Lecţia 10. Sfinţirea

 „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‚Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt’.” (1 Petru 1:14-16).

„Lucrarea de transformare de la lipsa de sfinţenie la sfinţenie este o lucrare continuă. Zi după zi, Dumnezeu lucrează la sfinţirea omului, iar omul trebuie să coopereze cu El, depunând eforturi perseverente în cultivarea obiceiurilor corecte.” – The Review and Herald, 15 martie 1906.

Recomandare pentru studiu: Istoria Faptelor Apostolilor, p. 557-567 (cap. 55: Schimbat prin har).

 

Duminică 3 decembrie

1. POPORUL LUI TREBUIE SĂ FIE SFÂNT

a. Ce însuşire a lui Dumnezeu străbate cerul și trebuie să fie în toţi cei care doresc să intre în prezenţa Sa? 1 Petru 1:14-16.

 1Petru 1:14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. 15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16 Căci este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. 

„Neprihănirea lui Dumnezeu este absolută. Această neprihănire caracterizează toate faptele Sale, toate legile Sale. Poporul Său trebuie să fie aşa cum este Dumnezeu. Viaţa lui Hristos trebuie revelată în viaţa urmaşilor Săi. În toate faptele Sale publice şi personale, în toate cuvintele şi acţiunile Sale, se vedea evlavia practică iar această evlavie trebuie să fie văzută în viaţa ucenicilor Săi.” – Solii alese, vol. 1, p. 198, (cap. 24: Alfa și Omega).

„[Dumnezeu] nu poate suporta prezenţa păcatului. Sufletul Său îl urăşte… Sfinţenia este temelia tronului lui Dumnezeu; păcatul este opusul sfinţeniei; păcatul L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Dacă oamenii ar putea vedea cât de urâcios este păcatul, nu l-ar tolera, nici nu s-ar educa cu el. Ei ar face o reformă în viaţă şi caracter. Greşeli ascunse ar fi biruite. Dacă este să fiţi sfinţi în ceruri, trebuie ca mai întâi să fiţi pe pământ.” – Mărturii pentru predicatori, p. 145 (Biruirea defectelor ascunse).

b. Care a fost încă de la început scopul lui Dumnezeu cu privire la umanitate? Ce ne spun Scripturile cu privire la voinţa lui Dumnezeu faţă de noi? Efeseni 1:4; 1 Tesaloniceni 4:3.

Efeseni 1:4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, 
 
1Tesaloniceni 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie.

 

Luni 4 decembrie

2. NEPRIHĂNIRE ATRIBUITĂ ŞI ÎMPĂRTĂŞITĂ

a. Ce arată că sfinţirea nu este o lucrare de o clipă, ci o lucrare progresivă? Ce paşi sunt enumeraţi pentru a atinge această ţintă? Evrei 6:1; Filipeni 3:13, 14; 2 Petru 1:5-10.

Evrei 6:1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
 
Filipeni 3:13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, 14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 
 
2Petru 1:5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.

„Scriptura arată clar că lucrarea de sfinţire este progresivă. Când, prin convertire, păcătosul găseşte pacea cu Dumnezeu prin sângele ispăşirii, viaţa creştină de abia a început. Acum, el trebuie să ‚înainteze spre desăvârşire;’ să crească ‚la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos’ (Evrei 6:1; Efeseni 4:13). Apostolul Pavel spune: ‚Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus’ (Filipeni 3:13, 14). Iar Petru ne prezintă paşii prin care se obţine sfinţirea biblică: ‚De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea’ (2 Petru 1:5, 6).” – Tragedia veacurilor, p. 470.

„Felul în care trebuie să ne ducem la capăt mântuirea este arătat clar în primul capitol din a doua Petru. Trebuie să adăugăm necontenit har după har şi, când facem aceasta, Dumnezeu va lucra în noi după planul înmulţirii.” – The Review and Herald, 15 martie 1906.

b. Ce a făcut moartea lui Hristos pentru noi? Care va fi experienţa zilnică a acelora în care locuieşte Hristos? Romani 5:10.

