Lecţia 12. Moştenirea lui Avraam

„Căci el [Avraam] aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” (Evrei 11:10).
„Suntem doar peregrini şi străini în această lume. Căutăm cetatea pe care o aştepta Avraam, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.”—In Heavenly Places, p. 112.

Studiu recomandat: Mărturii, vol. 1, p. 346-353 engl. (cap. 68: Puterea lui Satan). Credinţa prin care trăiesc, p. 304 engl. (cap. Numele pe care ni l-a dat Dumnezeu).

Duminică 19 martie
1. PROMISIUNEA UNEI MOŞTENIRI

a. Ce moştenire i-a promis Dumnezeu lui Avraam şi seminţei sale? Geneza 17:7, 8; 1 Cronici 16:15-18; Romani 4:13.

Geneza 17: 7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

1Cronici 16: 15 Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său; de făgăduinţele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni, 16 de legământul pe care l-a făcut cu Avraam, şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac; 17 El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veşnic pentru Israel, 18 zicând: Îţi voi da ţara Canaanului, ca moştenire care v-a căzut la împărţeală.

Romani 4: 13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

„Darul promis lui Avraam şi seminţei sale nu includea doar ţara Canaanului, ci întregul pământ… Şi Biblia învaţă clar că promisiunile făcute lui Avraam trebuie să fie împlinite prin Hristos.”—Patriarhi şi profeţi, p. 170 engl. (cap. 14: Distrugerea Sodomei).

b. Ce simboliza ţara promisă a Canaanului? Evrei 11:8-10, 13-16; Apocalipsa 21:1-3.

Evrei 11: 8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce. 9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. 10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

Apocalipsa 21: 1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

„Vocea lui Dumnezeu S-a auzit, poruncindu-i [lui Avraam] să nu aştepte să intre imediat în posesia Ţării Promise şi indicând în viitor spre suferinţele urmaşilor săi, înainte ca aceştia să se stabilească în Canaan. Planul de răscumpărare s-a deschis aici în faţa ochilor săi, în moartea lui Hristos, marea jertfă şi venirea Sa în glorie. Avraam a văzut, de asemenea, pământul restaurat în frumuseţea sa edenică, ce urma să îi fie dat drept posesiune veşnică, o împlinire finală şi completă a promisiunii.”—Ibid., p. 137 engl. (cap. 12: Avraam în Canaan).  

Luni 20 martie
2. MOŞTENITORI AI ÎMPĂRĂŢIEI

a. Cine este unicul moştenitor adevărat al împărăţiei făgăduite? Matei 21:33-39; Galateni 3:16; Evrei 1:1, 2.

Matei 21: 33 Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, şi a plecat în altă ţară. 34 Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. 35 Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. 37 La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu! 38 Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. 39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.

Galateni 3: 16 Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice: Şi seminţelor (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: Şi seminţei tale, adică Hristos.

Evrei 1:1-2 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

„Hristos era al Tatălui ‘moştenitor al tuturor lucrurilor, prin care au fost făcute de asemenea toate lucrurile.’ El era ‘strălucirea slavei sale, şi imaginea expresă a persoanei sale.’ Şi El susţinea ‘toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale’ (Evrei 1:2,3). El poseda excelenţă şi măreţie divină. Era pe placul Tatălui ca în El să locuiască toată plinătatea. Şi Hristos ‘nu a socotit ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu’ (Filipeni 2:6). Totuşi, Isus a renunţat la un tron de lumină şi slavă, pe care Îl avea împreună cu Tatăl, fără să considere un lucru demn de dorit să fie egal cu Dumnezeu în timp ce omul era pierdut în păcat şi mizerie. El a coborât din cer pe pământ, şi a îmbrăcat divinitatea cu natura umană, şi a purtat blestemul ca garanţie pentru rasa căzută. El nu a fost constrâns să facă aceasta; însă a ales să suporte rezultatele fărădelegii omului pentru ca omul să scape de moartea veşnică.”—The Signs of the Times, 20 februarie 1893.

b. Cum putem deveni moştenitori, împreună cu Hristos, ai moştenirii Sale? Romani 4:13-17; Galateni 3:26-29. 

Romani 4: 13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă. 14 Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; 15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16 De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

Galateni 3: 26 Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. 27 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. 28 Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. 29 Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

„Doar cei care au apreciat harul lui Hristos, care i-a făcut moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus, vor ieşi din mormânt purtând chipul Răscumpărătorului lor.”—Solii alese, vol. 1, p. 259 engl. (cap. 36: Nici o deosebire de castă în Hristos).

„Împlinirea făgăduinţei că vom fi împreună-moştenitori cu Hristos depinde de disponibilitatea noastră de a ne tăgădui eul.”—The Upward Look, p. 235.

c. Când ne declarăm credinţa în Isus Hristos, în care sunt făcute toate făgăduinţele lui Dumnezeu, cum ne numeşte El? Romani 8:14-17; Galateni 4:4-7. 

