Lecţia 2. Semănând sămânța adevărului

 „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom sece­ra, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9).

„În timp ce semănătorul pământesc seamănă sămânța pentru susținerea vieții noastre pământești, Semănătorul Divin va semăna în suflet sămânța care va avea ca rod viața veșnică.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 89 (cap. 6, Alte învățături din semănarea seminței).

Recomandare pentru studiu: Parabolele Domnului Hristos, pag. 62-69 (cap. 3, Întâi un fir verde, apoi spic), pag. 76-89 (cap. 5, Asemenea unui grăunte de muștar; cap. 6, Alte învățături din semănarea seminței).


Duminică 8 aprilie

1. PUTEREA ESTE DE LA DUMNEZEU

a. Cui Îi datorăm noi existența?

Fapte 17:28: „Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…”

Isaia 44:24: „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întoc­mit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?”

b. Care sunt două lucruri de care Dumnezeu Se îngrijește pentru omenire, cu scopul de a susține viața?

Matei 5:45: „ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

Cum lucrează puterea lui Dumnezeu în domeniul spiritual?

Isaia 55:10, 11: „Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăsleas­că, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”

„În sămânță există viață și în pământ există putere; dar până când o putere infini­tă nu-și face zi și noapte lucrarea, sămânța va rămâne neroditoare. Trebuie ca ploaia să fie trimisă ca să ude câmpul însetat și soarele trebuie să împartă căldură, iar electri­citatea trebuie să ajungă până la sămânță îngropată în pământ. Viața pe care Creatorul a așezat-o acolo, numai El singur o poate face să răsară. Orice sămânță crește și orice plantă se dezvoltă prin puterea lui Dumnezeu…

Cum se întâmplă cu semănatul în lucrurile naturii, tot astfel se întâmplă și cu semănatul spiritual; învățătorul adevărului trebuie să caute să pregătească ogorul inimii; el trebuie să semene sămânță; dar singura putere care poate produce viață vine de la Dumnezeu. Există o limită, dincolo de care orice efort omenesc este zadarnic. În timp ce noi trebuie să vestim Cuvântul, noi nu putem da și puterea care să învioreze sufletul, care să facă să răsară neprihănirea și lauda. În predicarea Cuvântului trebuie să fie prezentă lucrarea unui agent mai presus de orice putere omenească. Numai prin Duhul Sfânt, Cuvântul va fi viu și puternic, astfel încât să poată reînnoi sufletul pentru viața veșnică.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 63, 64 (cap. 3, Întâi un fir verde, apoi spic).


Luni 9 aprilie

2. SEMĂNÂND SĂMÂNȚA

a. Ce este reprezentat prin sămânță în parabolele lui Isus?

Luca 8:11: „Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dum­nezeu.”

b. Unde ar trebui să semănăm această sămânță?

Eclesiastul 11:6: „Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.”

Isaia 32:20: „Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului!”

„A semăna lângă toate apele înseamnă a da ajutor oriunde este necesar aju­torul nostru. Aceasta nu va duce la sărăcie. ‘Cine seamănă mult, mult va secera’ (2 Corinteni 9:6). Aruncând sămânța, semănătorul o înmulțește. Dăruind, deci, ne sporim binecuvântările. Făgăduința lui Dumnezeu ne asigură îndestularea, pentru ca noi să putem continua să oferim.

Mai mult decât atât: oferind binecuvântările acestei vieți, recunoștința primi­torului îi pregătește inima pentru a primi adevărul spiritual și consecința este o recoltă pentru viață veșnică…

Tot așa, viața care va fi păstrată este viața care se dă de bunăvoie în slujba lui Dumnezeu și a omului.” – Educație, pag. 109, 110 (Lecții de viață).

c. Cum ar trebui să semănăm sămânța evangheliei și de ce?

2 Corinteni 9:6: „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine sea­mănă mult, mult va secera.” 

„Trebuie să semănăm pretutindeni de-a lungul apelor, menținându-ne sufle­tele în dragoste față de Dumnezeu, lucrând cât timp este zi, folosind mijloacele încredințate nouă în serviciul Stăpânului. Orice găsesc de lucru mâinile noastre, trebuie să facem cu bucurie; orice fel de sacrificiu suntem somați să facem, să îl facem cu bucurie. Și, în timp ce vom semăna de-a lungul apelor, vom realiza ade­vărul cuvintelor: ‘Cine seamănă mult, mult va secera.’

Datorăm totul harului, harului stăpânitor. Harul a hotărât răscumpărarea noas­tră, restaurarea și adoptarea noastră ca împreună moștenitori cu Isus Hristos. Lăsați ca acest har să fie dezvăluit și altora.

