Lecția 11. Biserica: O lumină în lume

„Voi sunteți lumina lumii.” (Matei 5:14).

„Ceea ce Dumnezeu a avut ca scop să facă pentru lume prin Israel, poporul ales, va împlini în final prin biserica Sa de astăzi de pe Pă- mânt.” – Profeți și regi, p. 713 (cap. 59: Casa lui Israel).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 9–24 (cap. 1: Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa și cap. 2: Instruirea celor doisprezece).

 

Duminică 4 iunie

1. UN POPOR CARE SĂ DESCOPERE CARACTERUL LUI DUMNEZEU

a. Ce scop trebuie împlinit prin biserică? Efeseni 3:9–11; 2 Corinteni 4:6; 1 Petru 2:9.

 Efeseni 3:9 şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;10 pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,11 după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

2Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

1Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

„De la început a fost planul lui Dumnezeu ca prin biserica Sa să fie reflectată în lume perfecțiunea și plinătatea Sa. Membrii bisericii, acei pe care El i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, trebuie să proclame slava Sa. Biserica este depozitarul bogățiilor harului lui Hristos; și prin biserică se vor manifesta în cele din urmă, chiar pentru „stăpânirile și puterile din locurile cerești”, expunerea finală și deplină a dragostei lui Dumnezeu. (Efeseni 3:10).” – Istoria faptelor apostolilor, p. 9 (cap. 1: Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa).

b. Ce slujbă ne-a dat Dumnezeu și cum suntem părtași ai acestei slujbe? 2 Corinteni 5:18, 19; Ioan 20:21.

  2Corinteni 5:18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

Ioan 20:21 Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.

„Omul a devenit atât de degradat de păcat încât era imposibil pentru el, prin el însuși, să intre în armonie cu Cel a Cărui natură este puritate și bunătate. Dar Hristos, după ce l-a răscumpărat pe om de sub condamnarea legii, a putut să împartă putere divină pe care să o unească împreună cu efortul omenesc. Astfel, prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Hristos, copiii căzuți ai lui Adam pot deveni încă o dată „fii ai lui Dumnezeu.” (1 Ioan 3:2).” – Patriarhi și profeți, p. 64 (cap. 4: Planul de mântuire). 

 

Luni 5 iunie

2. LUCRÂND ÎN UNIRE CU HRISTOS

a. Ce I-a cerut Isus Tatălui în folosul ucenicilor, așa încât ei să poată avea putere să mărturisească în lume? Ioan 17:20, 21.

 Ioan 17:20 Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

„Între acești primi ucenici [puși deoparte de Hristos] era prezentă o diversitate marcată. Ei trebuia să fie învățătorii lumii și ei au reprezentat peste tot, diferitele tipuri de caracter. Pentru a duce mai departe, cu succes, lucrarea la care au fost chemați, acești oameni, diferiți în caracteristicile naturale și obiceiurile lor de viață, aveau nevoie să ajungă la unirea sentimentelor, gândurilor și acțiunilor. Această unire era preocuparea pe care Hristos voia să o asigure. Pentru acest scop, El căuta să îi aducă în unitate cu El Însuși.”- Istoria faptelor apostolilor, p. 20 (cap. 2: Instruirea celor doisprezece).

„Rar găsim două persoane exact identice. Printre ființele umane, la fel ca și printre lucrurile lumii naturale, există diversitate. Unitate în diversitate între copiii lui Dumnezeu – manifestarea dragostei și a îngăduinței în pofida diferențelor de caracter – aceasta este mărturia că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru ca să-i mântuiască pe păcătoși… Cu cât unirea cu Hristos este mai apropiată, cu atât mai apropiată va fi unirea noastră unii cu alții.” – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 286 (6 octombrie).

b. Ce atitudine din biserică este o mărturie puternică pentru alții despre adevărul pe care declarăm că îl credem? Efeseni 4:1–3, 31, 32.

 Efeseni 4:1 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o,2 cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,3 şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

„Avem un caracter de păstrat, dar acesta este caracterul lui Hristos… Hristos în noi Îl va întâlni pe Hristos din frații noștri și Spiritul Sfânt va da acea unire a inimii și acțiunii care mărturisește lumii că suntem copiii lui Dumnezeu.” – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 211 (22 iulie).

