Lecţia 6. Credinţa care îndreptăţeşte

 „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită? Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ‘Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire’ şi el a fost numit ‘prietenul lui Dumnezeu’.” (Iacov 2:21-23).

„Credinţa care îndreptăţeşte produce întotdeauna mai întâi o adevărată pocăinţă, apoi faptele bune, care sunt roadele credinţei.” – Înalta noastră chemare, p. 52 (15 februarie).

Recomandare pentru studiu: Solii alese, vol.1, p. 377-382 (cap. 60: Relația dintre credință și fapte).

 

Duminică 5 noiembrie

1. O IDEE PRIMEJDIOASĂ DEMASCATĂ

a. Ce opinie dezechilibrată despre credinţă şi fapte a căutat serva Domnului să corecteze?

„Participam la o întrunire şi era prezentă o adunare numeroasă. În visul meu, tu prezentai subiectul credinţei şi neprihănirii lui Hristos atribuite prin credinţă. Ai repetat de mai multe ori că faptele nu valorează nimic, că nu existau condiţii. Subiectul a fost prezentat într-o asemenea lumină, încât am ştiut că mintea oamenilor va fi încurcată şi nu vor rămâne cu o impresie corectă cu privire la credinţă şi fapte, aşa că m-am hotărât să îţi scriu. Tu prezinți acest subiect într-un mod prea puternic. Pentru primirea îndreptăţirii, a sfinţirii şi a neprihănirii lui Hristos există nişte condiţii. Ştiu ce ai vrut să spui, dar tu laşi o impresie greşită în mintea multora. În timp ce faptele bune nu vor mântui nici măcar un singur suflet, totuşi este imposibil ca vreun suflet să fie mântuit fără fapte bune.” – Solii alese, vol. 1, p. 377 (cap. 60: Relația dintre credință și fapte).

b. Ce lumină putem primi din Scriptură cu privire la condiţiile vieţii veşnice? Matei 19:16, 17, 20, 21.

Matei 19:16 Atunci s-a apropiat de Isus un om, şi I-a zis: Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? 17 El i-a răspuns: De ce mă întrebi: Ce bine? Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. 20 Tânărul I-a zis: Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte? 21 Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.

 

Luni 6 noiembrie

2. INEFICIENŢA UNEI CREDINŢE OCAZIONALE

a. Cum explică Pavel că o credinţă ocazională, împărtăşită de pretinşii urmaşi ai lui Dumnezeu, nu este suficientă? Romani 10:2, 3. De ce fel de credinţă au nevoie? Romani 10:10.

Romani 10:2 Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3 pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.
 
Romani 10:10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.

„Credinţa care duce la mântuire nu este o credinţă ocazională, nu este un simplu consimţământ al intelectului, ci este o convingere înrădăcinată în inimă, ce Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, cu siguranța că El poate mântui până la capăt pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin El. Să crezi că Îi va mântui pe alţii, dar nu te va mântui pe tine, nu este o credinţă autentică. ” – Solii alese, vol. 1, p. 391 (cap. 62: Neprihănirea prin credință).

„Atribuirea neprihănirii lui Hristos are loc prin credinţa care îndreptăţeşte, și aceasta este îndreptăţirea pe care Pavel o susţinea cu atâta tărie.” – Ibid., p. 397.

b. După ce se știe faptul că avem doar o credinţă ocazională sau o credinţă care îndreptăţeşte? Iacov 2:18.

 Iacov 2:18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.

„În timp ce credinciosul este îndreptăţit datorită meritului lui Hristos, totuși el nu are libertatea să săvârşească nedreptatea. Credinţa lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa înmugureşte, înfloreşte şi aduce roade preţioase. Acolo unde există credinţă vor apărea şi faptele bune. Bolnavii sunt vizitaţi, săracii sunt îngrijiţi, orfanii şi văduvele nu sunt neglijaţi, cei goi sunt îmbrăcaţi, cei lipsiţi sunt hrăniţi. Hristos a umblat făcând binele, iar când oamenii sunt uniţi cu El, ei îi iubesc pe copiii lui Dumnezeu, iar blândeţea şi adevărul le călăuzesc paşii. Expresia înfăţişării dă pe faţă experienţa lor, iar oamenii înţeleg că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El. Hristos şi credinciosul devin una, și frumuseţea caracterului Său se descoperă în cei care sunt legaţi în mod vital la Sursa de putere şi dragoste. Hristos este marele depozitar al îndreptăţirii prin credinţă şi al harului sfinţitor. ” – Solii alese, vol.1, p. 398 (cap. 62: Neprihănirea prin credință).

