Trimester II, 2010

Lecţia 12. Pecetea a cincea şi a şasea

„A venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:17).

„Cei drepţi strigă tremurând: ‚Cine poate sta în picioare?’ (Apocalipsa 6.17). Cântarea îngerilor a fost adusă la tăcere și e un timp de o tăcere înspăimântătoare. Atunci, glasul lui Isus se aude spunând: ‚Harul Meu îţi este de ajuns.’ (2 Corinteni 12:9). Chipurile celor drepţi se luminează, iar bucuria umple fi ecare inimă.” – God’s Amazing Grace, pag. 356.

Recomandare pentru studiu: Marea luptă, pag. 304-308, 333, 334, 640-646.

Duminică 13 iunie
1. ALTARUL DE PE PĂMÂNT

a. Ce s-a văzut atunci când a fost ruptă cea de-a cincea pecete? Apocalipsa 6:9.
Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră. (Apocalipsa 6:9).

b. Unde este altarul de jertfă în dispensaţiunea evangheliei – în cer sau pe pământ? Ioan 19:16, 17; Evrei 13:10-13. Unde au fost sacrifi caţi milioane de martiri? Matei 24:21, 22; Apocalipsa 12:11.
Atunci L-a dat în mîinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul zis al "Căpăţînii", care în evreieşte se cheamă "Golgota." (Ioan 19:16, 17).
Noi avem un altar din care n-au drept să mănînce cei ce fac slujba în cort. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sînge este adus de marele preot în Locul preasfînt, pentru păcat, "sunt arse de tot afară din tabără." De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. (Evrei 13:10-13).
Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Matei 24:21, 22
Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînă la moarte. (Apocalipsa 12:11).

„Persecuţia s-a deschis asupra celor credincioși cu o furie și mai mare decât oricând înainte, și lumea a devenit un imens câmp de luptă.” – Marea luptă, pag. 54, 55 engl.

c. Care este singurul altar din cer şi ce este adus pe acel altar? Apocalipsa 8:2-4.
Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-au dat şapte trîmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămîie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămîie s-a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. (Apocalipsa 8:2-4).

Luni 14 iunie
2. CA SÂNGELE LUI ABEL

a. Ce făceau sufl etele de sub altar? Apocalipsa 6:10. În ce sens pot striga morţii? Genesa 4:9, 10; Evrei 11:4.
Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: "Pînă cînd, stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?" (Apocalipsa 6:10).
Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. (Evrei 11:4).

„După cum sângele lui Abel a strigat din pământ, la fel există glasuri care strigă la Dumnezeu din mormintele martirilor, din cimitirele mării, din peșterile munţilor și din cavourile bisericilor: ‚Până când stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ (Apocalipsa 6:10).” – Testimonies, vol. 5, pag. 451 engl.
„Satan, împreună cu îngerii lui, au controlat minţile oamenilor răi, în timp ce în mijloc stătea nevăzut îngerul lui Dumnezeu, notând teribilul raport al decretelor lor inchizitorii și scriind istoria faptelor prea înfi orătoare ca să apară înaintea ochilor omenești. ‚Babilonul cel mare’ era ‚Îmbătat de sângele sfi nţilor’ (Apocalipsa 17:5, 6). Milioanele de martiri mutilaţi au strigat la Dumnezeu după răzbunare faţă de puterea apostată.” – Marea luptă, pag. 59, 60 engl.

b. De ce s-au dat acestor martiri hainele albe? Apocalipsa 6:11 (p.p.).
Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă… (Apocalipsa 6:11 (p.p.)).

„ ,[Apocalipsa 6:9, 10 citat] Și hainele albe au fost date fi ecăruia dintre ei [care au fost numiţi curaţi și sfi nţi]’ (versetul 11).” – Manuscript Releases, vol. 20, pag. 198.
„Dumnezeu îngăduie ca cei răi să prospere și să-și dea pe faţă vrăjmășia faţă de El, pentru ca atunci când și-au umplut măsura nelegiuirii lor, toţi să vadă dreptatea și mila Sa în distrugerea lor completă. Ziua răzbunării Sale se grăbește, când toţi cei care au călcat legea Sa și au apăsat pe poporul Său vor primi răsplata dreaptă pentru faptele lor; când orice faptă de cruzime sau de nedreptate faţă de cei credincioși ai lui Dumnezeu va fi pedepsită ca și cum ar fi fost făcută lui Hristos Însuși.” – Marea luptă, pag. 48 engl.
„Hristos îi cunoaște pe toţi cei ce sunt înţeleși greșit sau prezentaţi greșit de oameni. Copiii Săi pot să aștepte în răbdare liniștită și încredere, indiferent cât de calomniaţi sau dispreţuiţi sunt; pentru că nimic nu este ascuns care să nu fi e dat în vileag, iar cei care Îl onorează pe Dumnezeu vor fi onoraţi de El în prezenţa oamenilor și a îngerilor.” – Fii și fi ice ale lui Dumnezeu, pag. 308 engl.

