Lecția 11. Experiența ploii timpurii

„Veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” (Fapte 1:8).

„Duhul Sfânt s-a coborât în mod special asupra apostolilor, care au fost martori ai crucificării, învierii și înălțării Domnului nostru – adevăruri importante, care aveau să fie speranța lui Israel.” – Experienţe şi viziuni, p. 197 (cap. Moartea lui Ştefan).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 35-46 (cap. 4, Cincizecimea).


Duminică 9 decembrie

1. O NOUĂ ETAPĂ ÎN VIAȚA UCENICILOR

a. Descrieți atitudinea credincioșilor după înălțarea lui Isus. Fapte 1:12; Luca 24:50-53.

Fapte 1:12: „Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.”

Luca 24:50-53: „El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.”

„Când ucenicii s-au întors de pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, poporul privea la ei, așteptând să vadă pe fețele lor expresia întristării, confuziei și înfrângerii; dar a văzut bucurie și biruință. Ucenicii nu murmurau acum cu privire la speranțele lor dezamăgite. Ei Îl văzuseră pe Mântuitorul înălțat și cuvintele făgăduinței Lui de la despărțire le răsunau constant în urechi.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 35 (cap. 4, Cincizecimea).

b. Ce au așteptat ei cu zel și cât de mult aveau să zăbovească în Ierusalim? Fapte 1:4, 5.

Fapte 1:4, 5: „Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

„În ascultare de porunca lui Hristos, ei au așteptat în Ierusalim făgăduința Tatălui – revărsarea Duhului. Ei nu au așteptat în inactivitate. Raportul declară că `tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu.` (Luca 24:53). De asemenea, ei se întâlneau pentru a prezenta cerințele lor Tatălui,nîn numele lui Isus. Ei știau că aveau un Reprezentant în ceruri, un Avocatn la tronul lui Dumnezeu.” – Ibid.


Luni 10 decembrie

2. IMPORTANȚA UNEI PREGĂTIRI ADECVATE

a. Cum s-au pregătit ucenicii în acest timp de așteptare? Fapte 1:14.

Fapte 1:14 „Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus și cu frații Lui.”

„În ascultare de cuvântul Stăpânului lor, ucenicii s-au adunat în Ierusalim să aștepte împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu. Aici ei au petrecut zece zile, zile de profundă cercetare a inimii. Ei au îndepărtat toate neînțelegerile dintre ei și s-au apropiat mai mult unul de altul în solidaritate creștină.” – Mărturii, vol. 8, p. 15 (secţiunea 1, subcap. Misiunea încredinţată).

„În timp ce ucenicii așteptau împlinirea făgăduinței, ei și-au umilit inimile în pocăință adevărată și și-au mărturisit necredința. Amintindu-și cuvintele lui Hristos care le-au fost transmise înainte de moartea Lui, ei au înțeles mai amplu însemnătatea lor.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 36 (cap. 4, Cincizecimea).

b. Ce ne împiedică, adesea, să avem o unitate adevărată în biserică? Proverbele 13:10; 1 Ioan 2:16.

Proverbele 13:10 „Prin mândrie se ațâță numai certuri, dar înțelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile.”

1 Ioan 2:16 „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.”

„Toată încrederea în sine, tot egoismul și toată mândria opiniei trebuie îndepărtate. Trebuie să venim la picioarele lui Isus și să învățăm de la El, care este blând și smerit în inimă.” – Solii alese, vol. 1, p. 414 (cap. 65, Cum să abordăm un punct de doctrină controversat).

„Dacă mândria și egoismul ar fi înlăturate, cinci minute ar îndepărta cele mai multe dificultăți.” – Experienţe şi viziuni, p. 119 (cap. Speranţa bisericii).

c. Ce a avut loc când ucenicii au acționat conform instrucțiunilor lui Isus, înlăturând toate neînțelegerile? Fapte 2:1, 2.

Fapte 2:1, 2 „În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.”

