Lecția 12. O solie pentru timpul prezent

„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58:1)

„Nu pot să îndemn destul de ferm membrii comunității noastre, pe toți cei care sunt adevărați misionari, pe toți cei care cred solia îngerului al treilea, pe toți cei care își opresc piciorul în ziua Sabatului, să cerceteze solia din Isaia capitolul 58.” – 6 T. , pg. 265 (cap. Solia din Isaia 58)

Recomandare pentru studiu: 2 T., pg. 24-37 (cap. Lucrând pentru Hristos), 5 T. pg. 298-302 (cap. Criticarea pastorilor).

 

Luni 11 septembrie

1. CUI SE ADRESEAZĂ ACEASTĂ SOLIE?

a. Ce trebuie să păstrăm în minte cu atenție când căutăm să promovăm solia din Isaia capitolul 58? Isaia 58:1.

Isaia 58:1 Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!

„[Isaia 58:1 citat.] Solia aceasta trebuie să fie vestită; dar în timp ce ea trebuie proclamată, trebuie să fim atenți să nu atacăm, să nu forțăm și să nu condamnăm pe cei care nu au lumina pe care noi o deținem. Nu trebuie să ne ieșim din fire atacându-i aspru pe catolici. Printre catolici sunt mulți care sunt cei mai conștiincioși creștini și care umblă în toată lumina care strălucește asupra lor, iar Dumnezeu va lucra în favoarea acestora. Cei care au avut mari privilegii și oportunități, dar care au eșuat în a-și dezvolta puterile lor fizice, mentale și morale și au trăit pentru propria plăcere și au refuzat să-și poarte responsabilitatea, sunt într-un pericol mai mare și sunt mai condamnabili înaintea lui Dumnezeu decât cei care sunt în rătăcire cu privire la punctele de doctrină, dar care caută, totuși, să facă bine altora. Nu-i judecați pe ceilalți; nu-i condamnați. Dacă permitem gândurilor egoiste, rațiunii false și scuzelor neadevărate să ne ducă într-o stare pervertită a minții și a inimii și în acest mod să nu cunoaștem căile și voia lui Dumnezeu, vom fi cu mult mai vinovați decât păcătoșii pe față. Trebuie să fim foarte atenți să nu-i condamnăm pe cei care sunt mai puțin vinovați decât noi înaintea lui Dumnezeu.” – 9 T., pg. 243, 244 (cap. Cuvinte de avertizare). 

 

Luni 12 septembrie

2. AVERTIZAREA ADESEA ADUSĂ LA TĂCERE

a. Care este adesea reacția pe care o întâmpină credincioșii serioși, care caută să îndeplinească îndemnul „strigă în gura mare, nu te opri” (Isaia 58:1)? Ioan 3:19-21; comparați cu Numeri 16:1-4. Cum a evidențiat solia Domnului starea pretinsului popor al lui Dumnezeu?

Ioan 3:19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. 21 Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.

Numeri 16:1 Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, câteşitrei fiii lui Ruben. 2 S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat, şi care erau oameni cu nume. 3 Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului? 4 Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.

