Lecţia 8. O credință care lucrează

„Nu a fost Avraam, tatăl nostru, îndreptăţit prin fapte, când l-a adus ca jertfă pe Isaac, fiul său, pe altar?” (Iacov 2:21).

„Sunt mulţi care nu înţeleg relaţia dintre credinţă şi fapte. Ei spun, ‘Crede numai în Hristos şi eşti în siguranţă. Nu ai nimic de-a face cu ţinerea legii.’ Însă adevărata credinţă se va manifesta în ascultare.”— Patriarhi şi profeţi, p. 153, 154 engl. (cap. 13, Încercarea credinţei).

Studiu recomandat: Credinţa şi faptele, p. 47-56 și 111-116 engl. (cap. 5 , 6 și 17).

 

Duminică 19 februarie

1. O CREDINŢĂ CARE LUCREAZĂ

a. De unde ştim că Avraam a crezut în cuvântul lui Dumnezeu? Geneza 22:1-5; Iacov 2:21-24.

 Geneza 22: 1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: Avraame! Iată-mă, a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune. 3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu. 4 A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe. 5 Şi Avraam a zis slugilor sale: Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce până colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.

Iacov 2: 21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. 24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

„Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. De unde ştim că el a crezut? Faptele sale mărturisesc despre caracterul credinţei sale şi credinţa sa i-a fost socotită ca neprihănire.”—Asemenea lui Hristos, p. 79 engl. (cap. Credinţa fără fapte este moartă).

b. Care este relaţia dintre credinţă şi fapte? Iacov 2:17, 18; Matei 7:16-20. Ce fel de roade aduce un creştin?

Iacov 2: 17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. 18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.

Matei 7: 16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? 17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.

„Faptele bune nu pot cumpăra niciodată mântuirea, însă ele sunt o dovadă despre credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul.”—Hristos, Lumina lumii, p. 314 engl. (cap. 31, Predica de pe munte).

„La fel cum un pom bun aduce roade bune, tot astfel pomul care este plantat cu adevărat în grădina Domnului va produce roade bune spre viaţă veşnică. Păcatele care ispitesc mereu sunt biruite; gândurile rele nu sunt permise în minte; obiceiurile rele sunt curăţite din templul sufletului… O întreagă transformare a avut loc.” Comentarii Biblice ale Noului Testament, vol. 6, p. 1080 engl. (cap. referitor la Romani 12).

 

Luni 20 februarie

2. FAPTELE LUI DUMNEZEU

a. Cum şi-a arătat Avraam credinţa în Dumnezeu? Pe măsură ce şi-a transpus în fapte credinţa, ce a revelat Avraam cu privire la credinţa sa? Iacov 2:22; Geneza 22:12.

Iacov 2: 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.

Geneza 22: 12 Îngerul a zis: Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.

„Credinţa lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa înmugureşte, înfloreşte şi aduce o recoltă de roade preţioase. Unde există credinţă, apar fapte bune.”—Solii alese, vol. 1, p. 398 engl. (cap. 62: Îndreptăţit prin credinţă).

b. De unde vin faptele bune? Compară Ieremia 17:9; Romani 3:12 cu Efeseni 2:10; Tit 2:13, 14.

Ieremia 17: 9 Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Romani 3: 12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

Efeseni 2: 10 Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Tit 2: 13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. 14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

„Credinţa autentică va fi manifestată în fapte bune; pentru că faptele bune sunt roadele credinţei. Pe când Dumnezeu lucrează în inimă şi omul îşi predă voinţa lui Dumnezeu şi cooperează cu Dumnezeu, el transpune în viaţa exterioară ceea ce Dumnezeu lucrează în interior prin Duhul Sfânt şi există o armonie între scopurile inimii şi practica vieţii. Trebuie renunţat la fiecare păcat ca fiind acel lucru vrednic de urât, care l-a crucificat pe Domnul vieţii şi al gloriei, şi credinciosul trebuie să aibă o experienţă progresivă prin îndeplinirea continuă a faptelor lui Hristos. Prin supunere continuă a voinţei, prin ascultare continuă, se menţine binecuvântarea îndreptăţirii.”—Ibid., p. 397.

„Dacă suntem credincioşi în îndeplinirea părţii noastre, cooperând cu El, Dumnezeu va lucra prin noi buna plăcere a voii Sale. Însă Dumnezeu nu poate să lucreze prin noi dacă noi nu facem niciun efort. Dacă vom câştiga viaţa veşnică, trebuie să lucrăm, să lucrăm în mod serios… Trebuie să urmăm exemplul pe care ni l-a lăsat Hristos, supunând Lui totul. Voinţa noastră trebuie să fie în armonie cu voinţa Sa.”—The Review and Herald, 11 iunie 1901.

c. Înainte ca creştinul să poată face faptele bune ale lui Dumnezeu, ce trebuie mai întâi să aibă loc? Efeseni 2:1-5; Galateni 2:20; Ieremia 29:13.

