Capitolul 60 Viziuni ale slavei viitoare

 

În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate răul,bisericii lui Dumnezeu l-au fost date descoperiri cu pnvire la planul cel veşnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească dincolo de încercările prezentului, la biruinţele viitorului, şi când lupta va fi sfârşită, cei răscumpăraţi vor intra în stăpânirea ţării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se împlinească în curând în toată plinătatea lor.

Multe au fost soliile de mângâiere, date bisericii prin proorocii din vechime. “Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu” (Isaia 40,1), a fost însărcinarea dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu, şi o dată cu însărcinarea i-au fost date vedenii care au fost nădejdea şi bucuria celor credincioşi în toate veacurile care au urmat. Dispreţuiţi de oameni, prigoniţi, părăsiţi, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost susţinuţi totuşi prin făgăduinţele Sale sigure. Prin credinţă, au privit înainte la vremea când El va împlini faţă de biserica Sa asigurarea: “ Te voi face o podoabă veşnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam” (Isaia 60, 15).

Adesea, biserica luptătoare este chemată să sufere încercări şi amărăciune; căci biserica nu va birui fără luptă aspră. “Pâine în necaz şi apă în strâmtorare” (Isaia 30,20), acestea, sunt partea obişnuită a tuturor, dar nici unul care-şi pune încrederea în Cel puternic să izbăvească nu va fi copleşit peste măsură. “Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut Iacove, şi Cel ce te-a întocmit lsraele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43,1-4). La Dumnezeu, este iertare, este acceptare deplină şi fără plată, prin meritele lui Isus, Domnul nostru răstignit şi înviat. Isaia L-a auzit pe Domnul spunând despre cei aleşi ai săi: “Eu, Eu îţi şterg farădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. Adu-Mi aminte, să ne judecăm împreună, vorbeşte tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea”. “Şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov “ (Isaia 43,25'.26; 60,16). “Domnul îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său”, zicea proorocul. “Ei vor fi numiţi 'Popor sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului”. El a hotărât “să dea o cunună împărătească”, în loc de cenuşă, un “untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fiţi numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61,3).

“Trezeşte-te, trezeşte-te!

Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!

Pune-ţi hainele de sărbătoare,

Ierusalime, cetate sfântă!

Căci nu va mai intra în tine

Nici un om netăiat împrejur sau necurat.

Scutură-ţi ţărâna de pe tine,

Scoală-te, şi şezi în capul oaselor, Ierusalime!

Desleagă-ţi legăturile de la gât,

Fiică, roabă a Sionului!

Nenorocito, bătuto de furtună, şi nemângâiato!

 lată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu

Şi-ţi voi da temelii de safir.

Îţi voi face crestele zidurilor de rubin,

Porţile de pietre scumpe,

Şi tot ocolul de nestemate.

Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului

Şi mare va fi propdşirea fiilor tăi.

Vei fi întărită prin neprihănire;

lzgoneşte neliniştea,

Căci n-ai nimic de temut,

Şi spaima,

Căci nu se va apropia de tine.

Dacă se urzesc uneltiri.

 Nu vin de la Mine:

Oricine se va uni împotriva ta

Va cădea sub puterea ta...

Orice armă făurită împotriva ta,

Va fi fără putere:

Şi orice limbă care se va ridica

La judecată împotriva ta,

O vei osândi.

Aceasta este moştenirea robilor Domnului

Aşa este mântuirea

Care le vine de la Mine, zice Domnul”

(Isaia 25,8; 62,12; 61,3; 52,1.2;54,11-17).

Îmbrăcată în armura neprihănirii lui Hristos, biserica va intra în lupta ei finală. “Frumoasă ca luna, curată ca soarele, şi cumplită ca o oştire sub steagurile ei” (Cânt. cânt. 6,10), ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare şi ca să biruiască.

Ceasul cel mai întunecat al luptei bisericii cu puterile răului este acela care precede imediat ziua eliberării ei finale. Dar nici unul dintre ateia care se încred în Dllmnezeu nu trebuie să se teamă, căci atunci când “suflarea asupritorului este ca vijelia care izbeşte în zid”, Dumnezeu va fi pentru biserica Sa “un adăpost împotriva furtunii” (Isaia 25,4).

În ziua ceea, numai celor neprihăniţi li se făgăduieşte izbăvirea: “Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: 'Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice? Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să nu audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii, ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi” (Isaia 33,14-16).

