Lecția 4. Rugăciunea în taină

„Când te rogi, intră în odăița ta, și când ai închis ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti pe față” (Matei 6:6).

„Nu există nici un timp sau loc în care este nepotrivit să înălțăm o cerere lui Dumnezeu... În mulțimea de pe străzi, în mijlocul ocupațiilor de afaceri, putem... să implorăm călăuzire divină.”—Calea către Hristos, p. 99 (engl.) (cap. 11, Privilegiul rugăciunii).

Recomandare pentru studiu: Profeţi și regi, p. 628-634 (engl.) (rom. cap. 52, Un om al ocaziei).

 

Duminică 22 iulie
1. RUGÂNDU-NE LA LUCRU

a. Ce vești îl preocupau pe Neemia, și cum a descoperit angajatorul său preocuparea aceasta? Neemia 1:2-4; 2:1, 2.

Neemia 1:2-4: „A venit Hanani, unul din fraţii mei, și câţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie și despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate și porţile sunt arse de foc.” Când am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plâns și m-am jelit multe zile. Am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor.”

Neemia 2:1, 2: „În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică.”

b. Ce a cerut regele, și cum a răspuns Neemia? Neemia 2:4. Cum a fost ascultată rugăciunea în taină a lui Neemia? Versetul 6.

Neemia 2:4: „Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor.”

Neemia 2:6: „Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.”

„Omul lui Dumnezeu nu s-a aventurat să răspundă până când nu căutase mai întâi călăuzire de la Unul mai presus decât Artaxerxes... În acea rugăciune scurtă Neemia s-a apropiat de prezența Regelui regilor și a câștigat de partea sa o putere care poate schimba inimile, cum sunt schimbate cursurile apelor. A ne ruga cum s-a rugat Neemia în ceasul său de nevoie este o resursă la dispoziția creștinului în circumstanțe în care alte forme de rugăciune ar fi imposibile. Truditorii de pe căile aglomerate ale vieții, asaltați și aproape copleșiți de nedumerire, pot trimite în sus către Dumnezeu o cerere pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare și pe uscat, când sunt amenințați de ceva pericol, se pot încredința astfel protecției Cerului. În timpuri de dificultăți sau primejdii neașteptate, inima își poate înălța strigătul după ajutor către Unul care S-a legat prin jurământ să vină în ajutorul celor credincioși, încrezători, ai Săi, oricând ei strigă către El.”—Profeţi și regi, p. 631, 632 (engl.) (rom. cap. 52, Un om al ocaziei).

 

Luni 23 iulie
2. CĂUTÂND SĂ NE RUGĂM PRIN ACŢIUNILE NOASTRE

a. Când demonizatul care locuia printre morminte în țara Gadarenilor L-a văzut pentru prima dată pe Isus, ce a încercat el să facă? Marcu 5:5, 6.

Marcu 5:5,6: „Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munţi, ţipând și tăindu-se cu pietre. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat.”

b. Întrucât Satan nu i-a permis acestui om să se roage, ce a ieșit în schimb din gura lui? Marcu 5:7. Ce a făcut Isus pentru acest om aspru și lepădat, și pentru tovarășul lui (Matei 8:28)? Marcu 5:8.

Marcu 5:7: „Şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!”

Marcu 5:8: „Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!”

„Cuvintele Sale au străpuns mințile întunecate ale nefericiților bărbați. Ei realizau vag că era aproape Unul care îi putea salva de demonii care îi chinuiau. Ei au căzut la picioarele Salvatorului pentru a I se închina; însă când buzele lor s-au deschis pentru a implora îndurarea Sa, demonii au vorbit prin ei.”—Hristos, Lumina lumii, p. 337, 338 (engl.) (rom. cap. 35, Taci, fii liniștită).

c. Care a fost rezultatul primei rugăciuni tăcute a celor doi oameni? Luca 8:35. Ce putem învăța din rugăciunea neexprimată a demonizaților?

Luca 8:35: „Oamenii au ieșit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus și au găsit pe omul din care ieșiseră dracii șezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat și în toate minţile; și i-a apucat frica.”

