Lecţia 5. Glasul lui Dumnezeu în biserică

„Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.” (Romani 3:1, 2).

„Dumnezeu l-a ales pe Israel… ca să păstreze pe pământ cunoştinţa despre legea Sa şi despre simbolurile şi profeţiile care indicau spre Mântuitorul… Ei trebuia să-L descopere pe Dumnezeu oamenilor.” – Hristos lumina lumii, pag. 27 engl. (cap. 2).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 188-200 engl. (cap. 19).

Duminică 26 iulie
1. Dumnezeu vorbeşte prin biserica Sa

a. Care a fost prima instrucţiune pe care Isus i-a dat-o lui Saul din Tars după convertirea lui? Faptele Apostolilor 9:6.

(Fapte 9:6) 6 Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”

„Mulţi cred că sunt răspunzători numai înaintea lui Dumnezeu pentru lumina şi experienţa lor, independent de urmaşii Săi recunoscuţi de pe pământ…

Isus respectă mijloacele pe care le-a rânduit pentru iluminarea şi salvarea oamenilor; ei îi îndrumă pe păcătoşi către biserică.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 122 engl. (cap.12).

b. Cât de important este să auzim glasul lui Dumnezeu care ne vorbeşte prin biserica Sa şi să cooperăm cu poporul Său? Matei 18:18-20.

(Mat 18:18-20) 18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. 19 Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. 20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

„Domnul are un trup organizat prin care va lucra.” – Selected Messages, vol. 3, pag. 17.

„Mântuitorul lumii nu aprobă experienţa şi activitatea în chestiuni religioase independent de biserica Sa organizată şi recunoscută… Mântuitorul l-a aşezat [pe Saul] în legătură cu biserica Sa şi i-a lăsat pe ei să-i spună ce să facă… Totul se face în numele şi prin autoritatea lui Hristos; însă biserica este canalul de comunicare.” – Schiţe din viaţa lui Pavel, pag. 31, 32 engl. 

Luni 27 iulie
2. Auzindu-L pe Dumnezeu vorbind prin intermediul bisericii

a. Trei ani mai târziu, după ce Isus l-a învăţat pe el personal, unde s-a dus Saul (numit acum Pavel)? Galateni 1:1, 15-19.

(Gal 1:1) 1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi,

(Gal 1:15-19) 15 Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale 16 să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, 17 nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. 18 După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. 19 Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.

„Deşi Pavel era învăţat în mod personal de Dumnezeu, el nu avea idei exagerate cu privire la răspunderea personală. În timp ce căuta la Dumnezeu îndrumare directă, era tot timpul gata să recunoască autoritatea dată corpului de credincioşi uniţi în tovărăşia bisericii.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 200 engl. (cap. 19).

„Dumnezeu nu a dorit niciodată ca mintea şi judecata unui om să fie o putere care să controleze. El nu a dorit niciodată ca un om să conducă, să plănuiască şi să gândească fără judecata atentă şi cu rugăciunea întregului trup.” – Selected Messages, vol. 3, pag. 16, 17.

„Chiar şi cei mai buni oameni, dacă sunt lăsaţi singuri, vor greşi în judecată…

Cu cât sunt mai mari răspunderile aşezate pe agentul omenesc şi cu cât mai mari sunt ocaziile de a dicta şi controla, cu atât mai mult rău va face, şi aceasta în mod sigur, dacă nu urmează cu atenţie calea Domnului şi nu lucrează în armonie cu deciziile la care a ajuns trupul întreg al credincioşilor uniţi în consiliu.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 198, 199 engl. (cap. 19).

b. Ce s-a întâmplat pe vremea Vechiului Testament când conducerea aleasă de Dumnezeu a fost criticată din invidie? Numeri 12:1, 2, 9, 10. Ce putem învăţa din aceasta?

(Num 12:1-2) 1 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. 2 Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o.

(Num 12:9-10) 9 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. 10 Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.

„Cei care sunt înclinaţi să considere că judecata lor personală este supremă sunt într-un mare pericol. Satan depune eforturi să-i despartă pe aceştia de cei care sunt canale ale luminii prin care Dumnezeu a lucrat ca să-Şi zidească şi să-Şi extindă lucrarea pe pământ. A-i neglija sau dispreţui pe cei pe care Dumnezeu i-a desemnat să poarte răspunderile conducerii în vederea înaintării adevărului înseamnă a respinge mijloacele pe care El le-a rânduit pentru ajutarea, încurajarea şi întărirea poporului Său. Ca un lucrător din via Domnului să-i nesocotească pe aceştia şi să considere că lumina sa trebuie să nu vină prin nici un alt canal, ci direct de la Dumnezeu, înseamnă să se aşeze într-o poziţie de unde este susceptibil să fie înşelat de vrăjmaş şi să fie biruit… Toate uneltele vor fi subordonate Duhului Sfânt şi toţi credincioşii vor fi uniţi.” – Idem., pag. 164 engl. (cap. 16). 

