Capitolul 55 Uneltiri păgâne

 

S anbalat şi aliaţii lui n-au îndrăznit să facă război deschis cu iudeii, dar cu o răutate mereu crescândă şi-au continuat eforturile ascunse pentru a-i descuraja, a le produce încurcături şi pagube. Construcţia zidului care înconjura Ierusalimul se apropia de încheiere. Când acesta avea să fie terminat şi porţile puse, vrăjmaşii lui Israel nu mai puteau nădăjdui să forţeze intrarea în cetate. De aceea au devenit mai insistenţi să oprească lucrarea fără nici o amânare. În cele din urmă, au pus la cale un plan, prin care nădăjduiau să-l atragă pe Neemia din locul lui de veghe, şi când aveau să-l aibă în mână, să-l omoare sau să-l întemniţeze.                                  Pretinzând că doresc un compromis între părţile potrivnice, au căutat să aibă o întâlnire cu Neemia şi l-au invitat să se întâlnească cu ei într-un sat din valea Ono” Dar, iluminat de Duhul Sfânt cu privire la adevăratul lor scop, Neemia a refuzat: “Le-am trimis soli”, scrie el, “cu următorul răspuns:, Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa să vin la voi, lucrul ar înceta!”. Dar ispititorii erau stăruitori. De patru ori au trimis o solie cu un cuprins asemănător şi de fiecare dată au primit acelaşi răspuns.

Văzând că planul acesta nu are succes, au recurs la o stratagemă şi mai îndrăzneaţă. Sanbalat a trimis un sol lui Neemia cu o scrisoare deschisă, care suna astfel: “Se răspândeşte zvonul printre popoare şi Gaşmu spune că tu şi ludeii aveţi de gând să vă răsculăţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, şi că ai pus chiar prooroci ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinta împăratului. Vino dar, şi să ne sfătuim împreună”.

Dacă zvonurile menţionate ar fi circulat în realitate, ar fi fost motiv de îngrijorare, căci ar fi fost duse repede la împărat, pe care le cea mai neîntemeiată suspiciune l-ar fi provocat să ia măsurile cele mai aspre. Dar Neemia era convins că scrisoarea era în întregime falsă” fiind scrisă ca să îi trezească temerile şi să-l atragă într-o cursă. Această concluzie era întărită şi de faptul că scrisoarea era trimisă deschisă, evident ca poporul să-i poată citi continutul şi astfel să se alarmeze şi să fie intimidat.

El a răspuns îndată: “Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti”. Neemia nu era în necunoştinţă de planurile lui Satana. El ştia că aceste încercări erau făcute pentru a slăbis mâinile clăditorilor şi, în, felul, acesta, să le zădărnicească eforturile.

Satana fusese mereu înfrânt şi acum, cu o răutate şi cu o viclenie şi mai mare, a pus o cursă subtilă şi mai primejdioasă slujitorul lui lui Dumnezeu. Sanbalat şi oamenii lui au plătit bărbaţi care pretindeau că sunt prieteni ai lui Neemia, ca să-i dea sfaturi rele, ca fiind Cuvântul Domnului. Fruntaşul care s-a angajat în această lucrare era Şemaia, un bărbat care se bucurase de un nume bun înaintea lui Neemia. Acest bărbat s-a ascuns într-o încăpere din apropierea templului, ca şi când s-ar fi temut că viaţa îi era în primejdie. Templul era la data aceea ocrotit de ziduri şi de porţi, dar porţile cetăţii nu fuseseră încă puse. Sub aparenţa unei griji deosebite pentru siguranţa lui Neemia, Şemaia l-a sfătuit că caute adăpost în templu. “Haidem împreună în casa lui Dumnezeu”, a propus el, “şi să ne închidem uşile templului; căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare.”

Dacă Neemia ar fi urmat acest sfat perfid, şi-ar fi jertfit credinţa în Dumnezeu şi ar fi apărut în ochii poporului ca un laş şi ca un om vrednic de dispreţuit. Ţinând seama de lucrarea importantă, pe care şi-o asumase, şi de încrederea pe care a mărturisit că o are în puterea lui Dumnezeu, ar fi fost cu totul nepotrivit pentru el să se ascundă de teamă. Alarma s-ar fi răspândit în popor, fiecare la rândul lui şi-ar fi căutat scăparea, iar cetatea ar fi fost lăsată nepăzită,pradă vrăjmaşilor ei. Acea acţiune neînţeleasă din partea lui Neemia ar fi fost deci o renunţare la tot ce se câştigase.

