Lecţia 4. Cei doi fii ai lui Avraam

„Pentru că este scris că Avraam a avut doi fii, unul de la o sclavă şi celălalt de la o femeie liberă” (Galateni 4:22).

„Credinţa nu este o izbucnire fericită a sentimentelor; ea înseamnă pur şi simplu a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt—a crede că El va împlini promisiunile Sale, pentru că a spus că o va face.”—Înalta noastră chemare, p. 119 engl. (cap. Sentimentele nu sunt un ghid sigur).

Studiu recomandat: Înalta noastră chemare, p. 119-122 engl. (cap. Sentimentele nu sunt un ghid sigur - Locul faptelor bune); Patriarhi şi profeţi, p. 370-373 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

 

Duminică 22 ianuarie

1. FIUL FĂGĂDUIT

a. De ce este numit Isaac fiul făgăduit? Geneza 15:2, 3; 17:15, 16; 18:9-14 (compară cu Galateni 4:22, 23, 27, 28).

 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” (Geneza 15:2-3)

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” (Geneza 17:15-16)

Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” (Geneza 18:9-14)

Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. (Galateni 4:22-23)

Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. (Galateni 4:27-28)

b. Cum au încercat Avraam şi Sara să Îl ajute pe Domnul să Îşi împlinească promisiunea despre un fiu? Geneza 16:1-4.

 Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa. (Geneza 16:1-4)

„Avraam acceptase fără întrebări promisiunea despre un fiu, însă el nu a aşteptat ca Dumnezeu să îşi împlinească cuvântul la timpul şi în modul Său. A fost îngăduită o întârziere ca să îi testeze credinţa în puterea lui Dumnezeu; însă el nu a trecut cu bine încercarea. Crezând că ar fi imposibil să i se dea un fiu la vârsta ei înaintată, Sara a sugerat, ca un plan prin care să poată fi împlinit scopul lui Dumnezeu, ca una dintre slujnicele ei să fie luată de Avraam ca a doua soţie. Poligamia devenise atât de răspândită încât încetase să fie privită ca un păcat, însă nu era mai puţin o încălcare a legii lui Dumnezeu, şi era fatală pentru sacralitatea şi pacea relaţiei de familie. Căsătoria lui Avraam cu Agar a avut ca rezultat răul, nu doar pentru propria sa familie, ci pentru generaţii ulterioare.”—Patriarhi şi profeţi, p. 145 engl. (cap. 13: Încercarea credinţei).

 

Luni 23 ianuarie

2. UN FIU NĂSCUT DIN ROBIE

a. Cum a reacţionat Dumnezeu când Avraam l-a prezentat pe Ismael ca fiind fiul făgăduit? Geneza 17:15-21.

 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.” (Geneza 17:15-21)

„Când Avraam avea aproape o sută de ani, promisiunea despre un fiu i-a fost din nou repetată, împreună cu asigurarea că viitorul moştenitor va fi fiul Sarei. Însă Avraam nu înţelegea încă promisiunea. Mintea lui s-a îndreptat instantaneu spre Ismael, agăţându-se de credinţa că prin el urmau să se împlinească scopurile pline de îndurare ale lui Dumnezeu. În afecţiunea sa pentru fiul său, el a exclamat: ‘Să trăiască Ismael înaintea Ta!’. Din nou a fost dată promisiunea, în cuvinte inconfundabile: ‘Soţia ta Sara îţi va naşte un fiu într-adevăr; şi îi vei pune numele Isaac; şi cu El voi întemeia Eu legământul Meu’ (Geneza 17:18, 19).”—Patriarhi şi profeţi, p. 146 engl. (cap. 13: Încercarea credinţei).

b. De ce a refuzat Dumnezeu să îl accepte pe Ismael ca sămânţă promisă? Galateni 4:22, 23, 30; Romani 14:23 (ultima parte).

 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. (Galateni 4:22-23)

Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat. (Romani 14:23)

„Lipsa de credinţă din partea lui Avraam şi a Sarei a avut ca rezultat naşterea lui Ismael, amestecarea seminţei celui neprihănit cu cel nelegiuit. Influenţa tatălui asupra fiului său a fost contracarată de cea a rudeniilor idolatre ale mamei şi de legătura lui Ismael cu soţiile păgâne.”—Ibid., p. 174 engl. (cap. 15: Căsătoria lui Isaac).

c. Ce adevăr esenţial ar fi rămas neînţeles de Avraam, dacă Dumnezeu l-ar fi acceptat pe Ismael ca sămânţa făgăduită? Romani 4:1-5, 21, 22.

 Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. (Romani 4:1-5)

Deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” (Romani 4:21-22)

„Răsplata nu este a faptelor, ca să nu se laude nimeni; ci este în întregime din har.”—Parabolele Domnului, p. 401 engl. (rom. cap. 28 Răsplata prin har).