Marţi 28 iulie
3. Cooperarea cu deciziile bisericii

a. Ce respect trebuie acordat deciziilor legitime ale bisericii? 1 Petru 5:5; Evrei 13:17; Proverbele 11:14.

(1Pet 5:5) 5 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”

(Evr 13:17) 17 Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.

(Prov 11:14) 14 Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.

„Adesea am fost instruită de Domnul că judecata nici unui om nu ar trebui supusă judecăţii altuia. Niciodată mintea unui om sau minţile câtorva oameni nu ar trebui privite ca având suficientă înţelepciune şi putere să controleze lucrarea sau să spună ce planuri să fie urmate. Dar, atunci când, într-o Conferinţă Generală, se exercită judecata fraţilor adunaţi din toate părţile câmpului, nu trebuie să se menţină în mod încăpăţânat independenţa şi judecata personală, ci ele trebuie supuse. Nici un lucrător nu ar trebui să considere că este o virtute menţinerea persistentă a poziţiei lui de independenţă în contradicţie cu decizia organizaţiei generale. Uneori, când un mic grup de oameni cărora li se încredinţează răspunderea generală a lucrării, încearcă să pună în aplicaţie planuri neînţelepte şi să îngrădească lucrarea lui Dumnezeu, am spus că nu mai pot considera glasul Conferinţei Generale, reprezentate de aceşti câţiva oameni, ca fiind glasul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că deciziile unei Conferinţe
Generale formate din reprezentanţi numiţi corect din toate părţile câmpului, nu ar trebui respectate. Dumnezeu a hotărât ca aceşti reprezentanţi ai bisericii Sale din toate părţile pământului, când sunt adunaţi într-o Conferinţă Generală, să aibă autoritate. Greşeala pe care unii sunt în pericol să o comită este aceea de a încredinţa minţii şi judecăţii unui singur om sau a unui mic grup de oameni autoritate şi influenţă deplină, pe care Dumnezeu le-a investit în biserica Sa prin judecata şi glasul Conferinţei Generale adunate ca să plănuiască pentru prosperitatea şi înaintarea lucrării Sale… Să dăm celei mai înalte autorităţi organizate din biserică ceea ce suntem înclinaţi să dăm unui singur om sau unui mic grup de oameni.” – Testimonies, vol. 9, pag. 260, 261 engl. (cap. 32).

„Dumnezeu a aşezat cea mai înaltă putere de sub cer asupra bisericii Sale. Glasul lui Dumnezeu în poporul Său unit în biserică trebuie respectat.” – Idem., vol. 3, pag. 451 engl. (cap. 36).

b. Ce fel de atitudine doreşte Domnul să aibă conducătorii bisericii faţă de ceilalţi credincioşi? Filipeni 2:3-8.

(Fil 2:3-8) 3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. 4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 5 Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Miercuri 29 iulie
4. Biserica nu-L înlocuieşte niciodată pe Dumnezeu

a. Poate orice membru sau slujbaş al bisericii să determine sau să dicteze care este datoria personală a altui membru? Matei 20:25-28.

(Mat 20:25-28) 25 Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. 26 Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; 27 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. 28 Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

„Toţi cei care acceptă autoritatea omenească, obiceiurile bisericii şi tradiţiile înaintaşilor, să ia seama la avertizările din cuvintele lui Hristos: ‚Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.’ (Matei 15:9).” – Hristos lumina lumii, pag. 398 engl. (cap. 42).

„Credinţa şi încrederea ta să fie în Dumnezeu. Să nu depinzi de omul greşit ca el să-ţi traseze datoria… Fiecare membru al bisericii ar trebui să înţeleagă că Dumnezeu este Cel la care trebuie să caute înţelegerea datoriei personale. Este drept ca fraţii să se sfătuiască împreună; însă atunci când oamenii stabilesc exact ce trebuie
să facă fraţii lor, ei să răspundă că ei L-au ales pe Domnul ca sfătuitor al lor. Cei care Îl caută în umilinţă vor descoperi că harul Său este de ajuns. Dar atunci când un om permite unui alt om să se aşeze între el şi datoria pe care i-a arătat-o Dumnezeu, acordând omului încrederea lui şi acceptându-l ca îndrumător, atunci el coboară de pe adevărata temelie pe una falsă şi periculoasă. Un astfel de om, în loc să crească şi să se dezvolte, îşi va pierde spiritualitatea.” – Testimonies, vol. 9, pag. 279, 280 engl. (cap. 35).

b. Ce sfat dat conducătorilor bisericii ar trebui să-i călăuzească pe toţi membrii ispitiţi să controleze comportamentul unei alte fiinţe umane? Matei 23:8, 10-12.