Mântuitorul îi ia pe cei care se lasă modelați de El și îi folosește pentru slava numelui Său. El folosește materialul pe care alții l-ar ignora și lucrează în toți cei care se predau Lui. El se bucură să ia material aparent lipsit de speranță –aceia pe care Satana i-a degradat și prin care și-a făcut lucrarea—și să-i facă subiecți ai harului Său. El se bucură să-i izbăvească din suferință și de mânia care trebuie să cadă asupra celor neascultători. El îi face pe copiii Săi agenți în realizarea acestei lucrări și, prin acest succes, chiar în viața aceasta, ei găsesc o răsplată prețioasă.” – Reflecting Christ, pag. 256.


Marţi 10 aprilie

3. CREȘTEREA SEMINȚEI

a. Cum crește sămânța cea bună în inimă?

Zaharia 4:6: „Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!”

Osea 14:5, 7: „Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul... Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâu­lui, vor înflori ca via şi vor avea faima vinului din Liban.”

Marcu 4:26, 27: „El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.”

„Planta crește primind ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru susținerea vieții ei. Ea își înfige adânc rădăcinile în pământ. Se adapă cu lumina soarelui, cu rouă și cu ploaie. Ea absoarbe din aer substanțele dătătoare de viață. Tot astfel trebuie să creas­că și creștinul, cooperând cu mijloacele rânduite de Dumnezeu. Simțind nimicnicia noastră, noi trebuie să folosim orice ocazie ce ni se oferă, pentru a căpăta o deplină experiență. După cum planta își înfige rădăcinile în pământ, tot așa și noi trebuie să fim bine înrădăcinați în Hristos. După cum planta primește razele soarelui, rouă și ploaie, tot astfel și noi trebuie să ne deschidem inimile lucrării Duhului Sfânt.” – Pa­rabolele Domnului Hristos, pag. 66, 67 (cap. 3, Întâi un fir verde, apoi spic).

b. Cum putem ști dacă sămânța ce se dezvoltă în inima noastră este de soi bun sau nu?

Luca 6:45: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.”

Ce dorește Dumnezeu să facem, în timp ce sămânța cea bună crește în noi?

Luca 6:38: Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

„Cuvintele și faptele mărturisesc în mod deslușit despre ceea ce este în ini­mă. Dacă vanitatea și mândria, iubirea de sine și de îmbrăcăminte umplu inima, conversația va fi una despre modă, rochii, înfățișare, dar nu despre Hristos sau Împărăția cerului. Dacă în inimă sălășluiesc sentimente de invidie, aceleași senti­mente se vor manifesta în cuvinte și fapte...

Unii se ocupă insistent cu ce vor mânca și bea, și cu ce se vor îmbrăca. Inimile lor sunt încărcate cu astfel de gânduri, și acestea se revarsă în afară din abundența inimii, de parcă aceste lucruri ar fi cel mai mare scop al vieții, cea mai înaltă reali­zare a lor.” – Înalta noastră chemare, p. 283, engl.

„Inima care a gustat o dată iubirea lui Hristos strigă fără încetare după un to­rent și mai adânc și, pe măsură ce veți da, veți primi într-o măsură mai bogată și mai abundentă... Lui Isus, care S-a golit pe Sine pentru mântuirea omenirii pierdute, I S-a dat Duhul Sfânt fără măsură. Tot astfel va fi dat El oricărui urmaș al lui Hristos, atunci când toată inima este predată pentru ca Isus să locuiască în ea.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 20 (cap. 2, Fericirile)

c. În ce domenii ale experienței noastre dorește Dumnezeu, în mod special, să vadă o creștere?

2 Petru 3:18: „ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.”

2 Tesaloniceni 1:3: „Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu cres­când, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.”


Miercuri 11 aprilie

4. LECȚII DE LA O SĂMÂNȚĂ MICĂ

a. Ce lecții putem învăța de la grăuntele de muștar?