„Când ne sprijinim în mod individual pe Hristos, cu asigurarea deplină a credinţei, încrezându-ne doar în eficienţa sângelui Său pentru a ne curăţa de păcat, atunci vom avea pace crezând că, ceea ce Dumnezeu a promis, El este capabil să împlinească.”—Solii alese, vol. 3, p. 181 engl. (cap. 21, subcap. Cum a fost primită solia neprihănirii prin credinţă).

„[Filipeni 4:4 citat.] Promisiunea în sine însăşi nu are nicio valoare, dacă eu nu cred deplin că Cel care a făcut făgăduinţa este întru totul capabil să împlinească, şi infinit în putere să facă tot ceea ce a spus El.”—This Day with God, p. 156. 

 

Marţi 24 ianuarie

3. COPII DIN ROBIE

a. Explicaţi ce clasă de oameni reprezintă din punct de vedere spiritual Ismael şi mama sa, Agar, şi de ce. Geneza 16:4-6; Galateni 4:22, 23.

 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa. Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!” Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea. (Geneza 16:4-6)

Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. (Galateni 4:22-23)

b. De ce descrie apostolul Pavel evreii care locuiau la Ierusalim în zilele sale ca fiind robi, asemenea lui Agar şi Ismael? Ioan 8:31-36; Romani 9:6-8.

 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. (Ioan 8:31-36)

Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. (Romani 9:6-8)

„Fiecare suflet care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu este al său însuşi. El poate vorbi despre libertate, însă este în cea mai respingătoare sclavie. Lui nu i se permite să vadă frumuseţea adevărului, pentru că mintea lui este sub controlul Satanei. În timp ce se măguleşte că urmează impulsurilor propriei sale judecăţi, el ascultă de voia prinţului întunericului. Hristos a venit pentru a rupe cătuşele sclaviei păcatului de pe suflet.”—Hristos, Lumina lumii, p. 466 engl. (cap. 51: Lumina lumii).

„Dumnezeu a făcut atât de mult, pentru a face posibil ca noi să fim liberi în Hristos, liberi de sclavia obiceiurilor greşite şi a înclinaţiilor rele. Iubiţi prieteni tineri, nu vreţi voi să fiţi liberi în Hristos?”—Înalta noastră chemare, p. 29 engl. (cap. A fi asemenea lui Hristos).

c. În cine şi în ce îşi puneau încrederea cei ce erau evrei după trup (urmaşii literali ai lui Avraam) pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu? Ioan 8:37-40; Filipeni 3:3-9; Galateni 6:12, 13.

 Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.” „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. (Ioan 8:37-40)

Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti. Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte Legea, fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. (Filipeni 3:3-9)

Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru. (Galateni 6:12-13)

„Evreii pretindeau că descind din Avraam; însă neîndeplinind faptele lui Avraam, ei dovedeau că nu erau adevăraţii săi copii. Doar cei care se dovedesc a fi în armonie din punct de vedere spiritual cu Avraam, ascultând de vocea lui Dumnezeu, sunt recunoscuţi ca fiind cu adevărat descendenţii lui.” —Parabolele Domnului, p. 268 engl. (cap. 21: O prăpastie de netrecut).

„Pavel spune că ‘în ce priveşte neprihănirea care este în lege’—în ceea ce privea faptele exterioare—el era ‘fără prihană’ (Filipeni 3:6); însă când a fost înţeles caracterul spiritual al legii, el s-a văzut pe sine păcătos. Judecând după litera legii, aşa cum o aplică oamenii în viaţa exterioară, el se abţinuse de la păcat; însă când a privit în adâncimea preceptelor ei sfinte, şi s-a văzut aşa cum îl vedea Dumnezeu, el s-a plecat în umilinţă şi şi-a mărturisit vina.”—Calea către Hristos, p. 29, 30 engl. (cap. 3: Pocăinţa).

 

Miercuri 25 ianuarie

4. O ALEGORIE

a. Când ne încredem în propriile noastre fapte ca să fim acceptaţi de Dumnezeu, în loc să ne încredem în Hristos, sub incidenţa cărui legământ intrăm noi? Galateni 4:21-25; 3:10; 2 Corinteni 3:14, 15.

Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. (Galateni 4:21-25)

Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Galateni 3:10)

Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. (2 Corinteni 3:14-15)

„Oamenii nu au realizat păcătoşenia din inima lor şi că fără Hristos era imposibil ca ei să ţină legea lui Dumnezeu; şi ei au intrat în grabă în legământ cu Dumnezeu. Simţind că erau în stare să îşi întemeieze propria lor neprihănire, ei au declarat: ‘Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul’ (Exodul 24:7); … totuşi doar câteva săptămâni au trecut înainte ca ei să rupă legământul lor cu Dumnezeu, şi s-au aplecat în închinare unui chip cioplit. Ei nu puteau spera să aibă favoarea lui Dumnezeu printr-un legământ pe care îl încălcaseră; şi acum, văzând păcătoşenia lor şi nevoia lor de iertare, au fost conduşi să simtă nevoia lor de Mântuitorul revelat în legământul avramic şi preînchipuit în sistemul de jertfe. Acum, prin credinţă şi dragoste, erau legaţi de Dumnezeu, ca eliberator al lor din sclavia păcatului. Acum erau pregătiţi să aprecieze binecuvântările noului legământ… ‘Noul’ legământ a fost întemeiat pe ‘făgăduinţe mai bune’—făgăduinţa iertării de păcate şi a harului lui Dumnezeu, care să reînnoiască inima şi să o aducă în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu. Aceeaşi lege care a fost gravată pe tablele de piatră este scrisă de Duhul lui Dumnezeu pe tablele inimii. În loc să încercăm să ne întemeiem propria noastră neprihănire, noi acceptăm neprihănirea lui Hristos. Sângele Său ispăşeşte păcatele noastre. Ascultarea Sa este acceptată în dreptul nostru. Atunci inima reînnoită de către Duhul Sfânt va aduce ‘roadele Duhului.’ Prin harul lui Hristos vom trăi în ascultare de legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Având Spiritul lui Hristos, vom umbla întotdeauna cum a umblat El.”—Patriarhi şi profeţi, p. 371, 372 engl. (cap. Legea şi legămintele).

b. De ce este evident că o persoană nu se poate face pe sine însăşi neprihănit(ă) înaintea lui Dumnezeu, prin ţinerea legii? Galateni 2:21; 3:11, 12.

 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. (Galateni 2:21)

Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.” (Galateni 3:11-12)

„Dacă nu ar fi jertfa ispăşitoare a lui Hristos, nu ar fi nimic în noi în care să găsească plăcere Dumnezeu. Toată bunătatea naturală a omului este fără valoare în ochii lui Dumnezeu. El nu se bucură de niciun om care îşi păstrează vechea natură, şi nu este atât de înnoit în cunoş- tinţă şi har, încât să fie un om nou în Hristos.”—Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 66 engl. (cap. Naşterea ta regală).

 

Joi 26 ianuarie

5. PERSECUŢIE FRĂŢEASCĂ

a. Ce eveniment foloseşte Pavel, ca ilustraţie pentru persecutarea bisericii creştine de către evrei? Galateni 4:28, 29; Geneza 21:6-10.

Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. (Galateni 4:28-29)

Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.” Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!” Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” (Geneza 21:6-10)

b. De ce vor fi mereu persecutaţi copiii născuţi prin Duhul, de către copiii născuţi în chip firesc? Ioan 15:17-22; Ioan 3:19, 20; Galateni 5:17 (prima parte).

 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. (Ioan 15:17-22)

Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. (Ioan 3:19-20)

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. (Galateni 5:17)

„Cain l-a urât şi ucis pe fratele său, nu pentru vreo greşeală pe care o făcuse Abel, ci ‘pentru că faptele sale erau rele, şi ale fratelui său erau neprihănite’ (1 Ioan 3:12)... Viaţa lui Abel, de ascultare şi credinţă neclintită, era o continuă mustrare pentru Cain… Cu cât mai strălucitoare e lumina cerească reflectată din caracterul slujitorilor credincioşi ai lui Dumnezeu, cu atât mai clar sunt revelate păcatele celor neevlavioşi, şi cu atât mai hotărâte vor fi eforturile acestora de a-i distruge pe cei care le tulbură pacea.”—Patriarhi şi profeţi, p. 74 engl. (cap. Cain şi Abel testaţi).

„Primii creştini erau într-adevăr un popor deosebit. Comportamentul lor ireproşabil şi credinţa lor neclintită erau o continuă mustrare, care tulbura pacea păcătosului. Deşi puţini la număr, fără bogăţie, poziţie sau titluri onorifice, ei erau o spaimă pentru făcătorii de rele, oriunde caracterul şi doctrinele lor erau cunoscute… Pentru acelaşi motiv l-au respins şi crucificat evreii pe Mântuitorul—pentru că puritatea şi sfinţenia caracterului Său erau o mustrare constantă pentru egoismul şi corupţia lor. Din zilele lui Hristos până acum, ucenicii Săi credincioşi au stârnit ura şi opoziţia celor care iubesc şi urmează căile păcatului.”—Marea luptă, p. 46 engl. (cap. Valdenzii).

 

Vineri 27 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Doar cum pot fi împlinite promisiunile lui Dumnezeu?

2. De ce nu va accepta Dumnezeu niciodată faptele firii ca neprihănire?

3. De ce nu ne putem pune niciodată încrederea în moştenirea noastră, în firea noastră sau în faptele noastre?

4. De ce este imposibil să fim îndreptăţiţi prin faptele legii?

5. Descrieţi tipul de lupte la care creştinii trebuie să se aştepte datorită credinţei lor