„Învățați de la Marele Învățător. Cuvintele de amabilitate și compasiune vor face bine asemenea unui medicament și vor vindeca sufletele care sunt în disperare. Cunoștința cuvântului lui Dumnezeu adus în viața practică va avea o putere vindecătoare, mângâietoare.” – Slujitorii Evangheliei, p. 163 (cap. Sfatul adresat unui evanghelist).

„Mulți au slăbit și și-au pierdut curajul în marea luptă a vieții, pe care, un cuvânt de îmbărbătare amabilă și curaj i-ar fi întărit să biruiască… Nu putem spune cât de departe pot ajunge cuvintele noastre atente de amabilitate, eforturile noastre asemănătoare cu ale lui Hristos de a ușura unele poveri. Cei greșiți nu pot fi restaurați în niciun alt mod decât în spiritul blândeții, amabilității și dragostei atente.”- My Life Today, p. 235. 

 

Marți 6 iunie

3. DESCOPERIND ALTORA DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

a. Cum ar trebui să acționăm față de frații și surorile noastre de credință? Filipeni 2:3. De ce ar trebui să fim umiliți în părerile noastre despre noi înșine? Matei 23:8; 1 Corinteni 4:7; 2 Corinteni 10:12.

 Filipeni 2:3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.

Matei 23:8 Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.

1Corinteni 4:7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

2Corinteni 10:12 Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.

„Acei care, în spiritul și iubirea lui Isus, vor deveni una cu El, vor fi în strânsă comuniune unul cu altul, legați cu funiile delicate ale dragostei.” – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 300 (20 octombrie).

„Răstigniți eul; socotiți-i pe alții mai buni decât voi. Astfel veți fi aduși în unitate cu Hristos. Înaintea universului ceresc și înaintea bisericii și lumii, veți purta dovada inconfundabilă ca sunteți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi slăvit în exemplul pe care voi îl dați.”- Mărturii, vol. 9, p. 188 (cap. Unitate în Isus Hristos, subcap. O viață de har și pace).

b. Când nu este vorba de călcare a unui principiu în mod direct, ce regulă ar trebui să urmăm, din respect pentru convingerile altora? Romani 14:10, 13.

 Romani 14:10 Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. 13 Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

„Există drepturi care aparțin fiecăruia, individual. Avem o individualitate și o identitate care ne aparțin. Nimeni nu poate să își ascundă identitatea sa în a altcuiva. Toți trebuie să acționeze pentru ei înșiși, după cum le dictează conștiința proprie.” – Mărturii pentru predicatori, p. 422 (cap. Individualitatea noastră).

„Vocii și influenței niciunui om nu ar trebui să i se permită vreodată să devină o putere care controlează.” – Lucrarea misionară medicală, p. 165 (Voi toți sunteți frați).

c. Ce condiție trebuie să îndeplinim dacă dorim să avem o părtășie adevărată cu frații și surorile noastre? Ce se va întâmpla în experiența noastră? 1 Ioan 1:7.

 1Ioan 1:7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

„Dumnezeu va accepta pe oricine care vine la El, încrezându-se pe deplin în meritele Mântuitorului răstignit. Dragostea izvorăște din inimă. Poate să nu fie un extaz de sentimente, dar există o încredere plină de pace, care rămâne. Orice povară este uşoară; căci jugul pe care îl așeză Hristos este ușor. Datoria devine o desfătare și sacrificiul o plă- cere. Calea care înainte părea acoperită de întuneric devine luminată de razele Soarelui Neprihănirii. Aceasta înseamnă să umbli în lumină, așa cum și Hristos este în lumină.” – Solii alese, vol. 1, p. 354.

 

Miercuri 7 iunie

4. LUCRÂND ÎN ARMONIE

a. Cum au revelat experiența și convertirea lui Pavel, pe drumul spre Damasc, planul lui Dumnezeu de a folosi membrii bisericii pentru a-i salva pe păcătoși? Fapte 9:6, 10, 11, 15.

 Fapte 9:6 Tremurând şi plin de frică, el a zis: Doamne, ce vrei să fac? Scoală-te, i-a zis Domnul, intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: Anania! Iată-mă Doamne, a răspuns el.11 Şi Domnul i-a zis: Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă, şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;15 Dar Domnul i-a zis: Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.

