Lecţia 8. Iertarea

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5).

„Pocăinţa, cât şi iertarea sunt un dar de la Dumnezeu prin Hristos. Prin influența Duhului Sfânt noi suntem convinşi de păcat şi simţim nevoia de a fi iertaţi.” – Credinţa şi faptele, p. 38.

Recomandare pentru studiu: The Signs of the Times, 14 februarie 1895; 29 iulie 1913.

 

Duminică 19 noiembrie

1. PRIN HRISTOS

a. Ce ne oferă Dumnezeu prin izbăvirea împlinită de Isus Hristos şi cu ce scop? Coloseni 1:14 ; Fapte 26:17, 18.

Coloseni 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 
 
Fapte 26:17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, 18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.

„Isus cunoaşte cazul fiecărui suflet. Tu poate zici: ‘Sunt păcătos, foarte pă- cătos’. Se poate să fie aşa; dar cu cât eşti mai rău, cu atât ai mai mare nevoie de Isus. El nu-i izgoneşte pe cei care plâng sau sunt întristaţi…El invită pe fiecare suflet tremurând să prindă curaj. El iartă din toată inima pe toţi aceia care vin la El, căutând iertare şi îndreptare… Aceia care caută scăpare la El sunt înălţaţi de Isus mai presus de acuzaţiile şi de vorbele de rău ale oamenilor. Nici oamenii, nici îngerii nu pot să-i acuze. Hristos îi face părtaşi ai naturii Sale dumnezeieşti şi umane.” – Hristos, Lumina lumii, p. 568 (cap. 62: La ospățul din casa lui Simon).

„Scopul Marelui Învăţător este refacerea chipului lui Dumnezeu în suflet.” – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 436 (cap. Adevărata educație înaltă).

b. Ce rol are astăzi Hristos în iertarea păcătoşilor? Evrei 4:15; 1 Timotei 2:5.

Evrei 4:15 Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
 
1Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.

„Hristos S-a calificat pentru a fi nu numai reprezentantul rasei umane, ci şi Avocatul acesteia, astfel încât fiecare suflet să aibă posibilitatea să spună că are un Prieten la curte.” – Manuscript Releases, vol. 12, p. 393.

 

Luni 20 noiembrie

2. IERTAREA LUI DUMNEZEU ESTE ÎNDREPTĂŢIREA NOASTRĂ

a. Ce arată că îndreptăţirea şi iertarea sunt unul şi acelaşi lucru? Romani 3:24, 25.

 Romani 3:24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. 25 Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. 

„Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, cel credincios trece din starea de răzvrătit, de copil al păcatului şi al lui Satana, în starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăţi înnăscute, ci pentru că Domnul Hristos îl primeşte să fie copilul Său prin adopţie. Cel păcătos primeşte iertarea de păcate, pentru că acestea sunt suportate de Înlocuitorul şi de Garantul lui. Domnul îi vorbeşte Tatălui Său ceresc, spunându-I: ‘Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte şi îi dau viaţa Mea ca poliţă de asigurare — viaţa veşnică —deoarece Eu am luat locul lui şi am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit.’ În felul acesta, omul, iertat şi îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu. Cel păcătos poate să greşească, dar nu este alungat fără milă. Însă unica lui speranţă este pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. Tatăl are prerogativa de a ierta nelegiuirile noastre, pentru că Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăţia noastră şi ne-a graţiat, atribuindu-ne neprihănirea Sa. Jertfa Sa împlineşte pe deplin cerinţele dreptăţii.” – Credinţa şi faptele, p. 103, 104.

b. Ce urmări transformatoare sunt plănuite pentru cei care sunt iertaţi de Dumnezeu? Romani 8:28-30.

 Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. 29 Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. 30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

„Lucrarea mântuirii implică urmări ce sunt greu de înţeles de către om. ‘Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc’ (1 Corinteni 2:9). Când păcătosul, atras de puterea lui Hristos, se apropie de crucea înălţată şi se pleacă înaintea ei, el devine o făptură nouă. Îi este dată o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos. Sfinţenia găseşte că nu mai are ce să ceară în plus. Dumnezeu Însuşi socoteşte ‘neprihănit pe cel ce crede în Isus’ (Romani 3:26). ‘Iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit’ (Romani 8:30). Pe cât de mare este ruşinea şi decăderea cauzată de păcat, cu atât mai mari vor fi cinstea şi înălţarea datorate iubirii răscumpărătoare. Tuturor fiinţelor omeneşti, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin, le sunt puse la dispoziţie comorile cerului, o putere deosebită care îi va aşeza într-o poziţie superioară celei a îngerilor care n-au păcătuit niciodată.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 162, 163 (cap. 13: Doi închinători).

 

Marţi 21 noiembrie

3. ACCEPTÂND IERTAREA LUI DUMNEZEU

a. Ce putem învăţa despre dragostea iertătoare a lui Dumnezeu faţă de noi din pilda fiului risipitor? Luca 15:20-23.

 Luca 15:20 Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. 21 Fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. 22 Dar tatăl a zis robilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim.

„În parabolă nu i se aduc reproşuri şi nici batjocuri fiului risipitor pentru purtarea lui cea rea. Fiul simte că trecutul lui este iertat şi uitat, şters pentru totdeauna. Tot astfel spune şi Dumnezeu păcătosului: ‘Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă’ (Isaia 44:22). ‘Căci le voi uita nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor’ (Ieremia 31:34). ‘Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând’ (Isaia 55:7). ‘În zilele acelea, la vremea aceea — zice Domnul — se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi’ (Ieremia 50:20). Ce asigurare minunată avem aici, şi anume că Dumnezeu este binevoitor să primească pe păcătosul care se pocăieşte!” – Ibid., p. 204, 205 (cap. Pierdut și a fost găsit).

„Hristos a venit în această lume să demonstreze falsitatea acestei declaraţii satanice - cum că nu există iertare la Dumnezeu, să arate că Dumnezeu este dragoste, că aşa cum un tată are milă de fiul său, tot atfel Dumnezeu se îndură de cei ce se tem de El. Urmăriţi-L pe Mântuitorul din iesle până la cruce, luaţi aminte la viaţa Sa de slujire altruistă, la agonia din grădină şi la moartea Sa pe cruce; să ştiţi că la Dumnezeu este iertare din belşug. El dispreţuieşte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos cu o dragoste ce întrece priceperea.” - The Review and Herald, 19 ianuarie 1911.

b. Ce trebuie să credem cu adevărat pentru a ajunge învingători? Marcu 2:5.

Marcu 2:5 Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: Fiule, păcatele îţi sunt iertate!

„Aceasta este greşeala pe care o fac mii de oameni; ei nu cred că Isus îi iartă pe fiecare în parte, în mod individual. Ei nu cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Este privilegiul tuturor acelora care împlinesc condiţiile să ştie că iertarea se acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Daţi la o parte orice bănuială că făgăduinţele lui Dumnezeu n-ar fi pentru voi. Ele sunt pentru fiecare păcătos care se pocăieşte. Puterea şi harul au fost date prin Hristos spre a fi duse de îngerii slujitori fiecărui suflet credincios. Nimeni nu este aşa de păcătos încât să nu găsească putere, curăţie şi neprihănire în Hristos, care a murit pentru el. El aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi mânjite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii - El le poruncește să trăiască, nu să moară.” – Calea către Hristos, p. 52, 53 (cap. 6: Credința și acceptarea).

 

Miercuri 22 noiembrie

4. IERTAREA OMENEASCĂ ŞI IERTAREA DUMNEZEIASCĂ

a. Când un păcătos este iertat, ce trebuie să mai facă? În ce măsură este iertat? Luca 11:4; Matei 6:15.

Luca 11:4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.
 
Matei 6:15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile.

„Nimic nu poate justifica un spirit neiertător. Cel care este neiertător faţă de ceilalţi, demonstrează faptul că el însuşi nu este părtaş harului iertător al lui Dumnezeu… Este adevărat că se poate ca cineva să fi primit cândva iertarea; dar spiritul său nemilos arată faptul că el respinge acum iubirea iertătoare a lui Dumnezeu. El s-a despărţit de Dumnezeu, şi se află în aceeaşi stare în care se găsea mai înainte de a fi iertat. El a negat pocăinţa sa, şi păcatele sale apasă asupra lui ca şi când niciodată nu s-ar fi pocăit de ele.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 251 (cap. 19: Măsura iertării).