Romani 8: 14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava! adică: Tată! 16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Galateni 4: 4 Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5 ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. 6 Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, adică: Tată! 7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

„Comorile veşniciei au fost încredinţate spre păstrare lui Isus Hristos, pentru ca El să le dea oricui doreşte; însă cât de trist este faptul că atât de mulţi pierd rapid din vedere preţiosul har care le este oferit prin credinţa în El. El va împărţi comorile cereşti celor care cred în El, care privesc spre El şi rămân în El.”—Solii alese, vol. 1, p. 138 engl. (cap. 17, subcap. Copilul lui Dumnezeu—un conlucrător cu Dumnezeu).

Marţi 21 martie
3. O ÎMPĂRĂŢIE VEŞNICĂ

a. Fiind fii şi fiice ale lui Dumnezeu, prin credinţă, ce tip de împă- răţie ne este promisă? Daniel 2:44; 7:27; 2 Petru 1:11.

Daniel 2: 44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.

Daniel 7: 27 Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!

2Petru 1: 11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

„Scopurile lui Dumnezeu pentru poporul Său au fost întotdeauna aceleaşi. El doreşte să reverse asupra copiilor oamenilor bogăţiile unei moşteniri veşnice. Împărăţia Sa este o împărăţie veşnică. Atunci când cei care aleg să devină supuşi ascultători ai Celui Preaînalt sunt salvaţi în cele din urmă în împărăţia slavei, scopul lui Dumnezeu pentru omenire va fi fost împlinit.”—The Review and Herald, 26 decembrie 1907.

b. Cât timp se vor bucura credincioşii în această împărăţie veşnică? Tit 3:7; 1 Ioan 5:11-13.

Tit 3: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.

1Ioan 5: 11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. 13 V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.

„Această viaţă este o şcoală de instruire, unde trebuie să fim transformaţi, rafinaţi şi pregătiţi pentru societatea sfinţilor din împărăţia lui Dumnezeu, în tovărăşia cărora ne aşteptăm să fim asociaţi de-a lungul veacurilor veşniciei.”—The Bible Echo, 29 iulie 1895.

c. De unde ştim că Dumnezeu vrea ca oricine să aibă parte de această moştenire? 2 Petru 3:9; Ezechiel 18:32; Ioan 3:16.

2Petru 3: 9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Ezechel 18: 32 Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.

Ioan 3: 16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

„Domnul nu vrea ca vreun suflet să piară. Îndurările Sale sunt fără număr, şi El nu va lăsa ca moştenirea Sa cumpărată, pentru a cărei răscumpărare a dat propria Sa viaţă, să devină jucăria ispitelor lui Satan. Tot cerul este dat pentru cei care cred în Isus Hristos, ca Mântuitorul lor personal de acum.”—The Upward Look, p. 150. „Lumina lumii străluceşte asupra noastră ca noi să putem absorbi razele divine şi să lăsăm ca această lumină să strălucească asupra altora în fapte bune, pentru ca multe suflete să fie conduse să slăvească pe Tatăl nostru care este în cer. El este îndelung-răbdător, nedorind ca vreunul să piară, ci dorind ca toţi să vină la pocăinţă; şi faptul că atât de mulţi refuză ofertele Sale de îndurare şi dragoste fără egal, întristează mult inima lui Isus.”—Manuscript Releases, vol. 2, p. 237, 238. 

Miercuri 22 martie
4. MENŢINÂNDU-NE ÎNCREDEREA

a. De ce anume suntem sfătuiţi să ne ţinem? Evrei 3:14; 10:23, 35, 36; Apocalipsa 3:11. 

Evrei 3: 14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,

Evrei 10: 23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. 35 Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! 36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

Apocalipsa 3: 11 Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

„Într-o clipă se pot lua decizii care vor hotărî pentru totdeauna starea cuiva… Însă, amintiţi-vă, va necesita o lucrare de o viaţă să îţi revii din ceea ce a zădărnicit un moment de cedare în faţa ispitei şi de nesăbuinţă… Cei care vor câştiga cerul vor depune cele mai nobile eforturi şi vor lucra cu toată îndelunga-răbdare, pentru ca să poată recolta roadele trudei lor. Există o mână, care va deschide porţile Paradisului pentru toţi cei care au rezistat testului ispitei şi au păstrat o conştiinţă curată, renunţând la lume, la onorurile ei, la aplauzele ei, din dragoste pentru Hristos, mărturisindu-L astfel înaintea oamenilor şi aşteptând cu toată răbdarea ca El să îi mărturisească înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri.”—My Life Today, p. 322.

b. Explicaţi cum se face că majorităţii copiilor literali ai lui Avraam nu le va fi oferită o moştenire. Numeri 13:25-33; 14:1; Evrei 3:18, 19; Iuda 5.

