Lecția 1. Eliberatorul făgăduit

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta [n.tr. sămânța] îți va zdrobi capul și tu vei zdrobi călcâiul lui. (Geneza 3:15 engl. KJV).

„În profeția privitoare la puterea de zdrobire a lui Satan, [Adam și Eva] au întrezărit o făgăduință de eliberare din ruina realizată prin păcat. Deși trebuia să sufere din cauza puterii adversarului lor, întrucât căzuseră sub influența lui seducătoare și aleseseră să nu asculte de porunca explicită a lui Iehova, ei nu trebuia, totuși, să cadă în disperare completă.” – Profeți și regi, pp. 681, 682 (cap. 58).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 63-70 (cap. 4: Planul de Mântuire).


Duminică 31 martie

1. VIAȚA ÎN EDEN

a. Care era starea omului înainte de cădere? Geneza 1:27.

Geneza 1:27: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

„Înainte de căderea în păcat, asupra primilor noștri părinți nu era nicio umbră care să întunece percepția lor cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Ei erau conformați în mod desăvârșit voinței lui Dumnezeu. O lumină plăcută, lumina lui Dumnezeu, îi înconjura drept veșmânt. Această lumină clară și desăvârșită ilumina tot ce era în jurul lor.” – Mărturii, vol. 8, p. 255 (cap. Dumnezeu în natură).

b. Cum Îl revela natura pe Dumnezeu, omului? Geneza 1:31; Romani 1:20.

Geneza 1:31: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.”

Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.”

„În Grădina Edenului, existența lui Dumnezeu era demonstrată, atributele Lui era revelate în lucrurile din natură care îi înconjurau [pe Adam și pe Eva]. Orice lucru asupra căruia li se oprea privirea le vorbea. Lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu, `chiar puterea Lui veșnică și divinitatea Lui,` erau clar remarcate, fiind înțelese prin lucrurile care au fost create.” – Ibid.


Luni 1 aprilie

2. PĂCATUL PROVOACĂ SCHIMBĂRI

a. Ce efect a avut păcatul asupra lumii naturale? Geneza 3:17-19. Cum a afectat acest lucru înțelegerea omului despre caracterul lui Dumnezeu?

Geneza 3:17-19: „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

„Păcatul a adus o degenerare asupra pământului și a intervenit între natură și Dumnezeul naturii. Dacă Adam și Eva nu ar fi fost niciodată neascultători față de Creatorul lor, dacă ar fi rămas pe calea dreptății desăvârșite, ei ar fi continuat să învețe despre Dumnezeu prin lucrările Lui. Dar când au ascultat de ispititor și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, lumina veșmintelor inocenței cerești s-a îndepărtat de la ei. Privați de lumina cerească, ei nu au mai putut discerne caracterul lui Dumnezeu în lucrările mâinii Sale. Și prin neascultarea omului s-a produs o schimbare chiar în natură. Deteriorată de blestemul păcatului, natura poate da doar o mărturie imperfectă despre Creator. Ea nu poate revela caracterul Lui în desăvârșire.” – Mărturii, vol. 8, p. 255, 256 (cap. Urmările păcatului).

b. Ce schimbare s-a produs în natura omului? Ieremia 17:9; 1 Corinteni 2:14.

Ieremia 17:9: „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

1 Corinteni 2:14: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.”

„Natura lor devenise coruptă de păcat; ei își diminuaseră puterea de a rezista răului și deschiseseră calea ca Satan să obțină mai ușor acces la ei. În inocența lor, ei cedaseră ispitei; și acum, într-o starea de conștientă vinovăție, ei urma să aibă mai puțină putere să-și mențină integritatea.” – Patriarhi și profeți, p. 61 (cap. 3: Ispitirea și căderea).

„Există în natura omenească, când aceasta este separată de Sursa adevărului, o continuă opoziție față de voința și căile lui Dumnezeu. Viața fizică, mentală și morală sunt toate sub controlul impulsurilor imprudente. Sentimentele sunt corupte și fiecare aptitudine încredințată omului pentru valorificare înțeleaptă este coruptă. Omul este mort în greșeli și păcate. Acționează înclinația, pasiunea deține controlul și poftele sunt sub conducerea puterii de care el nu este conștient. El vorbește de libertate și independență în acțiune, în timp ce este în cea mai dezgustătoare sclavie. El nu este al lui. Nu i se permite să vadă frumusețea adevărului; pentru că gândirea firească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu și nu se supune legii Sale. El consideră adevărul falsitate și falsitatea adevăr. Mintea controlată de Satan este slabă din punctul de vedere al puterii morale.” – The Review and Herald, 17 februarie 1891.