N-a fost nevoie de mult timp pentru ca Neemia să pătrundă adevăratul caracter şi scopul sfătuitorului. “Am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimetea”, zice el, “ci a proorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint”. “Şi câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară”.

Sfatul infam dat de Şemaia a fost susţinut nu numai de unul, ci de mai mulţi bărbaţi cu renume care, în timp ce pretindeau că sunt prietenii lui Neemia, se aliniaseră în taină cu vrăjmaşii lui. Dar nu au reuşit să-l prindă în cursă. Răspunsul plin de curaj al lui Neemia a fost: “Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!”.

În ciuda uneltirilor vrăjmaşilor, pe faţă sau în ascuns, lucrarea de reclădire înainta fără încetare şi, în mai puţin de două luni de la sosirea lui Neemia la Ierusalim, cetatea era înconjurată cu fortăreţe, iar clăditorii puteau merge pe ziduri şi puteau privi în jos, la vrăjmaşii lor uimiţi şi înfrânţi. “Când au auzit vrăjmaşii noştri”, scrie Neemia, “s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult, şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru”. Nici chiar dovada aceasta, a mâinii atotstăpânitoare a Domnului, n-a fost îndestulătoare pentru a împiedica nemulţumirea, răzvrătirea şi trădarea printre israeliţi. “Unii fruntaşi din ludea îi trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el. Căci mulţi din Iuda erau legati cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania”. Aici se văd consecinţele nefaste ale căsătoriei cu idolatri. O familie din Iuda se unise cu vrăjmaşii lui Dumnezeu şi această legătură s-a dovedit a fi o cursă. Mulţi alţii făcuseră acelaşi lucru. Aceştia, asemenea adunăturii care ieşise cu Israel din Egipt, erau un izvor de tulburare permanentă. Ei nu erau cu toată inima în slujba Sa, şi când lucrarea lui Dumnezeu cerea un sacrificiu, erau gata să-şi calce jurământul solemn de colaborare şi sprijin.

Unii care fuseseră în frunte în semănarea discordiei împotriva iudeilor, acum pretindeau că doresc să fie în termeni prietenoşi cu ei. Nobilii lui Iuda, care fuseseră prinşi în cursa căsătoriilor idolatre şi care purtaseră corespondenţă trădătoare cu Tobia şi îi juraseră să-l slujească, îl prezentau acum ca pe un bărbat priceput şi prevăzător, şi o alianţă cu el, ca un mare câştig pentru iudei. În acelaşi timp, ei îi divulgau planurile şi acţiunile lui Neemia. ln felul acesta lucrarea poporului lui Dumnezeu era descoperită în faţa atacurilor vrăjma­şilor lor, şi se oferea ocazia de interpretare tendenţioasă a cuvintelor şi faptelor lui Neemia, ca să-i împiedice lucrarea.

Când cei săraci şi asupriţi au apelat la Neemia să repare nedreptăţile ce li se făcuseră, el stătuse cu curaj în apărarea lor şi-i determinase pe cei care procedaseră greşit să îndepărteze ocara care plana asupra lor. Dar autoritatea pe care o exercitase în favoarea concetăţenilor lui asupriţi, n-a putut-o folosi de data aceasta în favoarea lui. Eforturile lui fuseseră întâmpinate de unii cu nerecunoştinţă şi trădare, dar nu şi-a folosit puterea pentru a aduce pedeapsa asupra trădătorilor. Cu calm şi în mod egoist, el a mers înainte în slujirea sa pentru popor, neslăbindu-şi niciodată eforturile şi îngăduind ca interesul său să scadă.

Asalturile lui Satana au fost totdeauna îndreptate împotriva acelora care au căutat să promoveze lucrarea şi cauza lui Dumnezeu. Deşi deseori demascat, el tot de atâtea ori îşi reînnoia atacurile cu o vigoare proaspătă, folosind mijloace nemaîincercate până atunci. Dar lucrarea Lui tainică se face prin aceia care se pretind prieteni ai lucrării lui Dumnezeu şi aceştia trebuie să fie cei mai de temut. Împotrivirea făţişă poate fi înverşunată şi cruntă, dar este mult mai lipsită de primejdii pentru cauza lui Dumnezeu decât vrăjmăşia ascunsă a celor care, în timp ce pretind că-L slujesc pe Dumnezeu, sunt în inima lor slujitorii lui Satana. Aceştia au putere să aşeze toate argumentele în mâinile celor care vor folosi cunoştinţa lor pentru a împiedica lucrarea lui Dum­nezeu şi pentru a prejudicia reputaţia slujitorilor Lui.

