Lecții despre Duhul Sfânt

Lecția 5. Supremul dar ceresc

Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac.” (Ioan 14:16).

„Prin oferirea Duhului Său, Dumnezeu ni Se dăruiește pe Sine nouă, devenind o fântână a influențelor divine pentru a oferi lumii sănătate și viață.” – Mărturii, vol. 7, p. 273 (secţiunea 6, subcap. Putere de sus).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 52-56 (cap. 5, Darul Duhului Sfânt).

 

Duminică 28 octombrie

1. FĂGĂDUINȚA DE LA PLECARE

a. Pentru ce situație i-a pregătit Isus pe ucenicii Lui? Ioan 13:33.

Ioan 13:33: „Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.”

„[Ioan 13:33 citat.] Ucenicii nu s-au putut bucura când au auzit aceasta. Asupra lor s-a așternut frica. Ei s-au strâns lângă Mântuitorul. Stăpânul și Domnul lor, iubitul lor Învățător și Prieten, le era mai drag decât viața. La El căutaseră ajutor în toate dificultățile, mângâiere în necazurile și dezamăgirile lor. Acum El avea să-i părăsească, lăsându-i o grupă singuratică, dependentă. Întunericul era presimțirea care le umplea inimile.” – Hristos, Lumina lumii, p. 662 (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima).

b. Ce făgăduință mângâietoare le-a făcut Isus ucenicilor Lui? Ioan 14:16, 17.

Ioan 14:16, 17: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”

„Înainte de a Se oferi ca jertfă pentru sacrificiu, Hristos S-a îngrijit să ofere urmașilor Lui cel mai complet și esențial dar, un dar care avea să aducă la îndemâna lor resursele nelimitate ale harului.” – Ibid., p. 668, 669 (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima).

„După înălțarea Sa, Hristos a declarat că avea să trimită bisericii Sale pe Mângâietorul, ca dar suprem din partea Sa, care avea să-I ia locul. Acest Mângâietor este Duhul Sfânt – sufletul vieții Sale, eficacitatea bisericii Sale, lumina și viața lumii. Cu Duhul Lui, Hristos trimite o influență reconciliantă și o putere care îndepărtează păcatul.” – The Review and Herald, 19 mai 1904.

 

Luni 29 octombrie

2. REPREZENTANTUL LUI HRISTOS

a. De ce era necesar ca Hristos să Se înalțe la cer înainte de a trimite Mângâietorul? Ioan 16:7.

Ioan 16:7: „Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.”

„Duhul fusese în lume dinainte de aceasta; chiar de la începutul lucrării de răscumpărare, El impresionase inimile oamenilor. Dar cât timp Hristos a fost pe pământ, ucenicii Lui nu simțiseră nevoia de un alt ajutor. Până când nu erau privați de prezența Lui, ei nu aveau să simtă nevoia lor de Duhul, și după aceea El avea să vină.” – Hristos, Lumina lumii, p. 669 (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima).

b. Ce indică faptul că Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos? Ioan 14:18; 15:26.

Ioan 14:18: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”

Ioan 15:26: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”

„Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar privat de personalitatea umanității și independent de aceasta. Împovărat de umanitate, Hristos nu putea fi personal în orice loc. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl și să trimită Duhul pentru a fi succesorul Lui pe pământ. Astfel, nimeni nu avea vreun avantaj datorită locației sau contactului personal cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul avea să fie accesibil tuturor. În acest sens El avea să fie mai aproape de ei, decât dacă nu S-ar fi înălțat la cer.” – Ibid., p. 669 (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima).

„Duhul Sfânt este El Însuși dezbrăcat de personalitatea umană și independent de aceasta. Fiind prezent în toate locurile prin Duhul Lui Sfânt, [Hristos] avea să Se descrie pe Sine drept cel Omniprezent.” – Manuscript Releases, vol. 14, p. 23.

c. Care era dovada că Hristos era acum instalat pe tronul Lui de mijlocire? Ce îi împuternicea aceasta pe ucenici să facă? Matei 28:18-20; Fapte 1:8.