Marți 2 aprilie

3. DUMNEZEU SE IMPLICĂ

a. Ce prevedere a lui Dumnezeu a dat perechii vinovate asigurarea eliberării finale? Geneza 3:15.

Geneza 3:15: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

„Pentru om, prima aluzie la răscumpărare a fost comunicată în sentința pronunțată asupra lui Satan în grădină. Domnul a declarat: [Geneza 3:15, citat]. Această sentință rostită în auzul primilor noștri părinți a fost pentru ei o făgăduință. În timp ce prevestea războiul dintre om și Satan, ea declara că puterea marelui adversar avea să fie în cele din urmă zdrobită. Adam și Eva erau în poziția de infractori înaintea Judecătorului drept, așteptând sentința pe care o atrăsese păcatul; dar înainte de a auzi despre viața de trudă și necaz care avea să fie partea lor, sau despre hotărârea că trebuia să se întoarcă în țărână, ei au auzit cuvintele care nu puteau da greș în a le oferi speranță. Deși trebuia să sufere din cauza puterii marelui lor vrăjmaș, ei puteau privi înainte la biruința finală.” – Patriarhi și profeți, pp. 65, 66 (cap. 3: Ispitirea și căderea).

„Fiul lui Dumnezeu Se oferea să ispășească păcatul lor prin propria Lui viață. Avea să le fie oferită o perioadă de probă în decursul căreia, prin credința în puterea lui Hristos de a salva, ei puteau deveni încă o dată copii ai lui Dumnezeu.” – Profeți și regi, p. 682 (cap. 58: Venirea unui Răscumpărător).

„Niciodată nu a fost manifestată într-un grad atât de mare vrăjmășia, ca atunci când Hristos a devenit un locuitor al acestui pământ. Niciodată înainte nu fusese pe pământ o ființă care să deteste păcatul cu o așa mare oroare cum a făcut Hristos. El văzuse puterea lui înșelătoare, orbitoare, asupra îngerilor sfinți, și toate puterile Lui erau înrolate împotriva acestuia.” – Solii alese, vol. 1, p. 123 (cap. Profeția din Eden).

b. Ce stare a omului natural de după cădere a făcut necesară făgăduința vrăjmășiei? Psalmii 10:4; Romani 3:11. În loc de a fi în vrăjmășie împotriva lui Satan, împotriva cui este firea pământească în război? Romani 8:7.

Psalmii 10:4: „Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.”

Romani 3:11: „Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.”

Romani 8:7: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.”

„Când omul a călcat legea divină, natura lui a devenit rea și el era în armonie, nu în vrăjmășie, cu Satan. În mod natural nu există vrăjmășie între omul păcătos și inițiatorul păcatului. Ambii au devenit răi prin apostazie... Dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod special, Satan și omul ar fi intrat într-o alianță împotriva Cerului; și în loc de a manifesta vrăjmășie împotriva lui Satan, întreaga familie omenească ar fi fost unită contra lui Dumnezeu.” – Marea luptă, p. 505 (cap. 30: Vrăjmășia dintre om și Satan).


Miercuri 3 aprilie

4. UN ELIBERATOR PE CALE DE A VENI

a. Ce sacrificiu deosebit a făcut Isus pentru a-l salva pe omul căzut? Filipeni 2:5-8.

Filipeni 2:5-8: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”

„Imediat ce a apărut păcatul, a existat un Mântuitor. Hristos era conștient că avea să sufere, totuși El a devenit înlocuitorul omului. Imediat ce Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat drept garanție pentru rasa umană, cu o putere exact atât de mare de a anula sentința pronunțată asupra păcătosului ca atunci când a murit pe crucea de la Calvar.” – Comentarii biblice ale AZȘ [Comentarii ale E. G. White], vol. 1, p. 1084 (Geneza, cap. 3).

