Lecții din Cartea lui Iosua

Lecția 12. Cetățile de scăpare

„Domnul va fi, de asemenea, un refugiu pentru cel asuprit, o scăpare în vremuri de necaz.” (Psalmii 9:9).

„Cetățile de scăpare stabilite pentru poporul din vechime al lui Dumnezeu erau un simbol al refugiului asigurat în Hristos.” – Patriarhi și profeți, p. 516.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 515-517.


Duminică 17 martie

1. O PREVEDERE ÎNDURĂTOARE

a. Ce prevedere a fost luată pentru israeliții care omorau neintenționat o altă persoană? Numeri 35:9-12; Iosua 20:1-3.

Numeri 35:9-12: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului, să vă alegeți niște cetăți care să vă fie cetăți de scăpare, unde să poată scăpa ucigașul care va omorî pe cineva fără voie. Aceste cetăți să vă slujească drept cetăți de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigașul să nu fie omorât înainte de a se înfățișa în fața adunării ca să fie judecat.”

Iosua 20:1-3: „Domnul a vorbit lui Iosua și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Hotărâți-vă, cum v-am poruncit prin Moise, cetăți de scăpare, unde să poată fugi ucigașul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă vreun gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.”

b. Cât de multe cetăți de scăpare au fost stabilite? Unde? Numeri 35:13, 14.

Numeri 35:13, 14: „Din cetățile pe care le veți da, șase să vă fie cetăți de scăpare. Să dați trei cetăți dincoace de Iordan și trei cetăți în țara Canaanului: acestea să vă fie cetăți de scăpare.”

c. De ce și pentru cine erau necesare aceste cetăți? Numeri 35:15.

Numeri 35:15: „Aceste șase cetăți să fie cetăți de scăpare pentru copiii lui Israel, pentru străin și pentru cel ce locuiește în mijlocul vostru: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva fără voie.”

„Această prevedere îndurătoare a fost inevitabil generată de obiceiul din vechime referitor la răzbunarea privată prin care pedepsirea criminalului revenea în sarcina celei mai apropiate rude sau moștenitorului cel mai apropiat al celui decedat. În cazurile în care vina era distinct evidențiată, nu era necesar a se aștepta pentru un proces realizat de magistrați. Răzbunătorul putea să-l urmărească pe criminal oriunde și să-l ucidă, indiferent unde avea să fie găsit. Domnul nu a găsit potrivit să abolească acest obicei în acel moment, dar a luat prevederi pentru a asigura securitatea celor care aveau să ia viața cuiva neintenționat.” – Patriarhi și profeți, p. 515, cap. 48: Împărțirea Canaanului.


Luni 18 martie

2. CĂI SPRE SCĂPARE

a. Explicați distribuirea cetăților de scăpare și procedeul prin care puteau fi folosite. Iosua 20:4-6. Ce distincție era făcută între uciderea voită și cea involuntară, prin imprudență? Numeri 35:16-24.

Iosua 20:4-6: „Ucigașul să fugă într-una din aceste cetăți, să se oprească la intrarea porții cetății și să spună întâmplarea lui bătrânilor cetății aceleia; ei să-l primească la ei în cetate și să-i dea o locuință, ca să locuiască împreună cu ei. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaș în mâinile lui, căci fără să vrea a omorât pe aproapele lui și fără să-i fi fost vrăjmaș mai înainte. El să rămână în cetatea aceasta până se va înfățișa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigașul să se întoarcă și să intre iarăși în cetatea și în casa lui, în cetatea de unde fugise.’”

Numeri 35:16-24: „Dacă un om lovește pe aproapele său cu o unealtă de fier și acesta moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l lovește cu o piatră pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l lovește cu vreo unealtă de lemn pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș; ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaș; când îl va  întâlni, să-l omoare. Dacă un om împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândește și aruncă ceva asupra lui și moare sau dacă-l lovește cu mâna din vrăjmășie și moare, cel ce l-a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaș: răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaș când îl va întâlni. Dar dacă un om împinge pe aproapele lui fără veste, și nu din vrăjmășie, sau dacă aruncă ceva asupra lui fără să-l fi pândit sau dacă aruncă asupra lui din nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea și moare, fără să-l urască și fără să caute să-i facă rău, iată legile după care va judeca adunarea între cel ce l-a lovit și răzbunătorul sângelui.”

