Lecţia 6. Legământul cel veşnic

„Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.” (Geneza 17:7).

„Legământul harului nu este un adevăr nou, pentru că el a existat în mintea lui Dumnezeu din toată veşnicia. Acesta este motivul pentru care se numeşte legământul cel veşnic.”—The Signs of the Times, 24 august 1981.

Studiu recomandat: Credinţa prin care trăiesc, p. 76-78 engl. (cap. Un Mântuitor din veşnicie - Incapacitatea omului de a se salva pe sine însuşi), 360- 364 engl. (cap: Trăind viaţa din Eden - Două lumi comparate). 

 

Duminică 5 februarie
1. LEGĂMÂNTUL CEL VEŞNIC

a. Ce anume arată că legământul făcut cu Avraam este acelaşi cu cel ratificat de Hristos la Calvar? Geneza 22:16; Evrei 6:13-18; 9:16.

Geneza 22: 16 şi a zis: Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

Evrei 6: 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi, 14 şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa. 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei. 17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,

Evrei 9: 16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.

„Legământul Avraamic a fost ratificat de sângele lui Hristos, şi este numit ‘al doilea’ sau ‘noul’ legământ, pentru că sângele cu care a fost sigilat a fost vărsat după sângele primului legământ. Că noul legământ era valid în zilele lui Avraam este evident din faptul că acesta a fost confirmat atunci atât de poruncă, precum şi de jurământul lui Dumnezeu,—‘două lucruri neschimbătoare, în care era imposibil ca Dumnezeu să mintă.’ (Evrei 6:18).”—Patriarhi şi profeţi, p. 371 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

b. Ce a fost promis sub acest legământ şi cum a răspuns Avraam? Geneza 17:1-8; 15:6; 26:5; compară cu Galateni 3:8,16; Romani 4:20-22.

Geneza 17: 1 Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană. 2 Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult. 3 Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: 4 Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. 5 Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. 6 Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. 7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

Geneza 15: 6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Geneza 26: 5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.

Galateni 3: 8 Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine. 16 Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice: Şi seminţelor (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: Şi seminţei tale, adică Hristos.

Romani 4: 20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. 22 De aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.

„Tuturor oamenilor acest legământ le oferea pace şi harul ajutător al lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credinţă în Hristos. El le promitea, de asemenea, viaţa veşnică, cu condiţia fidelităţii faţă de legea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 370 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

„Legea lui Dumnezeu era temelia acestui legământ, care era pur şi simplu o măsură pentru a-i aduce pe oameni din nou în armonie cu voinţa divină, aşezându-i acolo unde puteau asculta de legea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 371.

 

Luni 6 februarie
2. O RELAŢIE VEŞNICĂ

a. În ce mod a exprimat Dumnezeu relaţia de legământ pe care a întemeiat-o cu Avraam şi sămânţa lui? Leviticul 26:12. Compară cu Geneza 17:7,8; Deuteronomul 14:2; 29:13.

Leviticul 26: 12 Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.

Geneza 17: 7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

Deuteronomul 14: 2 Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.

Deuteronomul 29: 13 ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus, şi cum a jurat părinţilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov.

b. Ce a dat Dumnezeu lui Avraam ca sigiliu al relaţiei de legământ, şi de ce? Geneza 17:11; Romani 4:11.

Geneza 17: 11 Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.

Romani 4: 11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta.

„La acest moment lui Avraam i-a fost dat ritualul circumciziei ca ‘un semn al neprihănirii credinţei pe care o avea pe când era încă necircumcis’ (Romani 4:11). Trebuia să fie respectat de patriarh şi de descendenţii săi ca un semn că ei erau devotaţi slujirii lui Dumnezeu şi astfel, separaţi de idolatri, şi că Dumnezeu îi accepta ca pe o comoară deosebită a sa.”— Patriarhi şi profeţi, p. 138 engl. (cap. 12: Avraam în Canaan).

„[Circumcizia] era un semn că cei care o primeau erau devotaţi slujirii lui Dumnezeu—un angajament că ei urmau să rămână separaţi de idolatrie şi că aveau să asculte de legea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 363.

c. Ce experienţă esenţială trebuie să avem astăzi pentru a intra în aceeaşi relaţie de legământ “nou” cu Dumnezeu? Deuteronomul 10:16; Coloseni 2:11; Evrei 8:10; 2 Corinteni 6:16, 17.

Deuteronomul 10: 16 Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.

Coloseni 2: 11 În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,

Evrei 8: 10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

2Corinteni 6: 16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 17 De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

„Trebuie să credem că suntem aleşi de Dumnezeu pentru a fi salvaţi prin exercitarea credinţei, prin harul lui Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt; şi trebuie să Îl lăudăm şi glorificăm pe Dumnezeu pentru o astfel de minunată manifestare a favorii Sale nemeritate. Dragostea lui Dumnezeu este cea care atrage sufletul la Hristos, pentru a fi primit în mod îndurător, şi prezentat Tatălui. Prin lucrarea Duhului Sfânt rela- ţia divină dintre Dumnezeu şi păcătos este reînnoită. Tatăl spune: ‘Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. Eu voi exercita faţă de ei dragoste iertătoare şi voi revărsa asupra lor bucuria Mea. Ei vor fi pentru Mine o comoară deosebită; pentru că acest popor pe care l-am format pentru Mine Însumi va declara lauda Mea.’ ”—The Signs of the Times, 2 ianuarie 1893.

