Lecţia 5. Vameșul și fariseul

 „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12).

„Nu este nimic atât de ofensator pentru Dumnezeu sau atât de periculos pentru sufletul omenesc, ca mândria și încrederea în sine. Dintre toate păcatele, acesta este cel mai lipsit de speranță, cel mai greu de vindecat.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 154 (cap. 13, Doi închinători).

Recomandare pentru studiu: Parabolele Domnului Hristos, pag. 150-163 (cap. 13, Doi închinători).


Duminică 29 aprilie

1. ÎNCHINÂNDU-SE ÎN TEMPLU

a. Care a fost scopul lui Isus când a istorisit pilda celor doi închinători?

Luca 18:9: „A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.”

„Noi însă trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, să avem o cunoaștere care va conduce la pocăință, mai înainte ca noi să putem găsi iertare și pace… Numai acela care se recunoaște ca fiind un păcătos poate fi mântuit de Hristos… Noi trebuie să ne cunoaștem adevărata noastră stare, altfel nu vom simți nevoia după ajutorul Domnului Hristos. Trebuie să înțelegem primejdia noastră, altfel nu vom alerga spre locul de refugiu. Trebuie să simțim durerile cauzate de rănile noastre, altfel nu vom dori să fim vindecați.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 158 (cap. 13, Doi închinători).

b. Descrieți-i pe cei doi bărbați la care se face referire în parabolă.

Luca 18:10-13: „„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fari­seu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”

„Fariseul și vameșul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei care vin să se închine înaintea lui Dumnezeu. Primii doi reprezentanți ai acestor cla­se se află în primii doi copii ce au fost născuți în această lume. Cain gândea despre sine că este neprihănit, de aceea, el a venit înaintea lui Dumnezeu numai cu un dar de mulțumire. El nu și-a mărturisit păcatul și n-a recunoscut nevoia lui de har. Dar Abel a venit cu jertfa de sânge care indica la Mielul lui Dumnezeu. El a venit ca un păcătos, considerându-se pierdut; singura sa nădejde era iubirea nemeritată a lui Dumnezeu.” – Ibid., pag. 152 (cap. 13, Doi închinători).


Luni 30 aprilie

2. VIZIUNEA LUI DUMNEZEU ASUPRA SITUAȚIEI

a. Ce a concluzionat Isus cu privire la cei doi bărbați care se închi­nau în templu?

Luca 18:14 (p.p.): „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât aca­să socotit neprihănit decât celălalt.”

„Pentru a fi îndreptățit, păcătosul trebuie să aibă acea credință care însușește meritele lui Hristos propriului suflet. Noi citim că și dracii ‘cred și se înfioară’ (Iacov 2:19), dar credința lor nu le conferă îndreptățirea; nici credința acelora care acordă adevărurilor Bibliei o simplă acceptare intelectuală nu le va aduce acestora bene­ficiile mântuirii. Această credință nu reușește să atingă punctul esențial, pentru că adevărul nu antrenează inima, nici nu transformă caracterul.” – Solii alese, vol. 3, pag. 101, cap. 22, Accentul pus pe subiectul mântuirii).

b. Ce nu a reușit fariseul să vadă la el însuși?

Romani 3:10-12: „după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciu­nul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netreb­nici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.”

Cum putem face aceeași greșeală?

„Fariseul se suie la Templu să se roage, nu pentru că simte că este păcătos și deci ar avea nevoie de iertare, ci pentru că gândește despre sine că este drept și speră să câștige astfel laude. El privește închinarea sa ca pe un act cu merit, care-l va recomanda înaintea lui Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 150 (cap. 13, Doi închinători).

„Mulți se înșală în ceea ce privește starea inimii lor. Ei nu realizează că inima naturală este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Ei se înfășoară cu propria lor neprihănire și se mulțumesc să atingă propriul lor standard uman de caracter; dar cât de grav eșuează, atunci când nu ajung la standardul divin și prin ei înșiși nu pot îndeplini cerințele lui Dumnezeu.” – Solii alese, vol. 1, pag. 320 (cap. 48, Standardul divin).

c. Ce principiu general ne învață Isus în această parabolă?