 Romani 5:10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

„Îndreptăţirea înseamnă salvarea unui suflet de la pierzare, ca să poată obţine sfinţenia şi, prin aceasta, viaţa cerului. Îndreptăţirea înseamnă că o conştiinţă curăţită de faptele moarte este aşezată acolo unde poate primi binecuvântările sfinţirii.” – Comentarii Biblice, Noul Testament, vol. 7, p. 908 (Coloseni cap. 3).

„Îndreptăţirea interioară este demonstrată de exprimarea ei în exterior. Cel care este îndreptăţit în interior nu are o inimă de piatră şi insensibilă, ci, zi de zi, creşte după modelul lui Hristos, devenind din ce în ce mai puternic. Cel care a fost sfinţit prin adevăr va avea stăpânire de sine şi va călca pe urmele paşilor lui Hristos, până ce harul se pierde în slavă. Îndreptăţirea prin care suntem iertaţi ne este atribuită; îndreptăţirea prin care suntem sfinţiţi ne este împărtăşită. Prima reprezintă recomandarea noastră pentru cer, iar cea de-a doua ne face să fim potriviţi pentru cer.”– The Review and Herald, 4 iunie 1895.

 

Marţi 5 decembrie

3. LUCRAREA DE SFINŢIRE

a. În timp ce avem neprihănirea lui Hristos atribuită nouă, cu câtă minuţiozitate trebuie dusă la bun sfârşit lucrarea de sfinţire şi cu ce scop? 1 Tesaloniceni 5:23.

 1Tesaloniceni 5:23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

„Sfinţirea noastră este lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Ea este împlinirea legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu cei care se prind de El, ca să rămână în El, în Fiul Său şi în Duhul Său în comuniune sfântă. Ai fost născut din nou? Ai devenit o fiinţă nouă în Hristos Isus? Atunci cooperează cu cele trei mari puteri ale cerului, care lucrează în favoarea ta.” – Comentarii Biblice, Noul Testament, vol. 7, p. 908 (Coloseni cap. 3).

„Prin lucrarea Duhului Sfânt, sfinţirea adevărului, credinciosul devine apt pentru curţile cereşti; pentru că Hristos lucrează în noi, iar neprihănirea Sa este asupra noastră. Fără aceasta, nici un suflet nu va avea dreptul la cer. Nu ne vom bucura de cer dacă nu ne calificăm pentru atmosfera sa sfântă, prin influenţa Duhului şi prin neprihănirea lui Hristos.” – Solii alese, vol. 1, p. 395 (cap. 24: Alfa și Omega).

b. Cum se realizează această lucrare? Ce rol joacă păcătosul? Tit 3:5.

 Tit 3:5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.

„Când sufletul se predă lui Hristos, o nouă putere ia în stăpânire inima cea nouă. Are loc o schimbare pe care omul nu o poate împlini niciodată pentru el însuşi. Este o lucrare supranaturală ce aduce un element supranatural în natura umană.” – Hristos, Lumina lumii, p. 324 (cap. 33: Cine sunt frații mei?).

„Dar deşi Hristos este totul, trebuie să-i însufleţim pe toţi oamenii să lucreze neobosit. Trebuie să ne străduim, să ne luptăm, să agonizăm, să veghem, să ne rugăm, ca să nu fim biruiţi de către vrăjmaşul cel viclean. Pentru că puterea şi harul cu care putem face aceasta vin de la Dumnezeu, trebuie să ne încredem tot timpul în El, în Acela care îi poate mântui în mod desăvârşit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Niciodată să nu lăsaţi impresia că omul are puţin sau nimic de făcut în marea lucrare de biruinţă; ci mai degrabă, învăţaţi-i pe oameni să coopereze cu Dumnezeu, ca să poată fi învingători.” – Solii alese, vol.1, p. 381 (cap. 60: Relația dintre credință și fapte).

 

Miercuri 6 decembrie

4. SFINŢIREA BIBLICĂ

a. Ce este sfinţirea biblică? Ce implică aceasta? 1 Tesaloniceni 3:13.

 1Tesaloniceni 3:13 ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.