Cuvântul Domnului către cei credincioşi ai Săi este: “Du-te, poporul Meu, intră în odăiţa ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26,20.21).

În vedeniile cu privire la ziua cea mare a judecăţii, solilor, inspiraţi ai lui Iehova le-au fost date întrezăriri reale cu privire la consternarea acelora care nu sunt pregătiţi să-L întâlnească pe Dumnezeu lor în pace.

“lată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic! De aceea mănâncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor… A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria arfei” (Isaia 24,1-8).”'Vai! ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic... S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi sufăr! Via este prăpădită, smochinul este vestejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-au uscat... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” (loel,15-18.12).

“Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!” exclamă Ieremia atunci când vede pustiirile în scenele de încheiere ale istoriei pământului. “Nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei, şi strigătul de război. Se vesteşte dărâmare peste dărâmare căci toată ţara este pustiită” (ler. 4,19.20). “Mândria omului, va,fi smerită, declară Isaia cu privire la ziua răzbunării lui Dumnezeu, “şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. Toţi idolii vor pieri... În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care şi-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci; şi vor intra în găurile stâncilor, şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se ca scula să îngrozească pământul” (Isaia 2,17-21).

Cu privire la vremurile acelea trecătoare, când mândria omului va fi smerită, Ieremia mărturiseşte: “Mă uit la pământ,şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi, şi iată ce sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este nici un om şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, şi iată, Carmelui este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite”. “ Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov ; dar Iacov va fi izbăvit din ea” (ler. 4,23-26; 30, 7). Ziua mâniei pentru vrăjmaşii lui Dumnezeu este ziua eliberării finale pentru biserica Sa. Prorocul spune:

Întăriţi mâinile slăbănogite,

Şi întăriţi genunchii care se clatină.

Spuneţi celor slabi de inimă:

'Fiţi tari şi nu vă temeţi!

lată Dumnezeul vostru,

Răzbunarea va veni,

Răsplătirea lui Dumnezeu;

El Însuşi va veni, Şi vă va mântui”.

“Nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu, şterge lacrimile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 35,3.4; 25,8). Şi când proorocul vede pe Domnul slavei coborându-Se din cer cu toţi îngerii sfinţi, ca să adune biserica rămăşiţei dintre toate popoarele pământului, aude pe cei care aşteaptă unindu-se în strigătul de bucurie:

Iată, acesta este Dumnezeul nostru,

În care aveam încredere că ne va mântui.

Acesta este Domnul,

ln care ne încredeam,

Acum să ne veselim,

Şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25,9).

Glasul Fiului lui Dumnezeu este auzit chemând la viaţă pe sfinţii adormiţi, iar când proorocul îi vede venind din închisoarea morţii exclamă: “Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în tărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi”.

“Atunci se vor deschide ochii orbilor,

Se vor deschide urechile surzilor;

Atunci şchiopul va sări ca un cerb,

Şi limba mutului va cânta de bucurie”. (Isaia 26,19;.J5,5.6).

În vedeniile proorocului, aceia care au biruit păcatul şi mormântul sunt văzuti fericiţi înaintea Făcătorului lor, vorbind liber cu El, cum vorbea omul cu Dumnezeu la început. “ Vă veti bucura”, zice Domnul, “şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, şi Mă voi bucura de poporul Meu: nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nici un locuitor nu zice: 'Sunt bolnav! Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui”.

“Căci în pustie vor ţâşni ape,

Şi în pustietate pâraie;

Marea de nisip se va preface în iaz

Şi pământul uscat în izvoare de ape.

În locul spinului, se va înălţa chiparosul,

În locul mărăcinului, va creşte mirtul.

Acolo se va croi cale, un drum,

Care se va numi Calea cea sfântă:

Nici un om necurat nu va trece pe ea,

Ci va fi numai pentru cei sfinţi;

Cei ce vor merge pe ea,

Chiar şi cei fără minte,

Nu vor putea să se rătăcească”.

“ Vorbiţi bine lerusalimului, şi strigaţi-i, că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui”. (Isaia 65,18.19; 33,24; 35,6.7; 55,13; 35,8; 40,2).

Când proorocul vede pe cei răscumpăraţi locuind în cetatea lui Dumnezeu, liberi de păcat şi de toate urmele blestemului, exclamă răpit: “Bucuraţi-vă împreună cu lerusalimul, şi veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărtiţi şi bucuria cu el”.

