Lectia 6. Mesajul centrat în Hristos

 

„Aceasta este piatra care a fost lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să  e pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să  m mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:11, 12).

„Există un mare adevăr central care trebuie ţinut mereu în faţa minţii când cercetăm Scripturile—Hristos, şi El răstignit. Fiecare alt adevăr este învestit cu influenţă şi putere, proporţional cu relaţia pe care o are cu această temă.”—Comentarii Biblice [E.G.White] ale Noului Testa- ment, vol. 6, pg. 1084 (engl) (rom. cap. referitor la 1 Corinteni 2). 

Recomandare pentru studiu: Evanghelizarea, pg. 184-193 (engl.) (rom. cap. 7, „Solia şi prezentarea ei”, subcap. „Hristos, centrul soliei”). 


Duminică 1 mai 
1. TEMA CENTRALĂ A SOLIEI NOASTRE

a. Conform celor studiate anterior, care este solia specială pe care reformatorii Adventişti de Ziua a Şaptea ar trebui să o dea lu- mii? Apocalipsa 14:6-12. 

Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (Apocalipsa 14:6-12)

b. Asemenea bisericii timpurii, care ar trebui să  e tema centrală a soliei noastre pentru lume? Faptele Apostolilor 5:42; 1 Corinteni 2:2.

Şi, în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Faptele apostolilor 5:42)

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. (1 Corinteni 2:2)

„Dintre toţi cei ce mărturisesc creştinismul, Adventiştii de Ziua a Şaptea ar trebuie să  fie pe primul loc în a-L înălţa pe Hristos în faţa lumii. Proclamarea soliei celui de-al treilea înger face necesară prezentarea adevărului cu privire la Sabat. Acest adevăr, împreună cu altele incluse în solie, trebuie să  fie proclamat; însă marele centru de atracţie, Isus Hristos, nu trebuie lăsat afară. La cruce se întâlnesc îndurarea şi adevărul, neprihănirea şi pacea se sărută una pe cealaltă. Păcătosul trebuie să  e condus să privească la Calvar; cu credinţa simplă a unui copil mic el trebuie să se încreadă în meritele Mântuitorului, acceptând neprihănirea Sa, crezând în harul Său.”—Slujitorii evangheliei, pg. 156, 157 (engl.) (rom. cap. 5, „Predicatorul la amvon”, subcap. „Predicându-L pe Hristos”).     


Luni 2 mai 
2. HRISTOS,SINGURUL MÂNTUITOR

a. Întrucât Evanghelia este în întregime despre Hristos (Romani 1:1-3), ce cunoştinţă trebuie să obţinem mai întâi şi apoi să mergem să o predicăm lumii? 2 Petru 3:18; Filipeni 3:7, 8.

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul. (Romani 1:1-3)

Ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin. (2 Petru 3:18)

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos. (Filipeni 3:7-8)

„Nici un om nu poate avea succes în serviciul lui Dumnezeu dacă nu are întreaga sa inimă în lucrare, şi dacă nu consideră toate lucrurile ca o pierdere comparativ cu excelenţa cunoştinţei lui Hristos.”—Hristos, Lumina lumii, pg. 273 (engl.) (rom. cap. 28, „Levi Matei”).

b. De ce este cunoştinţa despre adevăratul Hristos foarte importantă? Matei 24:24. Cum par în faţa oamenilor falşii Hristoşi şi falşii profeţi? 2 Corinteni 11:13-15; Matei 7:15 

Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:24)

Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:13-15)

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. (Matei 7:15)

„Îngerii căzuţi formează pe pământ confederaţii cu oamenii răi. În acest secol, antihrist va părea ca adevăratul Hristos, şi atunci legea lui Dumnezeu va fi făcută complet fără valoare în naţiunile lumii noastre. Rebeliunea împotriva legii sfinte a lui Dumnezeu va fi pe deplin maturizată. Însă adevăratul conducător al acestei rebeliuni este Satan, îmbrăcat ca un înger de lumină. Oamenii vor fi înşelaţi şi îl vor înălţa în locul lui Dumnezeu şi îl vor zeifica.”—The Review and Herald, 12 septembrie 1893. 

c. De ce este important ca Hristosul în care credem şi pe care Îl predicăm să fie adevăratul Hristos predicat de primii apostolii? Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:10-12. 

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6)

S-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:10-12)

„Există o singură cale spre cer. Trebuie să umblăm pe urmele paşilor lui Isus, făcând faptele Sale, la fel cum El făcea faptele Tatălui Său. Trebuie să studiem căile Sale, nu căile omului; trebuie să ascultăm de voia Sa, nu de a noastră. ... El este Calea, Adevărul, Viaţa.”—Our Father Cares, pg. 264.