„Mulți îndrăgeau idoli în inimile lor și săvârșeau nelegiuire, care i-a despărțit de Dumnezeu și i-a transformat în trupuri ale întunericului. Am văzut că doar câțiva stăteau în lumină, având discernământ și spiritualitate, ca să descopere aceste pietre de poticnire și să le îndepărteze din cale. ... Unii din cei care ocupă poziția de străjeri, pentru a avertiza poporul de pericol, au renunțat la veghere și înclină spre comoditate. Aceștia sunt străjeri necredincioși. Aceștia rămân inactivi, în timp ce vrăjmașul lor viclean intră în fortăreață și lucrează cu succes pentru a dărâma ceea ce Dumnezeu a poruncit să fie zidit. Ei văd că Satan înșeală pe cei fără experiență și care nu se așteaptă; însă ei acceptă toate acestea în tăcere, ca și când nu ar avea niciun interes deosebit, ca și când lucrurile respective nu i-ar privi. Ei nu sesizează niciun pericol special; nu văd nicio cauză care să-i alarmeze. Totul li se pare că merge bine și nu simt necesitatea de a înălța sunetele exacte ale trâmbiței de avertizare, sunete pe care le aud provenind din mărturiile sincere, pentru a arăta poporului nelegiuirile lui și casei lui Iacov păcatele ei. Aceste mustrări și avertizări tulbură liniștea acestor străjeri adormiți și iubitori de comoditate și nu-i încântă. Dacă nu în cuvinte, ei își spun în inimă: `Aceasta este prea exagerat. Este prea sever, prea aspru. Acești oameni sunt deranjați și tulburați inutil și par a nu fi dispuși să ne lase în pace și liniște. «Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi» (Numeri 16:3). Ei nu ne doresc deloc confortul, pacea sau fericirea. Numai muncă activă, trudă şi veghere neîncetată vor mulţumi aceşti străjeri absurzi şi greu de mulțumit. De ce nu profețesc despre lucruri liniștitoare și să strige: Pace, pace? Atunci totul ar decurge lin.` ... Poporul nu și-a înălțat chipuri cioplite, totuși păcatul lor nu este cu nimic mai mic înaintea lui Dumnezeu. Ei se închină lui mamona. Iubesc câștigul lumesc. Unii vor face orice sacrificiu de conștiință pentru a-și atinge scopul. Pretinsul popor al lui Dumnezeu este egoist și se îngrijește de propriul eu. Ei iubesc lucrurile acestei lumi și iau parte la lucrările întunericului. Ei se desfătează în nedreptate. Nu au dragoste față de Dumnezeu și nici dragoste față de semenii lor. Sunt idolatri și sunt mai rău, mult mai rău în fața lui Dumnezeu decât păgânii, decât închinătorii la chipuri cioplite, care nu cunosc o cale mai bună.” – 2 T., pg. 439-441. (cap. Un apel către biserică).

 

Marți 13 septembrie

3. TRÂMBIȚA AMUȚITĂ

a. Ce factori fac dificilă însărcinarea dată tuturor de a da un sunet distinct cu trâmbița de avertizare? Isaia 58:2; Ezechiel 2:1-7.

 Isaia 58:2 În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n-ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu.

Ezechel 2:1 El mi-a zis: Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi! 2 Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultatla Cel ce-mi vorbea. 3 El mi-a zis: Fiul omului, te trimit la copiii luiIsrael, la aceste popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. 4 Da, copiii aceştia la care te trimit, sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu! 5 Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta,  căci sunt o casă de îndărătnici  vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc. 6 Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. 7 Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici!

„Nu lumea păcătoasă, ci aceia pe care Domnul i-a desemnat ca `poporul Meu` trebuie să fie mustrați pentru nelegiuirile lor. El declară mai departe: `În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său` (Isaia 58:1,2). Aici este evidențiată o clasă cu oameni care se consideră neprihăniți și aparent manifestă un interes semnificativ în serviciul lui Dumnezeu; dar mustrarea severă și solemnă a Cercetătorului inimilor îi dovedește drept disprețuitori ai preceptelor divine.” – Marea luptă, pg. 542, engl.(cap. 33: Prima mare amăgire).

