Lecţia 3.Sămânţa promisă

„Acum, promisiunea a fost făcută lui Avraam şi seminţei lui. Nu spune, și seminţelor, ca şi cum ar fi multe; ci ca uneia, și seminţei tale, care este Hristos” (Galateni 3:16).

„Darul făcut lui Avraam şi seminţei lui includea nu doar ţara Canaanului, ci întregul pământ.”—Patriarhi şi profeţi, p. 170 engl. (rom. cap. 14: Distrugerea Sodomei).

Studiu recomandat: Patriarhi şi profeţi, p. 145-155 engl. (cap. 13: Încercarea credinţei).

 

Duminică 15 ianuarie

1. SĂMÂNŢA PROMISĂ

a. Deşi Avraam îi ceruse lui Dumnezeu o sămânţă care să fie moştenitorul lui, cu câţi copii i-a promis Dumnezeu că îl va binecuvânta? Geneza 13:15, 16; 15:2-5.

Căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată. (Geneza 13:15-16)

Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” (Geneza 15:2-5)

b. Cum revelează apostolul Pavel că promisiunile făcute lui Avraam urmau să se realizeze printr-o sămânţă foarte specială, Isus Hristos? Geneza 17:1-8; Galateni 3:16; Evrei 2:14-16.

Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Geneza 17:1-8)

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi seminţei tale”, adică Hristos. (Galateni 3:16)

Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. (Evrei 2:14-16)

„Fuseseră date profeţii clare şi specifice cu privire la apariţia Celui Promis. Lui Adam îi fusese dată o asigurare despre venirea Răscumpărătorului. Sentinţa pronunţată asupra lui Satan, ‘Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul’ (Geneza 3:15), a fost pentru primii noştri părinţi o făgăduinţă despre răscumpărarea care urma să fie îndeplinită prin Hristos. Lui Avraam i-a fost dată promisiunea că din linia sa genealogică urma să vină Mântuitorul lumii: ‘În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.’ ‘El nu a spus, și seminţelor tale, ca şi când ar fi multe; ci ca despre una, și seminţei tale, care este Hristos’ (Geneza 22:18; Galateni 3:16).”—Istoria faptelor apostolilor, p. 222 engl. (rom. cap: Tesalonic). 16 Lecţii biblice pentru Şcoala de Sabat, ianuarie - martie 2017

 

Luni 16 ianuarie

2. NAŞTEREA SEMINŢEI PROMISE

a. De unde ştim că Avraam era conştient de faptul că promisiunile urmau să se împlinească printr-o sămânţă foarte specială, Isus Hristos? Ioan 8:56.

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat. (Ioan 8:56)

„[Lui Avraam] i-a fost dată o viziune a sacrificiului divin pentru păcat. Despre acest sacrificiu el a avut o ilustraţie în propria sa experienţă… Pe altarul de jertfă el şi-a pus fiul promis, fiul în care se concentrau toate speranţele sale… Avraam a învăţat de la Dumnezeu cea mai mare lecţie dată vreodată unui muritor. Rugăciunea sa, ca să Îl vadă pe Hristos înainte de a muri, a primit răspuns. El L-a văzut pe Hristos; el a văzut tot ceea ce putea să vadă un muritor şi să trăiască. Predându-se pe deplin, el a fost capabil să înţeleagă viziunea despre Hristos, care îi fusese dată. Lui i-a fost arătat că, prin faptul că Îl dă pe singurul Său Fiu pentru a-i salva pe păcătoşi de la ruină eternă, Dumnezeu făcea un sacrificiu mai mare şi mai minunat decât putea să facă vreodată omul.”—Hristos, Lumina lumii, p. 468, 469 engl. (cap. 51: Lumina vieţii).

b. Văzând că Sara trecuse de vârsta la care putea să aibă copii, de ce aveau Avraam şi Sara nevoie pentru a avea un copil? Geneza 17:15-19; 18:9-14; Marcu 10:27.

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. (Geneza 17:15-19)

Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” (Geneza 18:9-14)

Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Marcu 10:27)

„Mi-aş dori ca toţi să poată realiza ce posibilităţi şi probabilităţi există pentru toţi cei care fac din Hristos tot ceea ce au ei nevoie şi încrederea lor. Viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu are oricând un refugiu; o astfel de persoană poate să spună: ‘Pot toate lucrurile prin Hristos, care mă întăreşte’ (Filipeni 4:13).”—Country Living, p. 28.

c. În ce moduri naşterea lui Isaac a simbolizat naşterea seminţei promise, Isus Hristos? Isaia 7:14; Matei 1:18-23.