„Dacă eşti conştient de păcatele tale, nu îţi devota toate puterile tale pentru a le deplânge. Isus este singurul Salvator; şi... niciunul care se încrede în meritele Sale nu va fi lăsat să piară. În timp ce realizăm condiţia noastră fără Hristos, nu trebuie să fim descurajaţi; trebuie să ne încredem într-un Mântuitor răstignit şi înviat. Suflete sărac, bolnav de păcat, şi descurajat, priveşte şi trăieşte! Isus Şi-a dat cuvântul; El îi va salva pe toţi cei care vin la El.”—Solii alese vol. 1, pg. 352 (engl.) (rom. cap. 54, „Subiectul prezentat în 1883”).     


Marţi 3 mai 
3. CARACTERISTICI ALE ADEVĂRATULUI HRISTOS 

a. Cum explică Inspiraţia contopirea naturii divine cu cea umană în persoana lui Isus Hristos? Filipeni 2:5-8.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

„[Autorul mântuirii noastre] Şi-a asumat în mod voluntar natura umană. A fost propriul Său act, şi prin consimţământul Său, El Şi-a îmbrăcat divinitatea cu umanitatea. El a fost permanent ca Dumnezeu, dar nu S-a arătat ca Dumnezeu. El a învăluit demonstraţiile Dumnezeirii, care determinaseră omagiul şi stârniseră admiraţia universului lui Dumnezeu. El era Dumnezeu în timp ce era pe pământ, însă S-a dezbrăcat de chipul de Dumnezeu, şi în locul acestuia a luat statura şi înfăţişarea unui om. El a umblat pe pământ ca om. De dragul nostru El a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Sa, să putem fi îmbogăţiţi. El a lăsat la o parte slava Sa şi maiestatea Sa. El era Dumnezeu, însă a renunţat pentru o vreme la slava chipului de Dumnezeu.”—The Review and Herald, 5 iulie 1887.

b. În ce priveşte natura Sa umană, ce vârstă avea Isus când L-au pierdut părinţii Săi timp de trei zile în timpul sărbătorii Paştelui, şi ce vârstă avea când a fost botezat de Ioan Botezătorul? Luca 2:42, 43; 3:21-23.

Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. (Luca 2:42-43)

După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli. (Luca 3:21-23)

„Vrem să înţelegem cât de mult posibil natura cu adevărat umană a Domnului nostru. Dumnezeiescul şi omenescul erau unite în Hristos, şi ambele erau desăvârşite.”—Solii alese, vol. 3, pg. 135 (engl.) (rom. cap. 19, „Întruparea”).

c. În ce priveşte natura Sa divină, de când a existat Isus? Mica 5:2; Ioan 17:5, 24.

 „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. (Ioan 17:5)

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:24)

„Hristos era una cu Tatăl înainte de a se pune temelia lumii... Hristos este Fiul preexistent al lui Dumnezeu, care a existat prin Sine însuşi... Vorbind despre preexistenţa Sa, Hristos poartă mintea înapoi prin secole fără sfârşit. El ne asigură că nu a existat niciodată un timp când El nu a fost într-o părtăşie strânsă cu Dumnezeul cel veşnic... Viaţa Sa divină nu ar putea fi socotită după calcule omeneşti. Existenţa lui Hristos înainte de întruparea Sa nu este măsurată prin cifre.”—Credinţa prin care trăiesc, pg. 46 (engl.) (rom. cap. „Preexistenţa Sa”).   


Miercuri 4 mai 
4. CARACTERISTICI ALE ADEVĂRATULUI HRISTOS (CONTINUARE)

a. Cum a explicat Hristos faptul că El era Dumnezeul existent prin Sine Însuşi, care i s-a arătat lui Moise pe Muntele Horeb? Ioan 8:58 (compară cu Exodul 3:14, 15).

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8:58)

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” (Exodul 3:14-15)

„Cu demnitate solemnă Isus a răspuns: ‚Adevărat, adevărat vă spun că înainte de a fi Avraam, EU SUNT’ (Ioan 8:58)... Numele lui Dumnezeu, descoperit lui Moise pentru a exprima ideea prezenţei eterne, fusese pretins ca fiind al Său de către acest Învăţător galilean. El se declarase Cel existent prin Sine Însuşi, Cel care fusese promis lui Israel, ‚a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei’ (Mica 5:2).”—Hristos, Lumina lumii, pg. 469, 470 (engl.) (rom. cap. 51, „Lumina vieţii”).