Luca 18:14 (partea a doua): „Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”

Iacov 4:10: „smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.”35

1 Petru 5:6: „Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.”

„Smeriți-vă, fraților. Când faceți acest lucru, este posibil ca îngerii sfinți să co­munice cu voi și să vă așeze pe un teren avantajos. Atunci, experiența voastră, în loc să fie defectuoasă, va fi plină de fericire.” – This Day With God, pag. 35.

„Dumnezeu nu acordă iertare celui, a cărui căință nu produce umilință.” - The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 7, pag. 938.


Marţi 1 mai

3. AVÂND ATITUDINEA VAMEȘULUI

a. Cum vede Dumnezeu atitudinea vameșului?

Psalmii 51:17: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumne­zeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.”

Psalmii 102:17: „El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.”

„Postul și rugăciunea, care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăți, sunt o urâ­ciune înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru rugăciune, șirul ceremoniilor religioase, umilința exterioară, sacrificiile impunătoare, arată că acela care face astfel de lucruri se consideră neprihănit și ca având drept la cer; dar totul este o amăgire. Faptele noastre nu pot să cumpere niciodată mântuirea…

Omul trebuie să fie golit de eul lui înainte de a putea fi, în înțelesul deplin al cu­vântului, un credincios în Isus. Când s-a renunțat la eu, Domnul poate face din om o făptură nouă.” – Hristos, Lumina lumii, pag. 280 (cap. 28, Levi-Matei).

b. Ce fel de experiență trebuie să avem, întocmai ca vameșul, pentru a primi iertare și pace?

1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”

Ieremia 3:13: „Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necre­dincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dum­nezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Dom­nul.”

„Această lepădare de sine nu trebuie făcută numai la începutul vieții de creștin. Ea trebuie reînnoită la fiecare pas făcut spre cer. Toate faptele noastre bune sunt depen­dente de o putere ce se află în afara noastră. De aceea, trebuie să aibă loc o continuă înălțare a inimii către Dumnezeu, o continuă, serioasă și zdrobitoare mărturisire a pă­catului, cu o umilire a sufletului înaintea Lui. Numai printr-o continuă lepădare de sine și o dependență de Domnul Hristos vom putea umbla noi în siguranță.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 159, 160 (cap. 13, Doi închinători).36

c. Prin ce era diferită rugăciunea vameșului?

Ieremia 29:12, 13: „Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”

„Există două tipuri de rugăciune – rugăciunea de formă și rugăciunea credinței. Repetarea unor fraze din obișnuință, când inima nu simte nevoia după Dumnezeu, este o rugăciune formală… Ar trebui să fim foarte atenți, pentru ca, în toate ru­găciunile noastre, să rostim dorințele inimii și să exprimăm doar ceea ce vrem să spunem de fapt. Toate cuvintele înflorite din repertoriul nostru, nu sunt echivalente cu o singură dorință sfântă. Cele mai elocvente rugăciuni sunt doar repetări zadar­nice, dacă nu exprimă adevăratele sentimente ale inimii. Dar rugăciunea care vine dintr-o inimă serioasă, când simplele dorințe ale sufletului sunt exprimate așa cum am cere unui prieten pământesc o favoare, așteptând ca aceasta să ne fie acordată - aceasta este rugăciunea credinței.” – My Life Today, pag. 19.


Miercuri 2 mai

4. EVITÂND CAPCANELE FARISEULUI

a. În ce pericol sunt cei care nu recunosc faptul că sunt păcătoși?

Apocalipsa 3:16, 17: „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.”

Luca 5:31, 32: „Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”

„Cel care cade în unele păcate grele poate ajunge să aibă un simțământ de rușine, să-și vadă nimicnicia și să simtă nevoia după harul lui Hristos; dar mândria nu simte nicio nevoie și, în acest fel, ea închide inima în fața Domnului Hristos și a binecuvântărilor nespus de mari pe care El a venit să le dea.” – Calea către Hristos, pag. 30 (cap. 3, Pocăința).

„Mi s-a încredințat datoria de a spune fraților mei: Umiliți-vă și mărturisiți-vă păcatele, pentru că altfel veți fi umiliți de Însuși Dumnezeu. Mesajul către Biserica Laodiceeană se potrivește acelora care nu aplică mesajul la ei înșiși.” – Sfaturi către editori, pag. 99.

b. Ce merge, deseori, mână în mână cu acest tip de mândrie spirituală?

