi “am cântărit înaintea lor argintul, aurul şi uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnici şi căpeteniile lui, şi de toţi cei din Israel, care se aflau acolo”. Aceşti bărbaţi au fost însărcinaţi în mod solemn să acţioneze ca administratori plini de grijă ai tezaurului încredinţat lor. “Sunteţi închinaţi Domnului”, a spus Ezra. “ Vasele acestea sunt lucruri sfinte, şi argintul şi aurul acesta sunt un dar de bună voie,făcut Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri. Fiţi cu ochii în patru, şi luaţi lucrurile, acestea sub paza voastră, până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintea Leviţilor, şi înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Dumnezeu lui nostru” (vers. 24.25,28.29).

Grija dată pe faţă de Ezra în luarea de măsuri pentru transportarea în siguranţă a tezaurului Domnului ne învaţă o lecţie demnă de un studiu atent. Numai aceia a căror cinste fusese dovedită au fost aleşi au fost instruiţi în mod clar cu privire la răspunderile care era asupra lor. În rânduirea de slujbaşi credincioşi pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut nevoia şi valoarea ordinii şi organizaţiei în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu.

ln cele câteva zile în care israeliţii au întârziat la râu, au fost luate toate măsurile necesare pentru călătoria cea lungă. “Am plecat de la râul Ahava”, scria Ezra, “ca să ne ducem la Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii,întâia. Mâna Domnului Dumnzeului nostru a fost peste noi, şi ne-a păzit de loviturile vrăjmaşului şi de orice piedică pe drum” (vers. 3l). Călătoria a durat aproape patru luni, iar mulţimea care-l însoţea pe Ezra, câteva mii în total, inclusiv femei şi copii, trebuia să înainteze încet. Dar toţi au fost păstraţi în siguranţă. Vrăjmaşii au fost împiedicaţi să le facă rău. Călătoria a decurs bine şi în ziua întâia a lunii a cincea, în anul al şaptelea al lui Artaxerxe, ei au ajuns la Ierusalim.