De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. (Isaia 7:14)

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” (Matei 1:18-23)

„Naşterea unui fiu lui Zaharia, asemenea naşterii copilului lui Avraam, cât şi Cel al Mariei, urma să prezinte un adevăr spiritual măreţ, un adevăr pe care noi îl învăţăm încet şi îl uităm repede. În noi înşine nu suntem capabili să facem vreo faptă bună; însă ceea ce noi nu putem face, va fi realizat prin puterea lui Dumnezeu în fiecare suflet supus şi care crede. Prin credinţă a fost dat copilul promis. Prin credinţă se naşte viaţa spirituală şi noi suntem făcuţi capabili să facem faptele neprihănirii.”—Hristos, Lumina lumii, p. 98 engl. (cap. 10: Glasul în pustie). 

 

Marţi 17 ianuarie

3. MOARTEA SEMINŢEI PROMISE

a. Descrieţi cum a prezis Dumnezeu moartea seminţei promise, Isus Hristos, prin jertfirea lui Isaac. Geneza 22:1-3, 9-13; Romani 8:31, 32; Isaia 53:4-7.

După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. (Geneza 22:1-3)

Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. (Geneza 22:9-13)

Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? (Romani 8:31-32)

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. (Isaia 53:4-7)

„Berbecul oferit în locul lui Isaac Îl reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu, care urma să fie jertfit în locul nostru. Când omul a fost condamnat la moarte prin încălcarea Legii lui Dumnezeu, Tatăl, privind spre Fiul Său, a spus păcătosului: ‘Trăieşte: căci am găsit o răscumpărare.’ Pentru a impresiona mintea lui Avraam cu realitatea evangheliei, precum şi pentru a-i testa credinţa, i-a poruncit Dumnezeu să îşi ucidă fiul. Agonia pe care a îndurat-o el în timpul zilelor întunecate ale acelei încercări îngrozitoare a fost permisă pentru ca el să înţeleagă, din propria sa experienţă, măreţia jertfei făcute de Dumnezeul infinit pentru răscumpărarea omului. Niciun alt test nu i-ar fi cauzat lui Avraam o astfel de agonie sufletească, precum jertfirea fiului său. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la o moarte de agonie şi ruşine. Îngerilor, care au fost martori la umilirea şi agonia sufletească a Fiului lui Dumnezeu, nu li s-a permis să intervină, ca în cazul lui Isaac. Nu a existat nici o voce care să strige: ‘Destul.’ Pentru a salva rasa căzută, Regele gloriei Și-a dat viaţa Sa. Ce dovadă mai puternică poate fi oferită despre compasiunea şi dragostea infinită a lui Dumnezeu?”—Patriarhi şi profeţi, p. 154 engl. (cap. 13: Încercarea credinţei).

b. Ce era semnificativ cu privire la expresia “singurul tău fiu”, pe care i-a spus-o Dumnezeu lui Avraam? Geneza 22:2; Marcu 1:11; 1 Ioan 4:9.

Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” (Geneza 22:2)

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:11)

Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. (1 Ioan 4:9)

„Tatăl nostru ceresc L-a predat pe Fiul Său iubit agoniilor crucificării… Fiul iubit al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, a fost insultat, batjocorit, luat în derâdere şi torturat, până când şi-a plecat capul în moarte. Ce dovadă mai mare putea Cel infinit să ne dea despre dragostea şi mila Sa divină? [Romani 8:32 citat].”—That I May Know Him, p. 20. „Atunci, să suferim zilnic cu bucurie de dragul lui Isus, să ne răstignim zilnic eul şi să fim părtaşi ai suferinţelor lui Hristos aici, ca să putem fi făcuţi părtaşi cu El la slava Sa, şi să fim încununaţi cu slavă, onoare, nemurire, şi viaţă eternă.”—Experienţe şi viziuni, p. 114 engl. (cap: Pregătire pentru revenirea lui Hristos). 

 

Miercuri 18 ianuarie

4. ÎNVIEREA SEMINŢEI PROMISE

a. Cum i-a arătat Dumnezeu lui Avraam că sămânţa făgăduită, Isus Hristos, urma să fie Salvatorul lumii? Geneza 22:7, 8, 11-13; Evrei 11:17-19.

Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. (Geneza 22:7-8)

Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. (Geneza 22:11-13)

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi. (Evrei 11:17-19)

„Când i-a fost dată lui Avraam porunca de a-l jertfi pe fiul său, interesul tuturor fiinţelor cereşti a fost angajat. Cu o seriozitate intensă ei urmăreau fiecare pas făcut pentru îndeplinirea acestei porunci. Când, la întrebarea lui Isaac: ‘Unde este mielul pentru arderea de tot?’, Avraam a răspuns: ‘Dumnezeu va pune El Însuşi un miel la dispoziţie’ (Geneza 22:7, 8 engl.) şi, când mâna tatălui a fost oprită pe când el era pe punctul de a-l ucide pe fiul său, iar mielul pe care îl pregătise Dumnezeu a fost oferit în locul lui Isaac—atunci lumina a fost revărsată asupra tainei răscumpărării, şi chiar îngerii au înţeles mai clar minunata măsură pe care o făcuse Dumnezeu pentru salvarea omului.”— Patriarhi şi profeţi, p. 155 engl. (cap. 13: Încercarea credinţei).

b. De ce adevăr minunat a fost asigurat Avraam când s-a prins de promisiunea „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta” (Geneza 21:12)? Geneza 22:5; Evrei 11:18, 19.

Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău. (Geneza 21:12)

Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi. (Geneza 22:5)

El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi. (Evrei 11:18-19)

„[Avraam] şi-a întărit sufletul ocupându-se cu dovezile bunătăţii şi credincioşiei lui Dumnezeu. Acest fiu fusese dat pe neaşteptate; şi nu avea oare Cel care îi dăduse acest dar preţios dreptul să ia înapoi ceea ce era al Lui? Atunci credinţa repeta promisiunea: ‘Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta’—o sămânţă numeroasă, ca boabele de nisip pe ţărm. Isaac era copilul unui miracol, şi nu putea oare puterea care i-a dat viaţă să i-o dea din nou? Privind dincolo de ceea ce se vedea, Avraam s-a prins de cuvântul divin, ‘socotind că Dumnezeu putea să îl învie, chiar din morţi’ (Evrei 11:19 engl. KJV).”—Ibid., p. 151, 152.

c. Cum a fost acest adevăr un simbol pentru adevărata sămânţă fă- găduită, Isus Hristos? Fapte 3:25, 26; 1 Petru 1:18-21. 

Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” (Faptele apostolilor 3:25-26)

căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. (1 Petru 1:18-21)

„[Fiul lui Dumnezeu] S-a ridicat din mormânt şi a proclamat peste mormântul deschis al lui Iosif ‘Eu sunt învierea şi viaţa’ (Ioan 11:25). Unul egal cu Dumnezeu a trecut prin moarte în favoarea noastră. El a gustat moartea pentru fiecare om, pentru ca, prin El, fiecare om să poată fi părtaş la viaţa veşnică.” —In Heavenly Places, p. 13. 

 

5. MOŞTENIREA SEMINŢEI PROMISE

a. Ce moştenire a promis Dumnezeu lui Avraam şi seminţei sale? Geneza 17:7, 8; Psalmii 105:6-11. Cum simbolizează aceasta moş- tenirea lui Hristos? Daniel 7:13, 14, 18; Matei 25:31-34.

Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Geneza 17:7-8)

sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi! Domnul este Dumnezeul nostru: judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul. El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac; El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel, zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire care v-a căzut la sorţi.” (Psalmi 105:6-11)

M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. (Daniel 7:13-14)

Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.” (Daniel 7:18)

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25:31-34)

„Limbajul nu poate să exprime valoarea moştenirii nemuritoare. Slava, bogăţiile şi onoarea oferite de Fiul lui Dumnezeu sunt de o valoare atât de nelimitată, încât este dincolo de puterea oamenilor sau chiar a îngerilor să ofere o idee corectă despre valoarea lor, despre excelenţa lor, despre măreţia lor.”—Mărturii, vol. 2, p. 40 engl. (cap. 3, Vânzând dreptul de întâi născut).

b. Cum putem avea asigurarea că Dumnezeu îşi va onora promisiunile şi va da copiilor Săi Ţara Făgăduită? Evrei 6:13-18; Ioan 14:1-3.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte. (Evrei 6:13-18)

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. (Ioan 14:1-3)

„Am aşteptat mult timp revenirea Salvatorului nostru. Însă promisiunea nu este cu nimic mai puţin sigură. În curând vom fi în căminul nostru promis. Acolo Isus ne va conduce pe lângă râul viu curgând de la tronul lui Dumnezeu şi ne va explica providenţele umbrite prin care ne-a trecut pe acest pământ, pentru a ne desăvârşi caracterele. Acolo vom vedea, cu o viziune neîntunecată, frumuseţile Edenului restaurat. Aruncând la picioarele Răscumpărătorului coroanele pe care El ni le-a pus pe cap, şi atingând harfele noastre de aur, vom umple tot cerul cu laudă la adresa Celui ce şade pe tron.”—Ibid., vol. 8, p. 254 engl. (cap. Spre casă).

 

Vineri 20 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum i-a revelat Dumnezeu lui Avraam evanghelia?

2. Prin ce miracol era declarată originea divină a lui Hristos?

3. Cum revelează experienţa lui Avraam şi Isaac amplitudinea sacrificiului făcut pentru omenire?

4. De ce este învierea atât de importantă pentru credincios?

5. Ce ar trebui să nu uităm niciodată când aşteptăm ţara de moştenit?