„Cetățile de scăpare erau distribuite în așa fel încât să se încadreze la cale de o jumătate de zi distanță de fiecare parte a țării. Drumurile care duceau la ele erau întotdeauna păstrate într-o stare bună; pretutindeni de-a lungul căii erau ridicate indicatoare marcate prin cuvântul `Refugiu` în litere clare, evidente, pentru ca fugarul să nu întârzie niciun moment. Orice persoană – evreu, străin sau venetic – se putea folosi de această prevedere. Dar în timp ce nevinovații nu aveau să fie uciși în mod pripit, nici cei vinovați nu aveau să scape de pedeapsă. Cazul fugarului avea să fie cercetat corect de autoritățile competente și doar în cazul în care era găsit nevinovat de crimă intenționată, avea să fie protejat în cetatea de scăpare.” – Patriarhi și profeți, p. 515, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

b. Care era regula în cazul judecării pentru crimă? Numeri 35:30. În ce privește numărul de martori, ce regulă a fost repetată în Noul Testament? Matei 18:16; 1 Timotei 5:19. De ce este acest lucru atât de important?

Numeri 35:30: „Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte.”

Matei 18:16: „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

1 Timotei 5:19: „Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori.”

„Antipatia personală sau perspectiva avantajului personal a ruinat reputația și utilitatea a mii de oameni inocenți. ... Un om poate fi controlat de prejudecată, egoism sau răutate. Dar este puțin probabil că două sau mai multe persoane ar fi atât de pervertite încât să se unească în susținerea mărturiei false; și chiar dacă ar proceda astfel, o examinare separată ar conduce la descoperirea adevărului. Această prevedere îndurătoare conține o lecție pentru poporul lui Dumnezeu până la încheierea timpului. Hristos este Cel care i-a dat lui Moise acele directive explicite pentru mulțimea ebraică; și când a fost personal cu ucenicii Lui pe pământ, marele Conducător a repetat aceeași lecție, când i-a învățat cum să se comporte față de cel greșit. Mărturia unui singur om nu avea rolul de a grația sau a condamna. Părerile și opiniile unui singur om nu trebuia să rezolve problemele controversate. ... Dumnezeu a lăsat în datoria slujitorilor Lui a fi supuși unul față de altul. Judecata niciunui om nu trebuie să controleze în vreo problemă importantă. Considerația și respectul reciproc transmit o demnitate adecvată corpului pastoral și îi unesc pe slujitorii lui Dumnezeu în legăturile strânse ale dragostei și armoniei.” – The Signs of the Times, 20 ianuarie 1881.

 

Marți 19 martie

3. UN SIMBOL AL REFUGIULUI

a. Cu ce condiție era protejat refugiatul de răzbunători și când era liber să meargă acasă? Numeri 35:25-32.

Numeri 35:25-32: „Adunarea va izbăvi pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfânt. Dacă ucigașul iese din hotarul cetății de scăpare unde fugise și dacă răzbunătorul sângelui îl întâlnește afară din hotarul cetății de scăpare și ucide pe ucigaș, nu va fi vinovat de omor. Căci ucigașul trebuia să locuiască în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui preot, și, după moartea marelui preot, putea să se întoarcă la moșia lui. Iată poruncile de drept pentru voi și pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veți locui. Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte. Să nu primiți răscumpărare pentru viața unui ucigaș vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea. Să nu primiți răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în țară până la moartea preotului.”

b. Cine este scăparea noastră de la moartea cauzată de păcat? Psalmii 9:9; Romani 8:1.

Psalmii 9:9: „Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.”