Psalmii 12:3: „Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie.”

Ce pericol este implicat aici?

Proverbele 26:28 (u.p.): „şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea.”37

Proverbele 29:5: „Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui.”

„Trebuie să evităm tot ceea ce ar încuraja mândria și mulțumirea de sine; de aceea ar trebui să ne ferim de a lăuda pe cineva sau de a primi laude din partea cuiva. Este lucrarea lui Satana aceea de a măguli. El se ocupă cu lingușirea în aceeași măsură în care se ocupă cu acuzarea și condamnarea cuiva. În acest fel, el lucrează la ruinarea sufletului. Acei care aduc laude oamenilor sunt folosiți de către Satana ca agenți ai săi. Cei care lucrează pentru Hristos să îndepărteze de la ei orice cuvânt de laudă. Eul trebuie să fie scos din atenția noastră. Numai Domnul Hristos trebuie să fie proslăvit.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 161 (cap. 13, Doi închinători).

c. Deși a fost odată un conducător puternic în Israel, cum s-a schim­bat experiența lui Pavel?

Filipeni 3:6-9: „în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”

Romani 7:9: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.”

Galateni 6:14: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”

„Judecând după litera legii, așa cum o aplică oamenii manifestării exterioare a vieții, [Pavel] se abținuse de la păcat; dar când a privit în profunzimea preceptelor sfinte și s-a văzut pe sine așa cum îl vedea Dumnezeu, el s-a plecat în umilință și și-a mărturisit vina.” – Calea către Hristos, pag. 29, 30 (cap. 3, Pocăința).

„Cu cât ne apropiem mai mult de Isus, cu atât mai clar vedem puritatea și măreția caracterului Său, cu atât mai puțin vom simți că trebuie să ne înălțăm singuri. Con­trastul dintre caracterele noastre și al Lui vor conduce la umilință a sufletului și la o cercetare profundă a inimii. Cu cât Îl iubim mai mult pe Isus, cu atât mai mult ne vom umili eul și îl vom da uitării.” – The Upward Look, pag. 46.38

 

Joi 3 mai

5. PRACTICÂND UMILINȚA ÎN VIAȚA NOASTRĂ

a. Cum a arătat Isus umilință în viața Sa?

Filipeni 2:5-11: „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”

„Fiul omului S-a smerit pentru a deveni slujitorul lui Dumnezeu. El S-a supus înjosirii și sacrificiului de sine, până la moarte, pentru a oferi libertate și viață, cât și un loc în Împărăția Sa celor care cred în El. El și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți. Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a-i face pe cei care continuă să caute să fie primii, care se zbat pentru supremație, să fie rușinați de cursul lor.” – This Day With God, pag. 356.

b. Așadar, ce cere Hristos din partea noastră?

Luca 9:23: „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Ce binecuvântări sunt făgăduite celor umili?

Luca 18:14 (u.p.): „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât aca­să socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi ori­cine se smereşte va fi înălţat.”

1 Petru 5:6: „Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.”

Iacov 4:10: „smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.”

„Cei care cred în Hristos și pășesc cu umilință alături de El, … care urmăresc să vadă ce pot face pentru a ajuta, binecuvânta și întări sufletele altora, cooperează cu îngerii care slujesc celor ce vor fi moștenitori ai mântuirii. Isus le oferă har, înțelepciune și neprihănire, făcându-i o binecuvântare pentru toți cei cu care intră în contact. Cu cât sunt mai umili în propria lor apreciere, cu atât mai multe binecuvântări vor primi din partea lui Dumnezeu, pentru că primind nu se vor îngâmfa. Ei se folosesc corect de aceste binecuvântări, întrucât au primit ca  împărtășească.

Îngerii slujitori primesc instrucțiuni de la tronul lui Dumnezeu de a coopera cu instrumentele umane. Ei primesc harul lui Hristos pentru a-l oferi ființelor umane.” – Ibid.


Vineri 4 mai

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce poate Hristos să-i salveze doar pe aceia care știu că sunt păcătoși?

2. De ce vii la biserică?

3. Cum ar trebui să ne rugăm?

4. Cum putem învinge mândria spirituală?

5. De ce încredințează Dumnezeu binecuvântările Sale celor umili?40