Lecţia 5. Adevăraţii copii ai lui Avraam

„Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.” (Galateni 3:7).

„Oricine se va umili ca un copilaş, care va primi şi va asculta cuvântul lui Dumnezeu cu simplitatea unui copil, va fi între cei aleşi ai lui Dumnezeu.”— Înalta noastră chemare, p. 77 engl. (cap. Ales de Dumnezeu).

Studiu recomandat: Înalta noastră chemare, p. 75-79 engl. (cap. Prinzându-ne strâns de Hristos, Scara—Dumnezeu cere cele mai bune afecţiuni ale noastre) Profeţi şi regi, p. 367-372 engl. (cap. 31: Speranţă pentru păgâni).

 

Duminică 29 ianuarie

a. Pe cine consideră Biblia ca adevăraţii copii ai lui Avraam, adevăraţi Israeliţi? Romani 9:6-8; Galateni 3:7-9.

 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. (Romani 9:6-8)

Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:7-9)

„Lui Isaia i-a fost dat să prezinte foarte clar pentru Iuda adevărul că între cei care erau Israelul lui Dumnezeu urmau să fie socotiţi mulţi care nu erau descendenţi ai lui Avraam după trup. Această învăţătură nu era în armonie cu teologia secolului său, totuşi el a proclamat neînfricat soliile date lui de Dumnezeu şi a adus speranţă multor inimi care tânjeau, căutând binecuvântările spirituale promise seminţei lui Avraam.”—Profeţi şi regi, p. 367 engl. (cap. 31: Speranţă pentru păgâni).

b. Cum pot neamurile, care nu sunt copii după descendenţă propriu-zisă, să fie considerate adevărata sămânţă a lui Avraam? Romani 9:30; 4:11, 12, 16, 17.

 Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume, neprihănirea care se capătă prin credinţă; (Romani 9:30)

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. (Romani 4:11-12)

De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. (Romani 4:16-17)

„Toţi cei care, prin Hristos, urmau să devină copii ai credinţei, urmau să fie consideraţi sămânţa lui Avraam; ei erau moştenitori ai făgăduinţelor legământului; asemenea lui Avraam, ei urmau să păzească şi să vestească lumii legea lui Dumnezeu şi evanghelia Fiului Său.”—Patriarhi şi profeţi, p. 476 engl. (cap. 43: Moartea lui Moise).

 

Luni 30 ianuarie

2. COPIII ADOPTAŢI AI LUI AVRAAM

a. Prin credinţa în Hristos ca sămânţă promisă lui Avraam, în ce familie suntem noi adoptaţi? Romani 8:14-16; Galateni 4:4-7.

 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:14-16)

Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. (Galateni 4:4-7)

„Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi; pentru că s-a luat o măsură amplă, prin oferirea singurului Său Fiu, pentru a plăti răscumpărarea omului. Cei care pier, vor pieri pentru că au refuzat să fie adoptaţi ca nişte copii ai lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Mândria omului îl împiedică să accepte măsurile luate pentru răscumpărare.”—Înalta noastră chemare, p. 78 engl. (cap. Deplinătatea răscumpărării plătite de Hristos).

b. În ce mod face sacrificiul lui Isus Hristos un copil al lui Dumnezeu dintr-un om, chiar un fiu al credinţei, şi cui i se aplică aceasta? Galateni 3:27-29.

 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:27-29)

„Oamenii pot face fapte mari în ochii lumii; realizările lor pot fi numeroase şi de un grad înalt în ochii oamenilor, însă tot talentul, toată îndemânarea şi toată abilitatea lumii nu vor reuşi să transforme caracterul şi să facă dintr-un copil degradat al păcatului un copil al lui Dumnezeu, un moştenitor al cerului. Oamenii nu au nicio putere să îndreptăţească sufletul, să sfinţească inima… Cel mai măreţ dar al cerului, chiar Singurul Fiu al Tatălui, plin de har şi de adevăr, este singurul în stare să îi mântuiască pe cei pierduţi... Jertfa lui Hristos pe crucea Calvarului este o compensaţie ce întrece puterea copleşitoare a păcatului; şi, când asupra inimii păcătosului apasă un sentiment al păcatului, şi povara pare intolerabilă, Isus îl invită să privească la El şi să trăiască.”—The Signs of the Times, 2 mai 1892.

c. Explicaţi de ce copiii lui Avraam sunt din fiecare trib şi din fiecare naţiune, în loc să fie doar din Israel. Apocalipsa 7:9, 10; Geneza 17:4-6; Fapte 10:34, 35.