Romani 8:1: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”

„Același Mântuitor îndurător care stabilise acele cetăți temporare a asigurat, prin vărsarea propriului Său sânge pentru călcătorii legii lui Dumnezeu, un refugiu sigur în care ei pot fugi ca să scape de a doua moarte. Nicio putere nu poate smulge din mâinile Lui sufletele care merg la El pentru iertare.” – Patriarhi și profeți, p. 516.

c. Cum ne îndeamnă Hristos să ne refugiem în El? 2 Corinteni 6:1, 2. Evrei 10:26, 27. Cum este acest aspect ilustrat prin cetățile de scăpare?

2 Corinteni 6:1, 2: „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”

Evrei 10:26, 27: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.”

„Dacă fugarul dorea să-și scape viața, nu trebuia să fie nicio întârziere; familia și ocupația trebuia lăsate deoparte, nu exista deloc timp pentru a-și lua rămas bun de la cei dragi. Viața lui era în joc și orice alt interes trebuia sacrificat cu un singur scop – de a ajunge la cetatea de scăpare. Oboseala este uitată, dificultățile sunt ignorate. El nu-și încetinește niciun moment pasul, până când nu este în siguranță între zidurile cetății.” – The Signs of the Times, 20 ianuarie 1881.

„Trăim în timpul din urmă și Satan lucrează cu putere de maestru pentru ca, prin ispite subtile, să-i poată birui pe cei care cred în Isus. Dar noi trebuie să fim `susținuți prin puterea lui Dumnezeu`; prin urmare, în ispite dați slavă lui Dumnezeu, care este capabil și care va susține sufletul credincios, în așa fel încât acesta nu va fi înfrânt de vrăjmașul viclean. ... Înșelătorul viclean a fost descoperit a fi un acuzator, un mincinos, un persecutor și un criminal; dar indiferent ce-i va determina pe alții să spună cu privire la voi, Domnul poate spune așa cum i-a zis lui Petru: `Înapoia mea, Satano.` El îi poate spune: `Nu poți să te interpui între acest suflet și Mine. Nu te vei interpune între Mine și sufletul pentru care am murit, ca preț de răscumpărare.`” – The Upward Look, p. 42.


Miercuri 20 martie

4. INVIOLABILITATEA VIEŢII

a. Cum consideră Dumnezeu vărsarea de sânge? Numeri 35:33, 34.

Numeri 35:33, 34: „Să nu pângăriți țara unde veți fi, căci sângele celui nevinovat pângărește țara; și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa. Să nu pângăriți deci țara în care veți merge să locuiți și în mijlocul căreia voi locui și Eu, căci Eu sunt Domnul, care locuiește în mijlocul copiilor lui Israel.’”

b. Ce ceremonie avea loc când cineva era găsit ucis? Deuteronom 21:1-9. Ce ne spune aceasta despre oroarea lui Dumnezeu față de păcat și despre cum consideră El viața umană?

Deuteronom 21:1-9: „Dacă, în țara pe care ți-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău, se găsește întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se știe cine l-a lovit, bătrânii și judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetățile de primprejur. Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o vițea care să nu fi fost pusă la muncă și care să nu fi tras la jug. Să ducă vițeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată și unde nu se ară, nici nu se seamănă; și acolo să taie capul vițelei, în vale. Atunci să se apropie preoții, fiii lui Levi, căci pe ei i-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să-I slujească și să binecuvânteze în Numele Domnului, și ei trebuie să hotărască în orice ceartă și în orice rănire. Toți bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-și spele mâinile pe vițeaua căreia i-au tăiat capul în vale. Și, luând cuvântul, să zică: ‘Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta și ochii noștri nu l-au văzut vărsându-se. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.’ Și sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. Astfel trebuie să curățești din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.”

„După ce cea mai atentă cercetare eșuase în a descoperi criminalul, judecătorii trebuia, prin această ceremonie solemnă, să-și manifeste aversiunea față de crimă. Ei nu trebuia să trateze cu indiferență sau neglijență faptele vinovatului. Prin toate faptele lor, ei trebuia să arate că păcatul are o influență contaminatoare – că acesta lasă o urmă asupra oricărui teren și asupra oricărei persoane care nu va căuta, prin toate mijloacele posibile, să-l aducă pe răufăcător la judecată. Dumnezeu îi consideră drept vrăjmași ai Lui pe cei care, prin vreo neglijență a lor, îl protejează pe cel vinovat. În ochii Lui, aceștia sunt părtași la faptele rele ale păcătosului. ...