„Marile principii ale neprihănirii, care se găsesc în legea Sa, sunt deschise înaintea oamenilor prin cuvânt şi prin Duhul lui Dumnezeu. Şi întrucât Legea lui Dumnezeu este ‚sfântă, dreaptă şi bună’ (Romani 7:12), o copie a desăvârşirii divine, înseamnă că acel caracter format prin ascultare de acea lege va fi sfânt. Hristos este un exemplu desăvârşit al unui astfel de caracter. El spune: ‚Am păzit poruncile Tatălui Meu.’ ‚Totdeauna fac ce-I este plăcut’ (Ioan 15:10; 8:29). Urmaşii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui – prin harul lui Dumnezeu să dezvolte caractere care să fie în armonie cu principiile legii Sale sfinte. Aceasta este sfinţirea biblică.” – Tragedia veacurilor, p. 469 (Cap. 27: Redeșteptări moderne).

„Sfinţirea enunţată în Scriptură cuprinde întreaga fiinţă – spirit, suflet şi trup.” – Ibid., p. 473.

b. Care va fi experienţa credinciosului cu adevărat convertit? Ce face un astfel de credincios atunci când răspunde chemării la pocăinţă? 1 Corinteni 15:57.

 1Corinteni 15:57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

„Creştinul va simţi îndemnurile păcatului, dar el va menţine o luptă constantă împotriva lui. Aici este nevoie de ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea omenească se uneşte cu puterea divină, iar credinţa exclamă: ‚Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!’ (1 Corinteni 15:57).” – Ibid., 469, 470.

„Pocăinţa în care nu se vede schimbare nu este adevărată. Neprihănirea lui Dumnezeu nu este o haină care să acopere păcatul nemărturisit şi nepărăsit; ea este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi controlează purtarea. Sfinţenia este o predare deplină lui Dumnezeu, este o predare totală a inimii şi a vieţii faţă de principiile cerului.” – Hristos, Lumina lumii, p. 555, 556 (cap. 61: Zacheu).

„Nimeni nu este un creştin viu decât dacă are o experienţă zilnică în lucrurile lui Dumnezeu şi dacă practică zilnic lepădarea de sine, purtând cu bucurie crucea şi urmându-L pe Hristos. Fiecare creştin viu va înainta zilnic în viaţa divină. Şi pe măsură ce înaintează spre desăvârşire, el va experimenta o convertire zilnică faţă de Dumnezeu; şi această convertire nu este completă până când nu ajunge la desăvârşirea caracterului creştin, o pregătire deplină pentru retușul final al nemuririi.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 505 (cap. Cuvânt către pastori).

 

Joi 7 decembrie

5. DOVADA SFINŢIRII

a. Ce experienţă are loc în inima în care se produce sfinţirea? Care va fi bucuria specială a acelora care au această experienţă? Psalmii 119:14-16.

 Psal­mii 119:14 Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. 15 Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi. 16 Mă desfăt în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău.

„Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi ţintele noastre, încât va lega inima şi mintea noastră în conformitate cu voinţa Sa, astfel încât, atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile îndemnuri. Voinţa, înnobilată şi sfinţită, va găsi cea mai înaltă plăcere în slujirea Lui. Când Îl cunoaştem pe Dumnezeu, aşa cum avem privilegiul de a-L cunoaşte, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Printr-o apreciere a caracterului lui Hristos, printr-o comuniune cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios. ” – Hristos, Lumina lumii, p. 668 (cap. 73: Să nu vi se tulbure inima).

b. Care este dovada acestei sfinţiri? Mica 6:8. Cum cunoaşte păcătosul pocăit calea? 1 Ioan 2:3-6.

Mica 6:8 Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
 
1Ioan 2:3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. 4 Cine zice: Îl cunosc, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. 5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. 6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

„Îndreptăţirea interioară este demonstrată de exprimarea ei în exterior. Cel care este îndreptăţit în interior nu are o inimă de piatră şi insensibilă, ci, zi de zi el creşte după modelul lui Hristos, devenind din ce în ce mai puternic. Cel care a fost sfinţit prin adevăr va avea stăpânire de sine şi va călca pe urmele paşilor lui Hristos, până ce harul se pierde în slavă.” – The Review and Herald, 4 iunie 1895.

 

Vineri 9 decembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce înseamnă a fi sfânt?

2. Explicaţi diferenţa dintre neprihănirea atribuită şi cea împărtăşită.

3. Cum se realizează lucrarea de sfinţire?

4. Ce rezultă din adevărata sfinţire?

5. Care este dovada că sufletul este sfinţit?