 Efeseni 2: 1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, 2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

Galateni 2: 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Ieremia 29: 13 Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.

„Singura cale prin care ne putem asigura ajutorul lui Dumnezeu este să ne punem complet în mâinile Sale, să avem încredere în El să lucreze pentru noi. Când ne prindem de El prin credinţă, El înfăptuieşte lucrarea. Credinciosul poate doar să se încreadă. Când Dumnezeu lucrează, noi putem lucra, încrezându-ne în El şi îndeplinind voia Sa.”—Comentarii Biblice ale Noului Testament, vol. 6, p. 1080 engl. (cap. referitor la Romani 12).

 

Marţi 21 februarie

3. O CREDINȚĂ MOARTĂ

a. Ce diferenţă există între o credinţă vie şi o credință moartă? Iacov 2:19, 20; Marcu 7:6, 7.

Iacov 2: 19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred şi se înfioară! 20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?

Marcu 7: 6 Isus le-a răspuns: Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.

„Adevărata credinţă, care se bazează în totul pe Hristos, va fi manifestată în ascultare de toate cerinţele lui Dumnezeu… În toate secolele au fost unii care au pretins un drept la favoarea lui Dumnezeu, chiar în timp ce treceau cu vederea unele din poruncile Sale. Însă Scriptura declară că prin fapte ‘credinţa este făcută desăvârşită’; şi că, fără faptele de ascultare, credinţa ‘este moartă’ (Iacov 2:22, 17).”—Credinţa prin care trăiesc, p. 91 engl. (cap. Cum este făcută desăvârşită credinţa).

„Mulţi se mulţumesc cu o slujire de pe buze, şi puţini tânjesc în mod sincer, serios, din inimă, după Dumnezeu.”—Mărturii, vol. 4, p. 534 engl. (cap. 50, Servii lui Dumnezeu).

b. Poate o persoană, care are o credință moartă, să producă fapte bune? Matei 23:27, 28; 7:21-23.

 Matei 23: 27 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. 28 Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Matei 7: 21 Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? 23 Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.

„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui. De ce? Pentru că Hristos este o prezenţă permanentă în inimă. Adevărul sfinţitor este o vistierie de înţelepciune pentru toţi cei care practică adevărul. Ca un izvor viu el izvorăşte spre viaţă veşnică. Cel care nu Îl are pe Hristos locuind în inima sa, se va complace în conversaţii ieftine, afirmaţii exagerate, care produc încurcături. Limba care rosteşte lucruri stricate, obişnuite, expresii murdare, are nevoie să fie atinsă cu cărbunii de ienupăr aprinşi. (n.tr. se face referire la proprietăţile curăţitoare ale ienupărului)”—Minte, caracter şi personalitate, vol. 2, p. 577 engl. (cap. 62, Comunicarea).

„Niciun om nu poate să aibă spiritul şi gândul lui Hristos fără să devină mai bun prin aceasta în toate relaţiile şi datoriile vieţii. Murmurarea, exprimarea de plângeri şi mânia violentă nu sunt roadele principiilor bune.”—Mărturii, vol. 4, p. 347 engl. (cap. 30, Predicatorii care se întreţin singuri).

c. Ce va lipsi întotdeauna în faptele celui care are o credință moartă? 1 Ioan 4:20, 21; Ioan 8:37-41.

1Ioan 4: 20 Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? 21 Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.

Ioan 8: 37 Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. 38 Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru. 39 Tatăl nostru, I-au răspuns ei, este Avraam. Isus le-a zis: Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. 40 Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. 41 Voi faceţi faptele tatălui vostru. Ei I-au zis: Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.

„Ascultarea de cuvânt produce fapte de calitatea cerută - ‘dragoste neprefăcută de fraţi’ (1 Petru 1:22). Această dragoste este de origine cerească şi conduce la motive înalte şi acţiuni neegoiste.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 520 engl. (cap. 50, Un sub-păstor credincios).

 

Miercuri 22 februarie

4. ROADELE SAU RĂDĂCINA?

a. Ce se întâmplă când faptele bune de ascultare devin rădăcina experienţei creştine, în loc să fie rodul ei? Matei 23:5.

 Matei 23: 5 Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi.