Păcatul poate fi numit prin nume false și lustruit prin scuze plauzibile și motive pretinse a fi bune, dar aceasta nu îi scade vinovăția în ochii lui Dumnezeu. Oriunde poate fi găsit, păcatul este ofensator pentru Dumnezeu și își va primi cu siguranță pedeapsa.” – The Signs of the Times, 20 ianuarie 1881.

c. Ce alte lucruri sunt considerate crime în ochii lui Dumnezeu? 1 Ioan 3:15.

1 Ioan 3:15: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.”

„Toate faptele de nedreptate care tind să scurteze viața; spiritul de răutate și revanșă sau îngăduirea vreunei pasiuni care duce la fapte vătămătoare față de alții sau care ne determină chiar să dorim să-i vătămăm (pentru că `oricine urăște pe fratele său este un ucigaș`); o neglijare egoistă a purtării de grijă față de cel în nevoie sau suferind; toate acestea sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, violări ale poruncii a șasea.” – Patriarhi și profeți, p. 308.

„Spiritul de ură și răzbunare își are originea în Satan și acesta l-a determinat să-l dea la moarte pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine nutrește răutate sau lipsă de amabilitate, nutrește același spirit și roadele sale vor conduce la moarte.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 56.


Joi 21 martie

5. SPERANŢĂ PENTRU TOŢI CĂUTĂTORII DE REFUGIU

a. Ce prevedere a fost făcută pentru refugiul nostru în prezent? Ioan 10:14, 15.

Ioan 10: 14, 15: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.”

„Același Mântuitor îndurător care stabilise acele cetăți temporare a asigurat, prin vărsarea propriului Său sânge pentru călcătorii legii lui Dumnezeu, un refugiu sigur în care ei pot fugi ca să scape de a doua moarte. Nicio putere nu poate smulge din mâinile Lui sufletele care merg la El pentru iertare. ...

Păcătosul este destinat la moarte veșnică, cât timp nu găsește un loc de scăpare în Hristos; și după cum lenea și dezinteresul pot jefui fugarul de singura lui șansă pentru viață, tot așa întârzierea și indiferența pot conduce la ruina sufletului. Satan, marele adversar, este pe urma fiecărui călcător al legii sfinte a lui Dumnezeu și cel care nu este conștient de pericolul său și nu caută cu seriozitate adăpost în refugiul veșnic, va cădea pradă distrugătorului.” – Patriarhi și profeți, pp. 516, 517.

b. Ce rol are biserica în acest proces? Ioan 10:16.

Ioan 10:16: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor.”

„Biserica este fortăreața lui Dumnezeu, cetatea Lui de scăpare pe care El o menține într-o lume răsculată.” – Istoria faptele apostolilor, p. 11.

„Duhul lui Dumnezeu convinge păcătoșii de adevăr și îi pune în brațele bisericii. Slujbașii trebuie să-și facă partea, dar ei nu pot realiza niciodată lucrarea pe care trebuie să o facă biserica. Dumnezeu pretinde bisericii Lui să se îngrijească de cei care sunt tineri în credință și experiență, să meargă la ei nu cu scopul de a bârfi cu ei, ci pentru a se ruga, pentru a le spune cuvinte care sunt `ca niște mere de aur încrustate în argint.` (trad. BTF).” – Mărturii, vol. 4, p. 69.


Vineri 22 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cine a stabilit cetățile de scăpare și în ce scop?

2. De ce este atât de important să fie doi sau mai mulți martori la orice proces?

3. Ce trebuie să învățăm din graba necesară în drumul spre cetatea de scăpare?

4. Ce ne învață aceste orașe despre harul și dreptatea lui Dumnezeu?

5. Când este Hristos un Refugiu sigur pentru mine? Cum îi pot ajuta pe alții să Îl găsească?