După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Apocalipsa 7:9-10)

„Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. (Geneza 17:4-6)

Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. (Fapte 10:34-35) 

„Hristos nu a recunoscut nicio distincţie de naţionalitate, rang sau crez. Cărturarii şi fariseii doreau să obţină beneficii locale şi naţionale din toate darurile cerului, şi să excludă restul familiei lui Dumnezeu din lume. Însă Hristos a venit să doboare fiecare zid despărţitor. El a venit să arate că darul milei şi iubirii Sale este la fel de nelimitat ca aerul, lumina, sau stropii de ploaie care împrospătează pământul.”—Mărturii, vol. 9, p. 190 engl. (cap. 21: Lucrarea de publicaţii de la College View”).

 

Marţi 31 ianuarie

3. FALŞII COPII AI LUI AVRAAM

a. De ce s-au descalificat majoritatea descendenţilor literali ai lui Avraam de la a fi adevăraţi Israeliţi în ochii lui Dumnezeu? Romani 10:1-4.

 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:1-4)

„Evreii, prin păcatele lor, se despărţeau de Dumnezeu. Ei erau incapabili de a discerne semnificaţia spirituală profundă a serviciului lor simbolic. În îndreptăţirea lor proprie, ei se încredeau în propriile lor fapte, în sacrificiile şi rânduielile propriu-zise, în loc să se încreadă în meritele Celui spre care arătau aceste lucruri. Astfel, ‘căutând o neprihănire a lor’ (Romani 10:3), ei s-au închis într-un formalism auto-suficient. Lipsiţi de Spiritul şi harul lui Dumnezeu, ei încercau să compenseze lipsa lor printr-o respectare riguroasă a ceremoniilor şi ritualurilor religioase. Nefiind mulţumiţi cu rânduielile pe care Dumnezeu Însuşi le desemnase, ei împovărau poruncile divine cu nenumă- rate pretenţii ai căror autori erau ei înşişi. Cu cât mai mare era distanţa faţă de Dumnezeu, cu atât mai riguroşi erau ei în respectarea acestor forme.”—Profeţi şi regi, p. 708, 709 engl. (cap. 59: Casa lui Israel).

b. Care este singura cale prin care putem fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu? Galateni 3:11, 12; 2:16. Ce schimbare va fi evidentă în viaţa acelora care au fost îndreptăţiţi prin credinţă?

Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.” (Galateni 3:11-12)

Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (Galateni 2:16) 

„Îndreptăţirea este în totalitate din har şi nu este procurată prin niciuna din faptele pe care le poate face omul căzut.”—Credinţa şi faptele, p. 20 engl. (cap. 1: Ellen White clarifică subiectele). „Inima mândră luptă să câştige mântuirea prin eforturi proprii; însă, atât dreptul nostru pentru cer, cât şi calificarea noastră pentru el, se află în neprihănirea lui Hristos. Domnul nu poate face nimic pentru recuperarea omului înainte ca omul, convins de slăbiciunea sa, şi dezbrăcat de toată auto-suficienţa sa, să se predea controlului lui Dumnezeu. După aceea, el poate primi darul pe care Dumnezeu aşteaptă să îl ofere.”—Hristos, Lumina lumii, p. 300 engl. (cap. Predica de pe munte).

„Cel care încearcă să ajungă la cer prin propriile fapte de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu există nicio siguranţă pentru cel care are doar o religie legalistă, o formă de evlavie. Viaţa creştinului nu e o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a naturii. E o moarte faţă de eu şi de păcat, şi o viaţă cu totul nouă. Această schimbare poate fi realizată doar prin lucrarea eficientă a Duhului Sfânt.”—Ibid., p. 172 engl. (cap. 17: Nicodim).

 

Miercuri 1 februarie

4. SERVII LUI AVRAAM

a. Cei care nu adoptă credinţa lui Avraam în Hristos, ca sămânţă promisă, sunt priviţi ca servi, în loc de fii şi fiice. Ce se va întâmpla cu ei? Geneza 16:3-6; Galateni 4:30, 31.

Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa. Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!” Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea. (Geneza 16:3-6)

Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.” De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. (Galateni 4:30-31) 

„Noe şi cei din gospodăria sa erau în arcă, ‘şi Domnul i-a închis înăuntru.’ … Uşa masivă, care era imposibil de închis de cei dinăuntru, a fost încet împinsă la locul ei de mâini nevăzute. Noe era închis pe dinăuntru, şi cei ce au respins harul lui Dumnezeu erau închişi pe dinafară. Sigiliul Cerului era pe acea uşă; Dumnezeu o închisese, şi doar Dumnezeu putea să o deschidă. În acelaşi mod, când Hristos îşi va încheia mijlocirea pentru oamenii vinovaţi, înainte de venirea Sa pe norii cerului, uşa milei va fi închisă. Harul divin nu îi va mai restrânge pe cei răi, şi Satan va avea control deplin asupra acelora care au respins mila.”—Patriarhi şi profeţi, p. 98 engl. (cap. 7: Potopul).

b. Pe cine şi ce slujesc ei, de fapt, ca servi? Ioan 8:31-35, 39-44.

Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. (Ioan 8:31-35)

„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Ioan 8:39-44)

„ ‘Nu ştiţi că atunci când vă oferiţi pe voi înşivă ca sclavi, ca să ascultaţi de cineva, sunteţi sclavii celui de care ascultaţi?’ (Romani 6:16). Dacă ne îngăduim mânie, poftă, lăcomie, ură, egoism sau orice alt pă- cat, devenim servii păcatului. ‘Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni’ (Matei 6:24). Dacă slujim păcatului, nu Îi putem sluji lui Hristos.”— The Review and Herald, 15 noiembrie 1887.

c. De ce acei care L-au respins pe Hristos nu vor fi niciodată capabili să intre în ţara Canaan, care a fost promisă lui Avraam şi seminţei lui? Evrei 3:17-19; Fapte 4:10-12; Galateni 3:9.

 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. (Evrei 3:17-19)

s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:10-12)

Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:9)

„Timp de patruzeci de ani necredinţa, murmurarea şi rebeliunea l-au exclus pe vechiul Israel din ţara Canaanului. Aceleaşi păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc. În niciunul dintre cazuri problema nu a fost la promisiunile lui Dumnezeu. Necredin- ţa, spiritul lumesc, lipsa de consacrare şi certurile din mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu ne-au ţinut în această lume de păcat şi durere timp de atâţia ani.”—Evanghelizarea, p. 696 engl. (secţiunea 20, subcap. Motivul întârzierii).

 

Joi 2 februarie

5. O AVERTIZARE PENTRU BISERICĂ

a. Ce avertizare a fost dată bisericii din Galatia, şi de ce? Galateni 3:1-6; 4:7-11.

 O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă în adevăr, e în zadar! Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei? Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:1-6)

Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:7-11)

„Mântuirea care a fost îndeplinită pentru noi de Domnul nostru pe crucea Calvarului a fost pentru a ne aduce la ascultarea de legea lui Dumnezeu, făcând posibil ca, prin neprihănirea Sa atribuită nouă, să ţinem legea lui Dumnezeu… Nimic nu este la fel de ofensator pentru Dumnezeu ca păcatul. În loc de a face fără valoare legea lui Dumnezeu prin păcătuire continuă, fiecare suflet cu adevărat convertit va umbla pe calea adevăratei ascultări de toate poruncile lui Dumnezeu. Fiecare va cerceta Scripturile ca să cunoască adevărul. Cine l-a vrăjit pe păcătosul nepocăit, aşa încât păcatul este preferat în locul ascultării? Este puterea lui Satan care a venit la Adam şi Eva în Eden, puterea înşelătoare, fermecătoare a îngerului căzut.”—The Upward Look, p. 209.

b. Cum stau ca o lecţie pentru noi luptele lui Avraam cu propria sa credinţă? Geneza 15:3-6; 17:17, 18; Evrei 4:1, 2. Pe de altă parte, ce ne oferă adevărata credinţă? 1 Ioan 5:4, 5.

 Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:3-6)

Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” (Geneza 17:17-18)

Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. (Evrei 4:1-2)

pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? (1 Ioan 5:4-5)

„Viaţa creştinului ar trebui să fie una de credinţă, de victorie şi de bucurie în Dumnezeu… Dumnezeu este capabil şi dispus să reverse asupra servilor Săi toată tăria de care au nevoie, şi să le dea înţelepciunea pe care o reclamă diferitele lor necesităţi. El va face mai mult decât să împlinească cele mai înalte aşteptări ale celor care îşi pun încrederea în El.”—Credinţa prin care trăiesc, p. 126 engl. (cap. Credinţa este biruinţa).

 

Vineri 3 februarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cât de importantă este credinţa pentru un creştin?

2. De ce poate un creştin să Îl numească pe Dumnezeu Tatăl său?

3. Cum putem evita să fim condamnaţi de Dumnezeu?

4. Care este diferenţa între a fi servul lui Avraam şi fiul sau fiica sa?

5. Cum putem fi vrăjiţi de diavolul să ne corupem credinţa?