„În convertirea lui Pavel ne sunt date niște principii importante pe care ar trebui să le avem mereu în minte. Mântuitorul lumii nu aprobă experiența și practica religioasă independente de biserica Sa organizată și recunoscută, acolo unde El are o biserică. Mulți au ideea că sunt responsabili înaintea lui Hristos doar pentru lumina și experiența lor, independent de urmașii Săi recunoscuți din lume. Dar aceasta este condamnată de Isus în învățăturile Sale, în pildele și faptele pe care le-a dat pentru îndrumarea noastră. Aici era Pavel, unul pe care Hristos dorea să îl facă potrivit pentru cea mai importantă lucrare, unul care trebuia să fie un vas ales pentru El, adus direct în prezența lui Hristos; totuși, El nu îl învață lecțiile adevărului. El îl opreşte din cursul lui și îl convinge; și când el întreabă: „Ce vrei să fac?”, Mântuitorul nu îi spune direct, ci îl pune în legătură cu biserica Sa. „Ei îți vor spune ce trebuie să faci.” – Mărturii, vol. 3, p. 432, 433 (cap. Autoritatea bisericii).

b. Ce legătură este între noi, corpul bisericii, și Hristos? Efeseni 4:14–16.

 Efeseni 4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.16 Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

„Deși, într-o asociere de creștini uniți în cadrul unei biserici, nu toți dețin aceleași talente, totuși, este datoria fiecăruia să lucreze. Talentele diferă, dar fiecărui om i se dă o lucrare. Toți sunt dependenți de Hristos în Dumnezeu. El este Capul slăvit al tuturor categoriilor și claselor de oameni asociați prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Legați împreună, printr-o credință comună în principiile cerești, ei toți sunt dependenți de Cel care este Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. El a creat principiile care aduc unitate în unanimitate, dragoste unanimă. Urmașii Săi ar trebui să mediteze la dragostea Sa. Ei nu ar trebui să se oprească fără a atinge standardele puse înaintea lor. Dacă principiile creștinismului sunt trăite, ele vor produce armonie universală și pace perfectă. Când inima este îmbibată de Spiritul lui Hristos, nu există ceartă, nici dorință de supremație, nici luptă pentru a fi stăpâni care să domine.” – The Upward Look, p. 104.

 

Joi 8 iunie

5. ORGANIZAȚI PENTRU SLUJIRE

a. Cum ar trebui să ne manifestăm dragostea pentru frații și surorile noastre? 1 Ioan 3:18.

 1Ioan 3:18 Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

„Toți cei care au fost născuți în familia cerească sunt, într-un sens special, frați ai Domnului nostru. Dragostea lui Hristos îi leagă împreună, ca membri ai familiei Sale și oriunde acea dragoste este manifestată, acolo se descoperă o relație de origine divină. „Oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7). Acei pe care Hristos îi laudă la judecată poate că știu puțină teorie, dar ei au cultivat principiile Sale. Prin influența Duhului divin, ei au fost o binecuvântare pentru toți cei din preajma lor.” – Hristos, Lumina lumii, p. 638 (cap. 70: „Acești foarte neînsemnați frați ai mei”).

b. Cum a arătat Isus că viața de slujire este legată de adevărata măreție? Marcu 9:35; Matei 20:25–28.

 Marcu 9:35 Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece, şi le-a zis: Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!

Matei 20:25 Isus i-a chemat, şi le-a zis: Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.26 Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;27 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob.28 Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.

„Viața Mântuitorului pe Pământ nu a fost o viață de lenevie și dragoste pentru Sine Însuși, ci El a trudit cu efort persistent, serios și neobosit pentru mântuirea omenirii pierdute. De la iesle la Calvar, El a urmat cărarea sacrificiului de sine și nu a căutat să fie eliberat de sarcinile dificile, călătoriile grele, de grija și munca epuizantă… Mâncarea și băutura Sa erau să facă voia lui Dumnezeu și să-Și încheie lucrarea. Eul și egoismul nu au avut loc în lucrarea Sa. La fel, cei care sunt părtași ai harului lui Hristos vor fi gata să facă orice sacrificiu, ca alții, pentru care El a murit, să poată împărtăși darul ceresc. Ei vor face tot ce pot pentru a face mai bună lumea în care tră- iesc.” – Calea către Hristos, p. 78 (cap. 9: Viața și faptele noastre).

 

Vineri 9 iunie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Ce este menită biserica să descopere lumii?

2. Cum putem să arătăm adevărata unitate în biserică?

3. Cum putem avea pentru alții acea dragoste care trece dincolo de sentimente?

4. Ce legătură comună ne unește cu frații și surorile noastre?

5. Dacă urmăm exemplul lui Isus de slujire pentru alții, ce vom fi dispuşi să facem?