„Sunt mulţi care au o credinţă legalistă ocazională. Ei L-au acceptat cu numele pe Hristos ca Mântuitor al lumii, dar nu au nici o dovadă în inimile lor că El este Mântuitorul lor personal, că El le-a iertat păcatele, că au o legătură vie cu Dumnezeu, sursa a toată lumina. Nu poţi să-i înveţi pe alţii despre Isus şi neprihănirea Sa, nu poţi să descrii dragostea Sa fără seamăn şi plinătatea harului Său, nu poţi să-L prezinţi ca fiind totul în tot pentru creştin, mângâietorul şi îndrumătorul omului, dacă propria ta inimă nu este umplută de dragostea Sa. Nu vei putea să-L prezinţi pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al milei şi dragostei, dacă nu poţi spune: ‚Am gustat şi ştiu că Domnul este bun.’” – The Sings of the Times, 2 septembrie 1889.

 

Marţi 7 noiembrie

3. CREDINŢA CARE ÎNDREPTĂŢEŞTE

a. Când este păcătosul îndreptăţit prin credinţă? În ce stare ar trebui păzit sufletul? Fapte 16:30, 31.

Fapte 16:30 i-a scos afară, şi le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? 31 Pavel şi Sila i-au răspuns: Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.

„Ţi-ai mărturisit păcatele şi le-ai îndepărtat din inimă. Te-ai hotărât să te predai lui Dumnezeu. Acum mergi la El şi roagă-L să-ţi spele păcatele şi să-ţi dea o inimă nouă.” – Calea către Hristos, p. 49 (cap. 6: Credința și acceptarea). „Când păcătosul pocăit, plin de căinţă înaintea lui Dumnezeu, înţelege ispăşirea făcută de Hristos în favoarea lui şi primeşte această ispăşire ca pe singura sa nădejde în viaţa aceasta şi cea viitoare, păcatele lui sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă. Orice suflet care crede trebuie să-şi supună voinţa în întregime voinţei lui Dumnezeu şi să se căiască mereu, exercitând credinţa în meritele ispăşitoare ale Răscumpărătorului şi înaintând din putere în putere, din slavă în slavă.” – Comentarii biblice, Noul Testament, vol. 6, p. 1070 (Romani cap. 3).

b. Cum descrie apostolul Pavel credinţa care face îndreptăţirea posibilă? Galateni 5:6.

 Galateni 5:6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

„Credinţa mântuitoare este o tranzacţie prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credinţa autentică înseamnă viaţă. O credinţă vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere deplină prin care omul devine o putere cuceritoare.” – Hristos, Lumina lumii, p. 347 (cap. 36: Atingerea credinței).

c. Ce va face această credinţă pentru cel care o deţine? Matei 21:21.

 Matei 21:21 Drept răspuns, Isus le-a zis: Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare, se va face.

„Atunci când sufletul se prinde de Hristos ca singura lui speranţă la mântuire, se dă pe faţă adevărata credinţă. Această credinţă îl face pe posesor să-şi depună toate sentimentele asupra lui Hristos; înţelegerea lui se află sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după asemănarea divină. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi care îl face să privească la frumuseţea lui Hristos şi să fie absorbit de caracterul divin.” – Solii alese, vol. 1, p. 391, 392 (cap. 62: Neprihănirea prin credință).

 

Miercuri 8 noiembrie

4. UN EXEMPLU AL CREDINŢEI CARE ÎNDREPTĂŢEŞTE

a. Ce dovedeşte că Avraam a avut nu doar o credinţă ocazională, ci o credinţă care îndreptăţeşte? Iacov 2:21-23.

 Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit prietenul lui Dumnezeu.

