Lecţia 11. Neprihănire pentru astăzi

„Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. ” (1 Ioan 3:7).

„Neprihănire înseamnă a face ceea ce este drept, căci toţi vor fi judecaţi după faptele lor. Caracterele noastre se dau pe faţă prin ceea ce facem. Faptele arată dacă credinţa este sau nu adevărată.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 312 (cap. 24: Fără haina de nuntă).

Recomandare pentru studiu: Credinţa şi faptele, p. 91-94.

 

Duminică 10 decembrie

1. DE CE AVEM NEVOIE DE NEPRIHĂNIRE

a. Ce este neprihănirea şi cui va fi dată ea în dar? Matei 5:6.

 Matei 5:6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

„Neprihănirea este sfinţenie, asemănare cu Dumnezeu, şi ‘Dumnezeu este iubire.’ (1 Ioan 4:16). Neprihănirea este conformarea faţă de Legea lui Dumnezeu, pentru că ‘toate poruncile Tale sunt drepte’ (Psalmii 119:172) şi ‘dragostea este împlinirea Legii’ (Romani 13:10). Neprihănirea înseamnă dragoste, iar dragostea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu este întrupată în Hristos. Noi primim neprihănirea, primindu-L pe El. Neprihănirea nu se capătă nici prin lupte chinuitoare sau munci istovitoare, nici prin daruri sau sacrificii, ci ea este dată în dar oricărui suflet care flămânzeşte şi însetează după ea.” - Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 18 (subcap. Ferice de cei flămânzi și însetați...).

b. Încotro trebuie să privim pentru a găsi neprihănirea? Isaia 45:22-25.

 Isaia 45:22 Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. 23 Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine. 24 Numai în Domnul, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui. 25 În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.

„Dacă privim la noi înşine pentru a găsi neprihănirea prin care să putem fi acceptaţi de Dumnezeu, privim unde nu trebuie, ‘căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu’. (Romani 3:23). Trebuie să privim la Isus, pentru că ‘noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă’. (2 Corinteni 3:18). Trebuie să vă găsiţi desăvârşirea privind la Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii.” – Credinţa şi faptele, p. 108.

 

Luni 11 decembrie

2. HRISTOS, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ

a. Cum putem face neprihănirea lui Hristos a noastră? Romani 3:24-26.

 Romani 3:24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. 25 Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; 26 pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

„Harul Domnului îl va îndreptăţi pe păcătos în mod gratuit, fără merit sau pretenții din partea sa. Îndreptăţirea este o iertare deplină, completă a păcatului. În momentul în care un păcătos Îl acceptă pe Hristos prin credinţă, în acea clipă el este iertat. Neprihănirea lui Hristos îi este atribuită.” – Comentarii Biblice, Noul Testament, vol. 6, p. 1071, (Romani cap. 3).

„Domnul Hristos priveşte în sufletul nostru şi, când vede că ne purtăm povara cu credinţă, sfinţenia Sa desăvârşită acoperă neajunsurile noastre. Când facem tot ce putem mai bine, El devine neprihănirea noastră.” – Credinţa şi faptele, p. 102.

b. De ce este atât de important harul în acceptarea neprihănirii lui Hristos? De ce nu se pune accentul pe fapte în îndreptăţire? Romani 4:3-5.

 Ro­mani 4:3 Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

„Fără harul Domnului Hristos, cel păcătos se află într-o stare neajutorată; nimic nu se poate face pentru el; dar prin harul divin, omului îi este dată o putere supranaturală, care lucrează în minte, în inimă şi în caracter. Prin împărtăşirea din harul lui Hristos, păcatul este văzut şi înţeles în natura lui respingătoare şi, în cele din urmă, este alungat din templul sufletului. Prin har, noi suntem aduşi în părtăşie cu Hristos, pentru a fi asociaţi cu El în lucrarea mântuirii. Credinţa este condiţia pe temeiul căreia Dumnezeu a considerat potrivit să le făgăduiască iertarea celor păcătoşi, nu pentru că în credinţă s-ar afla vreo virtute prin care mântuirea ar fi meritată, ci, deoarece credinţa se prinde de meritele Domnului Hristos, ca remediu pregătit pentru păcat. Credinţa poate să prezinte ascultarea desăvârşită a Domnului Hristos în locul nelegiuirii şi neajunsurilor celui păcătos. Când păcătosul crede că Hristos este Mântuitorul lui personal, atunci, conform promisiunilor Sale sigure, Dumnezeu îi iartă păcatul şi îl îndreptăţeşte fără plată. Sufletul pocăit îşi dă seama că îndreptăţirea lui vine pentru că Domnul Hristos, care a murit pentru el ca Înlocuitor şi Garant al lui, este jertfa lui de ispăşire şi neprihănirea lui.” – Ibid, p. 100, 101.