Marcu 4:30-32: „El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa? Se aseamănă cu un grăunte de muştar care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ; dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”

„Sămânța din care a răsărit această plantă gigant [muștarul], era printre cele mai mici dintre toate semințele. La început a răsărit numai un lăstar fraged, dar de o mare vitalitate. Apoi el a crescut și s-a dezvoltat, până când a ajuns la mărimea la care se găsea acum. Tot la fel, Împărăția lui Hristos părea la început umilă și lipsită de importanță. Comparată cu împărățiile lumii, ea părea a fi cea mai mică dintre toate. Conducătorii de atunci ai lumii își băteau joc de pretenția Domnului Hristos că este un împărat. Totuși, în puternicele adevăruri încredințate urmașilor Săi, împărăția Evangheliei avea în sine viața divină. Și cu ce repeziciune a crescut, cât de mult s-a întins influența ei! Când Hristos a rostit această parabolă nu erau decât puțini țărani galileeni care reprezentau noua împărăție. Sărăcia lor și numă­rul lor mic au fost prezentate mereu și mereu ca motive pentru care oamenii n-ar trebui să se alăture acestor pescari simpli, care Îl urmau pe Isus. Dar sămânța de muștar urma să crească și să-și întindă ramurile sale peste lumea întreagă. Când împărățiile acestei lumi, a căror glorie umplea atunci inimile oamenilor, aveau să piară, Împărăția Domnului Hristos avea să rămână o putere mare și vastă.” – Para­bolele Domnului Hristos, pag. 77, 78 (cap. 5, Asemenea unui grăunte de muștar).

b. Cât de importante sunt în viață lucrurile pe care le considerăm doar niște amănunte nesemnificative? Chiar sunt ele nesemnificative?

Cântarea Cântărilor 2:15: „Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.”

„Un singur bob de grâu, înmulțit prin semănări repetate, ar acoperi un teren întreg cu snopi aurii. Atât de larg răspândită ar putea fi influența unei singure vieți, a unei singure fapte.” – Educație, pag. 109 (Natura ca învățător)

c. Ce știm despre dezvoltarea unei plante dintr-o sămânță?

Marcu 4:26-29: El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămân­ţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul.”

Cum se referă această creștere la dezvoltarea noastră proprie?

„În primii ani ai vieții copilului, pământul inimii trebuie pregătit cu grijă pen­tru ploile calde ale harului lui Dumnezeu. Apoi, semințele adevărului trebuie semă­nate cu grijă și păzite cu sârguință. Iar Dumnezeu, care răsplătește orice efort făcut în Numele Său, va pune viață în sămânța semănată, și întâi va apărea firul verde, apoi spicul, apoi grăuntele deplin în spic.” – Căminul adventist, pag. 201 (cap. 32, Grădina inimii).


Joi 12 aprilie

5. LEGEA CAUZEI ȘI EFECTULUI

a. Ce va determina ceea ce vom culege la strângerea recoltei?

Galateni 6:7, 8: „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va sece­ra din Duhul viaţa veşnică.”

Matei 7:16, 17: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.”

„Conform legilor lui Dumnezeu din natură, efectul urmează cauzei cu o cer­titudine invariabilă. Culesul dovedește ce s-a semănat. În această privință, nu este admisă nicio scuză. Oamenii își pot amăgi semenii și pot primi laude și plată pentru o slujire pe care n-au prestat-o. În natură, însă, nu poate exista amăgire. Asupra agricultorului necredincios, recolta rostește sentința de condamnare. Și acest lucru este adevărat în cel mai înalt sens pe tărâm spiritual… [Omul, care în orice afacere sau profesie, nu este credincios responsabilităților sale cele mai înalte] s-ar putea măguli că, atâta vreme cât răul este ascuns, el este în avantaj. Dar nu este așa; se înșală. Recolta vieții este caracterul, și acest lucru determină destinul, atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea viitoare.

Recolta este o reproducere a seminței semănate. Fiecare sămânță dă rod după specia ei. Tot așa este și cu trăsăturile de caracter pe care le cultivăm. Egoismul, iubirea de sine, înălțarea propriei persoane, îngăduința de sine se înmulțesc, iar sfârșitul este nenorocire și ruină. Iubirea, compasiunea și bunătatea aduc roadele binecuvântării, o recoltă care este nepieritoare.” – Educație, pag. 108, 109 (Natura ca învățător). 

b. Ce vom culege dacă Îl punem pe Dumnezeu deasupra oricărei considerații pământești?

Luca 18:29, 30: „Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Îm­părăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”


Vineri 13 aprilie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Deși sămânța are viață în sine, ce este necesar pentru a o face să crească? Ce este necesar pentru creștere în domeniul spiritual?

2. Care ar trebui să fie atitudinea noastră în semănarea seminței evangheli­ei? Cum ne-a oferit Mântuitorul un exemplu în această privință?

3. Dacă avem o sămânță bună care crește în inimă, despre ce vor fi conversațiile noastre?

4. Cum ilustrează grăuntele de muștar dezvoltarea împărăției lui Dumne­zeu?

5. Ce trebuie să semănăm pentru a culege o recoltă nepieritoare?18