„Hristos fusese cel care din rugul de pe Muntele Horeb i-a vorbit lui Moise, spunându-i: „EU SUNT CEL CE SUNT... Aşa vei spune copiilor lui Israel: Cel ce Se numeşte EU SUNT M-a trimis la voi’ (Exodul 3:14). Aceasta a fost garanţia eliberării lui Israel. La fel când a venit ‚în chip omenesc’, El S-a declarat CEL CE SUNT. Copilul din Betleem, blândul şi umilul Salvator, este Dumnezeu ‚arătat în trup’ (1 Timotei 3:16).”—Ibid., pg. 24 (engl.) (rom. cap. 1, „Dumnezeu cu voi”). 

b. Cum a exprimat Hristos adevărul că întrucât era o fiinţă divină, El avea aceeaşi natură, aceeaşi materie, aceleaşi atribute divine ca Dumnezeu Tatăl? Ioan 10:27-30; Coloseni 1:18, 19. 

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:27-30)

El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El. (Coloseni 1:18-19)

„Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veş- nic—una în natură, în caracter, în scop — singura fiinţă care putea să pătrundă în toate sfaturile şi scopurile lui Dumnezeu. ‚Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeul tare, Părintele cel veşnic, Prinţul păcii’ (Isaia 9:6 engl.).”—Patriarhi şi Profeţi, pg. 34 (engl.) (rom. cap. 1, „De ce a fost permis păcatul?”).

„[Ioan 10:21-30.]... Iudeii nu auziseră niciodată astfel de cuvinte de pe buze omeneşti, şi o influenţă convingătoare le impresiona inima; pentru că părea că divinitatea străbătea prin natura omenească atunci când Isus a spus: ‚Eu şi Tatăl una suntem.’ Cuvintele lui Hristos erau pline de o semnificaţie profundă atunci când El a ridicat pretenţia că El şi Tatăl erau din aceeaşi materie, având aceleaşi atribute.”—The Signs of the Times, 27 noiembrie 1893.


Joi 5 mai 
5. UN ÎMPREUNĂ CREATOR DIVIN CU TATĂL

a. Prin cine a fost creată lumea, şi ce semnificaţie are acest fapt în ceea ce priveşte preexistenţa lui Hristos? Ioan 1:2, 3; Efeseni 3:9; Coloseni 1:15-17. 

El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:2-3)

Și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurileю (Efeseni 3:9)

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. (Coloseni 1:15-17)

„Dacă Hristos a făcut toate lucrurile, El a existat înainte de toate lucrurile. Cuvintele spuse cu privire la aceasta sunt atât de hotărâte, încât nimeni nu trebuie să rămână în îndoială. Hristos era esenţialmente şi în cel mai înalt sens Dumnezeu. El era cu Dumnezeu din toată veşnicia, Dumnezeu peste toate, binecuvântat pentru veşnicie.”—Solii alese, vol. 1, pg. 247 (engl.) (rom. cap. 34, „Cuvântul S-a făcut trup”).

b. Cum recunoaşte Dumnezeu, Tatăl, dumnezeirea lui Hristos, şi ce asigurare ne dă această afirmaţie? Evrei 1:8-12.

pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” (Evrei 1:8-12)

„‚Cel care crede în Mine’, spune Isus, ‚chiar dacă ar fi murit, va trăi: şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?’ (Ioan 11:25, 26). Hristos privea înainte spre timpul celei de-a doua veniri a Sa. Atunci morţii cei drepţi vor învia în corp nesctricăcios, şi neprihăniţii cei vii vor fi luaţi la cer fără să vadă moartea. Minunea pe care Hristos era gata de a o îndeplini înviindu-l pe Lazăr din morţi, urma să reprezinte învierea tuturor morţilor drepţi. Prin cuvântul şi faptele Sale El S-a declarat Autorul învierii. Cel care urma să moară El însuşi curând pe cruce avea cheile morţii, ca învingător al mormântului, şi îşi susţinea dreptul şi puterea de a da viaţa veşnică.”—Hristos, Lumina lumii, pg. 530 (engl.)(rom. cap. 58, „Lazăre, vino afară”).


Vineri 6 mai 
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE 

1. Care trebuie să fie centrul soliei pe care trebuie să o ducem lumii?

2. Cum poţi recunoaşte un Hristos fals, care pretinde a fi Hristosul Cel adevărat?

3. Care persoană a Dumnezeirii i s-a arătat lui Moise pe muntele Horeb?

4. Cum poţi dovedi din Biblie că Isus a fost împreună creator cu Tatăl?

5. Dacă Isus este Creatorul nostru, ce ne spune acest fapt despre El?