„Condiţia pentru a fi acceptaţi în familia Domnului este de a ieşi din lume, de a ne separa de toate influenţele ei contaminatoare.”—Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 57 engl. (cap. Cetăţeni ai Cerului). 

 

Marţi 7 februarie
3. O PREOŢIE VEŞNICĂ

a. De ce este numit Hristos preot după ordinul lui Melhisedec, şi nu după Aaron? Evrei 5:5, 6; 7:11-16; Matei 1:1, 2.

Evrei 5: 5 Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut. 6 Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.

Evrei 7: 11 Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor,  căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea  ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec, şi nu după rânduiala lui Aaron? 12 Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. 13 În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. 14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. 15 Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 16 pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.

Matei 1: 1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui.

„Marele preot a fost rânduit într-un mod special să Îl reprezinte pe Hristos, care urma să fie un Mare Preot în veac după ordinul lui Melhisedec. Acest ordin al preoţiei nu urma să treacă la un altul, sau să fie întrecut de vreun altul.”—Comentarii Biblice ale Noului Testament, vol. 7, p. 930 engl. (cap. referitor la Evrei 4).

b. În ce mod se înrudeşte preoţia lui Melhisedec cu preoţia veşnică a lui Hristos, şi de ce este ea superioară preoţiei lui Aaron? Compară Evrei 7:1-3 cu Evrei 7:20-25; 6:18-20.

Evrei 7: 1 În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt,  care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, 2 care a primit de la Avraam zeciuială din tot,  care, după însemnarea numelui său, este întâi, Împărat al neprihănirii, apoi şi Împărat al Salemului, adică Împărat al păcii; 3 fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii,  dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu,  rămâne preot în veac.

Evrei 7: 20 Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, 21 căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: Domnul a jurat, şi nu Se va căi: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec, 22 prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. 23 Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. 24 Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. 25 De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

Evrei 6: 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.

„Hristos era Cel care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului Preaînalt. Melhisedec nu era Hristos, însă el era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui.”—Solii alese, vol. 1, p. 409.

„Numele acelui prunc neajutorat... era speranţa omenirii căzute. Copilul pentru care se plătise banii pentru răscumpărare era Cel care plătea răscumpărarea pentru păcatele întregii lumi. El era adevăratul ‘mare preot peste casa lui Dumnezeu,’ capul ‘unei preoţii neschimbătoare,’ mijlocitorul de la ‘dreapta Măririi în cer’ (Evrei 10:21; 7:24; 1:3).”—Hristos, Lumina lumii, p. 52, 55 engl. (cap. 5: Dedicarea).

c. Prin analogie, ce simbolizează hrana pe care preotul lui Dumnezeu i-a oferit-o lui Avraam? Compară Geneza 14:18-20 cu 1 Corinteni 10:16; 11:23-26.

Geneza 14: 18 Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. 19 Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20 Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale! Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

1Corinteni 10: 16 Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

1Corinteni 11: 23 Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. 24 Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. 25 Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el. 26 Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

„Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele lui Hristos. După cum a fost frântă pâinea şi vărsat vinul, tot astfel trupul lui Hristos a fost frânt şi sângele Său vărsat pentru a ne salva. Mâncând din pâine şi bând din vin, arătăm că noi credem aceasta. Arătăm că ne căim de păcatele noastre, şi că Îl primim pe Hristos ca Salvator.”—The Story of Jesus, p. 98.

 

Miercuri 8 februarie
4. O POSESIUNE VEŞNICĂ

a. Ce ţară veşnică i-a promis Dumnezeu lui Avraam, în comparaţie cu care ţara pământească era doar o umbră? Geneza 17:8; Evrei 11:8-10; Apocalipsa 21:2.

Geneza 17: 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

Evrei 11: 8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce. 9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. 10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Apocalipsa 21: 2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

„Experienţa variată a evreilor era o şcoală de pregătire pentru căminul lor promis din Canaan. Dumnezeu vrea ca poporul Său din aceste zile să recapituleze cu o inimă umilă şi cu un spirit care se lasă învăţat, încercările prin care a trecut vechiul Israel, pentru ca să fie instruiţi în pregătirea lor pentru Canaanul ceresc.”—Patriarhi şi profeţi, p. 293 engl. (cap. 26: De la Marea Roşie la Sinai).