Matei 28:18-20: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

Fapte 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

„Dătătorul Vieții ținea în mâna Lui nu doar cheile morții, ci un cer întreg de binecuvântări bogate. Toată puterea din cer și de pe pământ a fost dată lui [Hristos] și după ce Și-a preluat locul în curțile cerului, El putea distribui aceste binecuvântări tuturor celor ce Îl primeau. Biserica a fost botezată cu puterea Spiritului. Ucenicii erau pregătiți să meargă și să-L proclame pe Hristos, întâi în Ierusalim, acolo unde fusese realizată lucrarea rușinoasă a dezonorării Regelui de drept și apoi până la cele mai îndepărtate părți ale pământului. Dovada întronării lui Hristos în împărăția Lui de mijlocire a fost dată.” – My Life Today, p. 47.

 

Marți 30 octombrie

3. MĂREȚIA DARULUI

a. Ce profeție a fost împlinită când Isus a dat darul Duhului Sfânt? Psalmii 68:18; Efeseni 4:8. Cât de complet a fost acest dar?

Psalmii 68:18: „Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.”

Efeseni 4:8: „De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”

„Hristos a hotărât că atunci când Se va înălța de pe acest pământ, avea să reverse un dar asupra celor care crezuseră în El și asupra celor care aveau să creadă în El. Ce dar putea fi revărsat suficient de bogat pentru a marca și onora înălțarea Lui la tronul de mijlocire? Acesta trebuia să fie vrednic de măreția și regalitatea Lui. El a decis să-L ofere pe reprezentantul Lui, a treia persoană a Dumnezeirii. Acest dar nu putea fi surclasat. El avea să ofere toate darurile în unul și, în consecință, Duhul divin, acea putere convertitoare, iluminatoare și sfințitoare, avea să fie darul Lui. ... Acesta a venit într-o plinătate și o putere, ca și când ar fi fost restricționat de veacuri, iar acum era revărsat cu putere asupra bisericii. ... Duhul Sfânt a fost trimis drept cea mai de preț comoară pe care omul o putea primi.” – My Life Today, p. 36.

b. Ce daruri ale harului a distribuit Duhul Sfânt bisericii? Cu ce scop au fost date acestea? Efeseni 4:11, 12; 1 Corinteni 12:8-11.

Efeseni 4:11, 12: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”

1 Corinteni 12:8-11: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.”

„Talanții pe care Hristos i-a încredințat bisericii Lui reprezintă, în special, darurile și binecuvântările împărțite de Duhul Sfânt. [1 Corinteni 12:8-11 citat.] Nu toți oamenii primesc aceleași daruri, dar fiecărui slujitor al Stăpânului îi este promis un dar al Duhului.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 327 (cap. 25, Talanţii).

c. Pentru cât de mult timp urmau să fie necesare aceste daruri? Efeseni 4:13.

Efeseni 4:13: „Până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”

„Aici ne este prezentat faptul că Dumnezeu oferă fiecărui om lucrarea lui și prin realizarea acestei lucrări, omul își îndeplinește partea sa în marele plan al lui Dumnezeu. Fiecare lucrător credincios va sluji pentru desăvârșirea sfinților. Toți cei care au beneficiat de lucrările slujitorului lui Dumnezeu, trebuie, potrivit capacității lor, să se unească în lucrarea lui pentru mântuirea sufletelor. Aceasta este lucrarea tuturor credincioșilor, slujbașilor și oamenilor. Ei trebuie să păstreze mereu în vedere marele obiectiv, fiecare căutând să ocupe poziția potrivită în biserică și toți lucrând în ordine, armonie și dragoste.” – The Review and Herald, 12 noiembrie 1908.

 

Miercuri 31 octombrie

4. PLINI DE PLINĂTATEA LUI DUMNEZEU

a. Ce făgăduință binecuvântată include Noul Legământ? Galateni 3:14; Fapte 3:25, 26.

Galateni 3:14: „pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”

Fapte 3:25, 26: „Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

„Duhul Sfânt este Duhul lui Hristos; El este reprezentantul Lui. Aici este agentul divin care transmite inimilor convingerea.” – Manuscript Releases, vol. 13, p. 313.