„Cele mai bune eforturi pe care le poate face un om prin propria putere sunt fără valoare în ce priveşte îndeplinirea cerinţelor Legii drepte şi sfinte pe care a călcat-o; dar, prin credinţa în Hristos, el poate pretinde neprihănirea Fiului lui Dumnezeu ca fiind întru totul suficientă... Adevărata credinţă îşi însuşeşte neprihănirea lui Hristos, iar cel păcătos este făcut biruitor împreună cu Hristos; pentru că el este făcut părtaş al naturii divine şi, astfel, divinul şi omenescul se unesc.”- Ibid, p. 93, 94.

 

Marţi 12 decembrie

3. NEPRIHĂNIREA SĂ FIE VĂZUTĂ ÎN FAMILIE

a. Ce este necesar înainte ca noi să ajungem o binecuvântare în familie? Ioan 1:12.

 Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.

„Cei care L-au primit pe Hristos trebuie să arate în cămin ce a făcut harul Lui pentru ei. ‘Dar tuturor celor ce L-au primit pe Hristos le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în Numele Său.’ (Ioan 1:12, engl. KJV). O autoritate conștientă îl străbate pe adevăratul credincios al lui Hristos și acest fapt face simțită influența în cămin. Aceasta este favorabilă pentru desăvârşirea caracterelor tuturor membrilor familiei.” – Căminul adventist, p. 36 (cap. 5: O puternică mărturie creștină).

b. Ce atitudine trebuie să avem faţă de cei din jurul nostru în cămin? Coloseni 3:12, 13.

 Coloseni 3:12 Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. 13 Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.

„Din fiecare cămin creştin va străluci o lumină împrejur. Iubirea va fi relevată în acţiune. Aceasta se va revărsa asupra tuturor legăturilor familiale, dovedindu-se prin bunătate, grijă, curtoazie neegoistă.” – Ibid., p. 37.

„Bunătatea reciprocă şi stăpânirea de sine vor face din cămin un paradis şi vor atrage îngerii cei sfinţi în cercul familiei.” – Ibid., p. 422 (cap. 69: Curtuazie și bunătate).

„Cultivaţi simpatia faţă de semeni. Faceţi ca în cămin să domnească voioşia, bunătatea şi iubirea. Aceasta va spori dragostea pentru exerciţiul religios, iar datoriile, mari şi mici, vor fi îndeplinite cu o inimă senină.” – Ibid., p. 433 (cap. 70: Voioșia).

c. Care este obiectivul fiecăruia dintre noi, ca membri ai familiei? Matei 5:14-16.

 Matei 5:14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

„Cea dintâi lucrare a creştinilor este să fie uniţi în familie. Apoi, aceasta se va extinde asupra vecinilor de aproape şi de departe. Cei care au primit lumină trebuie să lase lumina aceasta să strălucească mai departe, în raze luminoase. Cuvintele lor, înmiresmate cu dragostea lui Hristos, trebuie să fie o mireasmă de viaţă spre viaţă. Cu cât membrii unei familii sunt mai uniţi în lucrarea lor în cămin, cu atât mai înălţătoare şi favorabilă va fi influenţa pe care tatăl şi mama, fiii şi fiicele o vor exercita în afara căminului.” – Ibid., p. 37.

 

Miercuri 13 decembrie

4. FIIND ASEMENEA LUI HRISTOS LA BISERICĂ

a. Ce atitudine trebuie să avem faţă de alţii? Filipeni 2:3. Cum afectează această atitudine, de asemenea, încrederea noastră în Hristos?

 Filipeni 2:3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.

„Nu pentru că am fi neprihăniţi, ci pentru că suntem dependenți păcătoşi, greşiţi şi neajutoraţi, trebuie să ne încredem în neprihănirea lui Hristos, nu în a noastră.” – In Heavenly Places, p. 23.

b. Ce considerație specială trebuie sa avem unul faţă de altul în credinţă? Romani 12:10.