„Nimeni nu a căzut atât de jos, nimeni nu e atât de josnic, încât să nu poată găsi eliberare în Hristos. Demonizatul, în loc de rugăciune, a putut doar să rostească cuvintele lui Satan; totuși apelul nerostit al inimii a fost auzit. Niciun strigăt al unui suflet în nevoie, chiar dacă nu este rostit în cuvinte, nu va rămâne neauzit. Cei care vor consimți să intre într-o relație de legământ cu Dumnezeul cerului nu sunt lăsați în puterea lui Satan sau în infirmitatea propriei lor naturi. Ei sunt invitați de Salvatorul: ‘Să se prindă de puterea Mea, ca să facă pace cu Mine; și vor face pace cu Mine’ (Isaia 27:5). Spiritele întunericului se vor lupta pentru sufletul care a fost cândva sub stăpânirea lor, însă îngerii lui Dumnezeu se vor lupta cu putere învingătoare pentru acel suflet. Domnul spune, ‘Se va lua prada celui puternic, sau va fi eliberat cel captiv pe drept?’... Așa vorbește Domnul: ‘Chiar captivii celui puternic vor fi luați, și prada celui îngrozitor va fi eliberată: pentru că Eu mă voi certa cu cel care se ceartă cu tine, și Eu îi voi salva pe copiii tăi’ ” (Isaia 49:24, 25).—Ibid., p. 258, 259 (engl.) (rom.cap. 26, La Capernaum).

 

Marți 24 iulie
3. DORINŢA NEROSTITĂ DUPĂ IERTARE

a. A prezentat femeia prinsă în preacurvie vreo scuză sau vreo justificare personală? Ioan 8:3-7.

Ioan 8:3-7: „Atunci cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului și au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a
poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”

b. A urât Isus păcatul ei? Explicați răspunsul vostru. Psalmii 45:7; Evrei 1:8, 9.

Psalmii 45:7: „Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă.”

Evrei 1:8, 9: „pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea și ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău
Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii Tăi.”

„În timp ce [Isus] nu îndulcește păcatul, nici nu reduce sentimentul de vină, El nu caută să condamne, ci să salveze. Lumea avea pentru această femeie greșită doar dispreț și batjocură; însă Isus i-a spus cuvinte de mângâiere și speranță. Cel fără păcat are milă de slăbiciunea păcătoasei, și îi întinde o mână de ajutor... Oamenii urăsc păcătosul, în timp ce iubesc păcatul. Hristos urăște pă- catul, însă îl iubește pe păcătos. Acesta va fi spiritul tuturor celor care Îl urmează. Dragostea creștină este înceată la a cenzura, grabnică să descopere căință, gata de a ierta, de a încuraja, de a-l pune pe cel rătăcitor pe calea sfințeniei, și de a-i fixa picioarele pe ea.”—Hristos, lumina lumii, p. 462
(engl.) (rom. cap. 50, Printre curse).

c. Cum a răspuns Isus cerinței nerostite după iertare a acestei femei? Ioan 8:10, 11.

Ioan 8:10, 11: „Atunci S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te
osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești.”

„Femeia stătuse înaintea lui Isus chircită de teamă. Cuvintele Lui, ‘Cel care este fără de păcat, să arunce primul piatra,’ fuseseră percepute de ea ca o sentință de moarte. Ea nu îndrăznea să își ridice ochii spre fața Salvatorului, ci în tăcere își aștepta teribilul destin. Cu uimire ea îi văzu pe acuzatorii ei depărtându-se fără cuvinte și confuzi; apoi în urechile ei ajunseră cuvintele: ‘Nici eu nu te osândesc: du-te, și să nu mai păcătuiești.’ Inima ei era topită, și ea s-a aruncat la picioarele lui Isus, exprimându-și prin suspine iubirea recunoscătoare, și cu lacrimi amare mărturisindu-și păcatele. Pentru ea, acesta a fost începutul unei noi vieți, o viață de puritate și pace, devotată serviciului lui Dumnezeu. În înălțarea acestui suflet căzut, Isus îndeplini un miracol mai mare decât în vindecarea celei mai cumplite boli fizice; El vindecă maladia spirituală care este spre moarte veșnică. Această femeie căită a devenit una dintre cei mai statornici urmași ai Lui. Ea a răsplătit mila Sa iertătoare cu iubire și devoțiune jertfitoare de sine.”—Ibid.

 

Miercuri 25 iulie
4. EXPRIMÂNDU-SE PRIN ACŢIUNI DISPERATE

a. Cât de interesat era un sărman paralitic să Îl vadă pe Isus? Luca 5:18, 19.

Luca 5:18, 19: „Şi iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei și l-au
coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.”