(Mat 23:8) 8 Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.

(Mat 23:10-12) 10 Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. 12 Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.

„În loc de a crede că au datoria de a porunci, dicta şi comanda, [toţi cei care ocupă poziţii de răspundere] ar trebui să înţeleagă că ei înşişi ar trebui să fie învăţăcei. Atunci când un lucrător cu răspundere nu învaţă această lecţie, cu cât este eliberat din funcţie mai repede cu atât mai bine va fi pentru el şi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Poziţia nu va da niciodată sfinţenie şi desăvârşire caracterului. Cel care Îl onorează pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Sale este el însuşi onorat.” – Idem., pag. 282, 283 engl.

„Oamenii pe care Domnul îi cheamă să ocupe poziţii importante în lucrarea Sa trebuie să cultive o dependenţă umilă faţă de El. Ei nu trebuie să caute să aibă prea multă autoritate; pentru că Dumnezeu nu i-a chemat la o lucrare de stăpânire, ci să se sfătuiască şi să facă planuri cu împreună lucrătorii Săi.” – Idem., pag. 270 engl. (cap. 34) 

Joi 30 iulie
5. Rezolvând conflicte

a. Ce procedură a fost folosită pentru rezolvarea unui conflict în biserica timpurie? Faptele Apostolilor 15:1-4. Ce putem învăţa din aceasta?

(Fapte 15:1-4) 1 Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” 2 Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri. 3 După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor. 4 Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.

„[Câţiva iudei] afirmau cu putere că nimeni nu putea fi mântuit fără să fie tăiat împrejur şi să ţină întreaga lege ceremonială. Aceasta era o chestiune importantă care afecta biserica într-un grad foarte mare… Ea a dus la multe discuţii şi la nevoia de armonie în biserică, până când, în cele din urmă, biserica din Antiohia, înţelegând că între ei va avea loc o divizare dacă vor continua discuţiile pe această temă, a hotărât să-i trimită pe Paul şi Barnaba, împreună cu alţi câţiva bărbaţi cu răspundere
din Antiohia, la Ierusalim, ca să prezinte chestiunea înaintea apostolilor şi a presbiterilor. Acolo aveau să se întâlnească cu delegaţii din diferite biserici şi cu cei care veniseră ca să participe la sărbătorile anuale care se apropiau. Între timp, trebuia să înceteze orice controversă până când bărbaţii cu răspundere din biserică aveau să ia o decizie finală. Apoi, decizia trebuia să fie universal acceptată de diferitele biserici din ţară.” – Schiţe din viaţa lui Pavel, pag. 63 engl.

b. Rezumaţi explicaţia dată de Pavel cu privire la chestiunea dezbătută. Faptele Apostolilor 11:2-17. Pe ce anume şi-a bazat apostolul Iacov argumentul? Faptele Apostolilor 15:13-17. Cine a rezolvat această dispută? Faptele Apostolilor 15:28.

(Fapte 11:2-17) 2 Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur 3 şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.” 4 Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis: 5 „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine. 6 Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului. 7 Şi am auzit un glas care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” 8 Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.” 9 Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” 10 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer. 11 Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram. 12 Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului. 13 El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, 14 care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.” 15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început. 16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” 17 Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

(Fapte 15:13-17) 13 Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! 14 Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. 15 Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: 16 „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: 17 pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,

(Fapte 15:28) 28 Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie.

 

Vineri 31 iulie
Întrebări recapitulative personale

1. De unde ştim că Dumnezeu lucrează şi vorbeşte printr-un trup organizat?
2. De ce nu i se încredinţează unui singur om răspunderea de a conduce peste biserica lui Dumnezeu şi pentru a plănui pentru ea?
3. Ce atitudine ar trebui să avem faţă de deciziile luate de reprezentanţii bisericii în sesiune?
4. Ce doreşte Dumnezeu ca noi să facem cu privire la datoria noastră personală în loc de a merge la cineva din biserică pentru sfat? De ce?
5. Ce ar trebui să facem atunci când apare o controversă în biserică?