Marţi 15 iunie
3. PECETEA A ŞASEA

a. Ce evenimente au loc la deschiderea celei de-a şasea peceți? Apocalipsa 6:12. Cum sunt următoarele două evenimente asemănătoare cu profeţia dată de Hristos pe Muntele Măslinilor? Matei 24:29, 30.
Cînd a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pămînt. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sîngele. (Apocalipsa 6:12).
Îndată după acele zile de necaz, "soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate." Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. (Matei 24:29, 30).

„Profeţia prezice nu numai felul și scopul venirii lui Hristos, ci prezintă și semnele prin care oamenii să știe când este aproape. Isus a spus: ‚Vor fi semne în soare, lună și în stele’ (Luca 21:25). ‚În zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere și cu slavă.’ (Marcu 13:24-26). Revelatorul descrie în felul acesta primele semne care preced a doua
venire: [Apocalipsa 6:12 citat]. Aceste semne s-au arătat înainte de începutul secolului nouăsprezece. Ca împlinire a acestei profeţii, a avut loc, în anul 1755, cel mai îngrozitor cutremur care a fost înregistrat vreodată.” – Marea luptă, pag. 304 engl.
„ ,Aproape, dacă nu chiar, cel mai misterios și încă neexplicat fenomen de acest fel… este ziua întunecată din 19 mai 1790 – o întunecare inexplicabilă a cerurilor vizibile și a atmosferei din Noua Anglie.’ – R. M. Devens, Our First Century, pag. 89.” – Idem., pag. 306 engl.

b. Cum a explicat Hristos timpul în care trebuia să se împlinească aceste semne? Matei 24:29 (p.p.)
Îndată după acele zile de necaz… (Matei 24:29 (p.p.)).

„Ceea ce a fost mai surprinzător [în ziua întunecată de 19 mai 1780] a fost faptul că timpul împlinirii ei a fost indicat precis. În conversaţia Mântuitorului cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce a descris lunga perioadă de încercare a bisericii – cei 1260 ani de persecuţie papală, cu privire la care El făgăduise că necazul avea să fi e scurtat – El a menţionat anumite evenimente care urmau să preceadă venirea Sa, și a fi xat timpul când urma să aibă loc primul dintre acestea: ‚În zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei’ (Marcu 13:24). Cele 1260 de zile, sau ani, s-au încheiat în 1798. Cu aproape un sfert de secol mai înainte, persecuţia încetase aproape în întregime.” – Idem.

Miercuri 16 iunie
4. CERURILE ÎN FREAMĂT

a. Cum s-a împlinit profeţia referitoare la căderea de stele din cer? Apocalipsa 6:13; Matei 24:29 (partea a 3-a).
Şi stelele au căzut din cer pe pămînt, cum cad smochinele verzi din pom, cînd este scuturat de un vînt puternic. (Apocalipsa 6:13).
…stelele vor cădea din cer… (Matei 24:29 (partea a 3-a)).

„Această profeţie [a ultimului semn] a avut o împlinire remarcabilă și impresionantă prin ploaia de meteoriţi din 13 noiembrie 1833. Aceasta a fost cea mai întinsă și minunată explozie de stele căzătoare care a fost înregistrată vreodată; ‚întregul fi rmament al Statelor Unite fi ind timp de mai
multe ore în freamăt incandescent!’…
‚Cu adevărat, nici o limbă nu se poate ridica la splendoarea acestei priveliști magnifi ce; nimeni, care nu a fost martor, nu-și poate forma o concepţie adecvată despre splendoarea ei. Părea ca și cum toate stelele cerului s-au adunat într-un singur punct lângă zenit, și coborau simultan cu viteza fulgerului, în toate părţile orizontului; și totuși ele nu se epuizau – mii urmau pe traseul altor mii, ca și cum ar fi fost create pentru acea ocazie’ – F. Reed, în Christian Advocate and Journal, 13 decembrie 1833.
‚O imagine mai corectă decât a unui smochin care își aruncă smochinele când este scuturat de un vânt puternic, nu se putea vedea’ – ‚Th e Old Countryman,’ in Portland Evening Advertiser, 26 noiembrie 1833.” – Marea luptă, pag. 333, 334.

b. Pe cine a chemat atunci Domnul ca să avertizeze pe cei din Statele Unite despre apropierea revenirii lui Hristos? Care a fost rezultatul lucrării lui?