„Mă voi referi la paraliticul care nu își folosise membrele timp de mulți ani. Iată-l! Preoții, conducătorii și scribii au examinat cazul său și l-au declarat lipsit de speranță. I-au spus că prin propriul său păcat el adusese asupra sa această stare, și că nu era nicio speranță pentru el. Însă a ajuns la el vorba că exista un om numit Isus care făcea fapte mărețe. El vindeca bolnavii și El chiar înviase morți. ‘Dar cum pot să merg la El?’ spuse el. ‘Te vom duce noi chiar în prezența Lui’, au răspuns prietenii săi; ‘am auzit că El a venit în cutare loc.’ Şi astfel ei au luat pe omul lipsit de nădejde și l-au dus în locul unde știau că era Isus. Însă mulțimea înconjurase clădirea în număr atât de
mare, încât nu aveau nicio șansă, nici măcar să ajungă la ușă. Ce aveau să facă? Paraliticul sugeră ca ei să deschidă acoperișul și să îndepărteze cărămizile și să îl lase în jos prin acoperiș.”—Credinţa și faptele, p. 67 (engl.)
(rom. cap. 9, Calitatea credinţei noastre).

b. Ce dorință nerostită a paraliticului a îndeplinit Isus? Luca 5:20. Cum a revelat Isus faptul că El putea citi gândurile oricui, nu doar ale acestui om? Luca 5:21-23.

Luca 5:20: „Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”; Luca 5:21-23: „Cărturarii și fariseii au început să cârtească și să zică în ei înșiși: „Cine este Acesta, de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te și umblă”?”

„Isus știa exact de ce avea nevoie acest suflet bolnav de păcat. El știa că acesta fusese torturat din pricina propriei sale conștiințe, așa că i-a spus: ‘Păcatele îți sunt iertate.’ Ce ușurare veni asupra minții sale! Ce speranță
i-a umplut inima!” —Ibid.

c. Ce a arătat vindecarea concretă a omului despre puterea pe care o avea Isus? Luca 5:24-26.

Luca 5:24-26: „Dar, ca să știţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul și du-te acasă”. Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toţi au rămas uimiţi și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”

„Cel care la creațiune ‘a zis și s-a făcut’, care ‘poruncește și ce poruncește ia ființă’ (Psalmii 33:9), rostise viață sufletului mort în fărădelegi și păcate. Vindecarea trupului era o dovadă despre puterea care înnoise inima. Hristos porunci paraliticului să se ridice și să umble, ‘ca să știți’, spuse El, ‘că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.’ ”—Hristos, Lumina lumii, p. 270 (engl.) (rom. cap. 27, Poţi să mă curăţești).

 

Joi 26 iulie
5. RUGĂCIUNE PRIN ATINGERE

a. Cum a ales o femeie, după ce a suferit de o boală serioasă timp de 12 ani, să își exprime față de Isus cererea ei timidă de vindecare? Marcu 5:25-29.

Marcu 5:25-29: „Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, și nu simţise nicio ușurare; ba încă îi era mai rău. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime și s-a atins de haina Lui. Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.”

„Ocazia de aur venise, ea era în prezența marelui Medic! Însă în mijlocul confuziei, ea nu putea fi auzită de El, nici nu putea să primeasc mai mult decât doar o imagine trecătoare a chipului Său. Temându-se să nu piardă singura ei șansă de vindecare de boala ei, ea s-a strecurat cu insistență înainte, spunându-și: ‘Dacă măcar mă voi atinge de haina Sa voi fi vindecată.’ Ea a prins ocazia, pe când El trecea, și s-a întins spre El, abia atingându-I tivul hainei. Însă în acel moment ea s-a simțit vindecată de boala ei. În mod instantaneu sănătatea și tăria au luat locul slăbiciunii și durerii. Ea își concentrase toată credința vieții ei în acea unică atingere care a vindecat-o.”—The Spirit of Prophecy, vol. 2, p. 320.

b. Cum a recunoscut Isus apoi în mod public rugăciunea nerostită a credinței ei? Marcu 5:30-34. Ce ne învață aceasta despre credință?

Marcu 5:30-34: „Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El; și, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzește și mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta.”

„Isus nu trece niciodată fără să răspundă rugăciunea tăcută a credinței. Cel care Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt și care se străduiește să se pună în legătură cu Mântuitorul, va primi binecuvântarea Sa în schimb.”—Ibid., p. 322.

 

Vineri 27 iulie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce privilegiu avem când suntem în nevoi, chiar dacă nu putem să îngenunchem înaintea lui Dumnezeu? Cum putem face aceasta?
2. Aude Isus rugăciunile tăcute, tainice, care vin dintr-o inimă onestă?
3. Pot acțiunile noastre să slujească drept rugăciune? Cum?
4. De ce tip de vindecare avem toți nevoie, și cât de dispus este Isus să ne ajute?
5. Reacționează Isus doar la cuvintele care ies din gura noastră, sau și la gândurile neexprimate ale inimii?