„[Luca 11:4 – citat.] Acela care are un spirit neiertător, se desparte chiar de canalul prin care poate primi mila lui Dumnezeu. Nu trebuie să credem că, dacă aceia care ne-au vătămat nu vin să-şi mărturisească răul, noi suntem îndreptăţiţi să nu-i iertăm. E datoria lor, fără îndoială, să-şi umilească inima prin pocăinţă şi mărturisire; dar noi trebuie să avem un spirit de compasiune faţă de cei care ne-au rănit, indiferent dacă îşi mărturisesc sau nu greşelile. Oricât de grav ne-ar fi rănit, nu trebuie să ţinem necaz pe ei şi să ne tot plângem de ce ni s-a făcut. Dimpotrivă, când sperăm să fim iertaţi de greşelile noastre faţă de Dumnezeu şi noi trebuie să iertăm tuturor acelora care ne-au greşit.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 113, 114 (cap. Rugăciunea Domnului).

b. În ce măsură ar trebui să-i iertăm pe cei care ne-au supărat? Luca 17:3, 4.

 Luca 17:3  Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! 4 Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: Îmi pare rău!  să-l ierţi.

c. Cum i-a iertat Isus chiar şi pe cei responsabili de moartea Sa? Luca 23: 34.

 Luca 23: 34 Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

„Domnul Hristos câştiga dreptul să devină apărătorul omului în prezenţa Tatălui. Rugăciunea aceea a Domnului Hristos pentru vrăjmaşii Săi a cuprins lumea. Ea a cuprins pe orice păcătos care a trăit sau va trăi, de la începutul lumii şi până la sfârşitul timpului. Deasupra tuturor zace vinovăţia crucificării Fiului lui Dumnezeu. Iertarea este oferită tuturor în dar.” – Hristos, Lumina lumii, p. 745 (cap. 78: Golgota).

 

Joi 23 noiembrie

5. ABUNDENŢA IERTĂRII LUI DUMNEZEU

a. Ce arată că iertarea lui Dumnezeu ne redresează de la o viaţă păcătoasă? 1 Ioan 1:9 (u.p.)

 1Ioan 1:9 (u.p.) ... El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

„Iertarea lui Dumnezeu nu este un simplu act juridic, prin care ne eliberează de sub condamnare. Nu este numai iertare de păcat, ci recuperare din păcat. Este revărsarea iubirii răscumpărătoare, care transformă inima. David avea o concepție corectă despre iertare când se ruga: ‘Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic’ (Psalmii 51:10). Şi iarăşi zice: ‘Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi’ (Psalmii 103:12).” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 114 (cap. 5: Rugăciunea Domnului).

b. Cum ştim că harul iertător al lui Dumnezeu nu numai că îndreptăţeşte păcătoşii care se pocăiesc, ci îi şi reînnoieşte în vederea unei vieţi de ascultare? Tit 3:3-8.

 Tit 3:3 Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. 4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, 5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, 6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. 8 Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

„Pavel îi porunceşte lui Tit să înveţe biserica, spunându-le că deşi trebuie să se încreadă în meritele lui Hristos pentru mântuire, totuşi harul divin, care locuieşte în inimile lor îi va călăuzi la o îndeplinire credincioasă a tuturor datoriilor vieţii.” – Sfinţirea vieţii, p. 87.

 

Vineri 24 noiembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce putem obţine iertarea păcatelor doar prin Isus? De ce a fost necesar ca El să ia parte la natura umană căzută?

2. Cum putem să îi încurajăm pe cei greşiţi şi descurajaţi?

3. Ce ar trebui să reţinem când suntem tentaţi să credem că nu ne putem întoarce la Dumnezeu după ce am păcătuit?

4. Cum trebuie să-i tratăm pe cei care ne ofensează (ne supără, insultă)? Ce se întâmplă cu noi dacă refuzăm să-i iertăm pe alţii?

5. Ce se va produce în inima celor care primesc iertarea lui Dumnezeu?