„Fie ca tot ceea ce este frumos în căminul nostru pământesc să ne amintească de râul de cristal şi de câmpiile verzi, de copacii unduitori şi de izvoarele vii, de cetatea strălucitoare şi de cântăreţii îmbrăcaţi în haine albe, de căminul nostru ceresc—de acea lume de frumuseţe pe care niciun artist nu o poate picta, nicio limbă omenească nu o poate descrie.”—Credinţa prin care trăiesc, p. 279 engl. (cap. Un bun venit în căminul ceresc).

b. Când şi cum vor primi Avraam şi sămânţa sa moştenirea lor veşnică? Matei 25:31, 34; Ioan 14:1-3; Daniel 7:27.

 Matei 25: 31 Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Ioan 14: 1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. 2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.

Daniel 7: 27 Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!

„Suprafaţa accidentată, denivelată, a pământului părea acum ca o câmpie întinsă şi netedă. Întregul univers al lui Dumnezeu era curat, şi marea luptă era încheiată pentru totdeauna. Oriunde priveam, orice lucru asupra căruia privea ochiul, era frumos şi sfânt. Şi toată oastea celor răscumpăraţi, bătrâni şi tineri, mari şi mici, îşi aruncară coroanele strălucitoare la picioarele Răscumpărătorului lor, şi se prosternară în adorare înaintea Lui, şi se închinară Celui ce trăieşte în veac şi în veci de veci. Frumosul pământ nou, cu toată slava sa, era moştenirea veşnică a celor sfinţi. Împărăţia şi stăpânirea, şi măreţia împărăţiei de sub întregul cer, a fost dată apoi sfinţilor Celui Prea Înalt, care urmau să o stăpânească pentru totdeauna, chiar pentru veşnicie şi în veac.”— Experienţe şi viziuni, p. 295 engl. (cap. A doua moarte).

„Reinstalarea completă a împărăţiei slavei Lui nu va avea loc până la a doua venire a lui Hristos în această lume. ‘Împărăţia şi stăpânirea, şi măreţia împărăţiei de sub întregul cer’ trebuie să fie dată ‘poporului sfinţilor Celui Preaînalt’ (Daniel 7:27). Ei vor moşteni împărăţia pregătită pentru ei ‘de la întemeierea lumii’ (Matei 25:34). Şi Hristos va lua pentru Sine marea Sa putere şi va domni.”—Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 108 engl. (cap. 5, subcap. Vie împărăţia Ta). 

 

Joi 9 februarie
5. VIAŢA VEŞNICĂ

a. Care este cea mai mare dintre toate promisiunile date prin legă- mântul veşnic? Galateni 3:29; 1 Ioan 5:11; Apocalipsa 21:3, 4.

Galateni 3: 29 Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

1Ioan 5: 11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.

Apocalipsa 21: 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

„Vine ziua când bătălia se va fi dat, victoria va fi fost câştigată. Voinţa lui Dumnezeu va fi făcută pe pământ aşa cum se face şi în cer. Naţiunea celor salvaţi nu va cunoaşte nicio altă lege decât legea cerului. Toţi vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu hainele de laudă şi recunoştinţă—haina neprihănirii lui Hristos.”—Pe urmele Marelui Medic, p. 506 engl. (cap. 43: O experienţă mai înaltă).

„[În cer] nu există nicio dezamăgire, nicio durere, niciun păcat, nimeni nu va spune, ‘Sunt bolnav.’ Acolo—acolo nu este niciun cortegiu funerar, nici bocet, nici moarte, nici despărţire, nici inimi frânte; şi Isus este acolo, pacea este acolo… În prezenţa Sa este bucurie deplină, la dreapta Sa sunt desfătări veşnice!”—My Life Today, p. 349.

b. La ce speranţă nu trebuie să renunţăm niciodată? Tit 2:11-13; Evrei 10:35-37.

Tit 2: 11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, 12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, 13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

Evrei 10: 35 Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! 36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.37 Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.

„Fii răbdător, soldat creştin! Încă puţină vreme, şi Cel ce vine, va veni. Noaptea de aşteptare obositoare, de veghere şi de bocet este aproape trecută. Răsplata va fi în curând dată, zorii zilei veşnice vor răsări. Nu este timp de dormit acum—niciun timp de petrecut în regrete nefolositoare. Cel care îndrăzneşte să doarmă acum va pierde ocazii preţioase de a face binele… Fiecare suflet salvat va fi o stea în plus în coroana lui Isus, adorabilul nostru Răscumpărător.”—Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, p. 275 engl. (cap. 27: Răsplata slujirii, subcap. Aşteptaţi cu răbdare răsplătirea).

 

Vineri 10 februarie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum putem avea încredere în Cuvântul lui Dumnezeu?

2. Cum putem avea aceeaşi relaţie de legământ cu Dumnezeu, pe care a avut-o Avraam?

3. Explicaţi cum putem avea încredere în preoţia veşnică a lui Hristos.

4. Care este speranţa binecuvântată a copiilor lui Avraam?

5. De ce este viaţa veşnică cu Dumnezeu binecuvântata nădejde a creştinului?