Orice plan pe care prinţul întunericului îl poate sugera va fi folosit, pentru ca să-i amăgească pe slujitorii lui Dumnezeu, la formarea unei asociaţii cu agenţii lui Satana. Solicitări repetate vor veni să-i distragă de la datorie dar ca şi Neemia,ei să răspundă cu fermitate:”Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor”. Lucrătorii, lui Dumnezeu îşi pot continua lucrarea în siguranţă, lăsând ca eforturile lor să respingă neadevărurile pe care răutatea le poate născoci pentru a le prejudicia reputaţia. Asemenea clăditorilor de pe zidurile Ierusalimului, ei trebuie să refuze a fi abătuţi de la lucrarea lor de ameninţări, batjocori sau minciună. Ei nu trebuie să-şi slăbească atenţia sau vigilenţa nici măcar pentru o clipă, deoarece vrăjmaşii sunt neîncetat pe urmele lor. Mereu trebuie să se roage lui Dumnezeu şi să pună”o strajă zi şi noapte” (Neemia 4,9).

Pe măsură ce timpul sfârşitului se apropie, ispitele lui Satana, cu o putere tot mai mare, vor fi aduse asupra lucrătorilor lui Dumnezeu. El va folosi agenţi omeneşti, ca să-i batjocorească şi să-i hulească pe “cei ce zidesc zidul”. Dar dacă clăditorii se vor coborî să întâmpine atacurile vrăjmaşilor lor, aceasta nu va face decât să întârzie lucrarea. Ei trebuie să depună străduinţa, ca să înfrângă planurile adversarilor, dar să nu îngăduie nimic care i-ar distrage de la lucru. Adevărul este mai puternic decât răutatea, şi dreptatea va birui asupra răului. Ei nu trebuie să îngăduie vrăjmaşilor să le câştige prietenia şi simpatia şi, în felul acesta, să-i ademenească de la postul datoriei lor.Acela care printr-o faptă de neatenţie expune cauza lui Dumnezeu la batjocoră sau slăbeşte mâinile colaboratorilor lui aduce asupra caracterului său o pată care nu poate fi îndepărtată cu uşurinţă şi aşază o piedică serioasă în calea eficienţei lui viitoare.

“Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău” (Prov: 28,4). Când aceia care se unesc cu lumea şi care totuşi pretind o mare curăţie îndeamnă la unirea cu cei care totdeauna au fost împotrivitori ai cauzei adevărului, noi să ne temem şi să ne ferim de ei tot atât de hotărât cum a făcut şi Neemia. Un astfel de sfat este insuflat de vrăjmaşul oricărui bine. Este vorbirea oportuniştilor şi trebuie să li se împotrivească tot atât de hotărât astăzi ca şi atunci. Orice influenţă care tinde să slăbească credinţa poporului lui Dumnezeu în puterea Sa călăuzitoare să fie respinsă cu fermitate.

În devoţiunea hotărâtă a lui Neemia faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ca şi în încrederea lui tot atât de hotărâtă în Dumnezeu, stă motivul eşecului vrăjmaşilor lui de a-l atrage sub puterea lor. Sufletul neglijent cade ca o pradă uşoară în ispită, dar în viaţa care are un scop nobil, un plan care absoarbe totul, răul nu găseşte sprijin. Credinţa aceluia care înaintează continuu nu slăbeşte, căci mai presus de orice, dincolo de orice, mai adâncă decât orice, el recunoaşte Dragostea lnfinită, care face ca toate lucrurile să îndeplinească planul Său cel bun. Adevăraţii slujitorii ai lui Dumnezeu lucrează cu o hotărâre care nu slăbeşte, deoarece dependenţa lor continuă este de tronul harului.

Dumnezeu a asigurat ajutorul divin pentru toate împrejurările în care mijloacele omeneşti sunt neîndestulătoare. El dă Duhul Sfânt, ca să ajute în orice strâmtorare, să ne întărească nădejdea şi asigurarea, să ne lumineze mintea şi să ne cureţe inimile. El oferă ocazii şi deschide căi de lucru. Dacă poporul Său ia seama la îndrumările providenţei Sale şi este gata să colaboreze cu El, va vedea rezultate extraordinare.