„Apostolul Iacov a observat că aveau să apară pericole în urma prezentării subiectului îndreptăţirii prin credinţă şi el s-a străduit să arate că adevărata credinţă nu poate exista fără fapte corespunzătoare. Este prezentată experienţa lui Avraam. ‚Vezi că,’ spune el, ‚credinţa lucra împreună cu faptele lui şi prin fapte credinţa lui a ajuns desăvârşită?’ În felul acesta, adevărata credinţă face o adevărată lucrare în credincios. Credinţa şi ascultarea aduc o experienţă solidă, valoroasă. Există o credinţă care nu este o credinţă mântuitoare. Cuvântul declară că şi dracii cred şi se înfioară. Aşa-numita credinţă care nu lucrează prin dragoste şi nu curăţă sufletul, nu va îndreptăţi pe nimeni…. Avraam a crezut în Dumnezeu. De unde ştim că el a crezut? Faptele lui au mărturisit despre caracterul credinţei lui, iar credinţa i-a fost socotită ca neprihănire.” – Comentarii biblice, Noul Testament, vol. 7, p. 936 (Iacov, cap. 6).

b. Ce instrucţiune clară a repetat Isus adesea, chiar şi pentru cei care au arătat că au fost îndreptăţiţi prin credinţă? Ioan 5:14.

 Ioan 5:14 După aceea, Isus l-a găsit în Templu, şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.

„Credinţa care ne aduce în legătură vitală cu Hristos exprimă din partea noastră o preferinţă supremă, o încredere desăvârşită, o consacrare deplină. Această credinţă lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Ea produce în viaţa urmaşului lui Hristos adevărata ascultare de poruncile lui Dumnezeu; căci dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni va fi rezultatul unei legături strânse cu Hristos.” – Solii alese, vol.1, p. 334 (cap. 50: Veniți, căutați și găsiți).

„Când Dumnezeu lucrează în inimă, și omul îşi predă voinţa lui Dumnezeu şi cooperează cu El, omul îndeplineşte în viaţă ceea ce Dumnezeu îndeplineşte în interior prin Duhul Sfânt şi astfel există armonie între intenţia inimii şi practica vieţii. Trebuie să se renunţe la toate păcatele ca la lucrul urâcios care L-a răstignit pe Domnul vieţii şi al slavei, iar credinciosul trebuie să aibă o experienţă progresivă făcând în mod continuu faptele lui Hristos. Printr-o continuă predare a voinţei, printr-o continuă ascultare este păstrată binecuvântarea îndreptăţirii.” – Ibid., p. 397 (cap. 62: Neprihănirea prin credință).

 

Joi 9 noiembrie

5. ILUSTRAŢII ALE ADEVĂRATEI CREDINŢE

a. Ce a fost negustorul gata să sacrifice pentru a obţine adevăratul mărgăritar? Ce este reprezentat prin adevăratul mărgăritar? Matei 13:45, 46.

 Matei 13:45 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.

„Neprihănirea lui Hristos, asemenea unui mărgăritar curat şi alb, nu are nici un defect, nici o pată. Nici o acţiune a omului nu poate îmbunătăţi marele şi preţiosul dar al lui Dumnezeu. El este fără cusur. În Hristos ‚sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.’ (Coloseni 2:3).” – Parabolele Domnului Hristos, p. 115 (cap. 9: Mărgăritatul de mare preț).

b. De ce mulţi nu găsesc acest mărgăritar de mare preţ, neprihănirea lui Hristos? Apocalipsa 3:17.

 Apocalipsa 3:17 Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.

„Există unii care par să caute mereu mărgăritarul ceresc. Dar ei nu renunţă întru totul la obiceiurile lor rele. Ei nu mor faţă de eu pentru ca Hristos să poată locui în ei. De aceea, ei nu găsesc mărgăritarul de mare preţ. Ei nu au biruit ambiţia nesfântă, nici dragostea lor faţă de atracţiile lumii. Ei nu-şi iau crucea şi nu-L urmează pe Hristos pe calea jertfirii de sine şi a sacrificiului. Aproape creştini, şi totuşi nu pe deplin creştini, ei par aproape de Împărăţia cerului, dar nu pot intra acolo. Aproape, dar nu pe deplin mântuit, înseamnă a fi nu aproape, ci cu totul pierdut.” – Idem.

 

Vineri 10 noiembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Deşi nu suntem mântuiţi prin faptele noastre, ce se va vedea în viaţa celui care este îndreptăţit prin credinţă?

2. Care este diferenţa dintre o credinţă adevărată şi cea cu numele?

3. Ce va face credinţa autentică pentru posesorul ei?

4. Ce relaţie importantă există între credinţă şi fapte?

5. La ce primejdie mare sunt expuşi cei care par a fi creştini?