 Romani 12:10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

„Aşa cum membrii unei familii adevărate îşi poartă de grijă unul celuilalt, slujind celor bolnavi, sprijinindu-i pe cei slabi, învăţându-i pe cei neştiutori, pregătindu-i pe cei lipsiţi de experienţă, tot aşa trebuie ca ‘fraţii în credinţă’ (Galateni 6:10) să îngrijească de cei nevoiaşi şi neputincioşi. Pentru nici un motiv, aceştia nu trebuie trecuţi cu vederea.” – Divina vindecare, p. 201 (cap. Cei sărmani, lipsiți de ajutor).

„Trebuie să obţinem acea măsură a harului lui Hristos, care ne va permite să locuim împreună în iubire şi unitate în această viaţă, altfel nu vom putea locui împreună nici în viaţa viitoare” – Astăzi cu Dumnezeu, p. 372 (29 decembrie).

„Cu cât suntem mai aproape de Hristos, cu atât vom fi mai aproape unul de celălalt. Dumnezeu este slăvit când poporul Său este unit în acţiune armonioasă.” – Căminul adventist, p. 179 (cap. 27: Un cerc sacru).

c. Care este dovada faptului că noi, ca membrii ai bisericii, L-am acceptat pe Hristos şi suntem sfinţiţi? Ezechiel 20:12. Ce se întâmplă atunci când nu reuşim să facem neprihănirea lui Hristos să fie a noastră?

 Ezechiel 20:12 Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.

„Nicio altă instituţie (doctrină) încredinţată iudeilor n-a urmărit aşa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i desemneze drept închinători ai Săi. Acesta trebuia să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să ajungă părtaşi la neprihănirea lui Hristos. . . . Când iudeii s-au depărtat de Dumnezeu şi n-au mai căutat ca prin credinţă să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut pentru ei însemnătatea pe care o avea.” – Hristos, Lumina lumii, p. 283 (cap. 29: Sabatul). 

 

Joi 14 decembrie

5. FIIND UN ADEVĂRAT MISIONAR ÎN LUME

a. Cum putem să reflectăm cu adevărat pe Hristos şi neprihănirea Sa pentru cei din jurul nostru? Ioan 15:4, 5.

 Ioan 15:4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. 5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

„Prin cuvintele şi faptele noastre, noi putem dezvălui puterea adevărului ce transformă caracterul. Putem fiecare din noi să revelăm faptul că depindem de neprihănirea lui Hristos, nu de o neprihănire produsă de noi înşine. Noi putem rămâne in Hristos, aşa cum ramura rămâne în viţă, având o legătură aşa de vie cu El, încât să ne facă plăcere sa lucrăm întocmai cum El a lucrat, pentru a fi un ajutor și o binecuvântare pentru fraţii noştri. Putem face lucrarea lui Hristos, săvârşind lucruri care sunt plăcute înaintea Lui.” – Ellen White 1888 Materials, p. 137, 138.

b. Ce calitate al lui Dumnezeu ar trebui să căutăm să punem în aplicare, în relaţiile noastre cu alţii? Psalmii 119:88; 69:16.

 Psalmii 119:88 Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!

Psalmii 69:16 Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine.

„Trebuie să nu fim egoişti, ci să căutăm mereu ocazii, chiar în lucrurile mici, de a ne arăta mulţumirea pentru bunăvoinţa pe care ne-au arătat-o alţii şi să căutăm ocazii de a-i înveseli pe alţii, de a-i însenina şi de a le uşura durerile şi poverile prin fapte de bunătate şi mici fapte de iubire. Aceste atenţii pline de grijă, care, începând din familiile noastre, se extind în afara cercului familial, vor contribui la suma fericirii vieţii noastre; iar neglijarea acestor lucruri mici însumează amărăciunea şi durerea vieţii noastre... Este imposibil să fii într-o relaţie cu Hristos şi totuşi să fii lipsit de bunătate faţă de alţii şi să uiţi drepturile lor.” – Căminul adventist, p. 428 (cap. 69: Curtuazie și bunătate).

 

Vineri 15 decembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Unde trebuie să căutăm acceptarea lui Dumnezeu?

2. Cum îl iartă Isus pe păcătos? Cât de completă este această iertare?

3. De unde trebuie sa începem lucrarea noastră de creştini şi ce implică aceasta?

4. În cazul în care nu reuşim să trăim in dragoste şi unitate cu fraţii noştri aici, ce speranţă avem pentru viaţa viitoare? Cum trebuie să ne tratăm unii pe alţii?

5. Cum putem arăta dragostea lui Dumnezeu faţă de alţii? Dacă suntem lipsiți de amabilitate, ce dezvăluie acest lucru?