„După cum Elisei a fost chemat de la boii de pe câmp, ca să primească mantaua consacrării în slujba profetică, la fel a fost chemat și William Miller să-și părăsească plugul și să lămurească înaintea oamenilor tainele împărăţiei lui Dumnezeu. El și-a început lucrarea tremurând, conducându- i pe ascultătorii săi, pas cu pas, prin perioadele profetice până la a doua venire a lui Hristos.” – Idem., pag. 331 engl.
„Mulţi, care nu au primit vederile lui cu privire la timpul exact al celei de-a doua veniri, erau convinși de siguranţa și apropierea venirii lui Hristos și de nevoia lor de pregătire. În unele din marile orașe, lucrarea lui a produs o impresie marcantă. Comercianţii de băuturi alcoolice își abandonau negoţul și își transformau magazinele în săli de întrunire; localurile pentru jocuri de noroc erau dărâmate; necredincioșii, deiștii, unversaliștii și chiar și cei mai de jos desfrânaţi se schimbau, unii dintre ei nu mai intraseră într-o casă de închinare de mulţi ani. Diferite denominaţiuni ţineau adunări de rugăciune, în unele cartiere, aproape la fi ecare oră, oamenii de afaceri adunându-se la amiază pentru rugăciune și laudă. Nu era o exaltare extravagantă, ci o solemnitate aproape universală asupra minţilor oamenilor.” – Idem., pag. 332 engl.

Joi 17 iunie
5. SEMNE ÎN LUMEA RELIGIOASĂ

a. Ce împotrivire a cunoscut lucrarea lui William Miller? 2 Petru 3:3, 4.
Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor "Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!" (2 Petru 3:3, 4).

„S-a ajuns să se considere păcat, ceva de care oamenii ar trebui să se rușineze, studiul profeţiilor referitoare la venirea lui Hristos și sfârșitul lumii…
În timp ce atrăgea mulţimi de ascultători inteligenţi și atenţi, numele lui Miller era rareori menţionat în presa religioasă și doar ca să fi e ridiculizat sau denunţat.” – Marea luptă, pag. 336 engl.

b. Cum este descrisă decăderea tot mai mare a creştinilor cu numele în profeţiile referitoare la sfârşitul timpului? Matei 24:12; Luca 18:8 (u.p.); 2 Timotei 3:1-5.
Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. (Matei 24:12).
Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt? (Luca 18:8 (u.p.)).
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5).

„Mii care se mândresc cu înţelepciunea și independenţa lor consideră încrederea implicită în Biblie ca fi ind un semn de slăbiciune; ei cred că prin criticarea Scripturilor și spiritualizarea și explicarea adevărurilor ei importante, ei dau dovadă de talent și erudiţie superioare.” – Idem., pag. 583 engl.

c. Cum se deosebesc puținii credincioşi – adevăraţii urmaşi ai lui Hristos – de restul lumii? Matei 24:13; Luca 21:34-36; Apocalipsa 3:11, 18, 19.
Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. (Matei 24:13).
Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pămîntului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului." (Luca 21:34-36).
Eu vin curînd. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. (Apocalipsa 3:11).
…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te! (Apocalipsa 3:18, 19).

„Trebuie să ne căim fără încetare, ca să putem fi biruitori fără încetare.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 959 engl.

Vineri 18 iunie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

a. Unde – în cer sau pe pământ – se afl ă altarul văzut de Ioan la ruperea peceţii a cincea? În ce sens strigă sfi nţii cei morţi?
b. Ce arată că sfi nţii cei morţi sunt în mormânt şi că strigătul lor este simbolic?
c. Ce evenimente au loc la ruperea sigiliului al şaselea? Ce a avut loc în 1755, 1780 şi 1833?
d. Descrieţi lumea creştină profetizată de astăzi.
e. Cum se pot deosebi adevăraţii creştini de creştinii cu numele?

Lecţia 12. Pecetea a cincea şi a şasea