“Nu se mai auzi vorbindu-se

De sâlnicie în ţara ta,

Nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău,

Ci vei numi zidurile Tale 'Mântuire'

Şi porţile tale 'Laudă'.

Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua,

Nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei;

Ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

Şi Dumnezeul tău va fi slava ta.

Soarele tău nu va mai asfinţi,

Şi luna ta nu se va mai întuneca;

Căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

Şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.

Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi

În poporul tău:

Ei vor stăpâni ţara pe vecie,

Ca odraslă sădită de Mine,

Lucrarea mâinilor Mele,

Ca să slujească spre slava Mea”

(Isaia 66,10; 60,18-21).

Proorocul a prins sunetul muzicii şi cântarea, aşa muzică şi cântare asemenea cărora, în afara vedeniilor lui Dumnezeu, nici o ureche muritoare nu le-a auzit şi nici o minte nu le-a conceput. “Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântări de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi! Şi cei ce cântă şi cei ce se joacă strigă: 'Toate izvoarele mele sunt în Tine'. Ceilalţi însă, care vor mai rămânea, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie, laudă măreţia Domnului” (Isaia 35,10; 51,3; Ps. 87,7; 24,14).

Pe pământul înnoit, cei răscumpăraţi se vor angaja în ocupaţiile şi desfătările care au adus fericire lui Adam şi Evei, la început. Va fi trăită viaţa din Eden, viaţa în grădină şi la câmp. “Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 65,21.22).

Acolo, orice putere va fi mărită, orice capacitate va fi dezvoltată. Cele mai mari întreprinderi vor fi realizate, cele mai curate aspiraţii vor fi atinse, cele mai înalte ambiţii vor fi împlinite. Şi încă vor mai apărea noi înălţimi de depăşit, noi minuni de admirat, noi adevăruri de priceput, obiecte proaspete de studiu, care vor solicita puterile trupului, ale minţii şi ale sufletului.

Proorocii cărora le-au fost descoperite aceste scene măreţe au dorit să înţeleagă importanţa lor deplină. “Ei cercetau să vadă... ce avea în vedere Duhul lui Hristos care era,în ei... Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum” (1 Petru 1,10-12).

Pentru noi, care ne găsim chiar la hotarul împlinirii lor, ce clipă importantă, ce interes viu prezintă aceste descrieri amănunţite cu privire la lucrurile care vor veni evenimente pe care, încă de când primii noştri părinţi au păşit afară din Eden, copiii lui Dumnezeu le-au urmărit, le-au aşteptat, le-au dorit şi pentru ele s-au rugat!

Prietene peregrin, ne găsim încă în mijlocul umbrelor şi zarvei frământărilor pământului dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate,ca să aducă eliberare şi odihnă. Să privim prin credinţă viitorul binecuvântat, aşa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porţile Paradisului tuturor celor care cred în El. În curând, lupta va fi sfârşită, biruinţa câştigată. În curând, vom vedea pe Acela în care sunt concentrate nădejdile noastre de viată veşnică. Şi în faţa Sa, încercările şi suferinţele vieţii acesteia vor părea o nimica. “Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, “şi nimănui nu-i vor mai veni în minte”. “Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. 'lncă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi '.'Israel va fi mântuit..; cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi în veci” (Isaia 65,17; Evrei 10,35-37; Isaia 45,17).

“ Priviţi în sus, priviţi în sus şi lăsaţi credinţa voastră să crească mereu. Faceţi ca această credinţă să vă călăuzească pe calea cea îngustă, care duce prin porţile cetăţii în marele viitor fără seamăn, nemărginit, nemăsurat de slavă, care este pregătit pentru cei răscumpăraţi. “Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. lată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5, 7.8).

Popoarele celor mântuiţi nu vor cunoaşte altă lege decât legea cerului. Toţi vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu veşminte de laudă şi de mulţumire. Stelele dimineţii vor cânta privind scena, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Hristos Se vor uni în proclamaţia: “Nu va mai fi păcat şi moarte nu va mai fi”.

“În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul”. “Atunci se va descoperi slava Domnului, şi-n clipa aceea orice făptură o va vedea” ; “Domnul, Dumnezeu, va face să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor”. În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşita poporului”.

“Domnul are milă de Sion, şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai, şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului”. “l se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului”. “Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul pustiu, ci te vor numi: 'Plăcerea Mea este în ea', şi ţara ta o vor numi Beula... cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa Se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 66,23; 40,5; 61,11; 28,5; 51,3; 35,2; 62,4.5).