Numeri 13: 25 S-au întors de la iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite, 26 Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării. 27 Iată ce au istorisit lui Moise: Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele. 28 Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. 29 Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miază-zi; Iebusiţii şi Amoriţii locuiesc muntele; şi Canaaniţii şi Hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului. 30 Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: Haidem să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori! 31 Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.32 Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. 33 Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.

Numeri 14: 1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.

Evrei 3: 18 Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19 Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Iuda 5 Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi odată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

„Timp de patruzeci de ani necredinţa, murmurarea şi rebeliunea au exclus pe vechiul Israel din ţara Canaanului. Aceleaşi păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc. În niciunul dintre cazuri nu a fost vina promisiunilor lui Dumnezeu. Necredinţa, spiritul lumesc, neconsacrarea şi certurile din mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu au fost cele care ne-au ţinut în această lume de păcat şi durere atât de mulţi ani.”—Evanghelizarea, p. 696 engl. (secţiunea 20, subcap. Motivul întârzierii).

c. Care ar trebui să fie prioritatea numărul unu în viaţa noastră? Matei 6:33; Luca 12:31-34; Coloseni 3:1, 2.

Matei 6: 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Luca 12: 31 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. 33 Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.

Coloseni 3: 1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. 2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

„Priviţi dincolo de lumea aceasta, spre cea veşnică. Depuneţi cele mai serioase eforturi ale voastre pentru a obţine acele lucruri pe care pune Dumnezeu valoare şi pentru care Hristos Și-a dat viaţa Sa preţioasă, ca voi să le puteţi avea. Sacrificiul Său a deschis larg pentru voi por- ţile relaţiilor cu cerul. Strângeţi-vă comoara lângă tronul lui Dumnezeu, făcând prin capitalul Său încredinţat vouă lucrarea pe care El o doreşte în câştigarea de suflete la cunoştinţa adevărului.”—Sfaturi despre isprăvinicie, p. 225, 226 engl. (cap. 44, subcap. Bogăţiile cereşti desconsiderate).

Joi 23 martie
5. REGATUL UNIT AL LUI DUMNEZEU

a. Cât de mulţi dintre copiii lui Avraam vor fi cu el, lăudându-L pe Dumnezeu când va intra în moştenirea sa? Evrei 11:39, 40; 1 Tesaloniceni 4:16, 17; Isaia 66:23.

Evrei 11: 39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; 40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

1Tesaloniceni 4: 16 Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Isaia 66: 23 În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.

„Nu trebuie să disperăm când vedem că alţii au luptat prin descurajări ca ale noastre, au căzut în ispite la fel cum am căzut şi noi, şi totuşi şi-au redobândit poziţia şi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu. Cuvintele inspiraţiei mângâie şi înveselesc sufletul rătăcitor. Deşi patriarhii şi apostolii au fost supuşi slăbiciunilor umane, totuşi prin credinţă au obţinut o bună mărturie, au luptat luptele lor în puterea Domnului şi au cucerit în mod glorios. Astfel putem noi să ne încredem în virtutea jertfei ispăşitoare şi să fim biruitori în numele lui Isus.”—Mărturii, vol. 4, p. 15 engl. (cap. 1: Biografii biblice).

b. Ce va face fiecare credincios salvat când Îl va privi pe Isus Hristos faţă în faţă ca Mântuitor? Filipeni 2:9-11; Apocalipsa 7:9, 10. Ce va face atunci Isus? 1 Corinteni 15:24-28.

Filipeni 2: 9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Apocalipsa 7: 9 După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; 10 şi strigau cu glas tare, şi ziceau: Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!

1Corinteni 15: 24 În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. 25 Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. 26 Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. 27 Dumnezeu, în adevăr, a pus totul sub picioarele Lui. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. 28 Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.

„Toţi [cei mântuiţi] se unesc în lauda [Mielului] care a murit pentru ca fiinţele umane să aibă acea viaţă care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu. Conflictul s-a încheiat. Încercarea şi lupta au ajuns la sfârşit. Cântecele de biruinţă umplu tot cerul, pe când cei răscumpăraţi încep tonul vesel, ‘Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat şi trăieş- te din nou, un biruitor triumfător.’ ”—Istoria faptelor apostolilor, p. 602 engl. (cap. 58: Biserica triumfătoare).

Vineri 24 martie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce fel de ţară aştepta Avraam?

2. Doar cum putem fi noi părtaşi ai moştenirii lui Avraam?

3. Care este dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare din această lume?

4. Cum ne putem menţine noi încrederea statornică până la sfârşit?

5. Ce fel de cântări vor cânta împreună cei mântuiţi în corul ceresc?