„Dumnezeu spune despre acest popor: `În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea.` Aici este un popor care se auto-înșeală, sigur de o neprihănire proprie, mulțumit de sine; slujitorului lui Dumnezeu i se poruncește să strige cu voce tare și să le arate nelegiuirile. În toate veacurile a fost făcută această lucrare pentru poporul lui Dumnezeu, iar acum este nevoie de aceasta mai mult decât oricând înainte. Dumnezeu are întotdeauna oameni cărora le încredințează solia Sa. Duhul Său mișcă inimile lor și îi constrânge să vorbească. Îndemnați de un zel sfânt și motivați puternic de impulsul divin, ei își aduc la îndeplinire datoria, fără a calcula, la rece, consecințele faptului că transmit oamenilor cuvântul pe care l-au primit de la Domnul. Dar slujitorul lui Dumnezeu este conștient numaidecât că a riscat ceva. El constată că, atât el cât și solia sa, sunt subiectul criticii. Caracterul său, viața sa, proprietatea sa, toate sunt cercetate și se exprimă comentarii cu privire la ele. Solia sa este disecată în fragmente și respinsă în cel mai îngust și nesfințit spirit, pe care oamenii, în judecata lor limitată, îl consideră potrivit. Și-a făcut oare acea solie lucrarea pe care Dumnezeu a dorit să o îndeplinească? Nu; evident a dat greș, pentru că inimile ascultătorilor au fost nesfințite. Dacă poziția slujitorului nu este statornică, dacă el nu are o credință și un curaj de neînfrânt, dacă inima sa nu este întărită prin comuniune constantă cu Dumnezeu, el va începe să-și modeleze mărturia, pentru a satisface urechile și inimile nesfințite ale celor cărora se adresează. În străduința de a evita critica la care este expus, el se desparte de Dumnezeu și pierde simțul favorii divine, iar mărturia lui devine blândă și fără viață. El descoperă că și-a pierdut curajul și credința și că lucrările sale sunt fără putere.” – 5 T., pg. 299, engl. (cap. Criticarea predicatorilor). 

 

Miercuri 14 septembrie

4. PENTRU CINE PLÂNG ÎN REALITATE?

a. Cum așteaptă pretinsul popor al lui Dumnezeu din Isaia 58 ca El să răspundă slujirii lor față de El și ce răspuns primesc din partea Sa? Isaia 58:3; Maleahi 3:14, 15. Ce factori ar trebui să luăm în considerare astăzi, despre atitudinea noastră în această privință – atât față de Dumnezeu cât și față de oameni?

Isaia 58:3 La ce ne foloseşte să postim  zic ei  dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?  Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

Maleahi 3:14 Aţi zis: Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui, şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor? 15 Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!

„[Isaia 58:1-3 citat.] Profetul prezintă înaintea noastră un popor care consideră că Domnul procedează greșit pentru că nu le satisface tot ceea ce își doresc ei în mod egoist. În răspunsul la plângerile lor Domnul le arată că nu merită tot ce pretind din mâinile Sale; pentru că nu s-au comportat drept.” – The General Conference Bulletin, 31 mai 1909.

„Posturile respectate de acești închinători [din Isaia 58] sunt doar o umilință aparentă, în bătaie de joc. Ei își mențin toate trăsăturile lor de caracter inacceptabile. Inimile lor nu sunt curățate de pângărire. Ei nu au primit ploaia mângâietoare a harului lui Dumnezeu. Ei nu au Duhul Sfânt și nu au influența sa plăcută. Ei nu manifestă pocăință și nici credință, care lucrează prin dragoste. Ei sunt nedrepți, egoiști în afacerile cu semenii lor, asuprindu-i fără milă pe cei pe care îi consideră inferiori. În plus, se plâng de faptul că Dumnezeu nu-i înalță deasupra tuturor celorlalți datorită neprihănirii lor.” – The Review and Herald, 25 iunie 1901.