„Asupra ucenicilor care așteptau și se rugau, Duhul a venit cu o plinătate care a atins fiecare inimă. Cel Infinit S-a descoperit pe Sine în putere bisericii Lui. A fost ca și când această influență a fost reținută secole și acum Cerul se bucura să poată revărsa harul Duhului asupra bisericii. Și, sub influența Duhului, cuvinte de căință și mărturisire erau împletite cu cântece de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulțumire și prorocie. Tot cerul s-a aplecat să privească și să adore înțelepciunea iubirii fără egal, ce nu poată fi înţeleasă. Pierduți de mirare, apostolii au exclamat: `Aici este dragoste.` Ei au prins strâns darul împărtășit.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 38 (cap. 4, Cincizecimea).


Marți 11 decembrie

3. CONFIRMAREA DIVINĂ

a. Ce abilitate specială le-a conferit Domnul ucenicilor? Fapte 2:3, 4.

Fapte 2:3, 4 „Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”

„Duhul Sfânt, adoptând formă de limbi de foc, s-a așezat asupra celor adunați. Acesta a fost simbolul darului revărsat apoi asupra ucenicilor, care i-a făcut capabili să vorbească fluent limbi pe care nu le cunoscuseră până atunci. Aspectul de foc semnifică zelul fierbinte cu care apostolii aveau să lucreze și puterea care avea să-i însoțească în lucrarea lor.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 39 (cap. 4, Cincizecimea).

b. Ce minune a dovedit faptul că Dumnezeu îi conducea? Fapte 2:5-12.

Fapte 2:5-12 Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”

„Fiecare limbă cunoscută era reprezentată de cei adunați. Această diversitate a limbilor ar fi fost o mare piedică pentru proclamarea Evangheliei; prin urmare, Dumnezeu a suplinit deficiența apostolilor într-un mod miraculos. Duhul Sfânt a realizat pentru ei ceea ce ei nu ar fi putut îndeplini în decursul unei vieți întregi. Acum ei puteau proclama adevărurile Evangheliei peste graniță, vorbind cu acuratețe limbile celor pentru care aveau să lucreze. Acest dar miraculos a fost o dovadă puternică în fața lumii despre faptul că misiunea lor purta semnul Cerului. Din acest moment, limba ucenicilor a fost curată, simplă, exactă, fie că vorbeau în limba lor nativă, fie într-o limbă străină.” – Ibid., p. 39, 40 (cap. 4, Cincizecimea).

c. Ce ne-a spus Dumnezeu despre vorbitul în limbi? 1 Corinteni 14:27, 28, 33. Ce contrafacere a acestui dar poate fi întâlnită astăzi?

1 Corinteni 14:27, 28, 33: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu... căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.”

„Unele ... persoane au manifestări pe care le numesc daruri și spun că Domnul le-a pus în biserică. Ele spun o bolboroseală neînțeleasă, pe care o numesc limbă necunoscută, care este necunoscută nu doar de om, ci chiar de Dumnezeu și tot cerul. Astfel de daruri sunt contrafaceri ale bărbaților și femeilor ajutați de marele înșelător. Fanatismul, entuziasmul fals, vorbirea falsă în limbi și manifestările gălăgioase au fost considerate daruri pe care Dumnezeu le-a pus în biserică. Unii au fost înșelați în aceasta. Roadele tuturor acestora nu au fost bune. ‚Îi veți cunoaște după roadele lor.’ ” – Mărturii, vol. 1, p. 412 (cap. 76, Cauza din Est).


Miercuri 12 decembrie

4. PROFEȚIA ÎMPLINITĂ

a. Ce eveniment a precedat revărsarea puterii Duhului Sfânt asupra ucenicilor? Cum a fost acesta profețit de David? Fapte 2:32-36; Psalmii 110:1.

Fapte 2:32-36 „Dumnezeu a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martori ai Lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” Să știe bine toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit.”