„Imediat ce omul a cedat ispitelor lui Satan și a făcut exact lucrurile despre care Dumnezeu îi spusese să nu le facă, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a așezat între viață și moarte, spunând: `Lasă pedeapsa să cadă asupra Mea. Mă voi așeza în locul omului. El va avea o a doua șansă.`” – Ibid., p. 1085.

b. Cum a căutat Dumnezeu să imprime asupra minților oamenilor consecințele păcatului și prevederea cu privire la un Mântuitor?

Evrei 9:13, 14; Romani 6:23.

Evrei 9:13, 14: „Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”

Romani 6:23: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

„Pentru Adam, aducerea primei jertfe a fost o ceremonie foarte dureroasă. Mâna lui trebuia să se ridice pentru a lua viața pe care doar Dumnezeu o putea oferi. Era pentru prima dată în viață când asistase la moarte și știa că dacă ar fi fost ascultător de Dumnezeu nu ar fi existat moarte nici pentru om, și nici pentru animal. În timp ce înjunghia victima inocentă, el tremura la gândul că păcatul lui trebuia să verse sângele Mielului fără pată al lui Dumnezeu. Această scenă i-a oferit un înțeles mai profund și mai viu al mărimii păcatului său, pe care nimic altceva decât moartea Fiului iubit al lui Dumnezeu îl putea ispăși. Și a fost uimit de bunătatea infinită care avea să ofere o astfel de izbăvire pentru a-l salva pe păcătos. O stea de speranță a luminat viitorul întunecat și teribil și l-a eliberat de sub dezolarea totală a acestuia.” – Patriarhi și profeți, p. 68 (cap. 4: Planul de mântuire).

„Sistemul jertfelor era pentru a-l învăța pe om umilința prin conștientizarea stării lui decăzute și a-l conduce la pocăință și încredere doar în Dumnezeu, prin Mântuitorul făgăduit, pentru iertarea călcării din trecut a Legii Lui.” – Istoria mântuirii, pp. 145, 146 (Legea veșnică a lui Dumnezeu).

c. Numiți-i pe câțiva din cei care au profețit despre Mântuitorul care avea să vină. Iuda 14, 15; Geneza 49:8-10; Numeri 24:17.

Iuda 14, 15: „Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”

Geneza 49:8-10: „Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi. Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine-l va scula? Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, și de El vor asculta popoarele.”

Numeri 24:17: „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.”


Joi 4 aprilie

5. O TERGIVERSARE A ÎMPLINIRII?

a. Cum ar fi putut gândi mulți cu privire la făgăduința Eliberatorului făgăduit? Ezechiel 12:22.

Ezechiel 12:22: „„Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: ‘Zilele se lungesc şi toate vedeniile rămân neîmplinite’?”

„Venirea Mântuitorului a fost profețită în Eden. Când Adam și Eva au auzit pentru prima dată făgăduința, ei au așteptat împlinirea ei rapidă. Ei l-au întâmpinat cu bucurie pe primul lor născut, sperând că acesta ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinței zăbovea. Cei care au primit-o inițial, au murit fără să o vadă. Din zilele lui Enoh, făgăduința a fost repetată prin patriarhi și profeți, păstrând vie speranța apariției Lui și, cu toate acestea, El nu a venit.” – Hristos lumina lumii, p. 31 (cap. 3: Împlinirea vremii).

b. Care a fost răspunsul lui Dumnezeu? Galateni 4:4. A existat, în realitate, o întârziere în împlinirea scopului lui Dumnezeu?

Galateni 4:4: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”.

„Dar asemănător stelelor în circuitul lor vast pe drumul stabilit, scopurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă și nici întârziere... `Tocmai în ziua aceea` indicată prin făgăduința divină, `toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului.` (Exodul 12:41). La fel, în consiliul ceresc, ceasul venirii lui Hristos fusese stabilit. Când marele orologiu al timpului a indicat ora respectivă, Isus a fost născut în Betleem. `Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.` Providența condusese mișcările națiunilor și cursul influenței și impulsului omenesc, până când lumea a fost coaptă pentru venirea Eliberatorului.” – Ibid., p. 32.


Vineri 5 aprilie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Înainte de cădere, cum era omul capabil să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu?

2. Cum s-a schimbat natura umană ca rezultat al păcatului?

3. De ce i-a dat Dumnezeu omului vrăjmășie? Unde am fi fără aceasta?

4. De ce i-a dat Dumnezeu lui Adam sistemul jertfelor?

5. A fost venirea Eliberatorului amânată? De ce da sau de ce nu?