„Făgăduința Duhului Sfânt nu este limitată la o vârstă sau o rasă anume. Hristos a declarat că influența divină a Duhului Său avea să fie cu urmașii Lui până la sfârșit. Din ziua Cincizecimii până în prezent, Mângâietorul a fost trimis tuturor celor care s-au predat în totalitate Domnului și lucrării Sale. Pentru toți cei care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca sfătuitor, sfințitor, ghid și martor.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 49 (cap. 5, Darul Duhului).

b. Ce experiență vom avea când vom primi Duhul Sfânt? Romani 5:5; Efeseni 3:16-19.

Romani 5:5: „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumneze a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

Efeseni 3:16-19: „şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”

„Aici sunt descoperite înălțimile realizărilor care pot fi atinse prin credința în făgăduințele Tatălui nostru ceresc atunci când împlinim cerințele Lui. Prin meritele lui Hristos avem acces la tronul Puterii Infinite. `El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?` (Romani 8:32). Tatăl a dat Duhul Lui fără măsură Fiului Său și noi putem, de asemenea, să ne împărtășim din plinătatea Sa.” – Marea luptă, p. 477 (cap. 27, Redeşteptări moderne).

„Când Hristos locuiește în inimile voastre prin credință, această experiență bogată va fi a voastră. Atunci veți ști că dragostea se revarsă în inimile voastre și supune fiecare sentiment și fiecare gând și le aduce în supunere față de Hristos. Nu puteți explica aceasta; limbajul omenesc nu va putea explica niciodată modul în care dragostea lui Hristos pune stăpânire asupra sufletului și supune orice putere a minții. Dar veți ști aceasta printr-o experiență personală.” – The Review and Herald, 15 martie 1892.

„Din moment ce acesta este mijlocul prin care trebuie să primim putere, de ce nu suntem flămânzi și însetați după darul Duhului? De ce nu vorbim despre acesta, nu ne rugăm pentru acesta și nu predicăm despre acesta?” – Istoria faptelor apostolilor, p. 50 (cap. 5, Darul Duhului).

 

Joi 1 noiembrie

5. ÎNAINTÂND PETIȚIE LA TRONUL HARULUI

a. Ce trebuie să facem pentru a primi darul Duhului Sfânt? Luca 11:13.

Luca 11:13: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

„Domnul este mai doritor să ofere Duhul Sfânt celor care Îi slujesc, decât doresc părinții să ofere daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic al Duhului, fiecare lucrător trebuie să înainteze petiția sa lui Dumnezeu. Grupuri de lucrători creștini trebuie să se adune pentru a cere ajutor special, înțelepciune cerească, pentru a putea înțelege cum să plănuiască și să execute înțelept. În mod special ei trebuie să se roage ca Dumnezeu să-i boteze pe ambasadorii Lui aleși din câmpurile misionare cu o măsură bogată a Duhului Său.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 50, 51 (cap. 5, Darul Duhului).

b. Ce trebuie să includă cererea noastră față de Dumnezeu? Psalmii 51:9-12.

Psalmii 51:9-12: „Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!”

„Pocăința, precum şi iertarea, reprezintă darul lui Dumnezeu prin Hristos. Prin influența Duhului Sfânt suntem convinși de păcat și simțim nevoia de iertare. Nimeni în afară de cei căiţi nu este iertat; dar harul Domnului este cel care determină inima să se pocăiască. El este familiarizat cu toate slăbiciunile și infirmitățile noastre și ne va ajuta. El va auzi rugăciunea credinței; dar sinceritatea rugăciunii poate fi demonstrată doar prin eforturile noastre de a ajunge în armonie cu marele standard moral, care este testul caracterului fiecărui om. Trebuie să ne deschidem inimile la influența Duhului și să experimentăm puterea Lui transformatoare.” – The Review and Herald, 24 iunie 1884.

 

Vineri 2 noiembrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce a fost darul Duhului o făgăduință atât de mângâietoare pentru ucenici?

2. Pe cine Îl reprezintă Duhul Sfânt pentru noi?

3. De ce este Duhul Sfânt cel mai mare dar pe care îl poate oferi Isus urmașilor Lui?

4. Ce binecuvântare a Noului Legământ este împlinită când ne supunem Duhului Sfânt?

5. Care ar trebui să fie rugăciunea noastră din perspectiva darului promis?