Psalmii 110:1 „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”

„Înălțarea lui Hristos la cer a fost semnul că urmașii Lui aveau să primească binecuvântarea făgăduită. Ei trebuia să o aștepte înainte de a-și începe lucrarea. Când Hristos a trecut prin porțile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorației îngerilor. Imediat ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate și Hristos a fost cu adevărat glorificat, chiar prin slava pe care o primise de la Tatăl tuturor veacurilor. Revărsarea Cincizecimii a fost comunicatul Cerului că învestirea Răscumpărătorului a fost realizată. Conform făgăduinței Lui, El trimisese Duhul Sfânt din ceruri urmașilor Săi ca o dovadă că, în calitate de preot și împărat, El primise toată autoritatea în cer și pe pământ și a fost Cel Uns peste poporul Său.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 38, 39 (cap. 4, Cincizecimea).

b. Care a fost efectul predicării dinamice a lui Petru la Cincizecime? Fapte 2:37.

Fapte 2:37: „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?”

„Unii din cei ce îi ascultau pe apostoli contribuiseră activ la condamnarea și moartea lui Hristos. Glasurile lor se amestecaseră cu glasul mulțimii în strigătul pentru crucificarea Lui. Când Isus și Baraba stăteau înaintea lor în sala de judecată și Pilat a întrebat: `Pe care voiți să vi-l slobozesc?` ei strigaseră: ‚Nu pe El, ci pe Baraba!’ (Matei 27:17; Ioan 18:40). Când Pilat li L-a dat pe Hristos, spunând: ‚Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu găsesc nicio vină în El;’ ‚Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia,’ ei strigaseră: ‚Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.’ (Ioan 19:6; Matei 27:24, 25). Acum ei i-au auzit pe ucenici declarând că Acela care fusese crucificat a fost Fiul lui Dumnezeu. Preoții și conducătorii tremurau. Condamnarea și teama au apucat mulțimea. ‚Ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: «Fraților, ce să facem?»’ Printre cei care i-au ascultat pe ucenici erau iudei devotați, care erau sinceri în credința lor. Puterea care însoțea cuvintele vorbitorului i-a convins că Isus a fost într-adevăr Mesia.” – Ibid., p. 42, 43 (cap. 4, Cincizecimea).


Joi 13 decembrie

5. REZULTATE UIMITOARE

a. Cum a răspuns Petru întrebării oneste a poporului? Fapte 2:38,40.

Fapte 2:38, 40 „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh... (40) Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

„Pocăiți-vă, pocăiți-vă era solia care răsuna de la Ioan Botezătorul în pustie. Solia lui Isus pentru oameni a fost: ‚Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.’ (Luca 13:5). Și apostolilor li s-a poruncit să predice pretutindeni că oamenii trebuie să se pocăiască.” – Evanghelizarea, p. 179 (cap. 7, subcap. Predica evanghelistică).

b. Ce eveniment copleșitor au experimentat apostolii? Fapte 2:41.

Fapte 2:41: „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

„Cu acea ocazie memorabilă, un număr mare de oameni, care până atunci ridiculizaseră ideea că o persoană așa modestă ca Isus să fie Fiul lui Dumnezeu, au devenit profund convinși de adevăr și L-au recunoscut ca Mântuitor al lor. Trei mii de suflete s-au alăturat bisericii. Apostolii au vorbit prin puterea Duhului Sfânt; și cuvintele lor nu au putut fi contrazise, pentru că ele au fost confirmate prin minuni puternice făcute de ei prin revărsarea Duhului lui Dumnezeu.” – Istoria mântuirii, p. 245 (cap. 32, Cincizecimea).

„Dar Duhul Sfânt le-a întipărit acele argumente cu putere divină în inimile lor. Ele au fost ca săgețile ascuțite ale Celui Atotputernic, convingându-i de vinovăția lor teribilă în respingerea și crucificarea Domnului slavei.” – Ibid.


Vineri 14 decembrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cât de mult timp au petrecut ucenicii la templu, așteptând revărsarea Duhului? Ce atitudine au avut ei?

2. Ce au făcut ucenicii timp de 10 zile, în timp ce așteptau ca Dumnezeu să Își împlinească făgăduința? De ce a fost necesar acest lucru? Ce putem învăța din aceasta?

3. În ce mod le-a folosit ucenicilor vorbirea în limbi?

4. Ce grup de oameni a fost în special convins că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu? Ce au întrebat ei?

5. În timp ce ucenicii vorbeau mulțimii de oameni, cum a convins Duhul Sfânt inimile lor?