„Poporul pe care i s-a poruncit profetului [Isaia] să-l avertizeze ... are o formă de evlavie și consideră că i se cuvine o favoare și o binecuvântare specială, pentru că au o mărturisire înaltă și mențin rânduiala serviciilor religioase. Aceasta hrănește mulțumirea de sine și ei se simt asemenea tânărului care a venit la Hristos pretinzând a ține toate poruncile și care L-a întrebat: `Ce-mi mai lipsește?` ... Acest tânăr se măgulea că ține toate poruncile lui Dumnezeu; dar chiar le ținea? – Nu. El nu Îl iubea pe Dumnezeu mai presus de orice; pentru că el iubea bogăția sa, care i-a fost doar încredințată, mai presus decât Îl iubea pe Dumnezeu; și nu- și iubea semenii ca pe sine însuși, pentru că nu dorea să împartă cu ei bogățiile sale. El își iubea averea mai mult decât iubea sufletele pentru care Hristos era gata să-și sacrifice propria viață.” – Ibid., 13 octombrie 1891.

„Trebuie să ne păzim de autocompătimire. Nu vă permiteți niciodată sentimentul că nu sunteți prețuiți așa cum ar trebui, că eforturile voastre nu sunt apreciate, că munca voastră este prea dificilă. Lăsați ca amintirea a ceea ce a îndurat Hristos pentru noi să aducă la tăcere orice gând de nemulțumire. Noi suntem tratați mai bine decât a fost Domnul nostru.” – Pe urmele Marelui Medic, pg. 476, engl. (cap. O lecție din viața lui Moise). 

 

Joi 15 septembrie

5. MOTIVUL DIN SPATELE ACȚIUNII

a. Care era motivul real din spatele postului, în cazul poporului lui Dumnezeu din Isaia 58? Isaia 58:4. Cum trebuie să evităm spiritul acestei practici? Luca 7:33-35.

Isaia 58:4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

Luca 7:33 În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: Are drac.34 A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. 35 Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.

„Mântuitorul lumii nu poate onora posturile respectate de națiunea iudaică. Ei postesc în mândrie și neprihănire proprie, în timp ce Hristos mănâncă, în umilință, cu vameșii și păcătoșii. De la cădere, lucrarea lui Satan a fost de a acuza și acei care refuză lumina pe care o trimite Dumnezeu urmează același curs astăzi. Ei scot în evidență în fața altora acele lucruri pe care ei le consideră a fi păcat. Așa era în cazul fariseilor. Când găseau ceva prin care puteau să-i acuze pe ucenici, ei nu discutau cu acei pe care îi considerau a fi greșiți. Ei îi spuneau lui Hristos despre lucrurile pe care le considerau a fi grave la ucenicii Săi. Când considerau că Hristos a greșit, ei Îl acuzau în fața ucenicilor Săi. Lucrarea lor era de a înstrăina inimile.” – The SDA Bible Commentary, vol. 5, pg. 1088.

„Când aducem rugăciunile cu încredere de sine, când încetăm să veghem și să aducem faptele noastre în armonie cu rugăciunile noastre, cerul nu ne consideră închinători. Noi suntem lipsiți de credința, care lucrează prin dragoste și purifică sufletul; pentru că adevărata credință va conduce pe deținător să omoare faptele cărnii și să sacrifice eul, dragostea de sine, nerăbdarea și îndreptățirea de sine. Acei care vor cu adevărat să urmeze pe Hristos, trebuie să învețe zilnic lecțiile umilinței și smereniei inimii, pentru a putea vorbi atent, pentru a manifesta curtoazie și amabilitate, pentru a avea inimi tandre și a aduce simpatie și lumină în cămin. Toată cearta, toate controversele, toate loviturile cu limba și cu pumnul răutății, trebuie îndepărtate. Voința poruncitoare va trebui supusă și trebuie manifestate blândețea și o dispoziție ușor de mulțumit.” – The Review and Herald, 5 iunie 1894.

 

Vineri 16 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce principiu biblic stabilește nivelul nostru de responsabilitate față de Dumnezeu?

2. De ce o mărturie dreaptă, care mustră păcatul, întâlnește opoziție?

3. Cum vom considera principiile dacă suntem serioși în ce privește veșnicia?

4. Ce era greșit în legătură cu postul iudeilor din Isaia 58?

5. Fie că postim sau nu, ce fel de atitudine împiedică rugăciunea?