„Fariseii căutau să se distingă prin ceremonialismul lor superficial şi ostentaţia lor în închinare şi în faptele de milostenie. Ei îşi dovedeau zelul lor pentru religie făcând din aceasta tema lor de discuţie. Disputele dintre sectele opuse erau gălăgioase şi lungi, şi nu era ceva neobişnuit să auzi pe străzi vocea controversei furioase a celor ce erau doctori, instruiţi, în ale legii. În contrast evident cu toate acestea era viaţa lui Isus. În acea viaţă nu s-a observat niciodată vreo dispută gălăgioasă, nici închinare ostentativă, nici vreo faptă pentru a câştiga aplauze. Hristos era ascuns în Dumnezeu, şi Dumnezeu era revelat în caracterul Fiului Său.”—Pe urmele Marelui Medic, p. 32 engl.(cap. 2, Zile de slujire).

b. Ce ar trebui să fie întotdeauna la rădăcina experienţei creştine? Galateni 6:14.

 Galateni 6: 14 În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!

„Îngerii îi atribuie onoare şi slavă lui Hristos, pentru că nici mă- car ei nu sunt în siguranţă, decât dacă privesc la suferinţele Fiului lui Dumnezeu… Fără cruce ei nu ar fi mai siguri în faţa răului decât au fost îngerii înainte de căderea lui Satan… Toţi cei care doresc siguranţă pe pământ sau cer, trebuie să privească la Mielul lui Dumnezeu… Dacă oamenii ar contempla dragostea lui Hristos, arătată la cruce, credinţa lor ar fi întărită să îşi însuşească meritele sângelui Său vărsat, şi ei ar fi curăţaţi şi salvaţi din păcat.”—Comentarii Biblice ale Noului Testament, vol. 5, p. 1132, 1133 engl. (cap. referitor la Ioan 2.)

c. Cum îşi va privi adevăratul creştin faptele sale în lumina faptelor lui Hristos? Filipeni 3:4-9; Isaia 6:5.

 Filipeni 3: 4 Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; 5 eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; 6 în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană. 7 Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. 8 Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, 9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Isaia 6: 5 Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!

„Cu cât mai mult văd [urmaşii lui Dumnezeu] din caracterul lui Hristos, cu atât mai umili devin ei, şi cu atât mai mică este aprecierea lor despre ei înşişi… Eul este pierdut din vedere în conştienţa propriei lor nevrednicii şi a minunatei slăvi a lui Dumnezeu.”—That I May Know Him, p. 122.

 

Joi 23 februarie

5. CREŞTINI RODNICI

a. De ce doreşte Dumnezeu să umple inima creştinului cu fapte bune aduse dintr-o inimă schimbată? Matei 5:14-16; 1 Petru 2:9.

Matei 5: 14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

1Petru 2: 9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

„Este planul [lui Dumnezeu] ca toţi cei care sunt părtaşi ai marii mântuiri să fie misionari pentru El. Pietatea creştinului constituie standardul prin care oamenii din lume judecă evanghelia. Încercările purtate cu răbdare, binecuvântările primite cu recunoştinţă, blândeţea, amabilitatea, mila şi dragostea manifestate în mod curent, sunt lumini care strălucesc în caracter înaintea lumii, revelând contrastul cu întunericul care iese din egoismul inimii fireşti.”—Patriarhi şi profeţi, p. 134 engl, (cap. 12: Avraam în Canaan).

„Când harul lui Hristos este exprimat în cuvintele şi faptele credincioşilor, lumina va străluci spre toţi cei ce sunt în întuneric; pentru că, în timp ce buzele vorbesc spre lauda lui Dumnezeu, mâna se va întinde în folosul celor care pier, pentru a-i ajuta.”—Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 276 engl. (cap. Noi suntem lumina lumii).

b. De-a lungul istoriei, ce cunoaşte Hristos întotdeauna despre biserica Sa? Apocalipsa 2:2, 9, 13, 19; 3:1, 8, 15. De ce este Isus atât de interesat de faptele urmaşilor Săi? Iacov 2:21, 22, 24; Apocalipsa 22:12.

 Apocalipsa 3: 1 Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. 8 Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. 15 Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Iacov 2: 21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

Apocalipsa 22: 12 Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

„Ochii lumii sunt asupra noastră şi suntem observaţi de mulţi despre care nu avem cunoştinţă. Există unii care ştiu ceva despre doctrinele în care credem, şi ei iau notă de efectul pe care îl are credinţa noastră asupra caracterelor noastre.”—Solii alese, vol. 2, p. 386 engl. (cap. 49, Un nume şi un popor distinct).

„Lumea de astăzi are o nevoie răsunătoare după o descoperire a lui Isus Hristos în persoana sfinţilor Săi.”—In Heavenly Places, p. 313.

 

Vineri 3 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce credinţa adevărată lucrează întotdeauna?

2. Cum putem să ne asigurăm că faptele noastre sunt întotdeauna de la Dumnezeu?

3. De ce o inimă convertită nu poate să producă niciodată fapte egoiste?

4. Explicaţi diferenţa dintre rădăcina şi rodul experienţei noastre.

5. Ce aşteaptă Dumnezeu şi lumea să vadă în biserica creştină?